Într-un articol publicat de curând (https://baabel.ro/2021/01/ultimul-an-dinainte-de-pensionare/) îmi împărtăşeam  gândurile melancolice stârnite de apropiata mea pensionare, storcând lacrimi amare cititorilor. Cred că a sosit timpul să mă împac cu viitorul inevitabil şi să reflectez, în sensul original al materialismului senilic, asupra numeroaselor avantaje ale îmbătrânirii.

Deci care ar fi motivele de satisfacţie? Potrivit unei prognoze fundamentate ştiinţific, în fiecare zi care trece îmbătrânim cu 24 de ore. Acest fapt surprinzător mă bucură nespus. „De ce?”– mă întreabă nedumeriţi cei de un leat cu mine, care acordă o importanţă deosebită ultimelor urme de tinereţe, străduindu-se din răsputeri să nege semnele bătrâneţii care se instalează treptat. Pentru ei vârsta înaintată echivalează cu decăderea, aducând după sine degradarea sănătăţii şi scăderea utilităţii sociale, nemaivorbind de agerimea minţii…  Dimpotrivă, consider că tinereţea are o mulţime de dezavantaje faţă de bătrâneţe şi aş putea scrie o disertaţie întreagă despre acest subiect dacă… mi-aş aminti detaliile. Dar, din păcate, nu mai ţin minte argumentele.

Pe când eram tânăr, mult mai naiv şi necopt decât acum, mă avântam în diverse acţiuni distractive, fiind de-a dreptul habarnist în ceea ce priveşte „detaliile tehnice”. Pe atunci aveam timp berechet şi inepuizabile rezerve de energie, însă îmi lipseau resursele economice pentru a le valorifica. Îmi lipsea şi curajul, dar asta e o altă chestiune. Mai târziu, la maturitate, când totul era încă posibil atât teoretic, cât şi practic, nu mai aveam timp de aşa ceva. De-abia acum, la vârsta apropiatei mele pensionări voi avea – în fine – bani şi timp îndeajus. Atâta doar că îmi va lipsi chestia aia… Nu-mi mai amintesc cum îi spune… Dar s-o lăsăm baltă.

Consider că vârsta pe care am atins-o este un premiu pentru succesul de a fi supravieţuit tinereţii. Ia gândiţi-vă câţi oameni nu apucă această etapă a vieţii! Uneori, când ies la plimbare, îmi îndrept paşii către cimitir. Privind peste gard pot citi inscripţiile de pe pietrele de mormânt şi observ cu nedisimulată satisfacţie că, spre deosebire de mulţi dintre cei care zac sub ele, eu am reuşit să ating o vârstă respectabilă. Îmi pare rău de cei decedaţi timpuriu, dar trebuie să accept faptul că multe persoane nu au reuşit performanţa mea…  Şi nu din vina lor. Cu câteva excepţii. De pildă, cel care odihneşte sub obeliscul acesta de marmură cenuşie adora să facă bungee jumping, un sport extrem pe care l-a practicat cu succes ani de zile. O singură dată i s-a repartizat o frânghie ceva mai lungă decât era necesar şi a fost propulsat direct aici (cu un mic ocol la morgă). Mai încolo, sub o frumoasă piatră din granit roz, îşi doarme somnul de veci o iubitoare de animale care – în calitate de gospodină destoinică – a căpătat în dar un pui de tigru siberian. A îngrijit şi a alintat cu mult drag pe tigrişorul, fără a bănui că animalul bine hrănit va lua proporții şi îşi va schimba sentimentele faţă de om. Iată doar două exemple de semeni care vârnd-nevrând s-au sustras pensionării la limită de vârstă.

Au fost două pilde prin care am dorit să ilustrez, stimatului cititor, tragedia vieţii scurtate în mod inutil. Iată de ce consider, după cum am mai amintit, că existenţa mea pământeană neîntreruptă este un succes care merită celebrat. Am renunţat cu inima grea atât la bungee jumping (chiar cu o frânghie scurtă) cât şi la tovărăşia unui prădător. De altfel, îmi făgăduisem mai demult că în casa mea nu accept prezenţa unei vieţuitoare care depăşeşte dimensiunile unui păduche pubian.

După cum am aflat de la televizor, de la radio şi din spusele lelii Leana, vecina mea atotştiutoare, durata medie de viaţă este în continuă creştere. Mă întreb ce importanţă are pentru un individ, o informaţie generală de acest tip? Spun asta întrucât – cu unele excepţii – suntem personal răspunzători pentru supravieţuirea noastră, mai exact trebuie să facem totul pentru a apuca vârsta pensionării. Chiar cu forţa, dacă altfel nu se poate! Cred că este obiectivul cel mai important pentru care merită să facem eforturi. Afirm asta întrucât nu poţi căpăta bani pentru trândăvie decât dacă eşti pensionar sau, în caz excepţional, să fii moştenitorul unui milionar. Iar dacă te loveşte norocul să moşteneşti averea la tinereţe, trebuie să te străduieşti să toci averea în timpul limitat al unei vieţi omeneşti.

În ziua de azi ştim că vârstnicii sunt membri valoroşi ai societăţii, atât în calitate de consumatori de bunuri, cât şi datorită experienţei de viaţă pe care o posedă. Iată două motive pentru care societatea ar trebui să facă tot posibilul pentru ocrotirea şi răsfăţarea persoanelor vârstnice. Bătrânii longevivi se bucură de afecţiunea tuturor celorlalte persoane, nu numai de a celor care au nevoie de un baby-sitter, pentru a se putea distra fără grija celor mici. Doar două categorii de persoane doresc ca bătrânii să dea cât mai curând ortul popii: moştenitorii potenţiali şi statisticienii caselor de pensii.

Roadele îmbătrânirii îmi aduc avantaje şi pe mijloacele de transport în comun. Şi nu mă refer doar la tariful redus al biletului de călătorie. Uneori ni se oferă un loc de şezut alături de o tânără gravidă fermecătoare. Aşa ceva nu se poate refuza!

Mulţi îşi arată respectul faţă de vârsta noastră înaintată, iar cei mai isteţi ştiu cum să se folosească de experienţa de viaţă pe care o posedăm. De curând am avut şansa să dau ajutor unei domnişoare străine, care sosise în oraş sumar îmbrăcată. Cu mare entuziasm și expertiză i-am arătat drumul spre cartierul deocheat al oraşului. Temându-mă că s-ar putea rătăci, am şi condus-o la noul loc al ei de muncă pe trotuar, unde am petrecut ceva vreme cu ea, numai şi numai pentru a o şti în siguranţă.

E drept că apar ici-colo dureri de mai mică intensitate, dar nu mă deranjează în mod special. Cele câteva tablete pe care le înghit dimineaţa nu servesc doar stării mele de sănătate, ci reprezintă o ancoră de care mă pot agăţa pe talazurile nesigure ale vremii. Constituie un indicator care, la începutul înfrigurat al fiecărei zile, mă informează cât de reuşit a fost somnul ultimei nopţi, care s-a încheiat din nou cu o trezire revigorantă. Parcă micuţa tabletă mi-ar spune: „Bătrâne tovarăş, îţi mai ofer o nouă zi de viaţă! Ia-o şi înghite-o, pentru că îţi aparţine şi nu uita, zilele şi nopţile tale sunt numărate!” „Memento mori!” sau chiar mai mult „Mortadella te salutant!” sunt dictoanele pe care ne place să le cităm noi, persoanele de cultură umanistă!

Aş putea aminti şi flexibilitatea mai redusă. Recunosc că a mea a scăzut simţitor, la fel ca prospeţimea ţesuturilor şi, pentru a da dovadă de deplină onestitate, trebuie să recunosc că şi articulaţiile îmi cam scârţâie. În schimb, abdomenul a evoluat frumos, rotunjimea lui servind atât ca izolator termic cât şi ca amortizor pentru ciocnirea cu obstacolele din cale, pe care nu le observ la timp, din cauza deteriorării vederii. Aceasta din urmă este fin echilibrată de slăbirea auzului. Și asta este benefic pentru că acuitatea redusă a simţurilor mă fereşte de lucrurile urâte – încă un argument pentru veselia mea care la prima vedere poate părea nefondată.

În plus, datorită scăderii memoriei, mai ales a celei recente, mă pot proteja de micile supărări banale ale vieţii, absorbite de fie de percepţia senzorială amorfă, fie de negura inconştientului. Asta mă ajută se fac recurs la amintirile tinereţii, marginalizate de-a lungul timpului, din cauza perspectivei palpitante a evenimentelor noi. Acum pot să le trec în revistă pe îndelete şi evocarea lor îmi oferă aproape aceeaşi plăcere ca atunci când s-au petrecut în realitate. Singurul dezavantaj este că îmi amintesc şi de oportunităţile ratate pe care nu le mai pot recupera.

Răuvoitorii afirmă că, odată cu înaintarea în vârstă, scad capacităţile congnitive şi intelectuale şi, treptat, îţi pierzi şi abilitatea de orientare în timp şi spaţiu. Mai exact, ne avertizează că odată cu avansarea arteriosclerozei, ne îndreptăm rapid către demenţa senilă.

Eu sunt de părere că este o minciună sfruntată. Nu voi deveni niciodată victima aşa-numitei senilităţi galopante, care se pare că poate debuta instantaneu şi evalua rapid. Dimpotrivă, acum îmi dau seama că… că… Oare ce-am vrut să zic? O chestie legată de… Dar s-o lăsăm baltă. Mă duc la culcare.

Peter Biro