În urmă cu două săptămâni Vaticanul a anunțat că la 2 martie 2020 va face publice arhivele secrete ale papei Pius al XII-lea, care se afla în fruntea Bisericii Catolice în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa aparține papei Francisc. În acest fel, Vaticanul răspunde presiunilor de peste trei decenii, exercitate de istorici din întreaga lume, inclusiv de Yad Vașem și de alte organizații evreiești, de a se deschide arhivele secrete referitoare la pontificatul papei Pius al XII-lea din timpul războiului. Această măsură va permite cercetătorilor să stabilească adevărul despre atitudinea papei și a Vaticanului față de fascism, nazism și prigonirea evreilor.

”Biserica nu se teme de istorie,” a declarat papa Francisc în fața personalului care se ocupă de arhivele secrete ale Vaticanului, arhivă cu zeci de mii de documente legate de papa Pius al XII-lea. De obicei Vaticanul își deschide arhivele la 70 de ani după terminarea pontificatului unui papă, dar cercetătorii au cerut să se deschidă mai devreme această perioadă, pentru a se putea găsi explicații și da răspunsuri la atitudinea deosebit de controversată a Vaticanului și a papei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial față de evrei și față de Holocaust. Cererile pentru accesul la documentele papei Pius al XII-lea s-au intensificat în 2009, când Vaticanul a început un proces de sanctificare a papei Pius al XII-lea, demers căruia i s-au opus supraviețuitori ai Holocaustului. Papa Francisc a declarat că pontificatul lui Pius, care a cuprins perioada 1939-1958, a inclus ”momente de dificultăți serioase, decizii chinuitoare, prudență umană și creștină”.

Adevărul este că cel puțin până acum atitudinea papei Pius al XII-lea a fost profund controversată. De-a lungul vremii, atât înainte de a fi ales papă cât și după aceea, el a făcut numeroase declarații în care a condamnat persecuțiile evreilor de către regimul nazist dar, afirmă o parte din istorici, condamnările au fost generale și niciodată nu a folosit cuvântul ”evreu”. Ele se refereau la prigoana la care au fost supuși credincioșii catolici și omenirea în general. Când i s-a reproșat tonul neutru pe care l-a adoptat, Pius al XII-lea a replicat că ar fi trebuit să condamne în aceeași măsură regimul bolșevic, nu numai nazismul, ceea ce, ținând cont că Uniunea Sovietică a devenit aliata democrațiilor occidentale, nu putea face.

Există controverse și în ceea ce privește numărul evreilor salvați de Vatican, cifrele extinzându-se de la câteva mii la zeci sau chiar sute de mii. Concret se poate demonstra că Vaticanul a dat într-adevăr indicații diocezelor catolice să salveze cât de mulți evrei, dar condițiile nu au permis ca numărul să fie foarte mare. Multe biserici catolice și mănăstiri din statele ocupate de naziști au ascuns evrei, dar nu se știe în ce măsură acest lucru era rezultatul dispoziției Vaticanului sau a atitudinii umaniste a clericilor locali.

Într-o încercare de a elucida controversa privind poziția papei Pius al XII-lea, la inițiativa Sfântului Scaun a fost creată în 1999 Comisia Istorică Internațională Iudeo-Catolică, compusă din trei cercetători catolici și trei evrei, care au dat publictății un raport preliminar în 2000, numai că membrii comisiei au fost divizați cu privire la accesul la o serie de documente adiționale. Comisia a ajuns la concluzia că fără acces la arhivele secrete ale lui Pius al XII-lea nu poate efectua o lucrare științifică credibilă, de aceea a primit cu bucurie decizia papei Francisc. Un exemplu de schimbare de poziție în urma dezvăluirii unor documente este cea a Muzeului Yad Vașem din Ierusalim, care a trecut de la o condamnare vehementă la o nuanțare a atitudinii sale față de papa Pius al XII-lea.

Rabinul David Rosen, directorul internațional al problemelor interreligioase în cadrul Comitetrului American Evreiesc, a declarat că decizia papei Francisc de a pune la dispoziția cercetătorilor toate materialele va avea ”o importanță enormă pentru realțiile iudeo-catolice. ”Comitetul a exercitat presiuni asupra Vaticanului de trei decenii pentru a face publice aceste documente”, a arătat rabinul.

Arhivele secrete ale Vaticanului au o istorie de aproape două milenii. Documentele legate de istoria și evoluția catolicismului au fost strânse de-a lungul timpului, dar decizia de a le aduna într-un singur loc a fost luată în 1612 de papa Paul al V-lea. Arhiva a avut o istorie sinuoasă, de pildă după cucerirea Statului Papal de către Napoleaon în 1798, arhivele au fost duse în Franța, apoi readuse la Roma în 1817. Încetul cu încetul, unele documente au fost date publicității. De pildă, în 1855, arhivarul Augustin Theiner a început să transcrie materiale din arhivă, iar în 1870 a dat publicității transcrierea procesului lui Galileo Galilei, provocând controverse uriașe în cadrul Bisericii. În 1883 papa Leon al XIII-lea a deschis în mod oficial arhivele și a apreciat că istoria va fi în avantajul bisericii, nu în detrimentul ei. ”Nu ne temem să oferim opiniei publice sursele”, a declarat papa. În următoarele decenii, tot mai multe documente au fost puse la dispoziâia cercetătorilor,

Se apreciază că arhivele secrete ale Vaticanului conțin 85 km de rafturi cu 35.000 de volume în cadrul catalogului selectiv. Cel mai vechi document ar proveni de la sfârșitul secolului al VIII-lea. Documetele papale sunt disponibile începând de la mandatul papei Inocențiu al III-lea (1198-1216), dar există câteva documente provenid de la papa Ioan al VIII-lea (872-882) și Grigore al VII-lea (1073-1085).

Eva Galambos