Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim.
Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus:
– Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament.
Le-am mulțumit politicos, dar programul nostru era stabilit dinainte. Din politețe, soțul meu a întrebat:
– Și unde stați?
– Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă.
Amândoi am încremenit. Dar nu am scos o vorbă. Era vara anului 1985, dacă-mi amintesc bine. Oare oamenii aceștia, destul de vârstnici, nu și dădeau seama la ce ne gândim noi când pronunțăm acest cuvânt? Dachau! Sau pur și simplu au șters din memorie ce era pentru ei neplăcut?
Sigur că orice lucru poate fi privit din diferite unghiuri…
Într-o vară am vizitat Berlinul. Într-o zi am făcut o excursie la Sans Souci, la care participau și localnici mai vârstnici. Din mersul mașinii am observat o placă pe care scria “Wannsee Conference”. L-am întrebat pe unul dintre germani
– Acesta este locul…?
Nu am apucat să continui și imediat a venit răspunsul:
– E un loc unde se ţin diferite conferințe.
Nimănui nu îi trecea prin minte la ce ne gândeam noi. Nu am insistat. Oricum nu ar fi avut niciun rost.
Am ajuns în Bebelplatz (fost Opernplatz) în Unter den Linden, locul unde în 10 mai 1933 au fost arse cărţile autorilor evrei. Printre pietrele de pavaj ale pieţii se află un geam prin care se vede o bibliotecă cu rafturi goale. Este un simbol al cărţilor arse. La intrarea în piaţă se vede un monument, o sculptură de marmură În formă de carte, pe care sunt înscrise cuvintele lui Heine. “Cine arde azi cărţi, mâine va arde oameni”. Heine a prevăzut ce se putea întâmpla; câtă dreptate a avut!
Ȋmi permit un mic interludiu. În prima parte a vestitei cărții Așa grăit-a Zarathustra, a filozofului Friedrich Nietzsche, există un fragment care a devenit celebru (din păcate mulți îl interpretează mot a mot și nu metaforic, cum gândea autorul):
Zarathustra a coborât singur din munți, neîntâlnind pe nimeni. Dar când a ajuns în pădure, dintr-odată a apărut în fața lui un om bătrân ,care părăsise locașul lui sfânt ca să caute rădăcini și lemne… În discuția lor Zarathustra își exprimă dragostea pentru oameni și spune că ar vrea să se reîntoarcă printre ei, în vale, iar bătrânul își exprimă dragostea pentru Dumnezeu. Zarathustra îl întreabă pe bătrân cum își petrece timpul în pădure, iar bătrânul răspunde: “Compun cântece și le cânt, râd, plâng și fredonez. Așa îl cinstesc pe Dumnezeu, care este Dumnezeul meu.” Cei doi râd ca niște copii și se despart. Dar când Zarathustra rămâne singur, se adresează propriei inimi: “Este oare posibil? Acest bătrân sfânt din pădure încă nu a auzit că Dumnezeu a murit?”
Suferința nu este numai a unei persoane sau a unui popor. Nu e proprietatea nimănui. Ea este una din formele existenței umane. Poate baza existenței umane și manifestarea primordială a ei este nesiguranța radicală a vieții. (Walter Kaufmann – Tragedy and Philosophy). Ea este mecanismul care declanșeză efortul uman de a depăși fizic și sufletește o situație care îi pune obstacole.
În civilizația modernă este important nu numai să vezi realitatea din diferite unghiuri, ci să vezi și minciuna din tot atâtea unghiuri.
Și cum spune Elie Wiesel, indiferența este cel mai mare dușman al nostru.
Au fost scriitori germani ca Hans Fallada, Thomas Mann ,Erika Mann, Klaus Mann, Bertold Brecht ,care au văzut clar ce se petrece în Germania nazistă în perioada interbelică și după învingerea Germaniei. Au și plătit scump pentru faptul acesta.
De asemenea a existat o rezistenţă germană ilegală împotriva regimului nazist. În măsura în care nazismul se ridica la putere, ei au început să persecute comuniștii atât din interiorul Germaniei, cât și din exteriorul ei. În 1933 primul lagăr de concentrare a fost înfiinţat la Dachau unde au fost concentrați prizonierii politici. Primii deţinuţi erau toți comuniști, social-democrați și membri ai sindicatelor. Din 1933 comuniștii germani au fost arestaţi în masă și torturați.
Este important să nu includem un întreg popor în crimele executate. Cei care s-au opus, nu au fost puțini și și-au periclitat viața.
Pentru noi memoriile sunt importante . Pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Bătrânul erudit Hillel în Mishna ne învață:
אם אין אני לי מי לי וכשאני לעצמי מה אני ואם לא עכשיו אימתי
Im ein ani li, mi li? Ukeșe ani le ațmi, ma ani? Ve im lo achșav, eimatai?
Dacă eu nu–mi port de grijă, cine să o facă? Și singur (fără ajutorul Domnului) ce sunt eu? Și dacă nu acum, când?
Eva Grosz
22 iunie 2020
12 Comments
Eva, noi am urmat același traseu. Sotul meu , fetița noastră de 11 ani, și cu mine am fost la Dachau, la Wannsee, si in centrul Berlinului, in vara lui 1990, la scurt timp după darimarea faimosului zid.
In Germania era atunci un moment euforic, unificarea țării in perspectiva,, căderea comunismului, separarea de ruși.
Și totuși noi aveam inima grea, ororile lagărului și locul in care cu atita singe rece s- a hotarit “ soluția finala”, ne- au cutremurat.
Nici Sans Souci, nici Pergamon,nici Marien Kirche din München, nu ne- au
mai spus nimic.
Deși Thomas preda la Institutul Goethe și era atunci la un curs in Germania, , eu trebuia sa particip la un Congres lin Uppsala,, am renunțat la tot și ne- am întors in Israel.
Îți mulțumesc Eva pentru ca nu uiți un trecut atit de dureros pentru noi, la care mulți sunt indiferenți
Mulțumesc Marica pentru comentariu. Noi am fost și la Jüdisches Museum Berlin unde se vede viața evreilor din Berlin în cele două milenii care au precedat Holocaustul. Viață care a fost întreruptă definitiv. Am mai fost la Worms, orașul în care trăiau în majoritate evrei Și în care naziștii au lăsat doar cimitirul, un cimitir deosebit, ca dovadă că au lichidat toată populația evreiască. Așa a fost. Nimeni nu s–a întors. Nu poți să nu reacționezi sufletește. Nu înseamnă că nu am vizitate muzee ca a lui Beethoven în Bonn și muzee de artă. Dar inima rămâne grea. Nu avem numai dreptul de a ne aminti ci şi obligația de a ne aminti.
Apropos recenta discutie dintre diferiti colaboratori ai revistei de ce e nevoie sa continuam sa scriem povestiri cu subiecte evreiesti.
Eu una cred că scriem subiecte evreiești pentrucă astea le-am trăit. Despre ce scria Shalom Alechem . Isaac Baabel ,Shmuel Agnon, ,nu mai vorbesc de scriitorii israelieni dintre care iese din comun Aharon Apelfeld ,Shaul Friedlander istoric și supraviețuitor și câți alții ?
Primo Levi, George Semprun, Viktor Frankl, Kertesz Imre ,Edgar Hilsenrath “The Night ” Norman Manea ,numeroasele jurnale -memorii despre viață și moarte . Și toți acei necunoscuți care fără să fie scriitori poartă în sufletul lor orice urmă de memorie .Și vor fi încă multe de scris .
Eva, nu toti colaboratorii revistei sunt evrei, ceea ce scrii tu aici, eu il consider efectiv un afront. Nu te prea inteleg, lumea e mai mare decat lumea pe care o vad evreii, mai sunt si alte cateva categorii in afara lor.
M-am referit la faptul că evreii ,chiar și alte religii pot scrie despre viața evreilor, dacă asta e viața pe care au trăit-o . În rest, niciodată nu am negat alte religii, etnii, AM ACCENTUAT ASTA în scrierea mea . Cred că fiecare are dreptul să scrie ce dorește cu condiția ca scrierea să fie bine alcătuită și să aibă ceva de spus.Chiar crezi că nu știu că lumea e mai mare ? Sufăr de miopie, dar e încă la început.
Poezia lui Primo Levi “Shema” îți spune ceva ?
Nu, nu mi spune mai mult decat ca ar putea fi o parafraza a rugaciunii cunoscute.
Trebuie sa ne obișnuim cu anumite localități, clădiri, străzi care din păcate sunt legate de istoria holocaustului. Ceea ce trebuie sa ne bucure, e ca în ciuda tuturor suferintelor:Am Israel Hai!!. Nu putem sa nu remarcam de grija deosebita, a guvernelor din Germania pentru tot ce e legat de soa..
Da, aveți dreptate.
Eva, deosebit de sugestiva si frumoasa excursia ta prin trecut si prin gandurile trecutului, m a impresionat cum ai pus problema, dar poate mai ales acuitatea evocarilor.
Mulțumesc .