Atmosfera și nivelul tehnic scăzut al întreprinderii  “Rafael-Mitzpe Ramon”, dar mai ales dificultățile legate de distanța între locul de muncă și familie m-au impulsionat  să intensific eforturile pentru a găsi de lucru în Haifa…

                                     ***

Pentru un prim interviu, m-am prezentat acasă la directorul  “K” care în perioada amintită locuia în Haifa, pe o stradă aflată pe muntele Carmel. Am fost primit cu bunăvoința atât de el personal, cât și de soția să.  Am pus pe masă toate documentele mele: diplomele de studii medii, universitare și de doctorat, adeverințele care atestau funcțiile avute în România, broșurile cu rezumatele comunicărilor la sesiunile tehnico-științifice s.a.m.d. M-a ajutat enorm faptul că omul era fluent în limba română.

 “K” a ascultat cu atenție explicațiile mele și a studiat cu interes fascicola extrasă din catalogul american Composite Catalog, în care erau expuse utilajele petrolifere executate de întreprinderea unde lucrasem în România. Eu prezentam insistent acele  pagini din catalog care conțineau fotografiile și caracteristicile tehnice aparținând proiectelor mele principale: prevenitoare de erupție și comenzi hidraulice. “K”  revenea mereu asupra altor pagini din catalog, în care erau prezentate instalațiile de foraj transportabile.

–        Ai lucrat și tu la aceste instalații ?

–        Da, la începutul activității mele, răspund eu – amintindu-mi  cu nostalgie de anii tinereții mele dominate de instalațiile transportabile T75 și 2DH…

Ne-am înțeles. Deci: “ai lucrat la instalații de foraj transportabile”, repetă el frază în mod apăsat.

Da am înțeles, răspund eu înțelegând frază că pe un ordin…

– Bine, te angajăm. Am înființat o secție de proiectare și execuție pentru poduri transportabile destinate exportului în Statele Unite. În biroul de proiectare al acestei secții vei lucra împreună cu oameni de știință care folosesc computere … Produsele respective  includ și elemente de hidraulică. Peste trei zile te poți prezintă la lucru !

                                                       ***

Pentru început sunt introdus în biroul serviciului “bitahon”(Securitate).

“B”, șeful compartimentului  respectiv, începe să-mi completeze “dosarul” cu  date privind întreaga mea mea viață până în momentul de față…

                                                       ***

– Ai fost vreodată membru al partidului comunist ?

– Nu, niciodată, răspund eu.

– Din ce organizații ai făcut parte ?

– Betar, ARLUS, Organizația de Pioneri, UTM și cam atât, înșir eu în ordine cronologică… Omul le notează dar pare surprins de un singur lucru.

 – Betar? Ai fost membru al organizației Betar?

-Da, Betar, în clasele școlii primare evreiești…În continuare organizațiile sioniste au fost desființate…La  vârstă de 13 ani am pus cravată roșie de pioner…

(Mai târziu am realizat că în opinia politică  a executivilor din întreprindere, un trecut “betarist” nu constituia un element pozitiv!)

“B” însă părea satisfăcut de fosta mea apartenentă la Betar…

–        Ai avut acces și la documente secrete?

–        Da, am avut – confirm eu.

–        Cum ai avut acces la documente secrete fără a fi membru de partid?

–        Da, am avut acces la documente secrete fără a fi membru de partid. Știi de ce ?   Prin natura proiectelor pe care le-am elaborat, am generat documente secrete ! Lucrările mele au fost  adeseori caracterizate invenții și prin  lege au devenit în mod automat secrete! Ceilalți colegi implicați în finalizarea acestor invenții au trebuit să obțină dreptul de ”acces la documente secrete” !

(Mi-am amintit cu această ocazie că într-una din “anchete”, securistul “N” din Ploiești mi-a pus aceiași întrebare și a primit același răspuns !                                                               

                                                        ***

–  Ascultă Theodor văd că ai pașaport românesc ! exclamă deodată “B”.

–  Am plecat cu pașaport “pentru cetățenii români stabiliți în străinește”. Atât eu cât și soția. Avem însă  și cetățenie israeliană…

– În acest caz probabil că nu poți lucra la serviciul unde vrea “K”  să te angajeze…Americanii nu vor fi de acord să lucrezi decât în sectorul de producţie, răspunde “B”, și telefonează imediat lui  “K” .

În continuare “B” îmi întinde receptorul: Directorul “K”  vrea să vorbească cu ține.

–  Dece nu mi-ai spus că ai pașaport străîn ? Întreabă-l imediat pe “B” cum trebuie să procedezi !

Cei doi discută câteva minute și “B” îmi comunica decizia:

– Mâine îmi aduci pașaportul tău și al soției. Faci o scrisoare politicoasă în limba română prin care soliciți renunțarea la cetățenia română. Semnați amândoi…

–  Puteam să renunț de mult la cetățenia respectivă, afirm eu, dar operațiunea costă o suma apreciabilă, cel puțin pentru mine… Ca nou veniți în țară nu stăm prea bine cu banii…

– Adu mâine pașapoartele și scrisoarea și lasă problema financiară în seama noastră !

                                      ***

La cererea lui “B” am indicat un număr de persoane aflate în Țară Sfânta care pot da referințe pentru mine din școală primară, medie, facultate sau de la fostul meu loc de muncă.

În zilele următoare “B” mi-a solicitat suplimentar numele unor persoane care pot da referințe pentru… perioada care a precedat școală primară, inclusiv din perioada anterioară nașterii mele !

Din fericire am reușit să găsesc asemenea persoane, încă în viață, din generația părinților mei !

Trebuie să precizez că de-a lungul anilor care au urmat  între mine și “B” s-au stabilit relaţii de simpatie reciprocă, deoarece – prin natura muncii sale – omul era curent cu întreagă mea activitate tehnică…                                                               

                                        ***

Pentru un următor interviu de “verificare profesională”,  am fost trimis în biroul lui “AȘ”, șeful adjunct al Serviciului Tehnic. Eram deja angajat, dar mi s-a comunicat că “așa este regulă”.. Privind involuntar planşetele de desen din hala “open-space” a acestui Serviciului Tehnic mi-am dat seama că acesta este echivalentul unui serviciu tehnologic/metalurgic. În consecință, în cursul “interviului” m-am axat, în primul rând, pe descrierea proiectelor realizate în perioada mea tehnologică de la STS, considerând că utilajul petrolifer prezintă un interes minor pentru șeful adjunct amintit.

Într-adevăr, din tot ce i-am prezentat, “AȘ” a privit cu un interes deosebit ilustrațiile dispozitivului de danturat conuri, din patentul meu tipărit la București în urmă cu aproape două decenii în urmă…

Ulterior am devenit prieten cu “AȘ”, inginer talentat, născut în Țară Sfânta din părinți polonezi. Invitați la locuința acestuia, am constatat cu plăcere că soțiile noastre au fost colege de clasa în școală primară! 

                                                         ***

Șeful seviciului personal îmi comunica că am primit încadrarea de “inginer gradatia 7”. Am acceptat, înțelegând că salariul meu va fi mai mare cu circa 30% decât salariul primit la Rafael unde primisem gradatia 9!  

Acesta mă informează că  întreprinderea oferă și alte avantaje materiale: salariul 13 (ulterior desființat), transportul gratuit la întreprindere cu autobuze speciale, o prima pentru concediu denumită “casă de odihnă”, întreținerea,testul anual și asigurarea automobilului, prânzul la cantină și micul dejun (la intrare, într-o pungă), cadourile de paște și anul nou, faptul că se lucrează cinci zile pe săptămâna și altele.

În final sunt informat că până la dată când voi primi “accesul la documente secrete”, necesar în departamentul unde urmează să fiu angajat, voi lucra timp de trei luni  într-un birou aflat într-o secție de producție, unde “K” este de asemenea director…

                                                           ***

După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii, m-am prezentat și la “S”, șeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidență”. Relațiile speciale stabilite cu “S” fac obiectul unui alt capitol…

                                                        ***

 În continuare, mă întâlnesc cu “JS”, un prieten din Brașov, actualmente inginer la una din secțiile noului loc de muncă. Împreună cu el fac un tur al întreprinderii. Cu această ocazie “JS” mă pune la curent cu situația anacronică a ierarhiei din întreprindere. Cu excepția directorului general, a lui “K” și a Serviciului Tehnic, toți șefii de serviciu, de secție sau de ateliere sunt tehnicieni, cu origini poloneze sau germane. Inginerii, din care o bună parte învăţaseră la Iași, sunt fără excepție subordonați acestora! “JS” îmi mărturisește cu umilință că principala lui bucurie profesională este… la sfârșitul lunii, când primește “tlusul” de salariu și… în concediu, când călătorește prin Europa! Am încercat să-mi explic cauzele probabile care au generat această situație: · Istoric considerând, inginerii “olim hadasim” (nou-veniți), au fost angajați în fabrică mai târziu decât tehnicienii amintiți, care fiind “vatichim” (veterani), cunoșteau evident mai bine limba ivrit. Probabil și engleză sau germană! · Conducerea era interesată în existența unui “strat izolator” care să împiedice avansarea unor ingineri mai bine pregătiți spre birourile conducerii…Tehnicienii fără diplome nu amenințau scaunele executivilor! Întreprinderea din Haifa era axată exclusiv pe execuția unor produse. Concepția și proiectele acestora proveneau din exterior. Această stare de fapt nu a rămas definitivă. În anii care au urmat vechii directori, șefii de servicii sau secții au ieșit la pensie fiind înlocuiți cu ingineri. Schimbarea majoră adusă acestei întreprinderi a fost însă inițiativa lui “K” de a înființa serviciul de proiectare și asimilare (R&D) a podurilor transportabile, unde am funcționat peste două decenii

                                                          ***

Fabrica unde am lucrat în primele trei luni mi-a făcut la început o impresie deplorabilă. Inginerii și tehnicienii era instalați într-un fel de barăci instalate la înălțime pe o construcție metalică, care domină fabricația . Mobilierul afectat era modest la extrem. Câte o măsuță din lemn natur, cu un singur sertar și un scaun incomod din același material. Mi s-a explicat (în glumă cred) motivul acestei dotări minimale: personalul să nu fie tentat să stea în birou și să coboare cât mai des pe liniile de fabricație !!

Dacă nu admiram mașinile unelte ultramoderne cu comandă program, instalațiile sofisticate de sudură automată “ultima generație” sau faptul că subansamblele fabricate aci echipau cele mai noi avioane din Statele Unite – aș fi crezut că m-am întors cu decenii în urmă, în România anilor ’60…                                                                             

                                                           ***

Am primit și primul proiect: un stand pentru probe hidraulice. Am folosit cu plăcere robinete acționate pneumatic de la un pupitru de comandă pe care l-am conceput cât mai atrăgător posibil. Am fost plăcut impresionat de posibilitatea alegerii elementele componente fabricate într-un kibuţ din Țară Sfânta !

                                                            ***

M-am împrietenit și cu câțiva colegi de lucru.

Inginerul “Z”, un tip simpatic “de București” (la 50+), care făcea parte din categoria: “știți cine am fost eu acolo?”…Colegii din secție zâmbesc neîncrezători atunci când distinsul om povestește despre biroul lui capitonat cu trei secretare din vremea când era director în minister și pleca în inspecție cu automomobilul Volga condus de șoferul sau…

Eu fac parte dintre cei care îl cred, mai ales că “JS” (care l-a cunoscut în București, în perioada când i-a fost conferențiar la Politehnică) mi-a confirmat că cele relatate de el sunt reale… Acum stă la același tip de “măsuță din dotare” că fiecare și are o funcție relativ  modestă: procurarea unor piese componente prin colaborare.

“Z” pare însă foarte mulțumit și îmi relatează cum în concediu a vizitat muzeul Vaticanului din Roma, în care scop s-a îmbrăcat în “costum și cravată”, îmbrăcăminte mai puțîn uzuală în Țară Sfânta…

În primele zile îmi arătă o masă cu diferite piese din aluminium.

– Privește ce am realizat. Am reușit că o parte din aceste piese, inițial aduse din America, să le fabricăm acum în  în țară, la diverse ateliere particulare !

Eu privesc masă cu mică expoziție și încep să punctez cu degetul:

– Asta-i adusă din America, asta-i fabricată la atelierele particulare. Asta-i adusă din America, asta-i fabricată la atelierele particulare… “Z” constată că am dreptate, se enervează și începe să urle la mine, într-un exces de patriotism:

–        Măă, tu răzi de noi acum ! Dar tu știi cea a fost înainte aci ? Nisip, numai nisip !

Eu reușesc să-l calmez, explicându-i că am văzut piese mecanice fabricate în întreprinderea noastră și care arătau impecabil, fără a prezența vre-o deoosebire în comparație cu piesele americane… Îi arăt “pe viu” că pe piesele fabricate în ”cooperare” la atelierele particulare, au rămas bavuri și urmele unor prelucrări mecanice neîngrijite…Probabil desenele nu au indicat semne de prelucrare adecuate sau controlul tehnic a fost ineficient…

Uitând incidentul amintit mai sus, am rămas buni prieteni și adesori, în drum spre cantină, ascultăm interesantele sale relatări din trecutul sau bucureștean sau recentele călătorii străinătate. 

                                                 ***                                                                                                                          

M-am împrietenit și cu un alt coleg de lucru, tehnician “vatic”, emigrat cu ani în urmă, om citit și umblat, cu care am purtat discuții politice foarte interesante și de la care am primit multe informații privind situația din țară și străinătate… Invitați la el acasă, soția lui ne-a amintit că vocea care pe vremuri anunță seară la Radio București: “Noapte bună copii!”, a fost vocea ei…

În perioada respectivă susțineam, fiind convins dealtfel de acest lucru,  că acolo unde intră rușii și comuniștii situația devine ireversibilă… Colegul a reținut cu interes radicalul “ireversibil”!

După mulți ani, când istoria post ’90 a infirmat vechile mele teorii, m-am reîntâlnit întâmplător cu el și omul mi-a reproșat cu umor:

– Cum rămâne cu situația “ireversibilă”?

                                      ***

Sunt vizitat și de  un viitor coleg, Str, inginer în serviciul unde urmă să lucrez. Tipul, foarte simpatic, studiat la Politehnica din București și originar din nordul Moldovei, mă pune la curent cu starea de lucruri din departamentul respectiv. Înțeleg că acolo se lucrează intens cu “ioațimi” (consultanți) și presupun că aceștia sunt “oamenii de știință” amintiți de “K”, cu care va trebui să colaborez în viitor…

Este o situație nouă cu care va  fi necesar să mă acomodez, descrisă in alte capitol ale memoriilor mele…

Theodor Toivi