Am citit deunăzi o analiză a unui comentator de politică externă de la noi,  pe care-l respect foarte mult, și am rămas nedumerită. Am deslușit din cuvintele lui că pariase pe victoria lui Hillary Clinton. Ori, de căteva luni bune, nemaivorbind de ultimele și chiar ultima săptămână, au apărut semne de rău augur cu privire la eventuala ei victorie. Dacă înainte de alegeri eram întrebată ce părere am, răspundeam ”Sper că Hillary”, deci, în gândirea mea și-a făcut loc posibilitatea – devenită certitudine în ultimele zile, odată cu relansarea investigațiilor FBI, împotriva candidatei democrate – că victoria ei era foarte problematică.. Chiar dacă această fumigenă nu a ținut decât două-trei zile, răul a fost făcut. Așa cum a afirmat un comentariu din ”The Washington Post” dacă Hillary ar fi avut un avans de 15-20 la sută, zvonul nu ar fi afectat poziția ei, dar cu cel de două la sută nu mai avea nici o șansă și Trump a și profitat, luându-i înainte în sondaje. Trendul s-a mai schimbat, dar diferența în favoarea ei echivala cu marja de eroare. Astfel că șansele celor doi erau cel puțin egale și nu cred că era loc de uluire când s-a anunțat victoria lui Trump.

O eroare pe care cred că am făcut-o noi, europenii, cei care suntem interesați de evenimentele internaționale a fost, – deși  teoretic știam –, că în campaniile electorale americane și în alegeri nu politica externă ci cea internă, problemele de zi cu zi ale americanilor contează. Trump a știut să folosească mai bine acest aspect decât Hillary, respectiv a știut să aleagă problemele care deranjează cel mai mult pe americanul de rând, care se teme pentru locul lui de muncă, pentru securitatea lui. De aceea expulzarea imigranților ilegali mexicani care ”ar ocupa locurile de muncă ale americanilor” (teorie falsă deoarece aceștia ocupă posturi unde nu se duc americanii și dacă vor fi expulzați, se va declanșa o mare criză în economie), promisiunea lui Trump de a readuce diferitele linii de producție ale marilor corporații, mutate în țări din Extremul Orient, interzicerea imigrării  legale a musulmanilor, în condițiile în care americanii nu au uitat 11 septembrie, au exercitat o influență puternică asupra alegătorului american. Este adevărat că de multe  ori Trump nu a fost ”politically correct”, dar nu i-a păsat, a spus ce i-a trecut prin cap și cum a vrut. Cum oamenilor de foarte multe ori nu le place ceea ce e ”politically correct”, a avut succes.

Întâmplător (sau nu) de această dată și o serie de ”ziceri” de politică externă au fost pe placul alegătorilor, mai ales că unele erau legate de …bani, precum ideea ca zidul la granița Mexicului să fie plătit de mexicani, statele NATO care vor protecție americană să plătească, și mai ales ideea izolaționismului – ”să aducem băieții acasă” din țările îndepărtate unde nu au ce căuta și-și pierd viața. De fapt, aici Trump a preluat linia politică a administrației Obama care de ani de zile o aplică. Din păcate, a avut efect de bumerang, concretizat în întărirea incredibilă a Statului Islamic pentru distrugerea căruia a fost nevoie de forțe și mijloace mult mai mari decât dacă problema ar fi fost abordată de la început. Cum lui Trump nu-i prea pasă, cel puțin deocamdată, ce se întâmplă în altă parte de lume, a putut folosi acest slogan.

Fără doar și poate cea mai mare parte a alegătorilor lui a căzut pradă populismului candidatului republican. Vom vedea  ce mai rămâne valabil din toate promisiunile după ce-și ocupă locul la Casa Albă

Am scris în titlu ”victoria mediocrității”. Spre părerea mea de rău, cuvântul se potrivește ambilor candidați. Dacă oferta lui Hillary ar fi fost mai bună, mai generoasă, mai convingătoare, dacă persoana ei ar fi fost ”nepătată”, poate ar fi câștigat, dar nu a fost așa. Dureros este că nici democrații, nici republicanii nu au putut să ofere alegătorilor ceva mai bun, niște personalități puternice, prestigioase care să ducă o campanie în care să predomine confruntarea  doctrinelor, a ideilor.

În încheiere vreau să prezint două consecințe, una pesimistă, una mai optimistă. Cea pesimistă se referă la efectul de contaminare a victoriei lui Trump în Europa unde, în mai multe țări, vor avea loc alegeri. Care au fost ecourile rezultatului alegerilor din SUA? Merită de amintit reacția lui Viktor Orbán care l-a primit cu mare entuziasm. Oricum, partidele populiste, antieuropene, extremiste simt un  impuls în urma succesului candidatului republican iar susținătorii lor au mari speranțe în victorie

Nu știu unde să–l așez pe Vladimir Putin pe care Trump îl simpatizează, nu ca om, ci ca metode de guvernare. Liderul de la Kremlin și-a exprimat speranța în relansarea dialogului ruso-american. Tradus, concesii din partea SUA, poate chiar atenuarea sancțiunilor. Este oare un semn bun sau rău pentru Europa? Vom vedea. Pentru România în nici un caz nu e bine.

Optimismul meu mai moderat se manifestă în sensul că Trump nu va conduce singur și orientarea lui politică depinde extrem de mult de consilierii pe care-i va alege. Dacă sunt persoane raționale, îi vor putea potoli entuziasmul populist în politica internă și externă. Mai există și Congresul american. Chiar dacă republicanii dețin controlul ambelor Camere, Trump are aici numeroși inamici, nemulțumiți de alegerea lui și care se vor dovedi probabil vigilenți. Eu am în față exemplul Ronald Reagan. Cine ar fi crezut, atunci când a fost ales preşedinte, că  actorul unor filme B  va deveni unul dintre cei mai buni președinți americani care a reușit să pună capăt hegemoniei sovietice? Poate vom avea surprize.

Eva Galambos