Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic constructor, care mi-a spus o povestioară nostimă legată de munca sa: tocmai lucrau de zor la fundația unei case, când fiul de vreo 5 ani al cuplului beneficiar i-a strigat stupefiat din mașina părinților care veniseră pentru a discuta despre câteva detalii: „Tata vă plătește să-i construiți o casă, nu să-i săpați o groapă în curte!” Iar când toți adulții din preajmă au încercat să-i explice, amuzați, că echipa lucrează la fundație, fără de care nu se recomandă construirea unei case, copilul mai întâi nu i-a crezut, arătând în jur spre celelalte case care „nu sunt cocoțate deasupra unor gropi”, apoi n-a înțeles de ce să sapi o groapă pe care apoi s-o umpli la loc, chit că o umpli cu altceva, nu cu pământul scos, și în cele din urmă nu pricepea nici în ruptul capului de ce trebuie să se muncească atât la un detaliu care oricum nu se va vedea după completarea lucrărilor.

După această discuție haioasă m-am întrebat în drum spre casă dacă noi, oamenii în general, știm să apreciem „fundațiile” invizibile din viețile noastre, fără de care n-am fi reușit să devenim cine suntem.

Eu sunt convinsă că cine mă cunoaște, îl „cunoaște” și pe bunicul meu care m-a învățat să caut armonie în natură, în viață, în oameni, în artă. Și știu și că multă lume vorbește despre acele fundații nevăzute pe care s-au clădit cariere, faimă, realizări incredibile. Aș vrea să vă reamintesc câteva exemple.

Ați auzit de doamna Kiesler, pe numele de fată: Gertrude Lichtwitz?  S-ar putea ca numele pianistei născute într-o familie de evrei din Budapesta (și măritată cu un bancher tot de origine evreiască, Emil Kiesler) să nu vă zică multe, deși la începutul secolului XX melomanii din întregul Imperiu Austro-Ungar erau impresionați de talentul ei.

Frumoasa Trude, adorată de „marea burghezie evreiască a vremii”, umplea săli de concerte oriunde în Europa, și pe deasupra era pricepută și ca profesoară de pian – deși se spune că cei deosebit de talentați nu prea știu cum să-și transmită cunoștințele: pentru ei totul se face cu mare ușurință, în mod natural, drept care nu înțeleg dificultățile cu care se confruntă cei cu mai puține aptitudini înnăscute. Publicul a uitat-o pe nedrept pe Gertrude, și s-ar putea să credeți că nici n-ați auzit de ea vreodată – dar dacă vă spun că era mama actriței și inventatoarei Hedy Lamarr, fără a cărei activitate științifică azi n-am avea nici Bluetooth, nici GPS, nici WiFi? Actrița de o frumusețe răpitoare și cu mintea incredibil de ageră vorbea despre părinții ei în termeni superlativi, atât în interviuri, cât și în autobiografia ei Ecstasy and Me: My Life as a Woman.

Gertrude a făcut ceea ce doar infinita-i dragoste de mamă îi putea dicta: a renunțat la cariera ei de pianistă de succes pentru a se dedica creșterii unicei fiice, născute în noiembrie 1914 la Viena, unde familia s-a mutat între timp. Micuța Hedwig Eva Marie Kiesler, minunata Hedy de mai târziu, n-a mers la școală nicio zi din viață: de la vârsta de patru ani a învățat acasă în cadrul unui program (elaborat de mama ei), care s-a dovedit atât de eficient, încât la vârsta de 10 ani Hedwig vorbea patru limbi, cânta la pian la nivel de concertist și era apreciată și în dans scenic. Pe atunci familia trăia la Viena, într-un cartier cu foarte multe zone verzi, și nimic nu vorbește mai elocvent despre sentimentele talentatei copile în legătură cu trăirile din acei ani, decât faptul că în ciuda tuturor succeselor și a vieții pline de strălucire și faimă din Hollywood, respectiv în cercurile oamenilor de știință care o apreciau pentru inteligența și invențiile ei, ultima ei dorință era ca după moarte să fie incinerată și cenușa ei readusă în Pădurile Vienei, dorință îndeplinită de fiul ei, Anthony Loder.

Tot despre acei ani ne oferă mărturii faptul că la apogeul carierei sale, Hedy a spus despre tatăl ei: „nu mi-e rușine să spun că n-am întâlnit vreodată un bărbat care să-l fi egalat pe tatăl meu și n-am iubit niciun bărbat așa cum l-am iubit pe el”.  Iar despre mama ei a declarat că „întreaga ei ființă a pus bazele a ceea ce eram și a ceea ce voiam să fiu”.

Cine e interesat de cariera cinematografică a talentatei Hedy, sau de rezultatele ei remarcabile în știință, are la dispoziție sute de pagini de referință pe internet. În palmaresul ei figurează premii ca BULBIE, așa-numitul „Oscar al inventatorilor” Electronic Frontier Foundation Pioneer Award, dar o găsim pe Hollywood Walk of Fame și în National Inventor Hall of Fame deopotrivă.  Google și-a schimbat logo-ul cu o scurtă animație în onoarea ei în 9 noiembrie, ziua ei de naștere

În Austria, Germania și Elveția această zi este declarată Ziua Inventatorilor, ca un memento, un omagiu adus omului de știință Hedy Lamarr. Dar cu toate acestea… „după o viață care a cunoscut succes și faimă la care doar puțini pot ajunge vreodată, se pare că tot ce a vrut mai mult era să se întoarcă acasă, la ai săi”. (John Alan Irvin: Aspects of Diplomatic Relations, Austrian National Library, 2008)

Fundația existenței dedicate artei sau științei poate fi însă asigurată și de un partener care preia toate sarcinile de rezolvat în spatele culiselor pentru clădirea carierei celuilalt. Cum este cazul doamnei Rieu, soția dirijorului, compozitorului, muzicianului André Rieu. Adulat de unii, desconsiderat de alții, cunoscut de mai toată lumea, conducătorul de orchestră care vinde albume în milioane de exemplare aproape în fiecare an, organizează sute de concerte ample și spectaculoase în toată lumea, cu zeci de mii de spectatori invitați să participe cu toate emoțiile trăite la eveniment, violonistul André Rieu menționează în toate interviurile sale numele soției, care este și ea o fundație „care nu se vede”: Marjorie, născută într-o familie de evrei refugiați nu s-a lăsat fotografiată în ultimele câteva decenii și n-a vorbit cu reprezentanți ai mass-mediei decât foarte-foarte rar și exclusiv în emisiuni radio. Dar faimosul ei soț nu lasă să treacă nicio ocazie fără s-o pomenească, fără să sublinieze importanța contribuției ei la formarea lui ca artist și ca om. Cei care ascultă sau citesc interviurile realizate cu André Rieu, sunt familiarizați cu sintagma: „fără Marjorie aș fi sfârșit undeva într-un șanț” .

Ce anume a făcut ea ca să devenă o alegorie pentru soția locotenentului Columbo, cea mereu menționată, dar niciodată văzută? Pur și simplu a avut încredere în el, când nici măcar familia lui nu credea că va ajunge vreodată mai mult decât vioara a doua într-o orchestră provincială. „I would have liked to have had a lovely mother who loved me” (mi-aș fi dorit să am o mamă minunată care să mă iubească) respectiv „My father was mainly concerned with himself” (tatăl meu era preocupat mai mult de sine însuși).

Marjorie a crezut în el încă de când André era student la conservator, fără multă pa-siune pentru acest instrument, într-un mediu dominat de invidie și ranchiună, fără să-i placă măcar genul sau stilul impus de părinți. Tocmai când André era pe punc-tul de a renunța, după cum susține el însuși, Marjorie i-a arătat colecția de discuri a tatălui ei, Edgar Kochmann, cu valsuri și operetă, ceea ce i-a arătat disperatului și descurajatului tânăr, intimidat de Beethoven, o altă latură a viorii, dincolo de muzica învățată până atunci. A continuat să aibă încredere și după căsătoria lor din 1975, când André era încă student, iar la întrebarea lui Edgar Kochmann, dacă o va putea întreține pe viitoarea sa soție, el i-a răspuns onest: „De fapt ea va trebui să mă întrețină pe mine, deoarece eu sunt încă student.”  Viitorul socru a râs, dar nu s-a opus căsătoriei, iar Marjorie, care era profesoară de limbă germană și italiană, a finanțat micuța familie până la absolvirea soțului și apoi încă o dată, când l-a văzut abătut și tot mai deprimat, fiind angajat în orchestra din Limburg, sugerându-i să-și întemeieze propria orchestră și să cânte ce-i place. Așa s-a născut mai întâi Orchestra de Salon din Maastricht (în 1978), formată din 5, ocazional 7 muzicieni, apoi, în 1987 Orchestra Johann Strauss, la început cu 12 membri.    André susține că înaintea primelor spectacole orchestra de salon a exersat timp de un an, timp în care Marjorie punea pâine pe masa familiei care avea deja trei membri: primul lor fiu, Marc, s-a născut în anul 1978. Dar deși stilul inedit al lui André a devenit tot mai popular și mai cunoscut, el a ajuns faimos abia în 1995, adică exact două decenii după căsătorie. Și Marjorie nu s-a îndoit de el nicio clipă în tot acest răstimp.  Mi se pare că de fapt întreaga mea viață a început când am întâlnit-o. […] Marjorie credea în mine și de acolo a pornit totul.”  Aceste cuvinte au fost rostite în 2016, după 41 de ani de căsnicie, după ce în 2011 André a povestit cât de mult îi displăcea o scenă frecvent văzută în copilărie: la doi metri în urma violoniștilor care veneau să-i viziteze tatăl, dirijor de orchestră, pășeau umil soțiile, cărând instrumentele. „O imagine oribilă de contemplat.”

Mă gândeam dacă acele soții de muzicieni se simțeau, sau dacă erau tratate și considerate ca niște fundații care nu se văd. Se pare că doar ochiul unui copil observă ceva în neregulă cu acea scenă.

Gândurile mele au fost trezite de un copil stupefiat de grija acordată fundațiilor care nu se văd. Și aș încheia cu promisiunea făcută de un copil de a atrage atenția asupra celor ignorați de cei care se mândresc cu carieră, faimă, poziție sus-pusă în societate.

Acel copil și-a păstrat promisiunea. Talentat sau nu în ce privește muzica de valoare, clasică, „adevărată”, André Rieu mi-a dovedit că știe să aprecieze fundațiile care nu se văd. Știe să ne sugereze fără didacticism moralizator că cine stă în umbră, poate fi stâlpul fără care s-ar surpa întreaga structură. Aidoma gestului frumoasei Hedy Lamarr, mândră până la moarte de părinți, de mama ei care a ajutat-o să devină superba vedetă a artei cinematografice și renumita doamnă a științei de care avem nevoie și azi. 

Referinţe

https://www.geni.com/people/Gertrude-Trude-Kiesler/6000000009716924558

https://www.austria.org/girl-in-the-whit-dress

https://archive.org/details/ecstasymemylife00lama

https://fr.wikipedia.org/wiki/Hedy_Lamarr

http://www.inventionconvention.com/americasinventor/dec97issue/section1.html#

https://en.wikipedia.org/wiki/Hedy_Lamarr#Awards_and_honors

https://en.wikipedia.org/wiki/Inventors%27_Day

https://www.independent.ie/entertainment/music/i-would-like-to-have-had-a-lovely-mother-who-loved-me-andre-rieu-39505968.html

https://harmonyparlor.blogspot.com/2016/07/andre-rieu-my-father-was-mainly.html

https://harmonyparlor.blogspot.com/2011/12/andre-rieu-pays-tribute-to-love-of-his.html

https://harmonyparlor.blogspot.com/2017/03/refugee-brought-rieu-success-by.html

https://fr.wikipedia.org/wiki/Andr%C3%A9_Rieu

https://www.andrerieu.com/en/about-andre/my-biography

Ilona Simon