Hotelul din Stalheim

Pitorescul Nærøyfjord pe care navigăm acum este o ramură lungă de 17 km, derivată din Sognefjord şi care leagă micile porturi Revsnes şi Gudvangen. Fiordul este înconjurat de munţi înalţi de 1700 m. şi în unele locuri lăţimea apei nu depăşeşte 300 de metri.

Încă uluiţi de călătoria prin fiord, debarcăm Volvo-ul la Gudvangen şi ne încadrăm imediat pe şoseaua spre Bergen. După câţiva kilometri, observ indicatorul Stalheim şi părăsesc brusc şoseaua intrând pe un drum lateral îngust, fără să-mi consult în prealabil coechipierii din automobil, vădit nedumeriţi.

După câteva minute ajungem la superbul hotel Stalheim de pe terasa căruia se poate admira una din cele mai incredibile vederi din Norvegia. Hotelul pare suspendat deasupra unui abis peste valea Nærøy aflată mai jos la o adâncime de 550 de metri. Panorama este dominată de muntele Jordalsnuten având forma unei căpăţâni de zahăr, de spectacuoasa vale Stalheimsfossen cu drumul care şerpuieşte până departe şi – dacă mai era nevoie – de o cădere verticală de apă de la 126 de metri înălţime…

Păşim cu sfială pe parchetul impecabil din imensul hol de intrare, privim pianul imens cu coadă şi tapetul pereţilor pe care sunt expuse tablourile unor personalităţi care au apreciat locul, cum ar fi împăratul Wilhelm II al Germaniei, împărăteasa Alexandra a Angliei, regii Italiei şi ai Belgiei sau nume din aristocraţia rusă care şi-au părăsit patria în timpurile tulburi ale anului 1917….

Numeroşi pictori reputaţi, scandinavi şi străini, au imortalizat de asemenea extraordionarul peisaj, operaţie pe care noi, din lipsă de talent şi timp, o facem exclusiv cu aparatele de fotografiat.

Dintr-o broşură găsită în hol, aflăm că în aprilie 1940 hotelul a fost ocupat de armata germană şi folosit drept comandament militar. Linia de bunkere betonate care se pot vedea şi azi în faţa terasei hotelului purta denumirea poetică de Lorelei!

Părăsim relativ repede elegantul hotel Stalheim, pianul cu coadă şi istorica linie de bunkere Lorelei. Motivul plecării nu a fost legat de trecutul nazist al locului şi nici de tarifele total şocante afişate la recepţie, ci mai curând de faptul că în seara respectivă trebuia să ajungem în mod expres la o altă minune scandinavă şi anume portul Bergen.

Bergen

          Ajungem pe seara în Bergen, al doilea oraş şi port al Norvegiei, înfiinţat în anul 1070 de Olaf Kyrre, cunoscut ca Olaf al III-lea. În 1236 oraşul a fost integrat pentru multă vreme în Liga Hanseatică, creându-li-se numeroase privilegii negustorilor germani, stabiliţi în cartierul Bryggen, refăcut recent.

Încă din prima zi suntem primiţi cu amabilitate de partenerii norvegieni din clădirea modernă a întreprinderii petrolifere din centrul oraşulul. Oamenii s-au întors din concediu chiar în ziua respectivă, dar găsesc timp şi pentru noi, informându-ne în paralel că datorită zăcămintelor descoperite în Marea Nordului, Norvegia a obţinut independenţa energetică şi este pe cale să devină o mare putere petrolieră…

Pe fereastră admir arhitectura caselor masive zugrăvite în diferite culori şi construite în stil hanseatic, având acoperişurile ascuţite specifice desenelor pentru copii. Proiectate pe fundalul împădurit al muntelui Fløyen, aceste clădiri apar ca un leit-motiv pe mai toate ilustratele reprezentând pitorescul oraş.

În lipsa noastră doamnele au vizitat câteva din punctele turistice ale Bergen-ului, dar pe seară vizităm împreună vestita piaţă de peşte Vågen, unde cumpărăm câteva bucăţi de somon afumat şi (pentru noi!) ceva ieşit din comun: o cutie cu cireşe pietroase.

În continuare urcăm până la cota 320 m. cu funicularul Fløibanen (care funcţionează până la ora 24), de unde admirăm fără rezerve o bună parte din oraş şi limba terestră – înconjurată de nave ancorate – care desparte golful Vågen de Puddefjorden…

 Oslo – Ambarcaţiunea Kon-Tiki

Părăsim Bergen, îndreptându-ne către Oslo, continuând drumul până la sfârşitul lui Eidfjord, după ce în prealabil am traversat “gârla” la Kinsarvik, cu feribotul. Înnoptăm undeva la munte într-un mare hotel-cabană din staţiunea Ustaoset, a cărui intrare este dominată de statuia imensă a unui troll – care ne aminteşte de Statuia Libertăţii.

*

Capitala Norvegiei, Oslo, a fost înfiinţată în 1048 de către Harald al III-lea. După 1624 a fost denumită Christiania, după numele regelui danez Christian IV. Vechiul nume Oslo a fost readoptat în 1926. Am stat aproape două zile în acest oraş, timp în care am vizitat portul şi piaţa primăriei şi am parcurs artera principală denumită Karl Johans, care leagă gara oraşului cu palatul regal.

În pitoreasca insulă Bygdøy, aflată la limita sudică a oraşului Oslo, am vizitat trei muzee legate de vocaţia incontestabilă a norvegienilor pentru traversarea mărilor şi oceanelor şi anume: Corăbiile Vikingilor, Kon-Tiki şi Framm.

*

Primul în care am intrat a fost “Vikingskipmuseet”, unde se prezintă corăbiile vikingilor, botezate fiecare după numele fermei unde a fost descoperită: Oseberg, Gokstad, Tune sau Borre.

Muzeul, construit în 1926 şi completat în 1932, a fost iniţiat de prof. Gustafson încă din 1913, iar clădirea este opera arhitectului Arneberg, care a proiectat printre altele primăria oraşului şi casa familiei regale.

Siluetele aerodinamice, eleganţa formelor şi linile de rezistenţă ale navelor expuse impresionează pe oricine, inclusiv pe colegul meu Levy, care este doctor în rezistenţa materialelor. Nava Osemberg, din anul 800, este construită din lemn de stejar, are o lungime de 22 şi o lăţime de 5 metri şi poate naviga cu o viteză de 10 noduri. Nava Gokstad este ceva mai mare, are 24 m lungime şi o viteză estimată de 12 noduri…

Eu eram oarecum familiarizat cu tema muzeului încă din tinereţe, când am vizionat filmul “Vikingii”, realizat în 1968 de Richard Fleisher, film în care au excelat atleticul Kirk Douglas (născut Herschel) şi Tony Curtis, frumosul fiu al d-lui Emmanuel Schwartz, originar din zona Sătmarului.

*

“Kon-Tiki museet” este un muzeu dedicat celebrului norvegian Thor Heyerdahl, care a demonstrat posibilitatea unor călătorii transoceanice în perioada antichităţii, folosind materiale şi tehnologii din epoca respectivă.

Astfel, ambarcaţiunea Kon-Tiki, construită din lemn de balsa, a navigat 4399 de mile, pornind în primăvara anului 1947 din Callao-Peru şi ajungând în Polinezia după 101 zile. Cartea a fost tradusă în 66 de limbi iar filmul călătoriei a fost onorat cu premiul Oscar în 1951.

O altă navă folosită de renumitul explorator şi expusă în muzeu, a fost Ra II, construită din papirus cu ajutorul indienilor Aymara din Bolivia. Ea traversat oceanul Atlantic din Maroc până în Barbados în 57 de zile, cale de 4000 de mile.

Thor Heyerdahl a avut şi câteva eşecuri, precum expediţia navei din papirus Ra I, abandonată la mijlocul călătoriei… Călătoriile sale, potrivit textelor expuse în muzeu, ar fi dovedit posibilitatea unor contacte transoceanice între cele două Americi cu mult înaintea europenilor…

După citirea atentă a publicaţiilor din muzeu, părerea mea personală este că scopul major al sponsorilor lui Thor Heyerdahl din Egiptul, Marocul şi Irakul anilor ’50, a fost să demonstreze că strămoşii arabilor au ajuns primii în America. Dar realitatea istorică este că limbile majore folosite în cele două Americi sunt engleza, spaniola, portugheza şi franceza (ca să nu mai vorbesc de idiş) şi nu dialectele fabricanţilor de balsa şi papirus din Mesopotamia, Fenicia sau Egipt…

*

“Frammuseet” este de fapt celebrul vapor Fram destinat expediţiilor polare, construit în 1912 şi transformat în muzeu din anul 1935.

Muzeul-navă, pe a cărui punte ne aflăm acum, este legat de numele a trei mari personalităţi norvegiene care au consacrat renumele navei respective şi anume: celebrul explorator al nordului Fridtjof Nansen, căpitanul vasului Otto Sverdrup şi nu mai puţin celebrul Roald Amundsen care, în noiembrie 1911, a fost primul om care a ajuns la Polul Sud şi în 1926 a fost primul sosit la Polul Nord.

Englezul Robert Falcon Scott a ajuns la Polul Sud ceva mai târziu, respectiv în ianuarie 1912, şi a murit de supărare, după ce a lăsat eternităţii celebra frază: “Trăim într-o lume unde primul înseamnă totul şi al doilea nimic!”

*

Am tăiat din programul după-amiezii muzeul cu statui “erotico-primitive” realizate de sculptorul Gustav Vigeland (supranumit Rodin-ul din Neanderthal), muzeu aflat pe terenul de 40 hectare al parcului Frogner din Oslo… A fost desigur o eroare pe care o regret până azi, muzeul fiind unic în felul lui…

Dar afară ploua fără milă şi în aceeaşi zi trebuia să traversăm mai mult decât jumătate din peninsulă, urmând ca seara respectivă s-o petrecem în Stockholm…

Stockholm. Corabia Vasa

Avem o seară şi o singură zi plină pentru vizitarea oraşului din care urmează să ne îmbarcăm pentru Ţara Sfântă – după aproape trei săptămâni de peregrinări scandinave…

Concentrând la extrem descrierea se poate spune că oraşul este format dintr-o parte continentală şi trei insule legate de uscat prin poduri, insule în care se află de fapt principalele obiective turistice ale urbei…

Pentru început ajungem – prin podul Norbro – pe insula vestică denumită Helgean-Holmen, unde admirăm (din exterior) clădirea Parlamentului (1904) şi Palatul Regal (1728), ambele în stilul Renaşterii, şi catedrala (1306), în stil baroc. În continuare intrăm în vestul insulei, unde este construit pitorescul oraş vechi Gamla Stan, plin de biserici şi clădiri medievale cu acoperişuri roşii, despărţite de străduţe înguste, extrem de curate, înţesate de mici magazine cu suveniruri sau articole de modă şi bineînţeles cârciumioare apetisante…

Cheiurile şi superbele esplanade care înconjoară locul oferă vederii o gamă largă de ambarcaţiuni care navighează sau sunt ancorate la cheiuri. Soarele de august străluceşte puternic, dar cu toate acestea este răcoare şi ca să mă exprim mai concis… este al dracului de frumos!

*

Anulăm vizitarea celei de a doua insule, renunţând astfel la vizitarea Muzeului Naţional, a celui de Artă Modernă şi a fortificaţiei Kastel din extremitatea sudică a uimitorului oraş…

Călătorim în continuare spre insula estică, denumită Djurgården, traversând splendidul litoral sudic al oraşului pe aşa-numita Strandwagen, arteră mărginită într-o parte de clădiri specifice arhitecturii norvegiene şi hoteluri de lux, iar în cealaltă parte de cheiuri la care sunt ancorate diferite ambarcaţiuni.

Abordăm insula amintită prin podul cu acelaşi nume, ignorăm fără sentimente alte edificii renumite şi atingem în fine ţelul călătoriei noastre: Muzeul Vasa, unica minune suedeză pe care am considerat-o demnă de a fi vizitată, în ziua disponibilă pentru metropola nordului.

Vasa este de fapt o corabie de 1210 tone şi având 5 nivele (sau punţi dacă preferaţi), două din ele fiind dotate cu 64 de tunuri. Ambarcaţiunea, cu o lungime de 69 de metri, a fost construită în anul 1628 din ordinul regelui Gustavus Adolphus, având ca scop, după cât se pare, distrugerea Poloniei.  Nava a avut însă din păcate (sau din fericire, depinde din ce parte consideraţi evenimentul) o existenţă efemeră, scufundându-se imediat după lansare… Epava ei a fost descoperită în anul 1956 şi adusă la suprafaţă în anul 1961 (împreună cu 25 de schelete umane), folosindu-se elemente tehnice de ultimă oră.

După aproape două ore de la intrare, puternic impresionaţi, părăsim imensa hală Vasavarvet (ea însăşi o perlă a arhitectonicii futuriste suedeze) şi teribila maşină plutitoare de război cu 64 de tunuri…

Afară, în aerul rece al insulei Djurgården, admirăm din nou imensele vapoare de croazieră destinate călătoriilor paşnice spre toate ţările din bazinul Marii Baltice, dar şi pirateriei moderne cu ajutorul cazinourilor, al magazinelor duty-free şi al preţurilor exorbitante pentru cabinele de lux…

Concertul pentru pian şi orchestră de Grieg, având ca solistă o tânără pianistă din Tel Aviv şi audiat la Haifa în primele zile din martie curent, mi-a amintit de oraşul natal al compozitorului şi de visul unei croaziere pe Hurtigruten, care leagă Bergen cu insulele Lofoten în câteva zile…

Theodor Toivi