Nu mai e de joacă! Apelul unui medic la pandemia de Covid-19

În mod normal se întâmplă foarte rar să fiu serios, aproape că nu există subiect în care să nu găsesc ceva hazliu, dar de-acuma nu mai e de joacă!  În ultima vreme veselia se transformă tot mai mult în disperare.

Bineînțeles că îmi fac griji pentru sănătatea celor apropiați și chiar pentru propria mea sănătate.  Dar nu aceasta este ceea ce mă împinge spre deznădejde, ci ignoranța contemporanilor mei și nepăsarea autorităților.

Suntem în mijlocul unei înrăutățiri exponențiale a situației, numărul cazurilor grave și al deceselor se dublează la fiecare 2-3 zile.  Ceea ce mă neliniștește cel mai mult este inconștiența publicului, faptul că lumea nu înțelege cu adevărat ce înseamnă ideea de creștere exponențială.  Ea este ilustrată de binecunoscuta legendă despre invenția jocului de șah.  Regele Persiei, plin de recunoștință, i-a promis inventatorului orice răsplată își va alege, iar acesta a cerut un bob de grâu pentru primul câmp al tablei de șah, două pentru al doilea, etc. – numărul boabelor de grâu trebuia să se dubleze pe ficare câmp consecutiv din cele 64 ale tablei de șah.  Modestia aparentă a inventatorului l-a distrat pe rege, dar foarte curând a obsevat că lucrurile nu stăteau chiar așa – s-a dovedit că în toată lumea nu exista destul grâu pentru a satisface măcar în parte cererea! 

Am pierdut ocazia unui lock-down complet.  Infecția se răspândește atât de vertiginos încât majoritatea oamenilor, bazându-se pe experiența lor anterioară, nu înțeleg cu adevărat pericolul inerent creșterii exponențiale.  Martorii acestei lipse de înțelegere sunt „turmele” de plimbăreți de pe malul lacului [Zürich, unde locuiește autorul].  Și cu toate acestea a existat o șansă de a împiedica răspândirea în masă a infecției.  Chiar de la început, când numărul celor infectați era încă foare mic, ar fi trebuit luate măsurile cele mai drastice: un lock-down total și o izolare completă pe toate planurile: de la individ până la oraș, regiune și chiar întreaga țară.

Dar momentul în care asemena măsuri ar mai fi avut efect a fost lăsat să treacă cu o nonșalanță de-a dreptul criminală, atât în Elveția, cât și în alte țări.  Pentru a face o analogie din domeniul meu de expertiză, situația este asămănătoare cu tratamentul unui cancer.  Când acesta este diagnosticat, tratamentul nu este instituit treptat, pe măsura creșterii tumorii, ci se pornește de la bun început cu tratamentul cel mai agresiv, de exemplu o operație radicală.  Numai așa avem oarecare șanse de reușită în lupta împotriva cancerului.  Aceeași logică ar trebui aplicată în toate cazurile unde avem de-a face cu o creștere exponențială.

Să ne comportăm ca și cum am fi deja bolnavi!  Acum situația amenință să ajungă și la noi la fel ca în Italia.  Dacă autoritățile au arătat că sunt incapabile de o reacție adecvată la timpul potrivit, nu ne rămâne altceva de făcut decât ca fiecare dintre noi să ia cele mai bune măsuri de precauție posibile, adică să ne purtăm ca și cum am fi deja bolnavi și să intrăm în autoizolare.  Să nu mai mergem nicăieri, să păstrăm distanța față de semenii noștri, să ne dezinfectăm frecvent mâinile, iar alimentele să le comandăm, ca să ne fie aduse până la ușă.  Dacă nu se mai găsesc dezinfectanți, putem folosi băuturile spirtoase din bar, iar dacă nu, să ne spălăm pe mâini – și asta ajută.  Dar cel mai important este să stăm acasă, pe toți dracii, să stăm acasă!!!

Prof. dr. Peter Biro

(preluare din https://glarean-magazin.ch/2020/03/22/peter-biro-schluss-mit-lustig-zur-corona-pandemie-2020-coronavirus-covid-19/)

(traducere din germană Hava Oren)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Theodor Toivi commented on March 30, 2020 Reply

    Avocatul american Larry Klayman și grupul său de avocatură Freedom Watch, împreună cu compania Buzz Photos (Texas), au intentat un proces împotriva guvernului chinez, armatei chineze, institutului de virologie Wuhan, directorului Institutului de Virologie Wuhan, Shi Zhengli, și generalului major al armatei chineze, Chen Wei.

    Reclamanții cer despăgubiri de 20 de trilioane de euro autorităților chineze, pe care le acuză că au „proiectat” virusul SARS-COV2 ca armă biologică de distrugere în masă

  • Ivan G Klein commented on March 26, 2020 Reply

    Bine scris și bine tradus articol . Media nu e de mare ajutor ca să-ți faci o părere clară .Primul stat care a acționat a fost California declarînd stare de urgență – așa ceva permite obținerea de fonduri federale . În statul N.Y. ( unde guvernatorul a permis primarului orașului N.Y. deabia după o săptămînă să impună lock down ) , guvernatorul present zilnic pe ecrane TV cel puțin 1 ½ oră afirmă că el are nevoie de 4 trilioane $ ( pachetul de salvare aprobat de Congres pentru tot U.S.A. este 2 trilioane $ ) anunțînd o scădere a ritmului spitalizărilor ( de 2.5 ori ) etc…. În fața unui spital s-a montat o morgă temporară ..În Italia numărul insufficient de ventilatoare a dictat selectarea cui să I se acorde …

  • Tiberiu Georgescu commented on March 25, 2020 Reply

    Subscriu la opinia dumneavoastra domnule doctor Gurman.
    sanatate si speranta.

  • Julian Satran commented on March 25, 2020 Reply

    Trebuie sa adaug ca un lucru care nu stiu cum sa-l tratez in toate modelele de “incetinire” este cum se termina epidemia. Este clar ca se termina in extremis cand toti oamenii au fost infectati. Dupa aceasta se deschid granitele si povestea reincepe. Dar probabil ca un numar sau toti cei infectati au devenit imuni pana apare o noua mutatie.

    • Peter commented on March 26, 2020 Reply

      Domnul Satran a întrebat cum se va termina pandemia. Mai ales dacă totul ar începe din nou. Răspunsul este: după ce există multe persoane vindecate sau vaccinate, pandemia se reduce și ramân doar focare locale. Virusul devine „endemic”, ceea ce înseamnă că afectează relativ puține persoane dar nu dispare definitiv. Pandemia cu acest virus se va opri, doar nu știm când. Vor mai exista cazuri locale, cum ar fi varicela sau rujeola.

  • Schwartz Andrei commented on March 25, 2020 Reply

    Sunt de acord cu masurile de izolare si cu impunerea penalizării celor care nu respecta aceste masuri. Eficienta acestor restricții foarte severe în tarile democrate.nu sunt la fel de eficiente ca și într-o tara cu regim totalitar Sunt necesare și alte masuri. . Exemplul Coreei de Sud,tara democrata unde numărul de testări ale infactiei cu CoVid 2019 a fost cel mai mare fata de alte tari, acțiune care a început foarte repede cind încă numărul de bolnavi era de ordinul zecilor, împreună cu masuri de restricție a circulației populației, mult mai puțin agresive de cit în Europa sau Israel, au avut rezultate foarte bune frinind în mod semnificativ rata de infecții. Prin faptul a s- a reușit sa depisteze și sa izoleze pe cei infectați de restul populației, Coreea de Sud a reușit sa controleze epidemia cu coronavirusuri. Pina apariția vaccinului. aceasta strategie de combatere a epidemiei CoVid 2019, mi s-a părut cea mai eficienta.

  • Peter commented on March 25, 2020 Reply

    Numai greu se pot obține date exacte și fiabile. Dar chiar și cu ceea ce știm, este clar că avem o creștere exponențială a cazurilor. Comparația cu epidemiile de gripă anterioare este inadmisibilă. Acestea erau epidemii și nu o pandemie ca acum. Și din moment ce virusul Corona este complet nou, practic nimeni nu are imunitate la acesta. Apelul meu nu se referă la reducerea numărului de infecții, ci la o întârziere, astfel încât sistemul de sănătate să nu fie suprasolicitat. Pandemia se oprește numai atunci când 60% din populație a devenit imună. Fie prin boala în sine, fie prin vaccinare. Așteptăm cu nerăbdare acest lucru.

    • GBM commented on March 26, 2020 Reply

      Imi pare rau sa te contrazic, Peter, dar dupa mine gripa de fiecare an are caracteristica unei pandemii: atinge toate straturile populatiei, atinge orice varsta si orice loc din lume.
      Personal, cel putin o data pe an, eu ma molipsesc de gripa (forma usoara, intrucat sunt vaccinat) care se manifesta la cateva zile dupa intoarcerea din strainatate, ceea inseamna ca m-am molipsit “acolo”, sau f probabil in avion.
      Doar cand vom sti cat de multi indivizi au fost afectati in anul 2019 de gripa “obisnuita” vom putea face comparative cu ceea ce se intampla azi.
      Pana atunci nimeni nu poate trage concluzii definitive.
      GBM

  • Ivan G Klein commented on March 25, 2020 Reply

    Aici la N.Y.avem zilnic pe ecranele TV oficialități vorbind ore în șir despre covid-19 . Fiind vorba de aleșii poporului am o anumită suspiciune față de grija exprimată față de alegători , mai ales atunci cînd nu prezintă cifre comparative relative la gripa obișnuită . Grija exprimată de d.dr.P.B. o consider sinceră dar nu poate fi convingătoare în lipsa cifrelor . Fiind pensionar , mă pot adapta la reguli .Sper ca Trump va lua decizia de deblocare a economiei avînd cifrele menționate mai sus și cifrele referitoare la economie pentru ambele scenarii posibile .k.i.

  • Julian Satran commented on March 25, 2020 Reply

    Eu nu inteleg mult din ce mi se spune dar cred in numere si nu cred ca tote sunt falsificate. Rata de raspandire este doar putin mai mare décat a gripei obisnuite dar la o crestere exponentiala deosebirea este foarte mare – la rata de inmultire a coronei din Israel (1.4/zi acum) intr-o luna numarul bolnavilor creste de 1000 ori. La rata gripei (temperata de vaccin cred) de 1.3 intro luna numarul bolnavilor creste de 200 ori. Cu rata coronei spitalele sunt blocate – cea ce poate avea un effect social dezastruos. In materie de explicatie – nu cred ca poate fi explicata in masa in mod efficace pentru ca effectele se vad cu intarziere mare (este o deosebire la fel de mare ca cea dintre a conduce o masina si a conduce un vapor – condusul masini il poate invata si intelege fiecare – condusul unui vapor cere alt fel de pregatire)
    Daca asta reuseste – pana si partial in Israel trebuie sa reuseasca si in Elvetia daca este prezentata ca lege (in Elvetia am fost amendat pentru ca facut la stnga pe rosu intro intersectie goala la 12:30 AM in urma reclamatiei unei cetatene vigilente).Nu stiu care ar fi efectul medical daca nu sar face nimic – probabil ca nu dramatic si probabil in medie nu mai rau ca gripei obisnuite, dar efectul social ar putea fi dezastruos.

  • Frideric Grosz commented on March 25, 2020 Reply

    Populația în general respectă instrucțiunile. Dar sunt cazuri în care e imposibil. De exemplu. Cum pot părinții sta închiși în casă cu un copil autist, care dacă e închis, ori își sparge capul de pereți ,ori duce la disperare pe cei din jur.
    E numai un exemplu. Luat din viață noastră. Dar sunt multe.

  • lmd commented on March 25, 2020 Reply

    In Ro au decedat pana la 24 martie 68 semeni femei si barbati de diverse varste , aprope majoritar nevaccinati antigrippal si cu diverse comorbiditati asociate. Sunt date oficiale MS.

  • Tiberiu Georgescu commented on March 25, 2020 Reply

    Si aci in Romania lumea s-a tembelizat; grav este ca boala asta-ma refer la tembelizare- a cuprins si medici iar solutia radicala este inchiderea in propriul domiciliu;dar si in acest caz se gasesc inteligenti pe care-i cuprinde “drepturile omului”.cu astia ce sa facem ?
    Pilda pe care ati dat-o e bine ca ati reamintit-o;nu stiu cati o vor pricepe.Ma tem ca este cam tarziu.
    Felicitari pt. idee..

  • Liana commented on March 25, 2020 Reply

    Idea si mesajul lansat sunt adevar pur de urmat. Stati acasa si credti ca vom putea invinge asa COVID-19 candva cu bine

  • Andrea Ghiţă commented on March 25, 2020 Reply

    Articolul e foarte dur. Totuşi, dacă se închide totul, total, nici medicii, nici asistenţii sociali, nici cei care furnizează utilităţile nu ar lucra şi atunci nu am mai putea trăi. Nu am putea ajuta semenii aflaţi în nevoie şi aşa mai departe. Ieşirile şi întâlnirile inutile trebuie eliminate. Să fim responsabili şi sănătoşi, cu toţii!

  • GBM commented on March 25, 2020 Reply

    Draga Peter,
    Problema mea eu cu totul alta, intrucat eu nu sunt atat de naiv incat sa sper ca toti, dar absolut toti pamantenii vor accepta izolarea in casa. Au existat intotdeauna rebeli, si de aceea nu ma mir.
    Ceea ce ma deranjeaza pe mine este lipsa de date privitoare la comparatia intre epidemia de acum si epidemiile de gripa “obisnuita” din ultimele ierni . Oare cat de multi bolnavi de gripa au fost decelatzi in Elvetia sau in Israel in cursul anului 2019? Cati din ei au ajuns la terapie intensiva, si cati din ei au decedat?
    Doar cand voi primi aceste date voi intelege magnitudinea catastrofei si voi fi de acord cu toate instructiunile draconice care apar in fiecare zi.
    Sa fiu bine inteles: eu respect izolarea in casa, ies doar pentru aprovizionare, dar asta nu inseamna ca urmez orbeste instructiunile.
    Am nevoie de date si nimeni nu mi le ofera.GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *