– Ascultă, tu ai auzit de Nisa? Am găsit ceva avantajos pentru zilele următoare !

– Bineînţeles, răspund eu fără să fiu mirat de întrebarea tânărului coleg de serviciu. Nu ezita, du-te… şi continui indicând câteva informaţii turistice. Nisa era de altfel o destinaţie tipică a oamenilor bogaţi din România antebelică.

– Dar tu nici nu existai în perioada respectivă, de unde ştii toate chestiile acestea?

Omul s-a întors din Nisa încântat, aratându-mi printre altele fotografii de cucoane top-less pe plaja de lângă Promenade des Anglais şi menţionând bazarul din Ventimiglia, aflat nu departe, în Italia, obiectiv pe care, din neştiinţă, am omis să-l amintesc iniţial, alături de Monte-Carlo sau Cannes.

Uitasem episodul, vara era pe sfârşite, când tânărul apare zâmbind în spaţiul meu de lucru:

– Ţi-am găsit un zbor la Nisa cu 199 de dolari!

În aceeaşi zi telefonez la obscura agenţie turistică indicată în ziar şi perfectez o săptămână la Nisa, inclusiv hotelul şi maşina…

În seara zilei de 1 octombrie ne aflam pe aeroportul internaţional Nisa, coborând din charterul companiei Toulouse Air, care înainte de traversarea Mediteranei survolase un traseu mai puţin uzual pentru noi, incluzând coasta Egiptului, Libiei şi Tunisiei.

 

Promenade des Anglais

Oraşul Nisa era cunoscut de greci încă din antichitate sub denumirea de Nikoia. În anul 14 î.e.n. urbea a fost cucerită de romani. În secolele următoare Nisa a aparţinut în mod succesiv Italiei şi Franţei.

La mijlocul secolului al XIX-lea Nisa aparţinea Italiei. Regele Emmanuel III, fiind în jenă financiară, a vândut pur şi simplu Nisa lui Napoleon III, cu acte în regulă. Din acest moment oraşul a devenit francez.

(În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, italienii au ocupat totuşi oraşul, până când, în 1945, Il Duce şi-a terminat cariera privind, din iad probabil, cum trupul său şi al amantei sale Clara Petacci erau spânzurate de picioare în piaţa din Milano.)

*

Micul nostru hotel Albert I era plasat Place Jardin, balconul camerei în care locuiam oferind o vedere încântătoare asupra parcului, a înălţimilor care înconjoară Nisa şi a renumitului Casino Ruhl, aflat pe cealaltă parte a spaţiului verde. În stânga, la numai 50 de metri, admiram un fragment din renumita Promenade des Anglais şi albastrul Mediteranei…

La Promenade des Anglais este, încă din perioada Belle Epoque, locul preferat de plimbare al tuturor celor care au avut privilegiul să se afle, fie şi pentru o zi, în superba localitate. Alături de acest magnific arc de cerc, lung de 7 kilometri, se află plaja şi renumitul golf denumit pe bună dreptate Baie des Anges. O bună parte din marile hoteluri din Nisa, inclusiv Palais de la Méditérranée, Le Méridien Nice, La Malmaison şi celebrul Hotel Negresco, sunt aşezate pe Promenade des Anglais.

Lumea se plimbă, stă pe bănci privind marea, face plajă, înoată, aleargă sau merge pe biciclete, patine cu rotile sau skate-board-uri…

Avantajul acestui octombrie senin constă în temperatura confortabilă a aerului (intre 18 şi 22 de grade) şi lipsa aglomeraţiilor din timpul sezonului estival…

*

Nu departe de hotel, înconjurată de clădiri în stil italian, se află piaţa Massena, considerată drept centrul oraşului. Am revenit aici de mai multe ori, privind admirabila arteziană Fountaine du Soleil, mai ales după ce am descoperit un restaurant chinezesc care (la un preţ onorabil) îmbina în mod fericit gastronomia imperiului celest cu vinurile albe din Provence.

Pe aproape am traversat şi o piaţă Rosetti, nume care mi-a amintit de fericita vârstă a studenţiei în Bucureşti…

*

Nu departe se află un Muzeu de Artă Modernă şi Contemporană, unde am privit exponate bizare, inclusiv… automobile presate şi vopsite cu toate culorile, precum şi un imens panou cu linguriţe lipite una de alta!  Dar terasa superioară a clădirii oferea de jur împrejur un spectacol sublim al Nisei, pe care l-am admirat timp îndelungat…

*

La capătul estic al Promenadei des Anglais se află portul oraşului, un imens întrând dreptunghiular albastru, colorat atât de clădirile spectaculoase de la finele secolului al XIX-lea care înconjoară cheiurile, cât şi de sutele de ambarcaţiuni ancorate: iahturi de lux, vapoare turistice de agrement, iole sau mici bărci de pescuit.

În prima dimineaţă, admirând fantastica panoramă a portului, ne-am prezentat la agenţia de închiriat maşini, unde ne aştepta o Mazda 323 parcată pe chei, automobil cu care – în memorabila săptămână care a urmat – am parcurs o parte din minunile rutiere ale Coastei de Azur: Corniche Inférieure, Corniche Moyenne şi Grande Corniche – ca să enumăr numai câteva dintre ele.

Tipul care ne-a dat automobilul (îl chema Patrick, nume care accentua oarecum culoarea locală), a precizat că în săptămâna care urmează avem dreptul să parcăm în port, exact pe cheiul de unde am ridicat maşina.

M-am conformat recomandării d-lui Patrick, ţinând seama că în această zonă supraaglomerată cu vehicule din toată Europa nu aveam practic multe opţiuni de parcare…

Această împrejurare ne-a oferit avantajul că în fiecare dimineaţă, plecând de la hotel spre port, trebuia să parcurgem în mod sportiv aproape doi kilometri din Promenade des Anglais, mai precis zona denumită Quai des Etats-Unis, trecând la sfârşit prin încântătoarea peninsulă Pointe des Ponchettes, aflată pe o mică înălţime înaintea portului.

Locul oferă o vedere privilegiată a stupefiantei confluenţe între albastrul golfului Baie des Anges, Promenade des Anglais şi urbanistica litoralului – pe fundalul înălţimilor care înconjoară minunata localitate…

Alături se află o stâncă pe care a fost săpat în piatră monumentul militarilor căzuţi în Primul Război Mondial. Sus, deasupra stâncii, se află Le Château, o fortăreaţă construită în anul 1706.

*

Spre seară, după ce lăsăm maşina în port, parcurgem drumul în sens invers. Pe Quai des Etats-Unis există o veche poartă din piatră pe unde pătrundem în Cours Saleya, piaţa de flori a oraşului, şi de acolo în “vieille ville”, oraşul vechi al Nisei. Acest pitoresc oraş medieval, cu nenumărate străduţe şerpuind printre clădirile construite cu secole în urmă şi acoperite cu ţiglă roşie, este plin de mici restaurante şi magazine aglomerate, unde poţi găsi tot ceea ce turistul îşi poate dori (sau cum am văzut într-o reclamă: orice pentru oricine).

Într-o mică intersecţie am reuşit să ocupăm una din măsuţele puse afară, pe stradă. Acolo am servit specialitatea casei: sardele îmbrăcate cu spanac la cuptor, împreună cu deliciosul vin alb servit la carafă.

 

Menton prin Grande Corniche

Intrăm în La Turbie, încântătorul oraş medieval din Alpii Maritimi, unde admirăm monumentul Trofeul Alpilor, ridicat de romani în urmă cu peste două milenii în onoarea împăratului Octavianus Augustus.

Alături de colosul din marmoră albă, la cota cea mai înaltă a traseului Grande Corniche, admirăm una din fantasticele privelişti ale Coastei de Azur între Italia şi golful Saint-Tropez.

Ceea ce ne taie însă respiraţia în acest punct este stupefianta imagine a Principatului Monaco, aflat cu 500 de metri mai jos…

Obosiţi realmente de abuzul de frumos – ca să mă exprim astfel – intrăm în restaurantul alăturat, unde suntem serviţi cu o ciorbă de somon, foarte densă şi genial dreasă, alături de un delicios pilaf de orez preparat în zeama nobilei vietăţi.

Părăsim rondurile florale din La Turbie şi continuăm drumul spre Menton.

În dreapta apare un hotel elegant, suspendat parcă deasupra abisului în care, jos, se poate admira din nou panorama principatului. De aici pornesc serpentinele drumului abrupt pe care Principesa Grace de Monaco (fosta actriţă americană Grace Kelly) a murit într-un tragic şi oarecum misterios accident auto, în anul 1982…

Noi însă, în mod prudent, continuăm drumul pe serpentinele spectaculoase dar suficient de largi ale traseului Grande Corniche, coborând în cele din urmă pe faleza unei alte perle a Rivierei, oraşul Menton.

 

Muzeele din Cimiez

Situat în partea de sus a Nisei, Cimiez este zona de elită a aristocraticei urbe. În acest Carmel al Nisei ne-am petrecut singura dimineaţă ploioasă, vizitând două muzee remarcabile de artă modernă.

Instalat într-o vilă genoveză din secolul 17, muzeul Henri Matisse deţine o colecţie permanentă de sculpturi, desene şi picturi ale maestrului. Matisse şi-a petrecut iernile în Nisa până în anul 1954, atras de climă, de frumuseţea naturii şi de prietenii săi Picasso, Renoir şi Bonnard, care locuiau pe aproape. Am vizitat cu interes acest muzeu, revăzând şi renumitul Nu bleu (IV) realizat printr-un procedeu tehnic cu hârtie lipită, practicat la grădiniţele de copii.

*

Anul trecut am vizitat locuinţa unui tânăr inginer high-tech din Ramat Itzhak şi ce să vezi: pe perete se afla celebrul Nu bleu IV.

– Este o creaţie a soţului meu, exclamă plină de admiraţie inocenta soţie.

– Cred că am văzut ceva asemănător la muzeul Matisse din Nisa, murmur eu încercând să evit acuzarea de plagiat a tânărului artist amator şi omiţând să adaug muzeul East Building din Washington DC, unde, cu ani în urmă, am admirat – cam fără sinceritate – aceeaşi aschimodie albastră cu numărul IV…

*

Următorul lăcaş de artă vizitat a fost muzeul Marc Chagall, axat pe mesajul biblic al artistului, a cărui operă a fost puternic inspirată din folclorul evreiesc.

Parcurgem vastul lăcaş de artă impresionaţi de poezia culorilor şi fantastica interpretare a scrierilor sfinte. Într-o sală separată vedem imagini din copilăria sa, în care revin renumitele picturi cu menore, violonistul de pe acoperiş, capre, peşti şi căsuţe amărâte pe uliţele înzăpezite ale orăşelului natal…

Pe parcursul vizitei, împreună cu un grup din Germania, am ascultat explicaţiile erudite ale unui ghid cu barbă şi plete, amintind surprinzător de Karl Marx, ghid care a insistat asupra poeziei mistice a operei lui Marc Chagall, prezentată în acest unic muzeu destinat exclusiv maestrului…

La sfârşit l-am întrebat oarecum insinuant pe marele dascăl de ce, în docta sa expunere, a omis să menţioneze naţionalitatea (evreu) şi ţara natală (Rusia) a maestrului. Omul ne-a zâmbit cu îngăduinţă, precizând că a considerat aceste date ca fiind cunoscute şi ne-a recomandat să cumpărăm una din cărţile sale având ca obiect biografia şi arta lui Marc Chagall, lucrări expuse în standul aflat la intrare.

A trecut câtva timp de la data când am vizitat muzeul din Cimiez şi am aflat mai multe despre Marc Chagall, născut Moishe Zakharovich Shagalov (Moishe Segal) în oraşul Vitebsk din Bielorusia..

Ţariştii nu i-au permis să locuiască decât temporar în St. Petersburg şi l-au închis pentru şedere ilegală în oraşul unde şi-a făcut sporadic studiile.

Şi regimul sovietic l-a ostracizat, deşi a participat activ la revoluţia din 1917, fiind numit chiar de comunişti în postul de Comisar al Artei pentru regiunea natală din Bielorusia, opţiune politică pentru care a suferit ulterior.

Obţinuse o oarecare notorietate când, din 1923, s-a stabilit la Paris. În 1941, în timpul ocupaţiei naziste, s-a refugiat în Statele Unite. S-a întors în Europa în 1946, iar din 1949 s-a stabilit în Provence, în Franţa, unde a reuşit să redescopere energia vitală a culorilor, libertatea şi creaţia, încercând să uite încercările prin care trecuse şi mai ales spectrul războiului.

În 1960 a realizat vitraliile pentru sinagoga Spitalului Hadassah din Ierusalim, iar în 1966 lucrări murale pentru noua clădire a Knessetului din Ierusalim.

Se pare că birocraţii mapainici din Ţara Sfântă l-au primit relativ rece pe marele artist. Un alt proiect la care Chagall a muncit cu pasiune în aceeaşi perioadă au fost uriaşele mozaicuri murale din holul Operei Metropolitane din New York.

În 1973, aici la Nisa, în Franţa, s-a deschis acest prim muzeu dedicat exclusiv operei lui Chagall: “Musée National Message Biblique Marc Chagall”, o dovadă a celebrităţii de care se bucură artistul. Nu departe, la St. Paul-de-Vence, în 1985, Chagall a trecut într-o lume mai bună…

Abia în anul 1997 (nu este greşeală de tipar!) localitatea sa natală Vitebsk, din Rusia, îl va onora în acelaşi fel, deschizând un muzeu Chagall cu câteva copii ale lucrărilor sale, muzeu amenajat în casa familiei de pe strada Pokrovskaia. A fost o reparaţie târzie, pentru că pe tot timpul vieţii, după plecarea din URSS, Chagall fusese considerat persona non grata de către guvernul sovietic.

Acum, când revăd aceste note, nu ezit să afirm că eruditul domn cu barbă de la muzeul din Nisa avea dreptate. Vă place sau nu, Marc Chagall a fost până la urmă cetăţean francez, iar singura ţară care l-a adoptat fără rezerve “as is” (ca persoană şi artă) şi are în consecinţă dreptul să-l revendice este Republica Franceză!

*

Am părăsit Cimiez, inclusiv Mânăstirea Franciscană şi plantaţiile de măslini din preajma muzeelor, privind exteriorul somptuos al hotelului Regina, unde locuiesc membrii familiei regale britanice atunci când trec prin Nisa.

 

O incursiune în Alpii Maritimi – Les Gorges du Verdon

Părăsim Coasta de Azur pe aşa-numita Rută Napoleon, care leagă Mediterana cu oraşul Grenoble. Încerc să-mi închipui cum a trecut Bonaparte pe acest drum când, în anul 1815, a evadat din insula Elba, ajungând în Golful St. Juan, de unde s-a întors la Tuileries, aducând francezilor o a doua rundă de văduve şi orfani…

După aproape o oră ajungem în localitatea Castellane, punctul de acces la renumitul defileu Les Gorges du Verdon, o versiune europeană a celebrului fenomen american Grand Canyon.

De la punctul superior de observaţie privim fantasticul abis creat de râul Verdon, regretând că lipsa timpului, a unui echipament adecvat şi mai ales faptul că am depăşit ca vârstă inconştienţa adolescenţei, ne-a împiedicat să facem rafting prin torentele violente care se scurg prin defileu…

Ne întoarcem în Castellane, unde luăm prânzul privind stânca bizară din centrul localităţii pe vârful căreia călugării au ridicat o bisericuţă denumită Notre Dame du Roc.

În continuare încercăm să vedem şi Cannes, punct obligatoriu pentru toţi vizitatorii Coastei de Azur. Dar trecând de localitatea Grasse, cunoscuta cetate a parfumurilor Chanel 5, am comis o greşeală de navigaţie, confundând direcţia Vest cu un drum spre Sud şi trezindu-ne în Cap d’Antibes, respectiv în localitatea Juan Les Pins, unde snoaba eroină a melodiei lui Peter Sarstadt “Where do you go to my lovely” se distra în topless cu jet-society!

Dar noi nu facem parte din jet-society şi părăsim exclusivul loc înapoi spre Nisa. Pe drum intrăm totuşi la Marina Baie des Anges din Villeneuve, să vedem neobişnuita staţiune turistică Le Diamant Bleu, formată din patru clădiri piramidale gigantice şi un debarcader sportiv pe măsură…

Theodor Toivi