Printre sute de rachete

În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.

La câteva zile după ce am început să scriu aceste rânduri a început o nouă rundă de conflicte, din nou se trag rachete care se soldează cu sirene, răniți, morți, case distruse. Armata de Apărare a Israelului răspunde cu raiduri aeriene pentru a distruge baze de rachete, depozite de armament, comandamente ale Hamas și ale altor organizații, dar din păcate, cu toate precauțiile luate de aviația israeliană, sunt și victime inocente în cadrul populației civile palestiniene.Adesea sunt întrebat cum se poate trăi în asemenea condiții și dacă te poți obișnui cu aceste bombardamente periodice? Le răspund că israelienii s-au adaptat la aceste pericole, ele nu mai sunt o noutate pentru ei. La scurt timp după întemeierea statului, de la începutul anilor cincizeci ai secolului trecut și până in 1967, artileria siriană trăgea de pe înălțimile podișului Golan în kibuțurile din nordul țării. În timpul primului Război din Golful Persic, Irakul lui Sadam Hussein a lansat rachete asupra teritorului Israelului, ca răspuns la campania militară sub conducerea USA, cunoscută sub numele de Desert Storm (Furtună în deșert). Fiind pericol de bombardament cu arme chimice, conform instrucțiunilor Comandamentului Apărării Civile, pe timpul alarmei aeriene oamenii își puneau masca de gaze și se retrăgeau în așa-zisele camere protejate. În aceeași perioadă a războiului, în sala de concerte a filarmonicii israeliene a avut loc un eveniment deosebit. Sub bagheta maestrului Zubin Mehta și având ca solist pe celebrul violonist american Isaac Stern, Orchestra Filarmonică Israeliană a interpretat Concertul pentru vioară și orchestră al lui Ludwig van Beethoven. La un moment dat s-au auzit sirenele declanșate de un atac cu rachete irakian. După o scurtă pauză, omul și artistul Isaac Stern și-a pus pe față masca de gaze, muzicienii și publicul l-au urmat și concertul a continuat…

Nu de mult, într-o seară din luna martie, din senin s-a tras o rachetă asupra Tel Avivului. S-a declanșat alarma roșie, oamenii s-au adăpostit cum au putut, racheta a fost interceptată și distrusă de sistemul de apărare antirachetă, din fericire nu au fost pagube umane sau materiale. În orașul care trăiește „non-stop”, douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, pentru o clipă viața s-a oprit. La zece minute după atac, restaurantele s-au umplut din nou de oameni, meciul de baschet de la sala sporturilor Iad Eliahu (cea mai mare de acest gen din țară) a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La Sderot, unul din cele mai bombardate orașe din Israel, o nuntă a continuat în ciuda mai multor alarme aeriene. Tinerii căsătoriți au declarat că nici măcar rachetele nu le pot strica fericirea.

În săptămâna trecută duminică și luni a fost război; marți a fost Ziua Memorială în amintirea celor căzuți în războaiele Israelului; miercuri s-a serbat Ziua Independenței, iar în duminica aceasta a început în mod oficial concursul internațional de cântece Eurovision 2019. În alte țări atâtea evenimente ar avea loc în doi ani, nu într-o singură spătămână!

Și atunci le spun tuturor, fie ei prieteni sau dușmani: ”Don’t worry, ladies and gentlemen, AM ISRAEL HAI“, sau în traducere :POPORUL ISRAELULUI TRĂIEȘTE!

Andrei Schwartz

9 mai 2019

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on May 18, 2019 Reply

    Ca sa combin cele scrise de Andrei cu comentariile lui Ivan, am un sentiment mixt de mandrie nationala dar si o neliniste interioara cand ma gandesc la ce ne rezerva viitorul.
    Ma intreb cand vom mai avea conducatori cum au fost Begin, Rabin si Sharon care erau in stare sa ia decizii istorice?

  • Ivan G Klein commented on May 16, 2019 Reply

    În decursul celor 14 ani petrecuți în Israel – ca și în timpul vizitelor mele anuale din ultimii 20 de ani – s-au petrecut astfel de evenimente . În ciuda lor, circulam cu autobuzul, în timpul războiului din Irak lucram nopțile la Tel Aviv …Cred că aveam fatalismul omului obișnuit cu ” ein brera ” / ” n-ai de ales “….Ajuns în America, la bucuriile mele simple, obișnuite că e senin / plouă / ninge – că am parte de o carte / film bun , s-a mai adăugat pe neașteptate încă una – plăcerea de a sta într-o stație de autobuz lîngă un coș de gunoi .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *