Prezentator, ziarist, comentator, eseist – vedeți vreo diferență?

Ca de obicei, rândurile de mai jos prezintă și reprezintă propriile mele păreri. Dar nu ca de obicei, de data aceasta nu m-am dus la ”surse”, n-am abordat niciun fișier sau link în care să găsesc explicații despre fiecare din ocupațiile de mai sus.

Hotărârea de a discuta acele aspecte care diferențiază sau, mai bine zis, ar trebui să diferențieze ocupațiile de mai sus, provine din realitatea de zi cu zi, în care toate mijloacele de comunicare la care am acces – ziare, radio și televiziune – se  află în mâinile unor așa-ziși specialiști în domeniul știrilor și care de la o zi la alta, și uneori de la o oră la alta, trec dintr-o ”specialitate” la alta. Ba mai mult, uneori, chiar deseori, individul (sau individa) își permite să prezinte o știre, în calitate de prezentator, dar să treacă imediat la un alt tip de activitate și să o discute, transformându-se în mod magic în comentator. În felul acesta amatorismul își pune amprenta pe amalgamul de noutăți care ne sunt prezentate pe tavă, iar pericolul e înclinația noastră de a le absorbi telles quelles.

Într-o lume în care știrile false (ceea ce americanii numesc fake news) reprezintă o nouă industrie, cu un înalt procentaj de credibilitate, mijloacele de comunicație așa-zise ”clasice” nu au decât un rol secundar în combaterea minciunii organizate.

Să fiu bine înțeles. Într-o lume liberă dreptul de a avea o părere e inalienabil, însă ceea ce e interzis e de încerca să-ți transformi propriile tale opinii în adevăruri absolute.

”Ultimele știri care provin de pe coasta de Vest a Statelor Unite vorbesc despre creșterea substanțială în ultimele săptămâni al numărului de incendii, care distrug o suprafață din ce în ce mai mare din pădurile atât de esențiale pentru menținerea unei clime prietenoase atât pentru ființele umane, cât și pentru flora și fauna locului”.

La televizor o asemenea știre, citită pe un tele-prompter invizibil pentru cel care urmărește emisiunea, e acompaniată de imagini care întăresc pe deplin fraza de mai sus.

Aici ar trebui să se termine funcția prezentatorului, iar dacă cineva din redacție consideră că știrea are o importanță suficient de mare pentru a fi discutată mai pe larg, atunci cel care trebuie s-o facă este ori un specialist în materie de climă sau o comentatoare de profesie, o jurnalistă profilată pe domeniul respectiv (aș dori să fi scuzat că în continuare voi folosi doar termeni de genul masculin), care a aprofundat subiectul, l-a întors pe toate părțile și are talentul de a sintetiza în câteva minute starea lucrurilor, la un nivel care să permită telespectatorului mediu să înțeleagă despre ce e vorba.

Dar, în realitate, lucrurile stau complet altfel. Acelui prezentator i s-a pus la dispoziție un text, foarte probabil conceput de altul, iar sarcina lui e să-l citească, ca și cum el ar fi expertul în problemă.

Veți spune, și n-am nicio îndoială că așa e, că asta nu deranjează pe nimeni, că nu contează cine prezintă textul, atâta timp cât el conține date veridice. De fapt, de multe ori cel care urmărește știrile la radio sau la televizor e interesat să afle mai multe date despre știrea prezentată și mult mai puțin despre cine a conceput textul. Iar eu nu găsesc prea multe argumente ca să mă opun acestei opinii.

Și atunci, voi fi întrebat, ce-ți veni?! Ce-ți veni să scrii despre ceva care nu deranjează pe nimeni, doar așa ca să te afli în treabă sau ca să nu recunoști simplul fapt că în ultima vreme inspirația îți joacă feste, că a venit momentul să trimiți la redacția revistei următorul material și la tine tolba ei goală?

Adevărul e că dacă lucrurile s-ar opri aici, adică procesul de prezentare a unei știri s-ar termina cu câteva fraze care comentează miezul problemei, nimic n-ar justifica impertinența mea de a-mi băga nasul într-o oală care fierbe, dar care nu e a mea.

Situația însă se complică și, nu de puține ori, redactorul emisiunii consideră că știrea e suficient de importantă pentru a aduce în studio un specialist în problemă și a-i pune întrebările de rigoare, cu scopul de a elucida o chestiune mult prea complicată pentru a o reduce la câteva fraze și imagini.

Până aici toate-s bune și frumoase, dar din acest moment prezentatorul, care (amintesc tuturora, e doar prezentator, poate chiar ziarist, dar un ziarist care nu și-a găsit locul în redacția niciunui cotidian sau săptămânal) se simte obligat să se pună la întrecere cu expertul în chestiune, să prezinte păreri opuse, dar și mai grav, să-l întrerupă la fiecare jumătate de frază, băgând la mijloc propriile sale cuvinte.

Iar eu, telespectator sau ascultător de emisiuni de radio, explodez: cine ești dumneata să întrerupi prezentarea unui specialist în problemă? Cu ce drept? Cu dreptul obținut prin ”răsfoirea” cu o jumătate de oră înainte de emisiune a unui fișier oferit cu larghețe de Dr. Google?!

Și cum se spune, acum să trecem acum de la simplu la complex. Nu am nicio îndoială că scena pe care intenționez s-o prezint aici e arhicunoscută de toți cei care urmăresc emisiuni politice la televizor.

Aici începe baiul! Pentru că în această situație nu mai e vorba de un prezentator și un expert / specialist / politician, ci de vreo patru-cinci invitați aduși cu scopul de a elucida un aspect din viața cotidiană sau a oferi celor invitați să-și prezinte crezul într-o problemă sau alta, unele foarte arzătoare, sau cum ar spune conu’ Iancu, la ordinea zilei.

Și atunci să vezi drăcie! Invitatului i se dă cuvântul pentru maximum 10 sau 15 secunde, după care urmează ”tradiționala” întrerupere provocată de cel care conduce emisiunea că, slavă Domnului, și el își are părerile lui. Și asta încă n-ar fi nimic, pentru că imediat, ca la un semnal, sar toți ceilalți în același timp, fiecare încercând prin ridicarea vocii să se facă auzit și în felul acesta să-i reducă la tăcere pe toți ceilalți.

Și acum închipuiți-vă o scenă în care în jurul mesei au fost așezați nu unul ci mai mulți prezentatori / ziariști și mai mulți experți / politicieni! Ce cacofonie, ce întrecere pentru ocuparea primului loc la concursul de țipat…

Iar eu, acasă, în fața televizorului sau a radioului, îmi amintesc de fiecare dată întrebarea pe care i-o puneam părintelui meu pe vremea când încă nu mergeam la școală: ”Tăticule, de ce eu îi aud pe ei când vorbesc la radio, dar ei nu mă aud pe mine când vorbesc aici, acasă?”

Dacă s-ar produce acest miracol, ”ei” ar auzi de la mine ce părere am eu (și sunt convins că și mulți, foarte mulți alții) despre bătaia de joc la care sunt pus (slavă Domnului, nu obligat) să asist, un atentat la buna cuviință care îți impune să nu intri în vorba altuia decât cu voia lui, totul având ca rezultat imposibilitatea de a înțelege probleme care pot fi considerate importante, dacă nu vitale.

În urmă cu mulți ani se transmitea la radio un scheci, în care prezentatorul îi punea invitatului vreo 10-15 întrebări în – să zicem – treizeci de secunde, fără a-i da nici cea mai mică șansă de a răspunde, ca după aceea să se audă vocea prezentatorului-gazdă: ”Vă mulțumesc foarte mult pentru interesantele răspunsuri la întrebările noastre”!

Nu, nu vă așteptați la soluții, pentru că ori ele nu există, ori eu nu le posed, ceea ce în cazul de față e cam același lucru…

De fapt motivul pentru care mă adresez cititorului în acest subiect este că eu doar caut un Zid al Plângerii, în fața căruia să-mi pot vărsa năduful. Sper să fiu scuzat pentru această imixtiune în liniștea celui sau celei care va citi aceste rânduri.

Părerea mea este că prezentatorul trebuie să prezinte știrile, ziaristul trebuie să le publice, iar comentatorul să le comenteze. Iar între aceste îndeletniciri ar trebui să existe granițe clare, de netrecut.

Și acum o întoarcere la titlul de mai sus. Întrebarea pe care unii, puțini sau mulți, și-o vor pune, și pe bună dreptate, e următoarea: și unde e eseistul, domnul meu, eseistul amintit mai sus?

Răspunsul e clar: în cazul de față cel care semnează e eseistul, iar aceste rânduri pot fi considerate un eseu. Sau e cineva de altă părere?!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Galambos eva commented on August 17, 2021 Reply

    Există un principiu pentru moderator dar din păcate prea puțini îl respectă:să fie echidistant.

    • gabriel gurm commented on August 18, 2021 Reply

      După părerea mea, funcția de moderator ”public”, adică pentru emisiuni de televiziune sau radio, trebuie învățată ca orice altă funcție. Tot ce se întâmplă, și vedem și/sau auzim e rezultatul unui amatorism strigător la cer, dublat de o lipsă de educație elementară a celor care apar în public și consideră că doar părerea lor contează.
      Trebuie să recunosc, cu o oarecare mândrie profesională, că asemenea lucruri nu se întâmplă la congresele la care particip.
      Dar ca să închei cu o notă optimistă, și la postul de radio B în Israel există un moderator, Yțhak Noy, care are emisiuni săptămânale în care nimeni nu intră în vorba altuia.
      Deci se poate și așa…..
      GBM

  • Eva Grosz commented on August 14, 2021 Reply

    Toate categoriile amintite ar putea fi un exemplu în educația generațiilor tinere , dacă ceeace este prezentat, scris sau comentat ar avea ca bază o temă interesantă, bine studiată și prezentată cu respect față de comentator sau cititor punând uneori semnul întrebării în loc de semnul exclamației la sfârșitul frazei scrise sau vorbite.. Se pot găsi asemenea prezentări în unele domenii specifice : istorie,științe, arte etc.Sigur nu în politică. Cât privește eseistul ,el are privilegiul de a nu fi deranjat de nimeni când scrie un eseu ,și dacă are talent are și șanse să fie reușit . Tema adusă în acest eseu e importanță. Rămâne să ne adresăm zidului plângerii. Sănătate și inspirație pe mai departe !

  • Ivan Sipos commented on August 14, 2021 Reply

    Bune observatii Dl Gurman. Din pacate masmedia e un business mare si ca toate businessurile mari este f. concentrat. Azi masmedia in US e in mina a 6 mari firme. Tot ce se publica fake sau ne fake este determinata de biroul poltic al acestor 6 firme. Eseist, comentator ziarist-you name it este irelevant. Se publica ce aduce bani fake sau nu fake si ce este PC. In China si Rusia traiesc peste 1,5 Miliarde de oameni oare e intimplator ca eu sa nu fi citit, vazut ascultat nici o stire pozitiva din aceste tari de foarte mult timp? Presa/masmedia e business si nimeni nu e interesata intr-o stire care nu e pe linie sau sa nu aduca bani. Cu toate ca ai perfecta dreptate in conditiile presei actuale dreptatea e irelevanta

    • Klein Ivan commented on August 14, 2021 Reply

      Ivan Sipos – Corect , dar eu am alte exemple . Vaccinarea – TV se dedică până la saturare apelurilor adresate publicului chemat să se vaccineze – sînt aduși ( și plătiți ) să convingă vîrfuri administrative , oameni de pe stradă de toate vîrstele inclusiv copii . Nu sînt aduși imunologi cu diverse opinii ca să auzi o reală dezbatere – opinia trebuie să fie una singură . – Ordinea publică – TV se dedică până la saturare luptei împotriva “systemic racism” reamintind zilnic că George Floyd ( ca și alții ) a fost o victimă a “brutalității” poliției ( familia – nu mi-e clar care – despăgubită cu zeci de milioane de $ ) dar uciderea recentă a unei polițiste ( de 29 ani , născuse cu 2 luni în urmă ) a fost menționată o singură zi ( excepție , zeci nu sînt menționați – desigur nici vorbă de despăgubiri de milioane ) . Grav pentru America , grav pentru Romania / Israel care așteaptă să primească “lumina” de la Apus . K.I.

      • gabriel gurm commented on August 16, 2021 Reply

        Doua remarci:
        1. Azi fiecare ziarist a devenit un specialist in COVID si vaccinari, n-are importantza cati ani de liceu a terminat….
        2.Israelul nu asteapta de la occident nici lumina si nici cultura, si toti stim de ce. Noi avem nevoie de americani pentru arme si nimic mai mult.
        Cat despre Europa, noi avem deajunsi musulmani, cei din afara nu ne pot fi de niciun folos…..
        GBM

        • Klein Ivan commented on August 16, 2021 Reply

          – 1 – Remarca e corectă . Însă dirijarea lor se face prin intermediul Mediei de către cei interesați din culise – nu e nevoie de pregătire / experiență în domeniu pentru a transmite unicul mesaj permis .
          – 2 – Remarca e corectă . Alegerea cuvîntului “așteaptă” nu e adecvată .
          Exemplele alese de mine sînt menite să ilustreze deteriorarea situației din S.U.A. și a Mediei . America de acum nu e aceeași cu cea de după WWII, sau cea din urmă cu 20 ani , nici economic și nici moral , ambele dictînd alte priorități . America de acum poate reduce ajutorul militar extern . K.I.

  • gabriel gurm commented on August 13, 2021 Reply

    Multumesc pentru importanat adaogare.
    Protestul meu e indreptat impotrtiva celor care considera ca microfonul e un drept castigat prin nastere!
    GBM

  • Andrea Ghiţă commented on August 12, 2021 Reply

    Ziaristul poate fi comentator atunci când analizează un subiect şi prezentator când îl prezintă (mai ales dacă are o dicţie bună). Nu aţi pomenit de moderator. De fapt moderatorul este “prezentatorul” unui talk-show. Problema nu este cumularea mai multor roluri, ci competenţa de a o face. Moderatorul trebuie să ştie bine despre ce se vorbeşte, să fie capabil să adreseze întrebările corecte şi să conducă discuţiile către o concluzie sau măcar până la punctul în care telespectatorii sau ascultătorii vor fi cât de cât lămuriţi despre ce este vorba.. Desigur, nimeni nu are cunoştinţe atât de vaste încât să poată adresa întrebări în toate domeniile şi nici nu e nevoie să se intre în amănunte într-o emisiune de radio sau de televiziune. De obicei moderatorul adresează întrebările formulate de realizatorul emisiunii. Ideal este să aibă timp să le înţeleagă şi să la aprofundeze, să fie pregătit pentru diferitele întorsături ale conversaţiei. Să ştiţi moderatorul beneficiază şi de îndrumările realizatorului (care-i şopteşte în cască ). Şi în presa audiovizuală – ca în orice domeniu – există şi persoane mai puţin competente, mai nervoase , mai impetuoase, mai arogante. Dar nu cred că li se poate reproşa că nu ar fi telegenice. Cât despre eseist – acela e autorul care şi-a probat aceste calităţi în multe articole din Baabel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *