O carte nouă: memoriile ambasadorului A. Moses

Recent a fost publicată de către Brookings Institution Press (Washington, D.C.) cartea Bucharest Diary – Romania’s Journey from Darkness to Light [România de la perioada de întuneric la cea de lumină], scrisă de Alfred H. Moses.

Pentru cei mai mulți din tânăra generație și chiar pentru cei mai în vârstă, numele acestui autor nu înseamnă prea mult. Unii nu au auzit de el, alții au uitat cine a fost și ce a făcut pentru populația evreiască din România. Voi încerca să prezint personalitatea dlui Alfred H. Moses și apoi voi discuta și despre cartea domniei sale.

Cine ești dumneata, dle Moses și cum ai ajuns să scrii o carte despre România?

Alfred H. Moses s-a născut la 24 iulie 1929 în Baltimore (Maryland). A urmat liceul din Baltimore, s-a înscris la Colegiul Dartmouth, de unde a obținut diploma de B.A. în 1951. A urmat la Școala Woodrow Wilson a Universității Princeton în anii 1951-1952, apoi a servit în US Navy. Ulterior și-a obținut diploma de drept de la Universitatea din Georgetown în 1956, unde a fost și editorul revistei Georgetown Law Journal.

Timp de doi ani, între 1980 și 1981, a fost unul dintre consilierii principali ai președintelui Jimmy Carter, iar în timpul administrației președintelui Bill Clinton, Moses a fost numit ambasador al SUA în România, (1994-1997); în perioada 1999-2001 a fost reprezentantul special al președintelui SUA în Cipru.

În anul 2002 președintele Ion Iliescu i-a acordat medalia Marea Cruce a României, Ordin de Merit.

Ca om al legii și-a exprimat întotdeauna o poziție legală fermă în privința drepturilor omului și împotriva nedreptăților la cere erau supuse în special minoritățile naționale.

Ani de zile dl Alfred H. Moses a fost activ în viața religioasă și a ocupat funcția de Președinte al Comitetului Evreiesc American.

Interesul lui Alfred H. Moses pentru România a început, așa cum descrie în cartea sa, cu mulți ani înanite de a fi numit ambasador al SUA în România.

În 1976 Alfred Moses afirmă:”… am primit un telefon din New York, fiind întrebat dacă aș vrea să conduc o delegație a Comitetului Evreiesc American, care urma să plece la București în luna februarie. Răspunsul meu a fost imediat: DA!

Înainte de numirea sa ca ambasador, România nu era inclusă pe lista țărilor importante pentru Statele Unite și ca atare președinții României nu erau invitați la Casa Albă.

În 1995 președintele Ion Iliescu a fost invitat la Casa Albă. Apoi au venit la București Hillary Clinton, Bill Clinton, cei doi președinți Bush și senatorul republican Robert Joseph Dole. Treptat au fost extinse vizitele unor personalități politice, ale oamenilor de afaceri, a sportivilor și a altor categorii de reprezentanți ai SUA, ceea ce a contribuit la ”deschiderea inimii” și bine înțeles și a ”portofelului” în vederea refacerii economice a României, ca și a altor țări foste în spatele Cortinei de Fier, ale căror economii fuseseră distruse prin sistemul comunist.

Cât de mult s-a schimbat situația politică și economică a României în cei 24 ani după condamnarea la moarte a dictatorului Ceaușescu și a soției lui este subiectul a zeci și chiar sute de dialoguri și a mii de pagini scrise, printre care și lucrarea publicată recent.

Interesant că Alfred H. Moses a înțeles cum imediat după evenimentul (ca să nu vorbim despre o reală revoluție – sic!) din 1989, unii români și-au schimbat ca niște cameleoni culoarea și opiniile: din laude la superlativ adresate ”cărmuitorului iubit” au trecut la critici severe, împroșcând cu noroi toată filozofia pe care o susținuseră înainte de 1989.

Bucureștiul i-a primit destul de rece pe Moses și pe soția sa Carol – la propriu și la figurat. Februarie nu este o lună prea atrăgătoare la București, mai ales când ninge abudent. Având un însoțitor din partea Comunității evreieși din București, domnul Moses și soția sa au fost invitați să viziteze Templul Coral și alte două temple mai mici. Pe drum au văzut o mulțime de oameni care curățau zăpada pe străzi. Însoțitorul le-a explicat că erau voluntari care făceau ”muncă patriotică”; le-a dat și explicații privind libertatea religiei și relațiile excepționale ale societății românești cu populația evreiască. Prezentarea însoțitorului suna frumos, dar era foarte departe de realitatea pe care Moses o cunoștea și care îi era confirmată de numărul mare de persoane care doreau să emigreze. Aceste povești cu puternice nuanțe Potemkimiste îi întăreau convingerea asupra rolului pe care urma să-l aibă în calitate de sprijinitor al populației evreiești din România.

Cu toate că delegația Comitetului Evreiesc din America, condusă de Moses, ar fi trebuit să fie corelată și organizată în conformitate cu principiile protocolare, vizita nu a decurs așa cum își imaginase el. La data aceea, Rabinul Șef al României, Dr. Moses Rosen, care reprezenta federația evreiască, era plecat în Elveția. Faptul era inexplicabil, cu atât mai mult cu cât se știa că dl Moses era în legătură permanentă cu American Jewish Joint Distribution Committee (JOINT), care trimitea în fiecare an un ajutor de circa 2 milioane dolari populației evreiești din România.

Întâlnirea cu Rabinul Rosen a avut loc la o altă vizită a lui Moses la București, în luna ianuarie a anului următor. Ea i-a confirmat poziția puternică pe care o avea acest om în cadrul Federației evreiești. Politica Rabinului Șef se baza pe o înțelegere între conducerea României și Federația Comunităților Evreiești. Guvernul român nu se amesteca prea mult în treburile comunității, iar Rabinul Rosen a asigurat guvernul că toți coreligionarii săi nu vor crea probleme conducerii de partid și de stat.

După cum își amintește Alfred Moses, în ianuarie 1980, după întâlnirea cu Nicolae Ceaușescu, Rabinul Rosen a venit în Statele Unite în fiecare an și s-a întâlnit cu diverși senatori și personalități oficiale, susținând necesitatea de a acorda României Clauza Națiunii Favorizate. În schimb președintele Ceaușescu promitea să se asigure emigrarea liberă a evreilor către Israel.

Ceea ce lipsește din informațiile prezentate în lucrarea domnului Moses, este târgul pe care Ceaușescu îl făcea prin acordarea vizelor de plecare din țară și care era pur și simplu o vânzare de oameni, de carne vie. De fapt un asemenea procedeu nu era ceva nou pentru România, ea se aplicase și în timpul guvernării lui Gheorghiu Dej.

Ziarul The Seattle Times a publicat la 1 ianuarie 1990 sub semnătura lui Alfonso Chardy, articolul Israel Paid Ceausescu To Let Jews Emigrate, în care se menționează clar că Nicolae Ceaușescu a primit milioane de dolari din partea Israelului pentru a lăsa sute de mii de evrei să părăsească România.

Din surse demne de încredere, Israelul plătea între 2000 și 50.000 de dolari pentru fiecare viză de ieșire din țară, dar în situații speciale, în funcție de profesia emigrantului și de statutul financiar al familiei sale, suma ajungea chiar la 250.000 dolari. Sumele erau depuse într-un cont bancar secret administrat de către Serviciul de Securitate și controlat de Ceaușescu. După 1989 s-a aflat că în acel cont erau depuse 400 milioane dolari.

Ziarul israelian Yediot Aharonot confirma într-unul din numerele de sfârșit de săptămână că timp de patru ani, Ceaușescu primise între 5.000 și 7.000 dolari pentru fiecare viză de ieșire din România, ajungând la un total de 50-60 milioane dolari. Banii proveneau de la diverse organizații evreiești, în special din Statele Unite.

Cotidianul Turkish Daily News confirma că în aceeași perioadă Ceaușescu era implicat într-un dialog secret între Israel și Iran, prin care Israelul cumpăra petrol din Iran în schimbul eliberării de către iranieni a unor ostateci israelieni.

O altă sursă de informații a fost locotenentul general Ion Mihai Pacepa, care a fugit în Statele Unite în 1987. Acolo a publicat cartea Red Horizons, unde confirmă că plățile pentru vizele de ieșire din România ajungeau la peste 50.000 de persoană. (O înțelegere similară exista între Ceaușescu și R. F. Germană, prin care Germania primea 10.000 dolari pentru fiecare cetățean de origine germană care voia să emigreze.)

În cartea dlui Moses apare o informație interesantă despre planul lui Ceaușescu de a demola Sinagoga Mare și Sinagoga Istorică de Rit Sefard. Primarul orașului București îl asigurase pe dl Moses la telefon că cele două clădiri vor fi păstrate. Într-una din zilele următoare, trecând pe lângă locul unde știa că era Sinagoga Sefardă a fost șocat când să vadă că clădirea a fost demolată. În aceeași zi Rabinul Rosen l-a chemat la telefon pe Moses și i-a spsus că și Sinagoga Mare va fi demolată și l-a rugat să-l ajute să se păstreze acest lăcaș de cult. Folosindu-se de multiplele relații pe care le avea în domeniul diplomatic în România și în Statele Unite, i-a alertat pe toți prietenii și cunoscuții lui despre grija pe care o avea pentru soarta Sinagogii Mari. Într-o conversație cu ministrul de externe al României Ioan Totu, i-a sugerat acestuia că demolarea ei ar duce la ”o deteriorare ireparabilă a relațiilor dintre SUA și România”.

*

O problemă complexă cu care s-a confruntat dl Moses era faptul că domnia sa era primul ambasador american evreu într-o țară cu o lungă istorie antisemită, marcată printre altele și de uciderea a 400.000 de evrei în Transnistria.

Acțiuni antisemite au avut loc și după 1989. Iată câteva exemple:

*Sinagoga din Fălticeni a fost vandalizată (mai 2002).

*Sinagoga din Vatra Dornei a fost vandalizată (iunie 2002).

*Graffiti cu conținut antisemit au fost scrise pe zidurile Teatrului Evreiesc de Stat din București (octombrie 2002).

*Graffiti cu conținut antisemit au fost scrise pe unele blocuri din Cluj (octombrie 2002).

*La București au fost vandalizate peste 200 de morminte (octombrie 2008 și 23/24 aprilie 2017).

Se cunosc oare acțiunile administrațiilor locale și ale administrației de la București împotriva acestor răufăcători?

*

Ca un intelectual cu spirit de analiză, dl Moses a urmărit pe toată perioada activității sale de ambasador evoluția situației economice a României după 1989, încercând și în majoritatea cazurilor reușind să influențeze anumite decizii ale guvernului SUA și ale unor investitori americani de a sprijini punerea României în linie cu țările dezvoltate din punct de vedere economic. Multe dintre observațiile și deciziile lui Alfred H. Moses privind sprijinul refacerii economice a României erau bazate pe o documentare foarte amănunțită a situației economice.

După cum remarcă dl ambasador Moses, sprijinul financiar internațional a venit și cu un suflu și cu o impulsionare:”Faceți mai mult și mai repede!” Dar au existat diverse obstacole și bariere de natură politică, socială, istorică și culturală, datorită cărora acțiunile de dezvoltare au fost frânate și nu s-au înfăptuit la nivelul așteptat. Abia în perioada 1999-2004 s-a remarcat o creștere mai serioasă, PNB ajungând de la 36 miliarde în 1999 la 76 miliarde în 2004 și chiar la 208 miliarde în 2008, un salt cu adevărat spectaculos. Primele investiții de cca 100 milioane dolari au venit din partea companiilor Coca-Cola și Amoco.

Relațiile comerciale dintre SUA și România s-au extins odată cu acceptarea României ca partener în NATO. Aici ambasadorul Moses a jucat un rol deosebit de important. La scurt timp după extinderea umbrelei NATO asupra României s-a semnat un contract de cooperare cu SUA în valoare de 12 milioane dolari pentru producerea de helicoptere Cobra în România.

Programul permanent al ambasadorului Moses includea întâlniri cu diverși reprezentanți ai administrației de la București, contacte cu caracter diplomatic, precum și vizite la diferite întreprinderi care ar putea beneficia de investiții americane.
Dl Moses s-a ocupat și de un aspect urbanistic al orașului București: modernizarea străzii Lipscani. Discutând cu diverși arhitecți și specialiști în probleme de dezvoltare urbanistică, el le-a sugerat transformarea acestei artere comerciale într-un obiectiv turistic, înființând o zonă cu caracter pietonal, cu restaurante și magazine, ca la Bratislava, Viena sau Munich. După un deceniu, visul ambasadorului Alfred H. Moses a devenit realitate cu sprijinul financiar al lui Fathi Taher, un om de afaceri din Kuweit. În vara anului 1995 s-a deschis la București, tot cu sprijinul lui Fathi Taher, o școală americană.
*

Meritul principal al cărții dlui ambasador Alfred H. Moses este modul simplu și clar în care a prezentat multiplele sale preocupări în perioada 1994-1997, când a activat ca ambasador al SUA în România.  A avut zeci de întâlniri cu diverși reprezentanți ai guvernului român, cu personaliăți din diverse domenii de activitate socială și politică, cu personalități ale vieții religioase, pentru a nu mai vorbi de multiplele legături pe care le-a realizat în interesul României cu reprezentanți ai lumii politice și social-economice ai Statelor Unite.

Acum are 86 de ani. Citindu-i cartea care este o prezentare perfectă a personalității sale și a activității sale ca diplomat, am înțeles și mai bine pentru ce a primit distincția cea mai înaltă acordată de guvernul României, care i-a recunoscut eforturile depuse în activitatea diplomatică.

Sunt convins că această carte va găsi deplina apreciere a cititorilor, iar roadele muncii sale pot constitui un exemplu pentru mulți diplomați. Activitatea dlui Moses a fost rezultatul unei perfecte îmbinări a înaltelor sale calități profesionale cu cele ale unui om de mare omenie.

Dr. Alex Berca

SUA

One Comment

  • George Ivan Kun commented on October 5, 2018 Reply

    Excelent material, domnule Berca. Eu am urmarit cu mare atentie si pasiune evenimentele din acea perioada si cred ca e foarte important ca aceste fapte sa fie cunoscute cel piutin de toti evreii din Romania sau originari din Romania, indiferent de varsta
    Great reading, great work. Thanks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *