Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de un nou tur de scrutin din Israel, cel de-al treilea într-un an, potrivit unor sondaje, perspectivele ca o tabără să obțină o majoritate este atât de mică încât în opinia publică israeliană se vorbește deja despre… organizarea pentru a patra oară a alegerilor legislative. 

Ultimul sondaj de opinie, efectuat la cererea Canalului 12 de televiziune, ale căror rezultate au fost publicate în ziarul ”The Times of Israel” arată că alianța Albastru-Alb de centru conduce cu un mic procent față de formațiunea Likud. Prima ar obține 35 de locuri în Knesset, cea de a doua 33.

Luate ca atare, sunt cifre insuficiente pentru a forma un guvern, respectiv pentru un vot majoritar în Parlament, de aceea trebuie văzut în ce măsură există șansele ca mai multe partide să formeze un guvern de coaliție, adunând împreună 61 de mandate, ceea ce ar reprezenta jumătate plus unu al voturilor deputaților din Knessetul cu 120 de mandate. Trecând însă în revistă celelalte partide care ar forma cele două coaliții, se observă că nici cu ajutorul lor nu s-ar forma majoritatea dorită. Astfel cele două partide ultrareligioase, susținătoare ale Likud, respectiv Shas și Iudaismul Unit al Torei, ar obține fiecare căte opt locuri și formațiunea de dreapta Yamina șapte locuri, deci împreună cu Likud ar aduna doar 56 de mandate. Mai prost stau Alb-Albaștrii. Lista stângii, compusă din Partidul Muncii, Gesher și Mereț ar obține 9 mandate, deci împreună cu alianța lui Benny Ganz ar avea 44 de voturi. Chiar dacă s-ar baza pe cele 13 ale Listei comune arabe, ceea ce nu este cazul, tot nu ar avea decât 57 de locuri, dar două partide arabe au declarat că nu l-ar vota pe Ganz.

Ca și la celelalte tururi anterioare de scrutin, soluția se află la Yisrael Beitenu, formațiunea lui Avigdor Liberman (șapte mandate potrivit sondajului). De la bun început Liberman și-a condiționat prezența într-un guvern de uniune națională, propunerea lui ca soluție a impasului, fără partidele ultrareligioase și fără partidele arabe. Deși a fost și îndemnul președintelui Reuven Rivlin, cele două coaliții nu au reușit să ajungă la o înțelegere în privința unui guvern de uniune națională, în care postul de premier să fie deținut prin rotație. Ele nu au putut stabili cine dintre cei doi lideri – Netanyahu sau Ganz – să ocupe mai întâi funcția de premier.

Dar se pare că nici israelienii nu sunt entuziaști în ceea ce privește un guvern de uniune națională. Sondajul a întrebat, în cazul formării unui guvern de uniune națională ar accepta ca premier mai întâi o persoană pe care nu o agrează sau ar dori mai degrabă organizarea unui al patrulea tur de scrutin. Un sfert dintre cei chestionați au susținut a doua opțiune și nu ca Netanyahu să fie primul care să ocupe acest fotoliu. 50 la sută ar prefera să evite un nou vot, iar 25 la sută nu știu. Cam același rezultat s-a obținut când l-au pus pe Ganz primul: 27 la sută preferă un nou scrutin, 52 la sută sunt pentru rotație în guvern, iar 21 la sută nu știu. În sfârșit, ultima întrebare s-a referit la încrederea în capacitatea celor doi de a fi premieri: Netanyahu a câștigat încrederea a 42 la sută dintre israelieni, iar Ganz 36 la sută.

Pe undeva rezultatul final este un paradox. Dacă Netanyahu, care are mari probleme cu justiția și partidul său nu reușește să câștige numărul de mandate care să le permită să formeze guvernul, ceea ce înseamnă o insatisfacție a alegătorilor, cum se face că actualul premier se bucură totuși de încrederea a aproape jumătate din israelieni? Cred că aici este vorba de contextul politic din ultima perioadă: pe de o parte situația tensionată cu Iranul, pe de altă parte noul plan american de pace din Orientul Mijlociu, care a intensificat tensiunile cu palestinienii și pune Israelul în fața unor decizii dificile. Faptul că Washingtonul acceptă anexarea unor teritorii din Cisiordania, unde de-a lungul anilor s-au creat așezări evreiești, poate că oferă un sentiment de satisfacție clasei politice și unor grupări israeliene, dar punerea ei în aplicare va stârni furia palestinienilor și a aliaților lor, iar Israelul se poate aștepta la atacuri armate de toate tipurile, inclusiv încercări de atentate.

Existând ambele amenințări externe, este nevoie de un lider calm și foarte hotărât, ori israelienii așa îl percep pe Netanyahu. El este un lider de război. Este posibil ca până la urmă și Benny Ganz să se comporte ca atare, dar lumea nu-l cunoaște încă. Sigur, a fost șeful statului major, ca militar a fost și el nevoit să ia decizii importante, dar natura celor două însărcinări este diferită. Ganz, ca de altfel orice conducător militar, este subordonat în ultimă instanță suprastructurii politice, ultimul cuvânt aparține guvernului, premierului. În schimb premierul decide aproape singur, eventual se sfătuiește cu cabinetul restrâns de securitate, deci are o capacitate de decizie proprie mult mai extinsă. Cetățeanul israelian este conștient de acest lucru și poate de aceea, în actualele condiții tensionate, îl preferă pe Netanyahu. Dar nu și partidul său. De aici discrepanța în sondaj și impasul care se manifestă în politica israeliană și care ar putea duce la un al patrulea tur de scrutin.

Eva Galambos