Fotografii ce n-au fost făcute niciodată

Am foarte multe poze din prima mea copilărie. Tata era pasionat de fotografie în perioada aia și își amenajase în baie o cameră obscură, unde le developa. Mă intriga la maxim ușa închisă a băii și lumina roșie care se întrezărea prin geamul cu sticlă mată, cu flori. Aș fi vrut să deschid numai puțin ușa, să-mi bag capul pentru o clipă să văd ce se petrece, dar acest lucru îmi era cu desăvârșire interzis.

Apoi nu s-au mai găsit hârtie fotografică și nici soluțiile de care tata avea nevoie pentru developare, așa că și fotografiile mele s-au împuținat. Din perioada gimnaziului am doar poze de grup cu colegii prin tabere sau pe la serbări școlare.

Din anii de liceu nu am fotografii deloc și nici din primii ani de facultate. O perioadă pe care o pot reconstitui doar din amintiri. Ale mele sau ale altora. 

Mă uit prin albumele mele de familie și majoritatea fotografiilor sunt cu noi în poziție țeapănă, cu ochii în aparat. Nici un instantaneu, nici un gest furat, vreo fotografie făcută din întâmplare, care să surprindă un gest, o mișcare, o activitate. Doar oameni conștienți că sunt fotografiați și care zâmbesc ușor crispați. Nici o poză cu locuri dragi, cu peisaje la care să te uiți când ți se face dor de o vacanță care ți-a rămas în suflet.

Îl înțeleg însă pe Tata că n-a risipit puținele poziții prețioase ale filmului din aparat. Le număra atent și se gândea de două ori înainte să facă o fotografie. Rolele de film se găseau greu la acea vreme și nu puteai decât să fii econom și calculat.

Dacă aș putea să reconstitui cele mai dragi imagini pe care le-am pierdut și nu le mai pot reface decât din imaginație ar fi câteva pe care le-ași înrăma dacă ar fi fotografii. 

Grădina bunicilor materni din Dobrogea. O dimineață răcoroasă de mai, eu pe prispă în pijamale subțiri și în picioarele goale, rândunici care se leagănă și cântă pe firul care aduce curentul în casă. În fundal, cotcodăcit de găini și lătratul cățelușei Frunza, care simte că m-am trezit. Fântâna de lângă gard, flori de toate culorile în straturi precis calculate, despărțite de alei cu pietriș mărunt. Mai pe seară o să mă plimb printre ele ca Vodă prin lobodă, o se clefăi flori dulci de petunie și o să-mi bag nasul în bujori. Deocamdată însă, asist la cea mai frumoasă și proaspătă dimineață din viața mea, pe care aș vrea-o repetată mereu și mereu. 

Dunărea furioasă, acoperită de sloiuri de gheață într-o dimineață de ianuarie. O văd de la geamul din bucătărie, e destul de cald în casă și merge radioul. Aseară la Telejurnal s-a anunțat că din cauza zăpezii vacanța de iarnă se prelungește. E aprins cuptorul, miroase familiar a mercaptan, iar eu o să citesc toată ziua acolo în bucătărie, încolăcită pe un scaun lângă aragaz.  Sunt prinsă rău de Cavalerii Pardaillan, iar vacanța asta vine la fix, ca să-mi lase răgazul să-i termin.

O căpiță de fân de la Costești în care mă arunc venind în fugă de pe deal. Un apus de soare care colorează totul într-o lumină portocalie, ireală. O poiană în vârf de munte la care mă tot uit și spre care vom urca zilele viitoare. Abia aștept să-mi probez bocancii de drumeție înalți și lucioși, cumpărați de la Orăștie. La coborâre mi-au făcut bășici cumplite, așa că pe ei poate că nu i-aș dori în fotografie.

În timp ce duc dorul fotografiilor ce n-au fost făcute niciodată, mă întreb ce se va întâmpla cu imensa cantitate de imagini pe care o producem în prezent. Cine va avea timpul și răbdarea să le revadă, să le selecteze, să decidă ce e important și merită păstrat și ce poate fi șters fără grijă și remușcări?

Mă uit prin telefon, unde am stocate acum 1.508 fotografii. Ce-ar spune Tata dacă ar vedea că pozăm indicatoare rutiere, facturi de curent, contoare de gaz, liste de cumpărături și farfurii cu mâncare? Toată risipa asta de curent, pixeli, biți de internet, ca un fel de inundație pe care o sporim de bună voie în fiecare zi.

Poate că de fapt sunt fețe diferite ale aceleiași monede, ale dorinței de a duce cu tine și a revizita în gând locuri, momente sau oameni pe care i-ai pierdut, dar pe care i-ai vrea mereu cu tine.

Doina Gecse-Borgovan

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on June 4, 2021 Reply

    Ca si in alte dati, Dna cea tanra Doina Borgovan, evocati o minunata dar mai ales bogata si variata lume a copilariei si adolescentei dvs de pe malul Dunarii, in casa parinteasca sau casele familiale pe care le frecventati, sensibilitatea si calitatea de “a observa” cele din jur, impreuna du retinerea atator detalii este incantatoare si probabil isi are locul intr-un volum viitor, care va incanta si sufletele acelor oameni care au disponibilitatea de imparatasi cate putin si din viata altora.
    La editura Polirom exista un concurs al cartilor de prima publicatie, participarea trebuie sa preceada publicarea.

  • Marina Zaharopol commented on June 3, 2021 Reply

    Fotografiile denotă întotdeauna o absenţă, o absenţă proiectată în viitor.

    Aţi scris foarte frumos eseul, care tratează toate implicaţiile legate de acest subiect.

    Mulţumesc pentru plăcerea pe care mi-a dat-o lectura acest articol!

    • Doina Borgovan commented on June 4, 2021 Reply

      Mulțumesc și eu că ați citit 🙂

  • Andrea Ghiţă commented on June 3, 2021 Reply

    Într-adevăr, sunt multe fotografii care nu au fost materializate pe suport, ci au rămas în amintirile noastre, însă există şi reversul. Chipurile celor dragi din amintirile noastre se confundă tot mai mult cu cele importalizate în vechile fotografii.

  • Doina Borgovan commented on June 3, 2021 Reply

    Vă mulțumesc mult. Dospește de mult povestea asta 🙂

  • Eva Grosz commented on June 3, 2021 Reply

    Tot ce ducem cu noi … cu adevărat ,sunt câteva forografii cu cei dragi…. Subiect minunat Doina ! Felicitări !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *