Nu știu cum se spune în latină guvern, așa că mă limitez la această combinație barbară, dar esența rămâne. Deși de pe coșul Knesset-ului nu a ieșit fum alb, totuși după câteva ore de dezbateri și un vot chinuit, Israelul are un guvern și acela nu este al lui Benjamin Netanyahu.

Sesiunea Knessetului destinată confirmării noului guvern înjghebat de Yair Lapid, liderul partidului de centru Yeș Atid, a fost furtunoasă. Se pare că israelienii, de această dată dreapta și extrema dreaptă, nu știu să piardă. După săptămâni de intimidare a unor membri ai partidului Yamina al lui Naftali Bennett, partid sionist religios care s-a alăturat ”guvernului schimbării”, organele de securitate au fost nevoite să întărească paza familiilor conducătorilor partidului. La ședința de confirmare din Knesset atmosfera a fost ca la piață, cu țipete și întreruperi când viitorul premie Bennett a luat cuvântul în care, în paranteză, a lăudat realizările lui Netanyahu. Gălăgia și huiduielile au fost atât de puternice, încât Yair Lapid a renunțat să mai ia cuvântul și i-a cerut scuze mamei lui care, la peste 80 de ani, s-a deplasat la Ierusalim să-l asculte. Nu a fost să fie, dar cu toate acestea, guvernul nou, cel al schimbării, a fost votat cu scorul de 60-59, fără votul unui membru al partidului Ra’am, membru al coaliției, care s-a abținut.

După cum am mai scris, noul guvern este compus din opt partide, având cele mai diverse orientări, de la sioniști religioși – partidul Yamina, la cel de extremă stângă, Meretz – deși eu cred că această etichetă nu este corectă. Are idei de stânga, dar nu este o formațiune anarhistă care ar folosi instrumente ca teroarea pentru a-și impune opiniile. Oricum, și-a găsit locul alături de Partidul Muncii, de asemenea de stânga, dar și de cele centriste, Yeș Atid și Alb-albaștri. Chiar dacă, după un calcul matematic, cele patru partide ar avea mai mulți deputați decât cele trei partide de dreapta – Yamina, New Hope și Israel Beitenu – funcționarea coaliției depinde de consensul tuturor. În aceste condiții, acuzația formulată de nenumărate de ori de Netanyahu, că ar fi un guvern de stânga, periculos pentru Israel, nu stă în picioare. Mai mult, în cabinetul de securitate care include principalii miniștri, dreapta este predominantă. Așa că nu se vor lua decizii care ar schimba radical politica israeliană, cel puțin în domeniul securității.

Chiar dacă acest guvern nu va avea o viață prea lungă, deși ar fi bine să aibă, analiștii au constatat o serie de premiere care nu ar strica să se perpetueze, indiferent de culoarea politică a unui viitor cabinet. Este vorba în primul rând de prezența în coaliție a unui partid arab, Ra’am, (din păcate nesprijinit de cea de a doua formațiune, Lista arabă), de cea a femeilor – opt la număr, de numirea unor miniștri de origine arabă, druză sau etiopiană, deci nu mai este un guvern în exclusivitate așkenaz, ci și sefard sau mizrahi (originari din nordul Africii). Este o reprezentare mai largă a tuturor etniilor evreiești care trăiesc în Israel. Paradoxal, chiar dacă în guvern nu mai există partidele ultra religioase, pentru prima dată Israelul va avea un premier care poartă kipa, Naftali Bennett definindu-se ca ortodox modern.

Cel mai dificil lucru de prevăzut este cât va dura acest guvern. În primul rând se pune problema numărului deputaților. Teoretic, majoritatea este asigurată de un singur deputat. Dacă pe parcurs, ”coaliția schimbării” nu va reuși să convingă alți deputați, nu să i se alăture, ci punctual să voteze cu ea, va fi veșnic ținta unui șantaj, indiferent din partea căruia dintre cele opt partide. Este o majoritate deosebit de fragilă, supusă unor amenințări permanente din partea propriilor membri componenți.

Totuși, coaliția vrea să fie funcțională. Ea a respins acuzația potrivit căreia singurul motiv pentru care s-a format ar fi fost înlăturarea lui Netanyahu, din motive principiale (acuzația de corupție) sau pragmatice (dorința de a accede la funcția de premier). ”Coaliția schimbării” nu a negat nevoia înlăturării lui Netanyahu, dar a subliniat necesitatea de a pune punct instabilități politice din Israel, de a garanta securitatea statului, de a înlătura consecințele coronavirusului în diferitele domenii de viață ale israelienilor, de a intensifica dezvoltarea economică și a reduce diferențele sociale. Pentru a le realiza, cele opt partide au încheiat un protocol cu condiții acceptabile tuturor. Este un program minimal care, dacă ar fi îndeplinit, ar confirma viabilitatea unui astfel de guvern de coaliție.

Există însă numeroase obstacole. Șapte din cele opt partide au încheiat separat înțelegeri cu Yeș Atid, care joacă rolul principal în crearea coaliției, fiind mandatat de președintele Israelului să formeze un guvern. Aceste acorduri sunt o problemă dificilă, deoarece multe dintre prevederile partidelor se contrazic din cauza ideologiilor pe care le reprezintă, precum și a obiectivelor care decurg din aceste ideologii. Aici ar fi nevoie de compromisuri pe care nu toate partidele sau personalitățile reprezentative le manifestă.

În sfârșit, Benjamin Netanyahu nu trebuie dat uitării. El a declarat, fără ocolișuri, că în funcția de șef al opoziției va face tot ce este posibil să dea jos actualul guvern. Cunoscând capacitățile lui și calitățile lui de lider luptător, nu trebuie exclusă posibilitatea că va reuși. Dar o astfel de reușită l-ar propulsa din nou în fotoliul de premier, doar dacă s-ar organiza un al cincilea tur de scrutin pe care să-l câștige. Din cauza faptului că a dat mandatul înapoi, chiar dacă altcineva din Likud, partidul ex-premierului, s-ar angaja să încerce să formeze un guvern, Netanyahu ar ieși din calcule deoarece, potrivit legislației, o persoană acuzată de corupție și aflată într-un proces în curs nu poate ocupa un post de ministru, numai de premier. Așa că înlăturarea actualului guvern ar împinge din nou Israelul în haos.

Eva Galambos