Succese, avansări şi amintiri triste în 20 de ani de carieră…

Noua mea funcție  în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă.

La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.

Când proiectele prin care îmi câştigam existenţa părăseau faza de concepţie, trimiţându-mi şefii în mod continuu pe diverse meridiane ale globului, am ajuns şi eu – în conjunctura descrisă mai sus – pe teritoriul Statelor Unite.

Am avansat, în ciuda repetatelor controverse cu “oamenii de știință* (ioatimii) care controlau tot ceea ce se întâmpla în serviciul nostru… Am depășit rapid încadrarea  inginerească 7, 8, 9…obțînând încadrarea superioară “mehcar” în “Research and Development”…În fine am călătorit frecvent la York în Pennsylvania unde de verificau proiectele și produsele noastre…

                                                                   ***

Proporţii: proiectul versus clădirea

Sunt anunțat că va trebui să elaborez un proiect cu totul special numit  “W”. Am fost inclus într-o  echipă de trei ingineri creată ad-hoc care, într-un birou separat, trebuia să finalizeze proiectul într-un timp limitat la extrem. A fost numit, peste noi (!) și “CC”, un al patrulea inginer ca…”șef de proiect”….

Am elaborat personal atât conceptul, cât și sofisticatul sistem hidraulic de pliere, iar ceilalți doi colegi au conceput construcția metalică. Proiectul “W” se apropia de finalizare, dar…”șeful de proiect” CC raporta sistematic conducerii și beneficiarului că proiectul nu este fiabil și că nu va funcționa, fără să propună ceva în schimb sau să decidă sistarea lucrării.

În pofida obiecțiilor lui CC, s-a executat prototipul care a funcționat excelent, promovând probele de omologare și în consecință s-a trecut la fabricația întregii serii comandate de beneficiar.

În cursul fabricației, dată fiind urgență livrării, am reușit să scurtcircuitez aparatul birocratic de aprovizionare, lansând prin fax caracteristicile și simbolurile componentelor necesare, direct către furnizori, care au răspuns cu brio cererilor deloc simple…

În urmă succesului, conducerea superioară din centrul țării a decis pe bună dreptate să acorde premiul anual al întreprinderii celor care au realizat acest proiect de prestigiu.

S-a întocmit în secret o “lista de premiați”, fără să figureze pe ea nici unul din cei trei care am realizat proiectul… A apărut pe lista “AA” șeful serviciului (care nici măcar nu a deschis ușa biroului nostru să ne întrebe ce mai facem), “BB” adjunctul acestuia, care ce-i drept a adus hamburgeri lucrătorilor la schimbul de noapte  (Atât!), “CC” “șeful de proiect” care a susținut permanent că proiectul nu va funcționa (!)  și doi șefi inferiori din fabricație…Am suferit cumplit. Nimeni din biroul administrativ unde s-a elaborat lista de premiati nu a acceptat să-mi dea o informație în acest sens. Nu eram oricine in fabrică. Aveam deja postul de “mehcar” (R&D), eram autorul unor subansamble esențiale în produsele exportate in Statele Unite, eram umblat prin America şi elaborasem recent principiul unui produs nou “V”, solicitat pe piața de sud-est…

Repet, am suferit cumplit. Fiind programat să mă deplasez la York (Pa) în zilele următoare, am avut dureri precordiale și m-am internat la spitalul Carmel pentru verificări. Dr. N, fost coleg și prieten, mi-a făcut un EKG și m-a anunțat cu un zâmbet larg:

–  Nu mai pleci în America!

Am rămas internat în spital câteva zile, dar nu am blestemat pe nimeni…

În perioada care a urmat Divinitatea a fost dură cu cei implicați în lista celor premiați. De asemenea serviciul administrativ specific care a refuzat să mă informeze a fost desființat și componenții săi concediați.

                                                        ***

Nu aveam cu cine să mă sfătuiesc. Am intrat totuși în biroul responsabilului cu Bitahonul (Securitatea)  instituţiei. Omul, prin natura postului, știa tot se întâmplă și avea o simpatie nedisimulată pentru mine.

– Eram în curs de elaborare a  formelor pentru avansarea în postul “Mehcar Alef”, relatez eu, dar principalele mele realizări din ultima perioadă sunt umbrite. Nu apar pe lista de autori a proiectului “W” și am aflat că finalizarea produsului “V” va fi încredințată unor cablani (anteprenori) exteriori!

– Nici o problemă, Theodor. În dosarul pentru avansarea ta în Mehcar Alef introdu o foaie albă pe care scrie codul proiectului: “W”.   Atât! Și fii sigur că va fi luată în considerare!

M-am conformat, am adăugat de asemenea schema mea de principiu a noului produs “V”, recomandările primite de la importantul personaj Dr.Y și de la prietenul meu Dr. L…

În scurt timp am primit prestigiosul titlu Mehcar Alef (R&D) care reprezenta dublarea alocației mele în dolari pentru deplasări de studii în străinătate și un număr suplimentar de zile în acest scop. Am reușit să prezint o lucrare la prestigiosul Mc.Cormick Center din Chicago continuând deplasarea  la Seattle și San Francisco, iar  într-un an următor am perfectat împreună cu Dr. L. un tur de studii în Scandinavia…

În continuare, un număr de ani, datorită implicării mele profesionale, executivii nu mi-au permis  folosirea acestor benefice avantaje..

–  Ești ocupat, nu ai timp de studii! … Dar aceasta este altă poveste…

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Ivan G Klein commented on April 19, 2020 Reply

    Trist articol . Autorul se poate simți ușurat punînd în scris parte din nemulțumiri . Doresc să-l asigur că are cititori care îi înțeleg nemulțumirile inclusiv cele nepublicate . Bine că există Baabel . k.i.

  • GBM commented on April 17, 2020 Reply

    Cunoasteti povestea cu rabinul care avea trei fii si nu stia pe care sa-l numeasca urmasul lui la sinagoga si de aceea i-a trimis in orasul cel mare cu rugamintea sa povesteasca ce au vazut? Nu intru in amanunte, dar exact ca in povestea cu orbii care pipaiau un elefant, fiecare din cei trei fii a descris o realitate care nu semana cu nimic cu cele descrise de ceilalti doi frati.
    Israelul, desi o tzara mica, ofera fiecaruia ocazia sa o inteleaga si s-o interpreteze in mod diferit.
    A propos tzara mica. Cum zicea regretatul Ion Pribeagu? “Tzara mica, jungla mare”!!
    GBM

  • Tiberiu Ezri commented on April 16, 2020 Reply

    O cariera professionala demna de lauda!

    • Theodor Toivi commented on April 18, 2020 Reply

      Multumiri. Am citit cu interes elementele dvs, autobiografice gasind asemanari cu intamplarile mele din Dacia Felix…

  • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2020 Reply

    Dle Toivi,

    M-am codit daca sa scriu sau nu comentariul care urmeaza, dar chiar din postul anterior, am fost socata de faptul ca povestiti despre experienta pe care ati avut-o la locul de munca despre care vorbiti.
    De ce?
    Pentru ca sunt anumite lucruri referitoare la acel loc, pe care, mi-am inchipuit ca cei din Israel, le pastreaza pentru ei insisi, imi pare rau.

    Deci, daca totusi ati hotarat dvs, si aveti tot dreptul, chiar daca m-ati socat ( nu va este greu cred, sa intelegeti de ce, mai ales ca eu insami cunosc bine si acel loc, dar si altele asemanatoare lui, in care mi-am petrecut o parte a vietii mele profesionale).

    Va felicit pentru realizarile despre care povestiti, si recunosc, chiar daca indirect, fenomenele, care dlui Satran i se pare ciudate. Dar nu sunt, in locurile de stat, din Israel, oamenii erau obisnuiti sa lucreze o viata, cumva ca si in locurile din comunism. Acum e putin diferit, adica de vreun deceniu, sa zicem. Ba mai mult, m-am intalnit personal cu neglijenta si lipsa de empatie fata de bunul obstesc (tot ca in comunism), alaturi de o mare dedictie pentru scopurile urmarite. Convietuiau impreuna, ca si oamenii, unii constienti, alti indiferenti, profitand de ceea ce se chema “keviut”, adica sansa de a ramane in acel post pe viata (aproape, daca nu doreai sa schimbi, desigur).Nu pot generaliza, dar acolo era asa o forma de manifestare a unor persoane, pe care am vazut-o nu odata.
    Pe dl Satran il cunosc personal, am fost intervievata de dlui in anul 1992, cand am sperat (dupa 5 interviuri reusite cu 5 domni profesionisti in domeniul SW Engineering, Real Time) si unul a doua zi cu directorul Micky R, al acelei intreprinderi, ca voi primi o oferta. Niciodata nu voi sti, din pacate, de ce nu am primit-o :-(.

    Si din pacte dle Satran, fara legatura cu cele intamplate mie, dupa interviul la dvs, sa stiti ca oamenii, in multe dintre locurile acelea numite de dvs “Gospodarii Colective” nu isi dadeau seama de prea multe si nici zidurile nu erau virtuale.
    Am mai poposit si intr-o alta intreprindere asemantoare, unde am vazut aceleasi fenomene neplacute, se numeste BEZEQ.

    Lumina si speranta va doresc, Veronica

    • Theodor Toivi commented on April 16, 2020 Reply

      D-na Rozenberg: Da am pastrat in mine (cu amaraciune) acest aparent insignifiant episod din viata mea profesionala, din care succesele nu au lipsit dar am considerat ca dupa multi ani am dreptul sa-l public…

      Apreciez in orice caz ceace ati scris si va multumesc ca ati citit acest fragment (ca si altele) din cei 40 de ani de lucru…

      • Veronica Rozenberg commented on April 16, 2020 Reply

        Sigur ca il aveti…personal episodul meu de la acest loc de munca, a fost deplorabil, dar nu a fost unic.
        Doar ca motivatia sa a fost legata de o anumita persoana, omul sfinteste locul, dar uneori il face HORIFIC.

  • Julian Satran commented on April 16, 2020 Reply

    Nu stiu cum am inceput sa citesc articolele dvs. Cred ca ceva in text si date imi sugerau ca este vorba de un coleg de breasla care a “aterizat in Israel” cam in aces perioada in acelasi loc (Haifa) si care probabil este si de varsta apropiata. Dar aproape de la inceput senzatia care o aveam (ciudata) este ca vorbim despre universuri diferite. Tara in care am ajuns eu era technologic avansata (fara nici un complex de inferioritate fata de nimeni altcineva), cu oameni care plecau des in strainatate pentru ca acolo erau mult mai multzi bani si acolo erau clientii, cu universitati care erau putin in urma practicii industriale dar avansau rapid si produceau absolventi de calitate foarte buna si fara nici un amestec politic direct in viata economica.
    Imi dadeam seama ca in unele “ramuri” lucrurile seamana cu lumea balcanica (de exemplu era nevoie de relatii personale ca sa cumperi un vin Israelian decent – decent pentru ca vinuri Israeliene bune nu existau) dar si acestea se schimbau repede. Am decis sa nu incerc sa scap de serviciul militar ca sa-mi completez cunoastera poporului in care treceam si am facut bootcamp si apoi serviciul de rezerva – in Liban cativa ani – si nu tin minte nici acolo nici on influenta nefasta – exceptand razboiul in sine. D-le Toivi scrieti despre Israel – o tara mica in Orientul apropriat sau despre altceva? Inteleg ca si in Israel au existat Gospodarii Colective Industriale dar zidurile erau virtuale si oamenii is dadeau seama ca ceva nu este regula in “realitatea” lor.

    • Theodor Toivi commented on April 16, 2020 Reply

      Da, este vorba de Israel, fie ca neplace sau nu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *