Coltău este o așezare în vecinătatea orașului Baia Mare, județul Maramureș .Acolo se află un splendid castel, construit în secolul optsprezecelea, care a aparținut contelui Sándor Teleki. Aici a locuit o vreme marele poet maghiar Sándor Petőfi în luna de miere, după căsătoria cu Júlia Szendrey. Petőfi era prieten cu contele. Tot în acest castel a locuit o vreme un alt prieten al contelui Teleki, compozitorul Franz Liszt. Rapsodia Întâia Ungară a fost compusă aici. I se mai spunea Rapsodia de la Coltău sau Pocsi (după numele unui lăutar din Sighetul Marmației care-l impresionase pe Liszt). Castelul a fost locuit până prin 1935 de către urmaşii contelui. Azi găzduiește Muzeul Memorial Petőfi Sándor.

În decembrie 1943 detașamentul de muncă forțată Nr. X din armata maghiară era încartiruit în castelul Teleki din Coltău, abandonat de familia contelui. Era o zi geroasă. Vilhelm era disperat, neştiind ce-l așteaptă. Se vorbea că evreii din acest detaşament aveau să fie trimişi pe frontul din Ucraina, de unde puţini scăpau cu viaţă.

– Ştii ce persoane celebre au locuit în acest castel? – îl întrebă Simon, un jurnalist din Cluj, cu care fusese mobilizat împreună, încercând să-i abată gândurile.

– Da, spuse Vilhelm, mai știu și că Petőfi a scris o poezie întitulată Potcovarul din Coltău. Castelul e mai puțin important, ceea ce trebuie să ne interseze acum este ce fel de om e comandatul detașamantelui, continuă Vilhelm. De asta depinde soarta noastră.

În după amiaza sosirii în castel membrii detașamentului au fost primiți de soldații de pază și de colonelul Imre Reviczky.

– Bună seara, domnilor, s-a prezentat comandatul detașamentului. Aștept să vă faceți datoria față de țară și să efectuați în timp record reparațiile terasamentului de cale ferată, care este deosebit de important pentru a asigura aprovizionarea armatei. Eu însumi mă voi strădui să vă asigur, pe cât se poate, condiții de supraviețuire în aceste vremuri grele. Să știți că în acest castel au locuit pe parcursul vremurilor oameni celebri: Sándor Petőfi, Mór Jókai (cunoscut romancier maghiar, autorul cărţilor: Omul de Aur, Diamantele Negre, etc.) și Franz Liszt.

Oamenii din detașamentul de muncă lucrau din greu de la șase dimineaţa şi până la șase seara, dar colonelul Reviczky s-a ținut de cuvânt. Mâncarea era acceptabilă, la fel ca și condițiile de cazare şi nici gardienii nu-i brutalizau pe evreii din detaşament.

În martie 1944 armata germană a ocupat Ungaria. Noul guvern Sztójai era mult mai agresiv față de evrei, deportarea lor era doar o chestiune de timp. Se apropia Pesahul și Vihelm se gândea că pentru prima dată va fi singur de Leil Ha Seder, departe de cei dragi.

– Simon, spune-mi cum organizăm seara de Pesah?

– Să vorbim cu Reviczky, spuse Simon. Tu ai putea avea succes, având în vedere că amândoi iubiți foarte mult poeziile lui Petőfi și pe de-asupra te-a și auzit recitându-le.

Într-o dimineață, înainte de încolonarea pentru ieșirea la muncă, Simon și Vihelm stăteau cu sufletul la gură în antreul biroul comandantului, aşteptând să fie chemați. Li se promisese că vor fi primiți. Ușa s-a deschis și cei doi au fost poftiți înăuntru. Colonelul i-a privit întrebător.

– Cu ce vă pot fi de folos?

– Știți, mâine e seara de Pesah. Am avea nevoie de azimă și mai ales de aprobarea dumneavoastră pentru a o putea sărbatori.

Colonelul s-a uitat lung la ei, după care li s-a adresat.

– Astăzi vă scutesc de muncă. Un soldat cu o căruță vă va sta la dispoziție să faceți cumpărături pentru paștele vostru, la Baia Mare, care se află doar la câțiva kilometri distanță.

A doua zi sala de mese era pregătită de Seder. Mesele erau acoperite cu hârtie albă, lângă fiecare farfurie erau două bucăți de maţa, mâncăruri de sărbătoare (după posibilităţi) și un pahar cu vin roșu. La ora 7 seara, când începea Pesahul, a intrat colonelul Reviczky împreună cu un rabin.

– Oameni buni, a spus colonelul, am invitat și un rabin ca să conducă festivitatea. Hag Sameah și să ne ajute Dumnezeul nostru comun să supraviețuim acestor vremuri grele!

A fost cea mai impresionată seară de Seder din viața lui Vilhelm.

În primăvara anului 1944 colonelul Reviczky a trimis ordine de chemare în detaşamentul de muncă mai multor tineri evrei care încă nu împliniseră 18 ani și bărbaţi trecuţi de 49 de ani, salvându-i de deportarea în lagărele de concentrare naziste și de moarte. A murit în 1957. Înmormântarea lui a avut loc cu toate onorurile militare și religioase. La ceremonie a participat și un rabin.

În 1963 Yad Vashem i-a acordat medalia de Drept între Popoare, în grădina institutului fiind plantat un arbore în memoria lui. La Budapesta, un obelisc îi păstrează memoria. La Tel Aviv și la Budapesta sunt străzi care îi poartă numele

Andrei Schwartz

05/04/2020