Israelul – în prag de război

Peste 400 de rachete au fost trase din fâșia Gaza  către teritoriul israelian – spre  zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv.

Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.

Riposta armatei israeliene în Gaza

Escaladarea conflictului are loc într-un context foarte complex al politicii interne și externe israeliene. Practic, Israelul nu are un guvern după două cicluri de alegeri legislative, terminate fără un învingător. Deocamdată nici Benjamin Netanyahu (Likud), nici Benny Ganz (Alb-albastru) nu a reușit să formeze un guvern. Conducerea  țării este gestionată de fostul guvern Netanyahu. Cabinetul de securitate a decis acțiunea de lichidare a liderului jihadist din Gaza dar exista un consens și din partea lui Benny Ganz. După lansarea ploilor de rachete, armata israeliană a ripostat și a bombardat locurile unde se aflau armele teroriștilor. Până miercuri la prânz 18 palestinieni au fost uciși și 50 răniți, iar de partea israeliană există șapte răniți. Israelul a decretat stare de urgență în sud, școlile au fost închise, iar angajaților li s-a transmis că pot să se ducă la muncă numai dacă în apropiere se află un adăpost antiaerian.

Israelul se află într-o situație dificilă și din punct de vedere extern. Implicarea Rusiei și Turciei în Siria, prezența în forță a Iranului, chiar dacă prin intermediari și retragerea forțelor americane din regiune, atacul turcesc împotriva kurzilor,  de multe ori aliați ai Israelului, au lăsat țara singură în fața unor inamici redutabili. La ora actuală, Israelul este lipsit de informațiile furnizate de americanii din regiune și se pare că nici înțelegerea cu Putin cu privire la permisiunea ca armata israeliană să atace forțele Hezbollah, atunci când are loc un transfer de arme din partea iraniană către acestea, nu mai este valabilă.

Bombardamente în Tel Aviv

Iranul prezintă o amenințare din ce în ce mai mare acum când nu mai respectă acordurile încheiate cu Occidentul și pune în funcțiune centrifugele de la Fordo care – dintr-un centru de cercetări – vor reveni la funcția lor originală de îmbogățire a uraniului. Parlamentari arabi din Knesset l-au acuzat pe Netanyahu că prin escaladarea conflictului dorește să câștige voturi, dacă se va pune problema unor noi alegeri. Analiștii consideră că în situația actuală nu se mai pune problema unui guvern minoritar Ganz sprijinit în Knesset de partidele arabe. Poate că situația actuală va pune o mai mare presiune pe cele două tabere să formeze până la urmă un guvern de uniune națională. De fapt principalul impediment este poziția încăpățânată a lui Netanyahu de a nu renunța la partidele ultrareligioase, condiție pusă atât de Ganz cât și de Liberman ca să formeze un astfel de guvern.

Atacul cu rachete împotriva populației civile israeliene a fost condamnat de Uniunea Europeană care a recunoscut în sfârșit realitatea de mult știută. Și alte state au condamnat acțiunile teroriste din Gaza. Potrivit analiștilor, de fapt nici una din părți nu ar fi interesată de transformarea conflictului într-un război. Deocamdată, printr-o intermediere egipteană, Hamas și alte organizații teroriste din Gaza ar accepta o încetare a focului dacă și Israelul ar fi de acord. Până la ora scrierii acestui articol, partea israeliană nu a reacționat.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

20 Comments

  • Eva Grosz commented on November 14, 2019 Reply

    Indiferent de amănunte, comentarii bazate pe informații sau nu, Israelul este ÎN PERMANENȚĂ ÎN PRAG DE RĂZBOI. Asta este realitatea în care trăiește această țară.
    Cauza-dorința de a șterge de pe fața pământului această țară . Cine vrea asta : Iranul cu toate organizațiile extremiste islamice ,la care se mai alătură și alți “iubitori ” ai Israelului .Mulțumim pentru articol . E sigur scris de cineva ,pentru care situația Israelului nu este indiferentă.

  • Tiberiu Georgescu commented on November 13, 2019 Reply

    Felicitări dragă doamnă Galambos.Eu unul contez pe obiectivitatea relatărilor și comentariilor dumneavoastră..

  • Iulia Deleanu commented on November 13, 2019 Reply

    Articolul te recomandă: observator atent al situației politice israeliene: internă și externă.

  • Asher Shafrir commented on November 13, 2019 Reply

    Sunt extrem de dezamăgit atât de articol cât și de titlu cât și de fotografii. Despre titlu s-a vorbit deja și chiar articolul îl contrazice. Se vede că articolul a fost scris dintr-un fotoliu confortabil la București. M-aș fi așteptat la ceva mai sufletesc. Pe oamenii aflați sub rachete nu-i interesează turcii din Kurdistan. Mă așteptam la câtava cuvinte despre bătrâna rănită în azil de bătrâni la Așkelon sau despre fetița de 8 ani cu infract de la speriatul de la alarmă în Holon.
    În total a fost ucis un arhi-terorist care a terorizat sudul Istraelului mai mult de un an și știa ce-l așteaptă. Rețelele de socializare din țările arabe sărbătoresc. Hamasul n-a mișcat un deget până acum să-i ajute. Situația Israelului s-a îmbunătățit.
    Tot vorbiți despre Ganț. El nu poate mișca un deget fără Lapid și Iaalon Boghi – care nu sunt de acord între ei.
    Și acum la fotografii. De ce ați publicat două fotografii din 25 Martie 2019 când a fost bombardată zona Șaron? Fotografia este din acel sat (moșav) unde a căzut racheta (tot trasă de Bahaa) și riposta israeliană din Gaza. Vă rog să fiți mai atenți (mi-a luat un minut să descopăr). Israelul are destui dușmani care s-o defăimeze. Să evităm erori.

    • Veronica Rozenberg commented on November 14, 2019 Reply

      Dle Asher Shafrir,

      Ma contrariaza ceea ce scrieti.
      Cum puteti pretinde ca Eva sa fi stiut despre batrana ranita din azilul de la Ashelon, despre care s-a anuntat abia astazi?
      In loc sa apreciati ca de-ndata ce s-a petrecut atacul asupra Israelului, s-a si publicat articolul, dvs exprimati opinii cu totul, si cu totul nepotrivie, dupa parera mea in contextul in care ne aflam. Israelul si evreii nu sunt unicii, tara si oameni care sufera pe aceasta planeta in acest moment.
      Evreii care au venit in Palestina au fost si ei niste colonizatori, si daca nu sunteti siguri, dvs, care sunteti atat de bine informat intotdeauna, si probabil un viteaz si vetran al armatei israeliene, sunt sigura ca puteti sa cititi lucrarile scrise de oameni de mare valoare intelectuala ca de exemplu Deborah Bernstein (care va primi Premiul Israel) sau Shlomo Svirski.
      In plus, faptul ca pe israelienii care traiesc sub rachete, nu-i intereseaza de situatia kurzilor, tocmai in aceasta perioada in care banuiesc ca stiti mai bine de cat mine care este situatia lor, aflati sub artileria turceasca, nu gasesc ca este o afirmatie care e potriveste unei persoane care se respecta OAMENII.

      In rest, poate s-au facut greseli cu pozele publicate, nu cred ca tonul dvs este potrivit. A atrage atentia asupra greselilor, in contextul acestei reviste, care adoptat de cel putin atat timp cat imi arunc si eu ochii si vorbele aici, o atitudine atat de pro-israeliana, tind sa cred ca se poate face altfel.

      Sa speram ca lucrurile se vor linisti, cel putin ca in datile trecute, si mai ales ca nu vor fii alte jertfe umane.

      Cu respect si cu regret, Veronica

    • Ivan G Klein commented on November 14, 2019 Reply

      Stimate d. A.S., În numărul precedent am indicat ce mult apreciez articolele dvs. ( v. comentariul meu ) . Bănuiesc că puteți aborda cu succes subiectul din alt unghi , dar asta nu va reduce calitatea articolului . Și eu am avut ceva cu titlul – cît de aproape e pragul menționat ? – dar neavînd de oferit un alt titlu , m-am abținut să-l comentez . Am fost recent în Israel pentru 2 luni (vizita mea anualî ) …..Comentez dintr-un fotoliu confortabil .

      • Asher Shafrir commented on November 15, 2019 Reply

        Foarte pe scurt.
        1. Îmi pare rău, dar când ai 15 secunde să ajungi la adăpost te gândești numai la asta. Dacă cineva vrea să încerce cum este, îl invit la Sderot, pe gratis o săptămână. Este la trei kilometri de Gaza.
        2. Despre fotografii. Problema mea nu era eroarea. Bienînțeles că se întâmplă. Problema mea era mesajul eronat: nu a fost bombardat nici Tel Avivul și nici Gaza. Dacă erau bombardate încă erau lupte. Dece să credem că este război când a fost un eveniment evaluat de armată ca fiind minor.
        3. Dacă vorbim despre oameni, cred că nu mai este o țară care trimite atâția voluntari oriunde se petrece o catastrofă. Ultima a fost în Amazonas, Brazilia, unde Israelul a trimis o trupă de pompieri să ajute pe brazilieni. A fost singura țară.

  • evagalambos commented on November 13, 2019 Reply

    Domnule Aryel,cum poti califica un articol dacă nu-l citești. În paranteză, toate datele (minus comentariile) sunt luate din presa israeliană. În ceea ce privește restul observațiilor, toate sunt binevenite, sunt unele date care au apărut după ce am scris articolul, de pildă acceptarea de către Israel a încetării focului.Pentru domn ul Schwartz, știu că au mai rămas americani în Siria dar nu cred că mai e valabilă furnizarea de informații Israelului, așa cum nici lui Putin nu-i mai convine înțelegerea cu Israelul.

  • Schwartz commented on November 13, 2019 Reply

    Stimată Doamnă Galambos,

    Aș vrea să fac cîteva precizări: Israelul în rondul acesta de confruntări cu Jihadul , și-a realizat scopul lichidarea archi teroristului Bahaa Abu al Ata , care a fost motorul lansărilor de rachete asupra Isreelului , în ultimul an încercînd să împedice , reletivul calm care se datora unei înțelegeri în spatele culiselor cu Hamasul. Israelul și-a făcut cunocută poziția de acceptare a unei încetări a conflictului actual. Cel care îl refuză este Jihadul Islamic . Pe de altă parte înţelegerea cu Rusia despre intervențiile aviației israeliene împotriva organizației Hizballa , este valabilă și azi . A se vedea acțiunea de lichidare a adjunctului organizației Jihadul islamic de ieri noapte. În final, în Siria mai există un număr restrîns de soldați americani care se pocupă cu culegera de informații.

    Cu stimă ,
    Andrei Schwartz

  • Theodor tovi commented on November 13, 2019 Reply

    Bibi cel mai bun premier al israelului!

  • Eisikovis Gheorghe commented on November 13, 2019 Reply

    Acum am inteles de ce nu se poae face un guvern de uniune nationala. Ok. Neanyahu e incapatanat. dar oare ultrareligiosii nu-si dau seama ca sunt o frana in aceste momene dificile? Daca sunt interesati in binele Israelului, ar trebui sa se retraga singuri pentru a ajuta la formarea unui guvern sttabil , care sa poata lua decizii…

  • George Konig commented on November 13, 2019 Reply

    In articol bun. Totusi a-si adauga la “principalul impediment aici este poziția încăpățânată a lui Netanyahu de a nu renunța la partidele ultrareligioase, condiție pusă atât de Ganz cât și de Liberman ca să formeze un astfel de guvern.” si faptul ca pozitia incapatinata a lui Ganz (albastru-alb) care vor sa faca coalitie cu partidul Likud’ fara Benyamin Nataniahu :

  • Aryel commented on November 13, 2019 Reply

    Nu pot să citesc
    Un astfel de articol , Îmi este suficient titlu exagerat , o afirmație gratuită bazată pe lipsa cunuasteri realitatii israeliene . Este bine întâi să gândiți și apoi să vorbiți și nu invers .

    • Eisikovis Gheorghe commented on November 13, 2019 Reply

      Aryel, eu cunosc realitatea israeliana si pot sa spun ca indiferent de continutul articolului (care-fie zis- e foarte limpede si la obiect), titlul este valabil si asta nu numai acum, ci de peste 70 de ani incoace

    • Ivan G Klein commented on November 13, 2019 Reply

      Stimate d. Aryel ,
      Dacă vă considerați un mai bun cunoscător al realității israeliene era de preferat măcar un comentariu care să ilustreze asta .( din experiența mea – spre deosebire de articole , toate comentariile mele au fost acceptate ) . În lipsă , mintea mă duce la o replică din copilărie ” măi ce deștept ești . Cînd ți-o exploda mintea să-mi dai și mie o schijă . “

    • Veronica Rozenberg commented on November 15, 2019 Reply

      Ce obraznicie…dar nu ma mira, Israelul este plin cu obraznici de la varste f. mici si pana la batrani !

      • Eva Grosz commented on November 15, 2019 Reply

        Sunteti foarte sigura de tot ce spuneti.Eu nu as fi asa de sigura.

        • Veronica Rozenberg commented on November 16, 2019 Reply

          Apropos de obraznicia israelienilor?

          Nu sunt sigura, sunt foarte foarte sigura. O experienta bogata de 45 de ani mi a aratat o desavarsit, la toate varstele si de la toate originile,.da asta este.
          Generalizarile sunt periculoase, dar nici idealuzarile nu mai putin.

  • Maria Roth commented on November 13, 2019 Reply

    Ce situatie complexa. Merci pentru informarea succinta si remarcabil de clara.

    • Ivan G Klein commented on November 13, 2019 Reply

      Total de acord cu d. M.R.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *