Dr. Mózes Farkas (Uzinele Dermata) – un manager modern “avant la lettre”

Dr. Mózes Farkas a fost director general al Fabricii Renner și asociații și al Uzinelor Dermata timp de peste două decenii. În această perioadă, din fostul atelier de tăbăcărie înființat de familia Renner, s-a dezvoltat o uriașă uzină de produs piei, încălțăminte și articole de pielărie (cea mai mare din România și Sud- Estul Europei).

Cu toate acestea, astăzi când se vorbește de istoricul Uzinelor Dermata (devenită Clujana ) numele lui Mózes Farkas este aproape ignorat sau se fac afirmații tendențioase legate de persoana sa. În anul 2014 la Facultatea de Științe Juridice a Universităţii Maghiare Sapientia s-a lansat proiectul de cercetare cu titlul: De la fabrica de pielărie Renner la noul capitalism. Conducătorul proiectului, prof. univ. dr.Veress Emőd, a prezentat la simpozionul File din istoria evreimii clujene, ediția a VI –a (mai 2017), primele rezultate ale acestei cercetări care se desfășoară în continuare. Această evocare dorește să aducă în atenția cititorului viața și activitatea lui dr. Mózes Farkas, atât cât se poate documenta la ora actuală.

Câteva date biografice

Mózes Farkas s-a născut în anul 1881 la Hust (astăzi Ucraina Subcarpatică ). Se pare că tatăl său, Farkas Ignác (Sámuel ), venit în Cluj în anul 1899, avusese un atelier de pantofărie. Toți cei trei frați Farkas: Mózes, József și Jenő (cel mai mic ) au avut legături cu industria pielăriei. Mózes Farkas a urmat studiile liceale la prestigiosul Colegiu Unitarian din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Drept a Universități Ferenc József (Magyar kir. Ferenc József Tudományegyetem) tot din Cluj. Din anul 1907 a profesat ca avocat, în perioada 1912-1915  având un birou de avocatură.

În jurul anului 1910 se naște ideea ca frații Farkas împreună cu familia Renner (cu o solidă reputație în fabricarea pieilor ) să se asocieze, folosind experiența profesională (Renner ) și comercială (Farkas )  a celor două familii. Astfel, în anul 1910 ia naștere societatea în comandită Fabrica de piele Frații Renner și asociații, avându-i fondatori pe József Farkas, Dezső Hecht, Frigyes și Emil Renner (fiii cei mari ai lui Johann Renner, bătrânul). În 1911, această primă entitate se transformă în societatea pe acțiuni Frații Renner și Asociații, Fabrică de piele“. Principalii acționari erau familiile Renner, Farkas și Hecht.

Rândul de sus de la stânga spre dreapta: Emil Renner, Frigyes Renner, József Farkas, Dezső Hecht. Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Richard Hecht, Johann Renner,, Mózes Farkas

În perioada Primului Război Mondial producția și vânzările fabricii cunosc  o importantă creștere. Este momentul intrării în scenă a lui dr. Mózes Farkas care este numit director general. El a putut ocupa această poziţie numai după ce, în prealabil, efectuase un stagiu de ucenicie la un maistru pantofar, condiție impusă de legislație pentru a participa la afaceri în branșă.

În anul 1914 începe producţia de încălțăminte și în anul următor fabrica devine furnizor al armatei. Numărul de angajați crește veriginos (100 de angajați  în 1910 și 775 la sfârșitul anului 1918 ). În noua conjunctură politico/economică  de după Primul Război Mondial când Transilvania a intrat în componenţa României Mari, dr. Mózes Farkas avea să reușească să integreze fabrica în noile  realități și oportunități. Se cooptează în Consiliul de Administrație al fabricii două nume cunoscute: politicianul Alexandru Vaida-Voevod și juristul dr. Emil Hațieganu. Se obțin credite pentru investiții de la Banca Națională a României și Institutul de Credit Industrial din Cluj și se obțin facilități fiscale de la statul român pe o perioadă de 30 de ani.

În anul 1920 se preschimbă capitalul social din coroane în lei (2, 5 mil. lei,  la început ). De-a lungul anilor se efectuează importante majorări de capital social care, în 1923, ajunge la 40 mil. lei, iar până în 1933 creşte la 80 mil. lei,  producându-se importante modificări în structura acționariatului.

Se dezvoltă secțiile: tăbăcărie minerală și vegetală, extracția de tanin, încălțăminte (bărbați, femei,  copii – mai ales bocanci ), curele de transmisie și articole tehnice din piele. Acestea  cu timpul vor deveni fabrici. Cel mai mare avânt a luat producţia de încălțăminte în care s-au făcut consistente investiții.

În 1930, la inițiativa lui Mózes Farkas, Fabrica Frații Renner achiziționează Fabrica de încălțăminte “Turul” din Timișoara, firmă concurentă, care primește denumirea Prima Fabrică de Încălțăminte  din Banat  S. A.  Acesta este momentul când fabrica își schimbă denumirea devenind Uzinele Dermata, Fabrici de Pielărie și Încălțăminte  S. A. Cluj”, cu care a intrat în istoria industriei române și clujene. Atunci la Cluj existau trei fabrici mari (după cifra de afaceri și număr de angajați ): Dermata, Fabrica de Tutun și Atelierele C. F. R.,  iar la nivel județean se mai exista Industria Sârmei  Câmpia  Turzii.

Dermata și-a continuat dezvoltarea până în anul 1940 când este declarată uzină militară, în anul 1943 obținând cea mai mare producție din perioada de la înființare până la naționalizare.

Nu am date privind evoluția cifrei de afaceri, ci doar a numărului de personal[ii]

Anul         1913    1918    1925     1930     1938

Nr. angaj.   100      775     1200     2000     3000

(cca. 1000 HP forță motrice)

Câteva principii moderne de management (pentru vremea aceea) susținute și aplicate de dr. Mózes Farkas

– o îmbinare mai armonioasă a capabilităților tehnice cu funcțiunile comerciale și financiare ale firmei

– folosirea mai accentuată a pârghiilor bancare (credite) și a facilităților fiscale acordate atunci de statul român pentru susținerea investițiilor (hale/ateliere/clădiri și mai ales utilaje și echipamente )

– dezvoltarea funcției comerciale prin crearea unei vaste rețele de magazine proprii,  export printr-o firmă specializată.

– fidelizarea și cointeresarea angajaților prin numeroase măsuri și facilități de ordin social

Cum s-au tradus în realitate aceste principii la Fabrica Renner /Uzinele Dermata ?

Dr. Farkas Mozes a dezvoltat fabrica pornind  de la ideea:

– dacă știm să fabricăm foarte bine piei și talpă, de ce să nu fabricăm și încălțăminte ?

– dacă știm să producem încălțăminte bună, durabilă și relativ ieftină  de ce să nu o vindem în magazinele proprii ?

Acest tip  de dezvoltare economică capitalistă, mai ales în perioada interbelică, a fost preluat de dr. Mózes Farkas după modelul Bata, din Cehoslovacia.

Tomas Bata și apoi fiul său Tomas Jan Bata  au dezvoltat o uriașă firmă multinațională integrată de fabricare a încălțămintei și accesorii. Prima fabrică a fost înființată în orașul Zlin (apoi Gottwaldov, astăzi iarăși Zlin) în anul 1894 care apoi în, 1931, s-a transformat în societate de acțiuni. În preajma ocupării Cehoslovaciei de către trupele naziste, Tomas Jan Bata se refugiază în Canada unde, cu ajutorul a 100 de muncitori calificați aduși din țară, înființează noi fabrici. După 1945 mută sediul central al firmei la Londra şi apoi în Elveția (unde se află și astăzi ). Bineînțeles că în anul 1948 toate fabricile Bata din Cehoslovacia se naționalizează, dar imperiul Bata se dezvoltă în continuare  având fabrici în 70 de țări  și 4100 de magazine în toată lumea (inclusiv în România după 1989).

În anul 1989, după Revoluția de catifea din Praga, președintele Vaclav Havel îl recheamă din emigrație pe Tomas Jan Bata, care reface fabricile din Zlin și susține material Universitatea din localitate care astăzi îi poartă numele.

Firma  Bata a excelat în fabricile sale printr-o organizare a muncii exemplară, a introdus sistemul de lucru pe bandă rulantă cu echipamente ultramoderne. A asigurat condiții de muncă și viață deosebite angajaților săi.

Revenind  la Fabrica Renner, în jurul anului 1906, aceasta se mută pe actualul amplasament din Piața 1 Mai (fostă Piața Corvin, fostă capătul străzii Paris ). În anul 1912 se construiește prima clădire pe noul amplasament. După Primul Război Mondial fabrica se dezvoltă vertiginos. Pe un teren de cca. 30 de hectare s-au construit zeci de hale/ateliere/clădiri în care s-au montat utilaje moderne. Proiectarea și construirea halelor s-a efectuat sub conducerea cunoscutului antreprenor  ing. Vilmos Heves. Fabrica și-a creat independență energetică având centrală termică și electrică proprie, castel de apă etc. Dispunea de o sculărie performantă, unde se executau matrițele necesare procesului de fabricație, și un atelier de reparații și întreținere bine dotat.

Dermata Palatul administrativ

În anii 1930, același ing. Vilmos  Heves  a construit Palatul Administrativ, o clădire devenită simbol pentru Dermata și dr. Mózes Farkas. Astăzi aparține Arhivelor Statului Cluj. Sigla fabricii,  recunoscută în țară și străinătate, era un cocoș (de aur) care cânta. În anul 1935 au loc mișcări greviste în urma cărora salariile se majorează cu cca. 8%. După preluarea fabricii Turul din Timișoara, Dermata avea 62 magazine proprii a Bucureşti şi în toată țara.

În perioada anilor 1940 -1944  produce pentru armată, apoi după o scurtă perioadă destul de tulbure, între 1945-1948 (când proprietari devin urmașii familiei Renner ),  la 11 iunie 1948 este naţionalizată, în baza Legii nr. 148/ anexa 18, din 11 iunie 1948.

Fabrica Renner şi apoi Uzinele Dermata au avut importante realizări de ordin social. Astfel:

– a încurajat și facilitat construirea de case familiare angajaților săi, formându-se cu timpul o adevărată colonie în jurul fabricii și cartierul adiacent

– a deținut câteva imobile mari în Cluj (str. Emil Zola, str. Republicii/Majális u. , str. Paris ) cu zeci de apartamente confortabile  pentru personalul tehnic și administrativ

– a înființat o creșă și grădiniță pentru copiii angajaților (actuala clădire a firmei Argos ), cantină uzinală și dispensar medical (atunci funcționa în Palatul Administrativ )

– a construit o modernă bază sportivă cu teren de fotbal, terenuri de tenis, ștrand cu bazin de dimensiuni olimpice (singurul cu apă încălzită din oraș ), poligon de tir etc. A finanțat în perioada 1945-1948 o echipă de fotbal în divizia națională A

Echipa de fotbal Dermata în 1947

– a susținut funcționarea unei case de pensii pentru angajați

– a editat un ziar bilingv

Câteva alte repere interesante din viaţa lui Mózes Farkas

Dr. Mózes Farkas

Între 1918-1920 a angajat pentru munci agricole un mare număr de foști funcționari publici maghiari rămași fără slujbe, ca urmare a refuzului depunerii jurământului de fidelitate față de statul român. L-a numit în fruntea acestei acțiuni pe Sándor Kun, fratele mai mic al lui Béla Kun (conducătorul revoluției bolșevice  maghiare de scurtă durată din 1919), terenurile pe care se cultivau legume fiind în zona cartierului Bulgaria.

În paralel a organizat cursuri de limba română pentru angajații  fabricii (în majoritate maghiari, în acea vreme) susținând că este util ca toată populația (nu neapărat numai funcționarii publici ) să cunoască limba oficială a țării în care trăiesc.

– Era un mare admirator și apoi susținător al culturii maghiare (în care a fost crescut și educat ) Era membru al E. M. E. (Erdélyi Múzeum Egyesület –Societatea Muzeului Ardelean ), acționar principal al cotidianului de limbă maghiară din Cluj  Keleti Ujság (Gazeta de Est) din anul 1918, vicepreședinte ales în anul 1918 al Partidului Radical Maghiar  (structura locală a Partidului Cetățenesc Radical Maghiar care a funcționat între anii 1914-1919 și milita pentru unitatea teritorială și politică a Ungariei).

– Era un membru respectat a Comunității Evreilor Ortodocși din Cluj  și a Hevrei Kadişa Ortodoxe. Deși nu era un susținător al mișcării sioniste transilvane, în anul 1922 a acceptat președinția locală a organizației Keren Haiesod  care colecta fonduri pentru finanțarea alia-lei evreilor europeni în Eretz Israel în perioada interbelică. La începutul anilor `30 a fost printre donatorii importanți pentru extinderea Spitalului Evreiesc  iar în anul 1937 a contribuit la achiziționarea de către Comunitatea Evreilor de Rit Occidental-Neolog din Cluj a unui teren de 1000 mp. pentru edificarea unui Cămin Cultural Evreiesc care trebuia să găzduiască toate manifestările culturale evreiești  din oraș (proiect nefinalizat din cauza izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial).

– În perioada interbelică a fost un respectat om de afaceri clujean, fiind mulți ani președintele Direcției Regionale a UGIR (Uniunea Generală a Industriașilor din România), membru pe viață în conducerea centrală a uniunii, autor al volumului Industria și bogățiile naturale din Ardeal, editat de Cartea Românescă în anul 1927

– În anul 1925 a construit o vilă pe str. Racoviță nr. 22 (fostă Erzsébet u.). Realizată de cunoscuții antreprenori László și Emil Devecseri, vila este o îmbinare între stilul eclectic și Sécession, fiind și astăzi o clădire emblematică a zonei rezidențiale în care se află  (actualmente Casa Albă). Actualul proprietar al clădirii este Banca Transilvania care a reușit să reabiliteze construcția conform aspectului ei inițial.

Epilog

După al Doilea Arbitraj de la Viena, 30 august 1940, Clujul trece sub administrație maghiară și în scurt timp încep să fie activate și aici prevederile celor trei legi antievreiești aflate în vigoare în Ungaria.

Dermata devine uzină cu regim militar pentru că livra încălțăminte și alte accesorii din piele armatei maghiare. Bineînțeles este numită o conducere nouă. În disperare de cauză dr. Mózes Farkas, pleacă la Budapesta, chipurile pentru tratarea problemelor sale cardiace, dar de fapt pentru a face o ultimă încercare  de a-și salva funcția și averea, invocând în fața înaltelor autorități ale statului maghiar meritele și loialitatea sa față de poporul maghiar. Demersurile sale nu au avut sorţi de izbândă.

S-a stins din viață la Budapesta, de inimă rea, în august 1941 la numai 60 de ani.

A fost readus la Cluj, unde a avut loc un miting de doliu în incinta uzinei. A fost înmormântat în vechiul cimitir evreiesc ortodox din Cluj (Calea Turzii nr. 116) în prezența unui mare număr de participanți, inclusiv oficialități. S-au rostit cuvântări din partea Uniunii Industriașilor din Ardeal, a conducerii Uzinelor Dermata, dar și în numele muncitoarelor, maiștrilor, inginerilor, funcționarilor, personalului de întreținere, asociației sportive și  a întregului personal, a Colegiului Unitarian (a cărui absolvent a fost ) și în final de către Izsó Diamant, fondatorul și directorul general al Uzinei Industria Sârmei din Câmpia Turzii. Toți vorbitorii au apreciat rodnica sa activitate în fruntea fabricii Renner/Dermata.

În anul 1942 s-a stins, în exercițiul funcțiunii la Dermata, și fratele său József Farkas.

În mai 1944, văduva sa Rozi Farkas, a fost deportată la Auschwitz și a murit la Birkenau, infirmând teoriile conform cărora  ar fi fost pe lista celor din “Trenul Kasztner”.

Fiicele sale: Hedwig Heller (n. Farkas, soția medicului dr. József Heller) și Zsófia Hermann (n. Farkas, soția avocatului dr. Rudolf Hermann ) au supraviețuit  Holocaustului cu Trenul Kasztner. După război s-au reîntors din Elveția la Cluj apoi după câțiva ani au făcut alia în Palestina/Israel. Ambele familii s-au aflat în anul 1947 printre donatorii care au contribuit la reconstrucția Sinagogii Neologe, bombardate în 2 iunie 1944.

În anul 2011 mass media din Cluj (mai ales cea de limbă maghiară ) a publicat o serie de reportaje și articole  cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea  Fabricii de Pielărie Renner/Dermata. Numele lui dr. Mózes Farkas nu a fost menționat deloc.

Un roman de ficţiune care relatează inexact despre fapte şi personaje reale

În anul 1997 a apărut la Budapesta romanul scriitorului clujean (prin adopție ) Győrgy Méhes,  Kolozsvári Milliomosok (Milionari din Cluj), reeditat în anul 2007 de către Ulpius Ház (Casa de editură Ulpius, Budapesta ). Romanul este o istorie, uneori romanțată, a familiei Renner (în roman apare sub numele Keller),  de origine germană, care a pus bazele producţiei de piele la Cluj pe la începutul secolului XX. Johann Renner împreună cu cei șase fii ai săi (Freidrich, Emil, Gustav, Adolf, Eduard și Johann), care au preluat afacerea după decesul său (din 1920) au reușit să  întemeieze un adevărat brand de prestigiu al Clujului. Așa cum am arătat mai sus, familia Renner se asociază în anul 1910 cu familiile Farkas (cei trei frați Mendélenyi/Mandel,  în roman), de origine evreiască,  și Hecht,  iar din perioada Primului Război Mondial dr. Mózes Farkas  devine pentru mulți ani directorul general al Fabricii Renner/Uzinelor Dermata. De aici încolo este de la sine înțeles că soarta familiilor Keller și Mendelényi (din roman) se împletesc și se întrepătrund.

Pe parcursul povestirii, în câteva secvențe, i se atribuie lui Mózes Farkas (alias Mendelényi Vilmos) unele fapte și acțiuni de o moralitate discutabilă, recunoscându-se totuși aportul său decisiv în devenirea Uzinelor Dermata  ca cea mai mare fabrică de încălțăminte din România și din Europa de Est.

Sigur că un roman este o ficțiune, dar acest volum se bazează și pe niște fapte reale. Numirea  și menținerea aproape trei decenii în funcția de director general a lui Mózes Farkas, dincolo de  unele aspecte  sentimentale și emoționale, s-a datorat faptului că grupul Farkas, susținut și de alți acționari, a fost majoritar în Adunarea Generală a  Acționarilor care numea conducerea. De asemenea succesivele Consilii de Administrație  care conduceau de fapt fabrica/uzina, i-au acordat și reînnoit încrederea considerând că activitatea sa în fruntea unității era benefică.

Desigur că astăzi  puțini cititori ai romanului cunosc situația existentă în realitate de acum peste 100 de ani.

În scurta mea documentare pentru schițarea acestei evocări nu am găsit nicăieri nicio rezervă față de acțiunile juridico/financiare ale lui dr. Farkas Mózes.

A fost o perioadă istorică foarte agitată, schimbări de imperii, piață concurențială acerbă, criză economică după Primul Război Mondial și între 1929-1933,  și  este posibil ca deciziile unui manager care răspundea de soarta a mii de angajați și în fața acționarilor să nu fi fost pe placul tuturor, dar firma a mers tot timpul înainte.

Cred că memoria lui Mózes Farkas merita această încercare de clarificare.

Informaţii aflate de la oamenii care l-au cunoscut

Am cunoscut personal cel puțin o duzină de foști angajați de la Dermata, unii și de pe vremea când dr. Mózes Farkas era director general. Circulau depre el o serie de legende și povești.

Dar cel mai mult am aflat despre el în familie. Socrul meu, Gheorghe Cobârzan senior. , absolvent al Liceului Comercial Superior din Cluj, a fost angajatul Uzinelor Dermata. În anul 1937, din însărcinarea directorului general dr. Mózes Farkas și al directorului Maurițiu Deutsch (alias Mór  Dévényi, alt personaj legendar al Dermatei, vezi Johanan Vass, https:baabel. ro 2016/03 dinastia- devenyi) este numit directorul (conducătorul) magazinului de prezentare al Dermatei, la București. Acest magazin aflat pe str. Lipscani (la capătul dinspre Piața Sf. Gheorghe), cea mai elegantă arteră comercială în perioada interbelică, având parter și etaj, era primul magazin de încălțăminte cu etaj din capitală. La intrare clientul era primit de un  îndrumător foarte politicos, care după ce îi afla dorințele, îl dădea în grija unui vânzător specializat care îi prezenta toată gama de modele adecvate.

Lipscaniul de odinioară: Dermata, Umbrele, Herdan, Figaro, Palarii, Solavici, Matasuri Mode

Sub conducerea socrului meu magazinul a funcționat până la decretul de naționalizare din anul 1948 (în perioada 1940-1944 a fost în subordinea fabricii din Timișoara, Prima Fabrică de Încălțăminte din Banat). Prin magazinul din București se derulau și contractele de furnizare a Uzinelor Dermata către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Înzestrării Armatei și Ministerul Aerului și Marinei.

După naționalizare socrul meu s-a întors la Cluj, iar curând magazinul a ajuns o caricatură a ceea ce fusese anterior, iar ultima oară când am văzut clădirea, aceasta era într-o stare jalnică.

După spusele socrului meu, dr. Mózes Farkas era o persoană foarte ambițioasă, foarte bun organizator, cu simț al afacerilor, extraordinar de exigent în primul rând față de sine și apoi cu  subalternii. Avea o putere de muncă ieșită din comun, părăsea ultimul Palatul Administrativ după ce controla birourile. Era o persoană publică, prezent în viața urbei unde uzinele Dermata a susținut multe manifestări.

Emblema Dermatei a fost moştenită de Clujana

Așa cum am amintit, există multe similitudini între dezvoltarea uzinelor Dermata și fabricile Bata (din Cehoslovacia ) de la înființare până la momentul 1989. Din păcate, spre deosebire de Bata – care cu ajutorul fostului proprietar s-a relansat – după 1990, întreprinderea Clujana (fosta Dermata ) și-a redus treptat activitatea, în anul 1999  a fost închisă,  un mare număr de salariați au rămas pe drumuri (cca. 11. 000, din care majoritatea femei ). În anul 2013, Consiliul Județean Cluj a devenit acționar majoritar, depunându-se de atunci eforturi pentru resuscitarea  unității și relansarea producției.

Fotografiile referitoare la familia Renner și clădirea Dermata au fost puse la dispoziţia autorului prin amabilitatea d-lui Ivan Rohonyi din arhiva personală.

Andrei Zador


[ii] Conform “Monografia Clujana la 60 de ani,  1911-1971” autor  Gheorghe Mărinceanu, directorul  general al uzinei de atunci    

4 Comments

  • zador andrei commented on May 22, 2019 Reply

    Mulțumesc pentru aprecierile d-lui dr.Johanan Janos Vass. Rog să încercați să transmiteți articolul unor urmași ai familiei Farkas. Aici la Cluj nu am cunoștință că ar mai exista cineva.
    Fotografia cu fam.Renner, Farkas, Hecht,fondatorii Renner/Dermata, este publicată în premieră.

  • Andrea Ghiţă commented on May 19, 2019 Reply

    Tatăl meu, Imre Székely (1922-1999), a lucrat la Dermata. Mai întâi a fost ucenic (1936-1938), iar apoi calfă şi muncitor (1938 – 1942, când a fost chemat în detaşamentul de muncă oblogatorie şi apoi deportat la Auschwitz). Îmi povestea că muncitorii (dar şi ucenicii) aveau dreptul ca câte două perechi de încălţări pe an, existau duşuri cu apă caldă unde se spălau la ieşirea din schimb şi puteau face sport la baza sportivă, în echipele uzinei. Tot el îmi povestea că în timpul războiului, când nu se mai puteau importa echipamentele industriale din SUA, Anglia şi alte ţări “inamice”, inginerii şi muncitorii inventivi din uzină au proiectat şi realizat piesele şi subansamblele necesare pentru ca utilajele să poată funcţiona. De asemena Fraţii Farkas încurajau muncitorii să urmeze liceul la seral şi apoi chiar facultatea. Tata a urmat liceul seral, fiind ajutat de unul dintre ei, din păcate nu ştiu care, şi de inginerul Imecs. Şi după război, la revenirea din deportare (1945), şi până la plecarea la studii la Leningrad,(1948) tata a lucrat tot la Dermata, redenumită János Herbák.

  • Ivan G Klein commented on May 16, 2019 Reply

    ” dr. Mózes Farkas … este numit director general. El a putut ocupa această poziţie numai după ce, în prealabil, efectuase un stagiu de ucenicie la un maistru pantofar, condiție impusă de legislație pentru a participa la afaceri în branșă “…. Deștepți legislatori .

  • Johanan Janos Vass commented on May 16, 2019 Reply

    .MULTUMIRI SI FELICITARI LUI ANDRIS PENTRU DOCUMENTATUL ARTICOL.
    MOZSI A FOST CA UN SEF DE TRIB PENTRU CEI 90 DE DE MEMBRII AI FA MILIEI LARGITE FARKAS PORNITI DIN SIGHET.CIND ERAM PIONIER LA CLUJ MERGEAM LA CASA PIONIERILOR DAR PARINTII MI-AU INTERZIS SA LE SPUN COPIILOR CA DE FAPT FUSESE VILA LUI MOZSI.PE FETELE LUI M0ZSI HEDI SI ZSOFI LE-AM INTILNIT LA HAIFA IN 1980 SI AM MINCAT IMPREUNA VARZA A LA CLUJ. .I

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *