De la trecut la prezent în formă legală

Luni 1 martie 2021, Curtea Supremă din Israel a pronunțat o sentință care a căpătat un caracter istoric. Ea a redeschis o problemă spinoasă: cine este evreu? O întrebare la care politicienii israelieni nu au reușit și probabil nici nu au vrut să răspundă clar, de-a lungul deceniilor. Ei au preferat să renunțe la dezbaterea acestei probleme, s-o neglijeze datorită complexității sale și implicațiilor sociale și politice pe care le are. Acești politicieni, din  partide politice diferite, au preferat varianta cea mai comodă, evitând implicarea proprie și nevoind să-și ia o răspundere istorică, ceea ce ar fi influențat întreaga evoluție viitoare a poporului lui Israel. Ei au decis  să accepte răspunsul dat de rabini ortodocși, pe bază halahică. În conformitate cu acest răspuns, este evreu sau evreică cel născut sau cea născută de o mamă evreică, precum și cel sau cea care trece la iudaism.  Dar fără să se precizeze nimic asupra trecerii cuiva la iudaism, fără a se vorbi de curentele religioase din iudaism. Cu alte cuvinte, o nebuloasă, făcându-se abstracție că există forme diferite de trecere la iudaism și ajungând la un raport ciudat între sacru și profan, între religios și laic, între dreptul halahic, dreptul civil, situația politică. În urmă cu un număr de ani, se afirma că trecerea la iudaism a ajuns elementul religios care îi preocupă pe evreii laici în Israel. Același răspuns general, fără precizări, explicații și comentarii, a fost preluat de ”Legea Reîntoarcerii”, lege de bază a Statului Israel, care decide asupra dreptului fiecărui evreu de a imigra în țară, de ”a face alyah”. Ulterior a fost declarat ca având drept de ”a face aliyah” și cel sau cea are un bunic evreu sau o bunică evreică. Deoarece curentul ortodox iudaic este singurul recunoscut oficial în Statul Israel, singurele convertiri la iudaism recunoscute oficial erau ortodoxe, ”în conformitate cu Halaha”, în fața unui Tribunal Rabinic ortodox de Stat. În privința convertirilor la iudaism făcute în străinătate, erau recunoscute numai cele făcute în fața unui tribunal rabinic ortodox. În anul 1988 s-a decis recunoașterea convertirilor la iudaism făcute în fața unui tribunal rabinic reformist sau conservativ (”masorti”) în străinătate, respectivele persoane trebuind totuși să se afle într-o comunitate o perioadă anumită, înainte de ”a face alyah”. Era însă o recunoaștere numai din punct de vedere juridic laic, dreptul de încadrare în ”Legea Reîntoarcerii”: rabinii ortodocși continuă să nu recunoască o asemenea convertire din punct de vedere halahic. Iar această decizie nu se referea la persoane trecute la iudaism în comunitățile reformistă și conservativă în Statul Israel. Să ne amintim de cazul unei doamne trecute la iudaism în 1989, în fața unui tribunal rabinic reformist, care a reușit să primească buletin de identitate israelian numai după intervenția personală a Ministrului de Interne de atunci, Roni Milo. Decizia din 1988 a determinat protestul partidelor politice religioase, care au cerut respectarea principiului ”ghiur keHalaha” , convertire la iudaism în conformitate strictă cu normele halahice, deci ortodoxă. Totuși, această decizie a rămas valabilă până astăzi.

Naționalitate și religie în iudaism   

Care este importanța sentinței recente a Curții Supreme? Ea  recunoaște convertirile la iudaism făcute în Israel de rabini reformiști și conservativi, dar numai din punct de vedere juridic laic. Persoanele convertite astfel capătă dreptul la cetățenia israeliană pe baza ”Legii Reîntoarcerii”, la fel ca orice alte persoane convertite la iudaism în țară sau în străinătate.  Dar din punct de vedere halahic, aceste convertiri nu sunt recunoscute. Dar ele capătă o recunoaștere juridică și politică din partea guvernului.  Trecerea la iudaism a cuiva nu este o simplă schimbare de confesiune. Ea include problema unității poporului evreu, a continuității lui, a primirii cetățeniei israeliene de către noii imigranți pe baza ”Legii Reîntoarcerii”, a legăturii între Statul Israel și evreii din Diaspora, a poziției iudaismului reformist și conservativ în Statul Israel. Schimbarea de confesiune pe plan individual include identificarea națională evreiască personală, adăugând așa-zisul ”certificat de evreitate”. Identificarea între naționalitate și apartenența religioasă cu privire la existența poporului evreu este un aspect halahic tradițional: este vorba de termenul ”am Israel”, chiar dacă nu ne referim la definiția lui ca popor modern. Definiția a fost preluată și de mișcarea sionistă de la începutul ei. Printre cei care au preluat această definiție în România la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost doctorul Karpel Lippe, lider ”Chowewei Zion” și participant la primul Congres Sionist Mondial, precum și rabinul doctor Jacob Isac Niemirower, ulterior Șef-Rabin al evreilor din România. Totdeauna însă, în întreaga lume evreiască au avut loc dispute asupra poziției oamenilor de alte etnii convertiți la iudaism și asupra evreilor convertiți la altă religie. În primul caz, unde și în ce mod au trecut la iudaism acești convertiți (”gherim”, de la cuvântul ebraic ”ghiur”, convertire la iudaism). În cel de al doilea caz, dacă evreii trecuți la altă religie continuă să fie evrei după ce au părăsit iudaismul. Aceste dispute continuă până astăzi.

Reformă, iudaism conservativ și ortodoxie iudaică: un pic de istorie

În Statul Israel, marea majoritate a cetățenilor evrei aparțin iudaismului ortodox, sau sunt influențați de acesta. Fapt valabil și în privința evreilor laici. Este vorba de o tradiție culturală și religioasă, chiar și în cadrul evreilor nepracticanți. Există și grupuri minoritare reformiste și conservative, care funcționează liber, deși nu sunt recunoscute oficial. Totuși, curentele reformist și conservativ nu pot fi negate: ele au rolul lor și importanța lor istorică. În prezent, majoritatea evreilor din Diaspora aparțin acestor curente. Apariția curentelor religioase în iudaism și separarea dintre ele, deși în mod neoficial, a avut loc în secolul al XIX-lea. Curentul reformist a apărut în Germania, în perioada ocupației napoleoniene. Scopul lui era modernizarea iudaismului în condițiile primirii emancipării. Rabini susținători ai acestui curent au stabilit unele modificări ale serviciului religios și ale conținutului rugăciunii, iar treptat și renunțarea la unele norme halahice. Din Germania, curentul reformist s-a extins în alte țări vest-europene, căpătând și denumirea de iudaism liberal, iar în Ungaria și Transilvania de iudaism neolog. La unul din congresele rabinilor reformiști a fost prezentată o propunere de renunțare la limba ebraică în rugăciune, urmând să fie înlocuită cu limba germană. Unul din participanți, rabinul Zacharias Fraenkel, a respins propunerea, cerând păstrarea unor aspecte din tradiție și a părăsit congresul. El s-a întors la Breslau (azi: Wroclaw), orașul său, unde a întemeiat un seminar rabinic, dezvoltând curentul conservativ sau ”reformist conservator”, ”masorti”. Iudaismul reformist a întemeiat seminare rabinice de asemenea. Ulterior, iudaismul ortodox din Germania s-a îndreptat și el spre modernizare, întemeind seminarul rabinic neo-ortodox de la Berlin. Curentele reformist și conservativ s-au răspândit în Statele Unite ale Americii, unde au întemeiat seminare rabinice care funcționează până în prezent, bastionul primului fiind Hebrew Union College, iar al celui de al doilea Jewish Theological Seminary, întemeiat de rabinul și savantul în studii iudaice Solomon Zalman Schechter, originar din România. Acest sistem de învățământ înlocuia sistemul tradițional, de studiu al Torei în ieșive, păstrat de iudaismul ortodox și ultraortodox până astăzi. În cadrul iudaismului reformist și conservativ au apărut și Templele Corale, care au luat locul sinagogilor ortodoxe tradiționale. În România interbelică, disputa între iudaismul reformist (sau reformist conservator) și iudaismul ortodox de factură est-europeană a fost denumită ”disputa între templu și sinagogă”.

Problemă religioasă halahică  și problemă juridică, laică, politică: ce a determinat amestecul Curții Supreme

Cum și în ce condiții a fost promulgată sentința Curții Supreme? Ea este urmarea unei petiții înaintate de Mișcarea Reformistă și de Mișcarea Conservativă din Israel Curții Supreme în anul 2005, prin care se solicita ca cetățenia israeliană să fie acordată câtorva ne-israelieni care s-au convertit la iudaism în cadrul acestor două mișcări religioase în Israel. Era o cerere de a li se acorda acestor oameni aceleași drepturi ca și celor convertiți la iudaism în cadrul curentelor non-ortodoxe în străinătate, pe baza deciziei din anul 1988. În conformitate cu afirmațiile făcute de reprezentanții curentelor reformist și conservativ din Israel, numărul convertiților la iudaism în cadrul lor este mic: circa 30-40 persoane pe an, circa 10 la sută din numărul general anual al convertirilor non-ortodoxe. Curtea Supremă a căutat să tergiverseze lucrurile. În cele din urmă, după 15 ani a dat sentința acceptării petiției. Amânarea provenea de la faptul că se aștepta ca această problemă să fie rezolvată de guvern, dar sentința a fost dată după ce s-a constatat că guvernul nu ia nicio măsură în acest sens. În anul 1997 a fost numită o comisie condusă de fostul Ministru al Justiție și de Finanțe, regretatul jurist profesor universitar Iacov Neeman, dar dezbaterile ei nu au dus la nici un rezultat.  În anul 2018 a fost numită o nouă comisie care să dezbată această problemă și să decidă asupra ei, condusă de fostul Ministru al Justiției și de Finanțe, juristul Moshe Nissim, dar nici dezbaterile ei nu au dus la vreun rezultat. Unii deputați au făcut propuneri pe care le-au prezentat Primului Ministru și membrilor Cabinetului, dar niciuna nu a fost acceptată și nu a fost votată ca lege. Din punct de vedere politic era o problemă: opoziția partidelor religioase, care implică atât stabilitatea coaliției guvernamentale pe de o parte – și ideea de conses național asupra unității poporului evreu pe de altă parte. Curtea Supremă și-a justificat decizia de a promulga această sentință prin faptul că guvernul nu a rezolvat problema pe cale legislativă în decurs de 15 ani, hotărârea fiind luată pe baza uzanțelor și sub formă de jurisprudență, deoarece nu există o lege în acest sens promulgată de Knesset, corpul legislativ al Statului Israel. Decizia a fost luată de 8 din cei 9 judecători ai Curții Supreme. Unul din ei, judecătorul Noam Sohlberg, a avut o părere parțial diferită: el nu s-a opus deciziei, dar a cerut să fie amânată cu 12 luni după formarea noului guvern. Aceasta având în vedere că Israelul se află în perioada alegerilor parlamentare, iar această decizie poate influența asupra rezultatului alegerilor și al formării unei coaliții guvernamentale.

Reacții polemice eroi-comice și tragi-comice

De remarcat că decizia Curții Supreme, după propria ei afirmație, nu are implicații religioase, ci se referă numai la o chestiune de drept laic, privitoare la obținerea cetățeniei. Dar disputele s-au redeschis, ca întotdeauna pro și contra. Liderii comunităților reformistă și conservativă au fost mulțumiți, deși speră să obțină concesii noi în viitor, tot pe cale juridică laică. Primii care au reacționat împotriva acestei decizii au fost reprezentanții partidelor religioase. Aryeh Deri, Ministrul de Interne, lider al partidului ”ȘaS” (=Șomrei Tora Sfaradim) a spus că această decizie a provocat deschiderea unei prăpăstii în mijlocul celor două părți ale poporului evreu. Liderii partidului ortodox al evreilor așkenazi, ”Yahadut HaTora”, au afirmat că partidele religioase nu vor putea să se alăture coaliției guvernamentale dacă decizia nu va fi anulată. Profitând de faptul că este perioada propagandei electorale, acest partid a difuzat un filmuleț vulgar de propagandă, intitulat ”Bark–Mitzvah”, cu titlu ironic, parodie de la  ”Bar–Mitzvah”. În loc de băiat major din punct de vedere religios la vârsta de 13 ani, un cățel care latră (”bark” în limba engleză) înfășurat în  ”talit”, șal de rugăciune. Aluzie la o afirmație, desigur falsă, răutăcioasă și ironică, după care evreii reformiști din SUA ar organiza ceremonii religioase de ”Bar–Mitzvah” câinilor lor. Noroc că Facebook a interzis difuzarea acestui filmuleț insultător, o rușine pentru autorii lui. Politicieni și analiști politici religioși moderați, apropiați de sionismul religios, au dezaprobat acest filmuleț în dezbateri publice, afirmând că nu este comic, așa cum l-au prevăzut autorii lui, ci regretabil. Un activist politic ”popular” a afirmat că acum va fi o problemă nouă în Israel: în loc să fie expulzați imigranții ilegali africani din zona autogării din Tel Aviv, ei vor plăti un bacșiș unui rabin reformist și acesta îi va ”converti” la iudaism imediat, iar ei vor primi cetățenia Statului Israel.  Afirmația e regretabilă: niciun rabin, indiferent de curentul căruia îi aparține, nu va face asemenea lucru. În plus, este vorba numai de câteva mii de oameni.

Realitatea imediată și perspectiva viitorului

În afară de aceste dispute, au avut loc lnsă și altele, la care au participat analiști politici și juriști. Canalul de televiziune israeliană 20 l-a învitat în studio pe juristul Moshe Nissim, care a condus comisia destinată să rezolve această chestiune. El a afirmat că aceasta nu este problema reală în Statul israel. Problema reală este a viitorului poporului evreu, a unității lui. El a afirmat că problema nu este a câtorva zeci de persoane din Guatemala sau din Venezuela care se convertesc la iudaism în comunități reformiste sau conservative și imigrează în Israel. Problema reală este a circa 500.000 imigranți (”olim”) din fosta Uniune Sovietică, deveniți cetățeni israelieni, dar care nu sunt recunoscuți ca evrei, deși sunt cetățeni devotați ai Statului. Acești oameni au imigrat în Israel pe baza Legii Reîntoarcerii care prevede dreptul la imigrare oricui care dovedește că are sau a avut un bunic evreu, chiar dacă el însuși nu este evreu din punctul de vedere al Halahei, dreptul iudaic.  Problema va fi și a copiilor și ulterior a nepoților și urmașilor lor, care vor constata că nu sunt evrei și nu se pot căsători în Israel. Mulți dintre acești oameni vor să treacă la iudaism, dar li se fac greutăți de către Rabinat. Răspunderea este a Statului, nu asupra credinței și aspectului religios, ci asupra drepturilor lor în țară. Statul trebuie să ia măsuri în acest sens, fiind vorba de poziția lor juridică. Sistemul care fusese propus asupra convertirii lor nu a funcționat, deoarece Rabinatul convertește la iudaism un număr mult mai mic de oameni decât cel decis. Aceasta este problema care trebuie rezolvată în primul rând. De aceea a apărut problema convertirii la iudaism la un tribunal rabinic particular, nu numai la Tribunalul Rabinic de Stat. Faptul a fost permis rabinului Karelitz. Dar în acest caz, înseamnă să fie permis și altor tribunale rabinice particulare, inclusiv cele aparținând curentelor reformist și conservativ. Desigur, sunt și unii oameni care nu vor să se convertească la iudaism, fie din motive de convingere personală, fie pentru că nu sunt dispuși să accepte unele aspecte ale ceremoniei de convertire, pe care o văd ca umilitoare și dureroasă. Poate de aceea unii ar prefera convertirea în cadrul reformist sau conservativ. Un alt aspect aflat în dezbatere a fost situația evreilor din Diaspora: circa 70% din evreii americani și 90% din evreii nord-europeni sunt asimilați. Într-un interviu acordat postului de radio israelian ”Kan Hadashot”, fostul Șef-Rabin sefard Shlomo Amar, specialist în dreptul halahic, a susținut forma de ”ghiur keHalaha”, ortodoxă, dar cu mai multă înțelegere față de candidați. Altă problemă dezbătută, la  care s-a referit un analist politic, a fost faptul că mișcarea conservativă au convertit la iudaism câteva sute de oameni din Uganda și probabil că unii dintre ei vor dori să emigreze în Israel. Ar putea fi considerați evrei acești oameni? Alt analist politic a afirmat că în prezent nu mai este vorba de raportul ”dat umedina” (=religie și stat), ci de ”gvulot hamedina” (=limitele statului), din cauza raportului între ”Israel ca Stat al poporului evreu” care dă drepturi democratice și locuitorilor săi care nu sunt evrei – și ”Israel ca Stat al tuturor locuitorilor săi”. Referirea era la Legea Naționalității, a Israelului ca Stat al poporului evreu.

Poate, o șansă halahică viitoare …

Lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. Nu este clar cum vor fi rezolvate în viitor. Poate că soluția va veni din partea halahică ortodoxă. S-ar putea să fie necesară o reunire între specialiști în Halaha, rabini ortodocși așkenazi și sefarzi împreună cu rabini aparținând celorlalte curente din iudaism, care să reinterpreteze Halaha fără s-o modifice în conținut. Să ne amintim că dreptul iudaic include atât textul sacru, cât și interpretarea lui, care necesită o anumită suplețe în înțelegere. Este nevoie de interpreți halahici învățați în Tora, rabini mari și care să aibă curajul răspunderii, rabini a căror interpretare – ortodoxă – să fie acceptată de tot poporul. Cu ajutorul lui Dumnezeu!

Lucian-Zeev Herşcovici