Noua mea funcție  în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă.

La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.

Când proiectele prin care îmi câştigam existenţa părăseau faza de concepţie, trimiţându-mi şefii în mod continuu pe diverse meridiane ale globului, am ajuns şi eu – în conjunctura descrisă mai sus – pe teritoriul Statelor Unite.

Am avansat, în ciuda repetatelor controverse cu “oamenii de știință* (ioatimii) care controlau tot ceea ce se întâmpla în serviciul nostru… Am depășit rapid încadrarea  inginerească 7, 8, 9…obțînând încadrarea superioară “mehcar” în “Research and Development”…În fine am călătorit frecvent la York în Pennsylvania unde de verificau proiectele și produsele noastre…

                                                                   ***

Sunt anunțat că va trebui să elaborez un proiect cu totul special numit  “W”. Am fost inclus într-o  echipă de trei ingineri creată ad-hoc care, într-un birou separat, trebuia să finalizeze proiectul într-un timp limitat la extrem. A fost numit, peste noi (!) și “CC”, un al patrulea inginer ca…”șef de proiect”….

Am elaborat personal atât conceptul, cât și sofisticatul sistem hidraulic de pliere, iar ceilalți doi colegi au conceput construcția metalică. Proiectul “W” se apropia de finalizare, dar…”șeful de proiect” CC raporta sistematic conducerii și beneficiarului că proiectul nu este fiabil și că nu va funcționa, fără să propună ceva în schimb sau să decidă sistarea lucrării.

În pofida obiecțiilor lui CC, s-a executat prototipul care a funcționat excelent, promovând probele de omologare și în consecință s-a trecut la fabricația întregii serii comandate de beneficiar.

În cursul fabricației, dată fiind urgență livrării, am reușit să scurtcircuitez aparatul birocratic de aprovizionare, lansând prin fax caracteristicile și simbolurile componentelor necesare, direct către furnizori, care au răspuns cu brio cererilor deloc simple…

În urmă succesului, conducerea superioară din centrul țării a decis pe bună dreptate să acorde premiul anual al întreprinderii celor care au realizat acest proiect de prestigiu.

S-a întocmit în secret o “lista de premiați”, fără să figureze pe ea nici unul din cei trei care am realizat proiectul… A apărut pe lista “AA” șeful serviciului (care nici măcar nu a deschis ușa biroului nostru să ne întrebe ce mai facem), “BB” adjunctul acestuia, care ce-i drept a adus hamburgeri lucrătorilor la schimbul de noapte  (Atât!), “CC” “șeful de proiect” care a susținut permanent că proiectul nu va funcționa (!)  și doi șefi inferiori din fabricație…Am suferit cumplit. Nimeni din biroul administrativ unde s-a elaborat lista de premiati nu a acceptat să-mi dea o informație în acest sens. Nu eram oricine in fabrică. Aveam deja postul de “mehcar” (R&D), eram autorul unor subansamble esențiale în produsele exportate in Statele Unite, eram umblat prin America şi elaborasem recent principiul unui produs nou “V”, solicitat pe piața de sud-est…

Repet, am suferit cumplit. Fiind programat să mă deplasez la York (Pa) în zilele următoare, am avut dureri precordiale și m-am internat la spitalul Carmel pentru verificări. Dr. N, fost coleg și prieten, mi-a făcut un EKG și m-a anunțat cu un zâmbet larg:

–  Nu mai pleci în America!

Am rămas internat în spital câteva zile, dar nu am blestemat pe nimeni…

În perioada care a urmat Divinitatea a fost dură cu cei implicați în lista celor premiați. De asemenea serviciul administrativ specific care a refuzat să mă informeze a fost desființat și componenții săi concediați.

                                                        ***

Nu aveam cu cine să mă sfătuiesc. Am intrat totuși în biroul responsabilului cu Bitahonul (Securitatea)  instituţiei. Omul, prin natura postului, știa tot se întâmplă și avea o simpatie nedisimulată pentru mine.

– Eram în curs de elaborare a  formelor pentru avansarea în postul “Mehcar Alef”, relatez eu, dar principalele mele realizări din ultima perioadă sunt umbrite. Nu apar pe lista de autori a proiectului “W” și am aflat că finalizarea produsului “V” va fi încredințată unor cablani (anteprenori) exteriori!

– Nici o problemă, Theodor. În dosarul pentru avansarea ta în Mehcar Alef introdu o foaie albă pe care scrie codul proiectului: “W”.   Atât! Și fii sigur că va fi luată în considerare!

M-am conformat, am adăugat de asemenea schema mea de principiu a noului produs “V”, recomandările primite de la importantul personaj Dr.Y și de la prietenul meu Dr. L…

În scurt timp am primit prestigiosul titlu Mehcar Alef (R&D) care reprezenta dublarea alocației mele în dolari pentru deplasări de studii în străinătate și un număr suplimentar de zile în acest scop. Am reușit să prezint o lucrare la prestigiosul Mc.Cormick Center din Chicago continuând deplasarea  la Seattle și San Francisco, iar  într-un an următor am perfectat împreună cu Dr. L. un tur de studii în Scandinavia…

În continuare, un număr de ani, datorită implicării mele profesionale, executivii nu mi-au permis  folosirea acestor benefice avantaje..

–  Ești ocupat, nu ai timp de studii! … Dar aceasta este altă poveste…

Theodor Toivi