„Întâlnirea” mea cu cenzura comunistă

S-a întâmplat într-o dimineață din noiembrie 1953, când mă socoteam de-acum ca un fel de veteran al secției de știri la România Liberă, cu vreun an și jumătate de experiență. Cel puțin așa credeam eu!

Abia se terminase Festivalul Tineretului, (denumit de mulți “Festivalul Foametei”, din cauza lipsurilor de alimente de peste un an, ca să existe un “belșug” artificial pentru ochii vizitatorilor străini) și revenisem la rutina noastră normală, la culegerea de știri și publicarea de reportaje de interes local sau național. Venisem mai devreme la redacție, curios să văd unde îmi fusese plasat articolul scris cu o zi înainte. Eram convins că va fi pe pagina întâi, rezervată știrilor mai importante. În ziua precedentă fusesem la secția de presă a Ministerului Industriei Ușoare, unde un funcționar pe care îl cunoșteam avea pentru mine o informație deosebit de interesantă. În colaborare cu Ministerul Chimiei, ei dezvoltaseră un proiect pentru construirea unei fabrici de produse chimice specializate. După cum mi se spusese, era prima asemenea fabrică din lagărul socialist şi urma să fie construită într-un anumit orășel din sudul Moldovei. Știrea urma să fie inclusă într-un comunicat de presă al ministerului din dimineața următoare. Aveam astfel ceea ce ziariștii din occident numesc un scoop, expresie pe care aveam s-o înţeleg mai bine ani mai târziu.

Am revenit deci în grabă la redacție şi cu aprobarea șefului meu, Dumitru Tabacu, am scris micul reportaj care a fost trimis la redacția tehnică pentru a fi inclus în ediția de a doua zi. Spre surprinderea mea însă, a doua zi știrea nu era pe pagina întâi și nici măcar în alte pagini ale ziarului. Nici nu am avut timp sa mă interesez de motiv, când Tabacu a deschis uşa şi mi-a spus că suntem chemați imediat la “tovarășul Cornescu.”

Nu-mi mai amintesc dacă Al Cornescu era pe atunci secretar general de redacție sau redactor șef adjunct, în orice caz era pe undeva prin stratosfera conducerii şi nu cred că avusesem vreodată ocazia să vorbesc personal cu el înainte de această chemare subită. Când am deschis ușa biroului, l-am văzut pe Cornescu afișând o mină gravă, așezat în spatele imensei sale mese de lucru din stejar masiv și având lângă el un bărbat de vreo 50 și ceva de ani, solid, cu trăsături aspre, care ne-a fost prezentat ca “tovarășul Florea” de la Direcția Presei, adică de la temuta cenzură!

Nu știu de ce, dar am avut impresia că Florea a fost surprins când m-a văzut. Cred că se aștepta la un ziarist cu mult mai în vârstă, nu un “puști” care arăta ca unul care abia începuse să se bărbierească. Poate că îi aminteam de vreun nepot al lui, pentru că trăsăturile i s-au îmblânzit și m-a privit cu o anumită curiozitate.

Cum trebuia să înceapă discuția, m-a întrebat imediat dacă știu ceva despre “vigilența socialistă” și fără să îmi lase răgaz să răspund, a adăugat un comentariu scurt despre activitățile nefaste ale “imperialiștilor anglo-americani” împotriva lagărului socialist, pentru a ne sabota și a afla secretele noastre tehnice și industriale. În acel moment mi-a “căzut fisa”, cum se spunea atuncea. M-am gândit imediat la știrea nepublicată desprea fabrica de produse chimice specializate și m-am întrebat care fusese problema. Tovarășul Florea a continuat, întrebându-mă despre numele localității unde se va construi fabrica și dacă înțeleg că “imperialiștii atâta așteapă ca să-și trimită spionii să ne afle secretele, chiar să ne saboteze!! De ce ai inclus numele orașului? Noroc că avem un tipograf de încredere care ne-a informat şi am scos știrea din pagină, altfel imperialiștii ar fi avut o mină de aur!”

În primul moment nu am știut ce să răspund, dar poi, cu impertinența tinereții, am lansat întrebarea care îmi stătea pe buze: “Știți cine construiește fabrica? O firmă germană din zona americană din Germania de Vest, BASF!! Și fără să mă gândesc am adăugat numele complet în limba germană, Bayerische Anilin und Soda Fabrik. Eram gata să mai precizez că potrivit informației ministerului, vreo 30 de de arhitecți şi tehnicieni germani se aflau deja la fața locului, deci știau exact unde se va construi fabrica dar, slavă Domnului, nu am avut timpul necesar! Nici nu am apucat sa realizez greșeala de neiertat de a fi confruntat un funcționar de la cenzură, când Cornescu mi-a aruncat un “colac de salvare”. Fără să aştepte reacția lui Florea, a intervenit cu o soluție: “În cazul asta, ce ar fi să publicăm știrea, dar numai cu mențiunea că fabrica va fi construită “într-un orășel din Moldova”? Dintr-o dată Florea s-a luminat la față. “Bravo, tovarășul Cornescu! Ce idee grozavă!!” (Cuvintele lui).

Așa s-a și întâmplat. Numai că știrea, publicată în numărul următor, nu mai era „proaspătă”! Scânteia, Munca, Scânteia Tineretului şi alte publicații o aveau pe pagina întâi şi, iîn mod curios, menționau numele localității, care fusese inclus în comunicatul ministerului. M-am întrebat atunci și e posibil ca alții să se fi întrebat acelaşi lucru: cum se face că tovarășii cenzori de la celelalte ziare fuseseră mai puțin vigilenți decât Florea?!…Sau poate mai deștepți!!

Jack Chivo

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • PINCHAS WEXLER commented on July 10, 2020 Reply

    VA REFERITI LA FABRICA DE FIBRE SINTETICE SAVINESTI?

  • Andrea Ghiţă commented on July 10, 2020 Reply

    Stimate domnule Chivo, eu am scris “neîndoielnic” ceea ce înseamnă tocmai că NU MĂ ÎNDOIESC că incidentul v-a lăsat un gust amar. Poate ar fi interesant – dată fiind experienţa Dvs. şi în presa occidentală – să scrieţi ceva şi despre AUTOCENZURĂ şi ce presupunea acest lucru. Mulţumesc-

  • Jack Chivo commented on July 10, 2020 Reply

    Citind comentariile la articolul meu, mă întreb dacă am fost destul de clar in cele scrise.

    În primul rand, doamna Rozenberg mă apostrofează ca am citat numai
    cenzura din România comunista, deoarece elementele de cenzura există in toate societățile in diferite forme. În teorie, doamna are dreptate, dar nu in practică!

    În România comunista, organele de cenzura instituite după preluarea puterii in 1944, sub denumirea eufemistica “Comitetul de Presa si
    Tiparituri”, (cu numele schimbat un pic in 1977) erau un departament integral al Secției de Propaganda si Agitatie a Comitetului Central PMR (PCR) direct controlat si dirijat de conducerea partidului.Singurul scop al Comitetului, si al celor lucrand acolo, toți
    verificati de secția de cadre a Comitetului Central înainte de angajare, era sa asigure puritatea ideologiei comuniste prin
    eliminarea oricărei scrieri sau publicații care ar fi dăunat “cauzei” si să pedepsească pe cei care nu se integrau in socialismul realist! În orice caz, nu exista nici o instanța de apel!
    În lumea occidentală exista desigur organizații de cenzură, de obicei limitate la păstrarea secretelor militare si de contraspionaj. Dar
    aceste organizații, in ciuda influenței lor, nu lucrează într-un vacuum si sunt subordonate unei justiții independente, complet separată de celelalte piloane ale puterii!! Într-un fel, acești cenzori sunt la fel ca niște procurori care au dreptul de a-si prezenta pozitiile unui judecator, sau in fata unui juriu (cateodata
    ‘grand jury’), care au cuvantul final. De sigur exista dreptul de apela la instanțele superioare, pana la Curtea Supremă, dar toți
    trebuie sa se supuna justitiei!!

    Un exemplu recent a fost cartea lui John Bolton, comentata nu de mult de doamna Galambos, publicată până la urmă, in ciuda opoziției Casei Albe!

    Cat despre părerea doamnei Ghita, vad ca doamna se mira ca incidentul mi-a lăsat “un gust amar” in gura. Nu știu la ce se aștepta, sa imi lase un gust dulce?? După care, stimata doamna găsește intamplarea “de a dreptul ‘ciudata”, deoarece cenzorul si- schimbat poziția de la o zi la alta.Nu-i înțeleg nedumerirea si ma-ntreb ce ar fi putut sa faca cenzorul Florea, dupa ce se făcuse de râs, in special in fața lui Al Cornescu, un conducător de frunte al presei socialiste. om de mare încredere si răspundere, pus acolo de conducerea partidului la nivelul cel mai
    înalt! (Cand RL a împlinit 25 de ani după prima apariție legală, Cornescu a adăugat la medalile sale, cel mai înalt ordin al republicii
    socialiste.). În special, când Florea a realizat ca actionase fără măcar să citească
    comunicatul de presa al ministerului, unde se precizase locația noii întreprinderi si cine o va construi, care erau alternativele lui? Sa confrunte Ministerul Industriei Ușoare si Ministerul Chimiei, cu acuzația ca nici ei nu aveau ‘vigilența proletara”? Cum făcuse cu
    pustiul Chivu?? Sau sa se agațe de “colacul de salvare” aruncat de Cornescu, si sa
    pluteasca împreuna cu mine? Alegerea a fost simplă si prudenta!

    • Veronica Rozenberg commented on July 10, 2020 Reply

      D-le Chivo,
      V-am rapsuns deja la mesajul trimis de dvs la mail.

      N-am avut nici o intentie de apostrofara, nu prea inteleg de ce ati perceput-o ca atare. Era o afirmatie la referinta facuta de Andrea, ca cenzura caracterizeaza regimurile totalitare.
      De altfel mi s-au parut interesante completarile facute ulterior, adica mesajul de mai sus, in care va amintiti atat de precis de Sectiile din Comitetul Central, ca cea de Propaganda si Agitatie (condusa parca de Leonte Rautu). Oricum, sper si imi inchipui ca nu credeti in justitia absoluta a tarilor libere.

    • Virgil Duncan commented on July 10, 2020 Reply

      Jack – multumim pentru articol – mi-a trezit amintiri interesante – maica-mea a fost un timp redactor-sef la revista “MODA” – o sa radeti dar si acolo exista cenzura si va dati seama de ce…
      In SUA azi exista “autocenzura” – o publicatie de stinga de exemplu nu publica informatii despre evenimente care nu “plac” cititorilor, sau publica pe pagina 10 cu litere mici, minimizate si ca marime si ca continut. Alt procedeu este intrebuintat de CNN care are panele de discutii de 4-5 oameni unde 3 sunt de stinga, unul de centru si unul de dreapta, uneori numai moderat de dreapta. Dar pentru cine vrea sa isi faca o imagine clara, trebuie sa citeasca cel putin 3 ziare sau 3 statii TV. Dar cine are timp si nivel intelectual pentru asta?
      Celelalte nivele de cenzura sunt cenzura impotriva secretelor comerciale si a secretelor de stat si militare. Ce ti se poate intimpla daca dezvalui un astfel de secret? Esti concediat si pentru lucruri mai grave esti dat in judecata si poti ajunge la inchisoare. Datul in judecata nu e simplu – iti trebuie un avocat bun care sa te apere si asta inseamna multi bani pe care nu ii mai vezi inapoi chiar daca castigi. De exemplu cartea lui Bolton – de neacceptat sa dezvalui secrete de securitate la nivelul cel mai inalt – Trump si procurorul general nu l-au dat in judecata pentru ca sunt deja prea multe si sunt prea ocupati. I-au facut in schimb o campanie defavorabila lui si cartii in opinia publica care garanteaza ca Bolton sa nu mai aiba un nume in viitor.

  • gabriel gurm commented on July 10, 2020 Reply

    Foametea din acele zile se numea “Postul Fesivalului”!!
    GBM

    • Jack Chivo commented on July 11, 2020 Reply

      Ai perfecta dreptate!! Cum de am uitat termenul??

      Nici nu era necesar sa fii religios ca sa participi la post.

      Doar sa iti fie foame!

  • Veronica Rozenberg commented on July 9, 2020 Reply

    Cred ca cenzura se foloseste in toate regimurile politice, in forme poate diferite, in functie de cine tine haturile presei sau a mass media-ului considerat.

  • Andrea Ghiţă commented on July 9, 2020 Reply

    Neîndoielenic cenzura comunistă i-a lăsat un gust amar autorului articolului. Întâmplarea e de-a dreptul ciudată, din moment ce până a doua zi instrucţiunile cenzurii s-au modificat şi a căzut eşafodajul pe care se bazase respingerea materialului. Regimul totalitar (nu numai cel comunist) a utilizat cenzura pentru a întări influenţa propriei propagande, prin îngustarea orizontului publicului cititor, ascultător, etc. Presa de la începutul anilor 1990 mai păstrau reflexele cenzurii anterioare (desfiinţate “oficial” încă din anii 1970!). Eu însămi am avut parte de “binefacerile ei”. În decembrie 1993 lucram la secţia maghiară a TVR Cluj şi am realizat un film de vreo 20 de minute despre semnificaţia sărbătorii de Hanuka. Materialul a fost inclus şi în programul televiziunii publice din Bucureşti, dar nu a mai fost difuzat. Redactorul nostru şef de atunci, Sándor Csép, a fost înştiinţat că filmul nu va mai apărea pe post pentru că cineva sus-pus din conducerea pe ţară a evreilor nu era de acord ca acest subiect să fie tratat în cadrul unui film realizat în…limba maghiară. Decizia s-a luat la nivel superior, noi nu aveam ce riposta, dar am fost foarte uimiţi că cineva “raportase” despre acest film – de altfel tradus şi titrat în limba română -,că era indezirabil şi, mai ales, de faptul că televiziunea publică, liberă, nu a apărat materialul produs de ea! Filmul a fost difuzat totuşi la emisiunea maghiară de la TVR Cluj şi s-a bucurat de succes. Menţionez că atunci nici nu exista emisiune specială pentru minoritatea evreiască. Ea a apărut de Hanuka 1999, tot la TVR Cluj. În principiu se realizează în limba română, dar mai sunt unele materiale şi în limba maghiară, pe care astăzi nimeni nu le mai …cenzurează. Cu timpul suspiciunile au dispărut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *