Număr vizualizări 1170 ori
Totul a început dintr-o întâmplare.
Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine.
Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen.
În clasa a XI-a am primit drept premiu albumul-jurnal al renumitului plastician clujean Gy. Szabó Béla Iarnă mexicană, pe care l-am răsfoit de nenumărate ori, captivată de pastelurile artistului care, în călătoria sa în Mexic, a luat cu el cutia de pasteluri, imortalizând peisaje, oameni, copaci, flori, redând cu mijloace foarte simple farmecul locurilor, al vieții de acolo.
Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acolo locuia familia prof. Teiszler, prietenul cel mai bun al tatălui meu. Duminicile mergeam la ei în vizită. În curte locuiau mai multe familii universitari, cu copii de vârsta mea cu care ne jucam în curtea casei.
Am așezat pe coală primele linii cu stângăcie, dar până la urmă a început să se contureze casa cu magnolia, poarta, gardul… Am aplicat primele culori, am desenat cerul înnorat, acoperișul… Pastelurile se cereau pe rând pentru a aplica o umbră, un contur, o pată de lumină…
Strada Dacia, stația de autobuz, cele două maluri ale Someșului, clădirile care parcă stau unele peste altele, amintind de castelele din cărțile cu povești și de un tablou foarte drag al doamnei Ilona Jakab…
Parcă pastelurile încep să se așeze mai ușor pe coala de hârtie…
Clădirile, copacii pe lângă care treceam îmi trezeau amintiri mai vechi sau mai noi, trăiri, sentimente, stări care se cereau exteriorizate cu ajutorul pastelurilor.
Una dintre primele mele lucrări a fost cea care înfățișează curtea Facultății de Litere. Am surprins înflorirea sakurei adusă de colega mea, d-na prof. Rodica Frențiu… Mi-e drag acest loc încă din anii copilăriei. Aici ne plimbam cu fratele meu, așteptându-l pe tata să iasă de la ședință… În timpul studenției, intrând sub crengile grele ale brazilor majestuoși, parcă mai trecea și tracul înaintea examenelor pe care urma să le susțin…
O zi de toamnă târzie pe strada Maniu… Pe aici veneam serile de la orele de balet ale doamnei Magda Schuster. Încă de la vârsta grădiniței am fost fascinată de imaginea bisericii Sf. Mihail care se înalță peste casele frumoase ale „Străzii-oglindă”, dar şi de magazinul de jucării de la colțul cu strada Bolyai…
Iată misteriosul Bastion al Croitorilor! Treceam pe lângă el cu emoții și curiozitate. Oare ce o fi înăuntru? Draga noastră învățătoare Mária Farkas ne lua deseori la plimbare prin centrul orașului, povestindu-ne despre locuri și clădiri… Era foarte mândră că bunicul ei făcuse soclul statuii lui Matei Corvin. Într-o zi de primăvară ne-a adus și aici. Amintirea acelei plimbări, a acelei prime întâlniri cu istoria orașului natal m-a determinat să scot din nou pastelurile din cutie…
Arcele de pe strada Dávid Ferenc, zidurile impozante, casa seculară de pe bulevard, care se zărește din depărtare, crengile verzi ale liliacului care curg peste gard, liniștea acestei străzi în plin centru, toate sunt încărcate de amintiri din diferite perioade ale vieții mele. Pe aici mergeam cu bunica la piață, mai târziu pe aici mă grăbeam la concerte cu surorile mele sau pur și simplu treceam să admir acest colț de oraș…
Turnulețul ascuns după copacii de pe actuala stradă Ieremia Grigorescu (fostă Rákoczi). În spatele acestui conac era căsuța unde am stat până la vârsta de 3 ani. Curtea, livada, dealul care se înalță în spatele grădinii, sunt primele imagini de care îmi aduc aminte. În holul imens al casei, domnul Előd Szabó , bunicul regretatului ziarist şi scriitor Csaba Szabó, împodobea de Crăciun un brad cât o pădure întreagă! Îmi aduc aminte cu drag cum căutam cu mama toporași sub copaci, cum admiram liliacul înflorit de lângă poartă, cum am luat-o de pe stradă, într-o după-masă târzie, pe pisicuța Miți…
Va urma
Sursa ilustraţiilor:
- Foto: Maria Cinar-Jiga prelucrat AI
- – 8. ilustraţii realizate de Judit Bartalis-Bán
Judit Bartalis-Bán
8 Comments
Aceleași locuri ale amintirilor noastre…
Impresionante lucrări! Vigoare în sensibilitate și ochiul foarte atent. Ai siguranța unui profesionist. Ai fi putut intra la Arte…
Felicitări, Judit!!!
P.S. Casa cu magnolie a văzut multe. Tot Clujul universitar s-a perindat pe-acolo. Mare păcat de magnolie! Era cel mai falnic exemplar din urbe.
Intamplarile aduc surprize, iar de aceasta data este una insotita de creatii picturale deosebite, de culori imagini, tablouri de strada si de atmosfera, sugerand toate frumesetea locurilor in care ati copilarit, v-ati continuat adolescenta si probabil viata la maturitate. Mai mult decat atat, oferta picturala si imaginile care o insotesc va contureaza o personalitate sensibila la frumos, pe care aveti si harul de a-l crea !! Bun venit la baabe !
PS. Voi fi in curand la Cluj, poate voi incerca sa fixez in memorie, unele dintre frumoasele locuri descrise, pe care poate le voi vedea cu adevarat !!
Dragă Iudit, în casa cu magnolie a locuit colegul nostru de la engleză, Mircea Crăciun. Cu câțiva ani înainte să se sfârșească din viață, o donase unui domn, cu condiția să-l îngrijească (suferise un AVC). Casa, în starea în care se afla, era o mărturie tulburătoare a unor vremi demult apuse – cu un arbore de magnolie cu adevărat impresionant, din care Mircea împărțea rămurele înflorite prietenilor. Din pricina acestuia, nu-și putea parca mașina în curte.
Imaginea casei cu magnolii (Casa Juszti) este cu atât mai preţioasă cu cât, din păcate, magnolia superbă, pe care o admiram de ani şi ani, în fiecare primăvară, nu mai este… A fost tăiată. Casa urmează să fie modificată. Arhitecţii promit să păstreze şi elementele specifice ale casei cu valoare de monument. https://actualdecluj.ro/foto-proiect-nou-in-locul-casei-cu-magnolii-cladire-monument-din-centrul-clujului-a-primit-laude-la-urbanism-si-a-fost-aprobat-fara-comentarii/
Reabilitarea casei e bine-venită și mă bucur că magnolia va fi replantată. Supraetajarea arată convingător, doar structura de deasupra porții se potrivește ca nuca în perete, mă mir că a fost aprobată. Avem printre baabelieni și un arhitect, aș fi curioasă care e părerea lui.
Frumoase si familiare imagini .
Felicitari !
Articolul lui Judit Bartalis-Bán este un dar adus clujenilor (celor de aproape şi celor de departe) şi nu numai lor, prezentând Oraşul Comoară prin prisma sufletească a autoarei, Odată cu acest articol am inaugurat şi o nouă rubrică întitulată Pastel. Eu cred că era necesară pentru că aduce un plus de culoare, tihnă şi nostalgie atât de necesare în vremurile actuale care stârnesc anxietate.
Ce frumos! A fost o întâmplare norocoasă atunci când pastelurile s-au risipit pe podea.
Interesant că eu am cunoscut Clujul abia după ce am plecat din România (de la Arad era „departe”) și de fiecare dată când îl revăd îmi place tot mai mult.