Mihail E. Ionescu: La aniversare

Publicația electronică Baabel, editată de – cred că nu se supără că-i spun astfel – prietena mea Eva Galambos împreună cu Andrea Ghiță și colaboratorii săi are pentru mine o însemnătate aparte. În peisajul mai mult sau mai puțin tabloidizat al publicațiilor românești, “Baabel-ul” lui Eva și Andrea, modern nu doar prin apariție electronică – spre deosebire de încercări de acest fel în alte părți ale țării, cele mai multe abandonate curând după lansare – dar prin regularitate a apariției și varietatea în originalitate a contribuțiilor publicate se impune neîndoielnic în peisajul autohton. Aceste calități ale sale, de o importanță extremă în epoca rețelelor de socializare, vorbesc de o tradiție ardelenească a activismului energic al societății civile, pentru care participarea la viața cetății este neaparata datorie a cărei  împlinire  este semn de apartenență și noblețe. Dar deopotrivă “Baabel’ vorbește de un profesionalism și o dăruire fără egal pentru a fi o voce – chiar  dacă printre multe altele, dar cu atât mai bine că este astfel – a cetății, etalând nu doar opinii față de ceea ce se petrece între zidurile ei și în afara lor, așadar în țara și pe plan internațional, dar a și da măsura propriei creativități în producții literare sau în cercetarea științifică.

Am dat un click pe propriul  ‘yahoo’ pentru a vedea câte numere din “Baabel” am avut privilegiul să primesc după ce am rugat-o prima dată pe Eva să mă pună pe lista de distribuție. Din 26 octombrie 2012, când am primit primul număr al  acestei excelente reviste Baabel, și până zilele trecute, am primit 161 mailuri cu atach de la Eva Galambos, câteva fiind și de la colaboratorii  săi (desigur, sunt si câteva mailuri cu alte subiecte ). Sunt, așadar, aproape cinci ani de când în biblioteca mea electronică intră această bijuterie publicistică, de când i-am devenit un fan.

Din reflex profesional mă îndrept mereu către analiza de relații internaționale și nu am greșit niciodată că am confruntat opiniile mele cu ale revistei. Eva Galambos – ea susține constant această rubrica – rămâne pentru mine (i-am spus-o deseori)cea mai bună cunoscătoare a Europei Centrale, a acelei Mitteleuropa căreia “Baabel” îi aparține, prin inițiativă și creativitate, sigilând în peisajul național românesc o particularitate de care suntem mândri. Anume acea specificitate transilvană care întregește și îmbogățește, întemeiată pe stăruința de a a ne îmbogăți pe toți de cultură, istorie și  spirit creator. O spune cu îndreptățită gratitudine  un regățean sadea.

La Mulți Ani, Baabel!

General –maior ( r ) Mihail E. Ionescu

Director al Insitutului de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară- București,

25 iulie 2017

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *