Dionis și dificultățile vieții dincoace de mitologie

Cred că nu spun nicio noutate, dacă afirm că trecutul recent ne-a cam luat prin surprindere pe toți și avertizările oamenilor de știință, care de multă vreme vorbeau de diferite pericole ale vieții moderne, s-au concretizat într-un mod la care nu ne-am așteptat. Pandemia ne-a forțat să luăm măsuri care ne-au afectat viața și cu toții am încercat să ne descurcăm cu aceste schimbări radicale. Încă o dată s-a văzut că unii se pierd cu firea mai repede și mai dramatic, dacă simt că nu mai au control deplin asupra propriei vieți, alții se adaptează mai ușor. Suntem diferiți când ne e bine și suntem diferiți când ne confruntăm cu situații dificile.

Greutăți existau destule și în trecut, atât la scară personală, cât și la nivel istoric și global și cu toții am văzut povești de succes și eșecuri lamentabile, în persoană sau în mass-media. Uneori eșecurile, nenorocirile care distrug vieți pot servi ca memento, alteori parcă totul se întâmplă în zadar și suferința pare fără rost. După ce într-un articol anterior am vorbit despre Leslie Howard, care, trecând prin traume majore, a transformat durerea în artă, frumusețe, valoare, curaj, azi aș vorbi despre o familie unde nimeni nu a ajuns vedetă. Problemele întâmpinate de această familie, durerile celor implicați, nu sunt nicidecum comparabile cu suferințele îndurate de cel numit la naștere László Steiner (devenit apoi Leslie Howard), și totuși acest gen mai banal de nenorocire pare să fi măcinat sufletul, și chiar să fi distrus viața mult mai multor oameni decât am crede. 

Cum mi-a venit să scriu despre așa ceva? Din întâmplare. Acum câteva zile m-am întâlnit pe neașteptate cu o prietenă din copilărie. Ne-am bucurat mult să ne vedem după atâția ani… și am depănat multe amintiri (unele frumoase, altele mai puțin…) la o cafea sorbită alene pe o terasă însorită din Cluj. După ce ne-am luat rămas bun, promițând să nu mai lăsăm să treacă atâta timp între două întâlniri, am pornit spre casă, îngândurată.

Cele mai multe dintre personajele poveștii de care mi-am amintit datorită acelei întâlniri, trăiesc și acum. De aceea dați-mi voie să vă prezint totul ca pe un film sau o nuvelă, un mănunchi de destine încâlcite asemenea celor pe care mulți dintre noi l-am văzut de aproape – de mult prea aproape uneori…

Deci: a fost odată ca niciodată o familie săracă dintr-un orășel micuț. Tatăl și mama, două persoane harnice și cu sufletul bun, dar cu prea puțină pregătire profesională, deci lucrând ca forță de muncă necalificată, se culcau și se sculau mereu cu grija zilei de mâine. Au împărțit puținul pe care-l aveau cu mare băgare de seamă, și totuși, uneori, nu toți copiii au avut parte de margarină (darămite unt!) pentru felia de pâine neagră (care e oricum mai hrănitoare și gustoasă ca cea albă!) pentru gustarea din pauza de la școală. Copiii însă, inventivi și descurcăreți, au venit foarte repede cu ideea că nu trebuia să ungă întreaga felie, era suficient să pună puțină margarină (sau muștar) de jur împrejur, pe marginile feliilor, ca să se vadă… – cine va ști că pâinea e goală la mijloc? Și apoi cui i-ar păsa? Seara, discutau în amănunt cine are nevoie la ce oră de creioane, acuarele, riglă… din care aveau doar un singur set. Și cui îi vine rândul să meargă la școală cu mănuși, pentru a-l băga zdravăn în zăpadă pe colegul care-l cicălea de prea mult timp. Cine are nevoie de echipamentul de sport a doua zi și cine se poate juca câte minute cu mașinuța roșie de pompieri, sau cu păpușa care spunea Ma-ma! – singurele jucării primite vreodată cadou. Discuțiile duceau adesea la harță și ciondăneli, nu se putea altfel, doar erau copii, dar de obicei se înțelegeau și fără câte o palmă părintească.

Apoi tatăl a fost concediat. Timp de câteva zile a umblat năuc de colo-colo… Parcă-l rodea ceva pe înăuntru. Toată casa s-a întunecat. Gândurile sale erau otravă pură, de care nu mai avea scăpare. ”Un tată adevărat are grijă de copiii săi. Dacă nu poate s-o facă, mai bine să se spânzure!” și așa mai departe.

După câteva zile, vecinul, care a auzit de situația sa, l-a cinstit frățește cu câteva pahare de țuică, iar alcoolul, cu care nu fusese obișnuit, i-a adus o nouă abordare a problemei. Dintr-odată se simți ușurat, de parcă toată nenorocirea ar fi devenit grija altcuiva. Pentru prima dată după cine știe cât timp, era fericit, lipsit de griji. ”Aș putea să mă descurc, aș putea câștiga oricât, dar de ce să mă spetesc? Merită? O singură viață avem. De ce să mă chinui degeaba?” Dar când a ajuns acasă cu pașii împleticiți și bolborosind vesel, soția lui a izbucnit în plâns. L-a certat, a țipat, l-a cicălit și nu mai voia să tacă. Bărbatul încerca s-o convingă că viața trebuie să fie frumoasă și senină, nu irosită aiurea, apoi s-a înfuriat rău.

Cu toții știm cum continuă o asemenea poveste, a unui bărbat cu suflet bun, care, confruntându-se cu o problemă care părea de nerezolvat, și-a găsit refugiul în băutură. Alcoolul îl făcea să creadă că s-ar fi putut descurce de minune – doar să fi vrut! Dar pentru ce? O singură viață avem și e păcat s-o irosim. Deci a tot băut. Așa se putea convinge că nu el era incapabil – doar că a ales să se simtă bine, doar acum, doar azi, pentru că oricum viața e prea scurtă.

Cei din jur credeau și ei că s-ar fi descurcat, dacă n-ar fi băut și nu-l învinuiau pe el ca persoană, îi reproșau doar că a băut. Întreaga vină era pusă în cârca băuturii. El, ca om, ca bărbat, era absolvit. Toți credeau că necazurile familiei ar fi dispărut ca prin farmec, dacă el s-ar lăsa de băutură. Deci, oricât de straniu ar suna, am putea spune că strategia lui a dat roade. Erau roade cât se poate de stricate și proaste, dar de vină era nu el, ci băutura.

Din păcate am văzut cu toții cazuri similare, când se credea că toate greutățile au o singură cauză, și scăpând de aceasta, totul s-ar rezolva. Câtă lume alege să se refugieze din calea nenorocirilor, apelând la o pseudo-”soluție”, care de obicei doar amână, dacă nu chiar agravează situația…

Cât despre ”strategia” tatălui din poveste, trebuie să recunoaștem: consumul băuturilor alcoolice în scopuri relaxante, pentru a uita de griji, face parte din cultura noastră încă din vremuri străvechi. Am putea spune că nu e nimic rău în asta, atâta timp cât consumul e moderat… – însă de obicei nu este așa. Mult prea multe familii, ca cea din poveste, sunt distruse încetul cu încetul sau în mod dramatic, deși nu ajung niciodată pe paginile ziarelor, decât dacă vreunul dintre cei implicați comite ceva absolut șocant.

Abuzul de alcool nu le e străin nici celor celebri. Am putea înșira liste lungi de actori și cântăreți renumiți și îndrăgiți, de scriitori, poeți și artiști de tot felul, care s-au luptat cu mai mult sau mai puțin succes cu băutura.

Dacă alcoolul e o ”soluție” la care oamenii au recurs de când lumea, nu mai puțin adevărat este că de tot atâta timp se cunoșteau și riscurile. Grecii antici erau conștienți de caracterul complex al lui Dionis, zeul vegetației și al pomiculturii, al extazului, dar și al nebuniei, al teatrului (mai ales al tragediilor), dar și al vinului, și în mitologie regăsim povești înfiorătoare despre acest personaj capricios care pur și simplu le-a luat mințile celor care nu-l venerau așa cum i-ar fi plăcut. Este interesantă povestea regelui Pentheus, din tragedia lui Euripide, care a refuzat să-l venereze pe Dionis ca pe un zeu, reproșându-i că în ritualurile dionisiace femeile din Teba se purtau incontrolabil – în frenezia indusă de vin sfârtecau animale și le mâncau carnea crudă. Jignit de cuvintele regelui, zeul s-a răzbunat și a luat mințile mamei și mătușilor lui, făcându-le să creadă că regele e un leu rătăcit, iar ele, în extazul lor ritualic, l-au sfâșiat cu mâinile goale. Iar când regele Lycurg din Tracia a încercat să-l alunge din oraș, Dionis i-a cauzat vedenii care l-au făcut să-și ucidă propriul fiu, crezând că este un arbust de iederă, plantă asociată cu Dionis – cel puțin conform compilației despre care inițial se credea că este opera lui Apolodor.

https://en.wikipedia.org/wiki/Bibliotheca_(Pseudo-Apollodorus

Hyginus relatează despre o răzbunare și mai odioasă, susținând că după ce s-a îmbătat, deci fiind dominat de puterea lui Dionis, Lycurg și-ar fi violat propria mamă, după care și-ar fi ucis soția și unicul fiu.

https://en.wikipedia.org/wiki/Lycurgus_of_Thrace

Din aceste exemple reiese că grecii știau că zeul vinului putea cauza o nebunie care le face rău mai ales celor din familia respectivului. Iar după părerea lui Heraclit, Dionis, prin multiplele sale legături cu moartea, era de fapt o entitate în oglindă a lui Hades, zeul Infernului – dacă nu era cumva Hades însuși.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dionis

Alcoolul să fie deci o substanță din arsenalul unei divinități asociate cu moartea? Pare o exagerare. Dar cert este că mulți bețivi îi distrug pe cei din familiile lor, chiar dacă nu-i ucid cu propriile mâini, ca regii și personajele din mitologie.

Statisticile arată că la decesele produse de pandemie s-au adăugat și cele cauzate de consumul de alcool. În Anglia și Țara Galilor, în primul an de pandemie au murit peste 7.400 de oameni doar din cauza consumului de alcool, cu 20% mai mulți ca în 2019, conform Biroului Britanic de Statistică. Cele mai multe decese au fost atribuite faptului că cei dependenți de alcool au băut și mai mult, după cum aflăm din știrile Digi24. Iar un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății susține că alcoolul este al treilea factor de risc pentru afecțiuni grave și moarte prematură în Uniunea Europeană, unde patru din zece crime și unul din șase cazuri de sinucidere se datorează alcoolului.

https://www.who.int/publications/i/item/9789241565639

Din fericire, așa cum spuneam, cei mai mulți dintre membrii familiei despre care am povestit, trăiesc și acum. Copiii, care erau inventivi în sărăcie, s-au dovedit destul de inteligenți și ambițioși pentru a se descurca în viață. Nu au ajuns personaje celebre din sfera socială, dar nici nu au decăzut și nu au murit, ceea ce în asemenea familii este, din păcate, o realizare în sine, mai ales într-o țară pe care Organizația Mondială a Sănătății o afișează pe locul cinci pe lista țărilor unde se consumă cel mai mult alcool pe cap de locuitor, în rândul persoanelor de peste 15 ani: 14,4 litri pe an.

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_%C8%9B%C4%83ri_dup%C4%83_consumul_de_alcool

https://www.who.int/data/gho/data/indicators/indicator-details/GHO/alcohol-recorded-per-capita-(15-)-consumption-(in-litres-of-pure-alcohol)

Și cum în această statistică sunt incluse TOATE persoanele de peste 15 ani, sănătoase sau nu, de la tineri studioși și serioși, până la bătrânei din centre de îngrijire… și deoarece mulți dintre noi nu consumăm nici o zecime din cantitatea calculată pe cap de locuitor, este ușor de înțeles de ce ziarele spun că bărbații din România se situează pe loc de frunte în lume în ce privește consumul de alcool.

https://ziare.com/viata-sanatoasa/alcool/barbatii-din-romania-sunt-pe-primul-loc-in-lume-la-consumul-de-alcool-studiu-1526789

Iar vestea proastă pentru cei prinși în cârceii de viță de vie a lui Dionis, și nu numai pentru ei, este că mai avem de îndurat greutăți de tot felul, inclusiv cele aduse de pandemie, de care încă nu am scăpat, deci trebuie să găsim mereu soluții și strategii de a ne descurca, fără să cauzăm dureri celor din jur și fără să devenim o cifră în plus în vreo statistică tristă.

Ilona Simon

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on August 14, 2021 Reply

    Este interesanta in aceasta povestire, careia in partea de inceput, i-ar fi fost cred necesara locatia in timp:

    Deci: a fost odată ca niciodată o familie săracă dintr-un orășel micuț.
    precum spuneau tot grecii aceia antici, citati mai tarziu, o piesa literara necesita localizarea in timp si spatiu 🙂

    mersul catre prezent pe o cale inedita si insasi asocierea amintirilor din trecut cu situatii din prezent, care arata vesnicia unor metehne (adictii);
    ce va contribui vreodata la disparitia lor?

    Originala istorisire…

    • Ilona Simon commented on August 14, 2021 Reply

      Mulțumesc pentru apreciere. Dar nu am înțeles dacă vi se pare că povestirea mea are sau tocmai că nu are coordonatele spațio-temporale necesare. Dacă vorbim despre transpunerea evenimentelor în lumea ficțiunii, acolo consideram că e suficientă precizarea referitoare la ”orășelul micuț” și ”a fost odată ca niciodată”. Dacă vorbim despre evenimentele din viața reală: am sugerat că este vorba de ceva văzut de mine în copilărie. Adică în orașul meu natal, acum câteva decenii.

      • Veronica Rozenberg commented on August 15, 2021 Reply

        Nu rezulta, dupa parersa mea, ca evenimentele descrise au legatura cu copilaria dvs. Doar ca intalnirea cu prietena a fost triggerul care v-a amintit de povestire.
        Desigur ca oricand cineva poate cadea in patima alcoolismului, dar banuiesc
        ca acest fapt putea fi dependent de perioadele care s au succedat.

        Povestirea pare cu certitudine rupta din realitate🙂

  • Andrea Ghiţă commented on August 14, 2021 Reply

    In vino vertas…Dincolo de adevărul din vin se relevă realităţi foarte grave, complexe şi greu de gestionat. Foarte multă lume bea, bărbaţi şi femei deopotrivă. Citez din memorie o replică din Pescăruşul lui Cehov: “Toate femeile beau. Unele pe faţă, altele pe ascuns”. Din păcate beau şi tinerii, la vârste tot mai fragede. Articolul Ilonei Simon mă duce cu gândul la eşecul prohibiţiei (nu a funcţionat nici în SUA şi nici în URSS-ul lui Gorbaciov) şi la rolul educaţiei în acest domeniu- Mă tem că ea lipseşte din şcoli.

  • Ilona Simon commented on August 12, 2021 Reply

    Vă mulțumesc mult pentru apreciere. Da, și eu cred că viața, realitatea e foarte complexă, cu atâtea conexiuni la atâtea nivele, încât uneori e dificil să distingem între elemente. Omul încearcă mereu să găsească forme clare, formule univoce, răspunsuri universal valabile peste tot, ochiul nostru poate ”vedea” niște desene ciudate chiar și în liniile aleatorii trasate de o crăpătură pe zid – dar acolo, unde eu văd un cap de balaur, un alt om poate vedea un copac cu frunzele-n vânt… Pentru că fiecare se uită prin filtrul propriilor gânduri și sentimente, care depind nu doar de experiența de viață a fiecăruia, ci și de momentul și dispoziția în care ne uităm la acele crăpături. (Pentru mine legătura dintre elementele din text era: amintirea cu privire la omul care și-a pierdut slujba -> s-a apucat de băut -> în pandemie mulți și-au pierdut slujba, și nu numai -> oare cum se descurcă cei care nu au strategii bune, viabile, în condiții de stres extrem? -> am cercetat surse și statistici -> am văzut date dramatice -> m-am întrebat de când, cum, de ce face parte alcoolul din cultura umană -> mi-am amintit de cultul lui Dionis etc.)

  • Hava Oren commented on August 12, 2021 Reply

    Articolul mi-a plăcut tocmai pentru îmbinarea unor subiecte aparent fără nicio legătură. Convingerea mea este că despărțirea subiecteleor este simplistă și artificială, pentru că realitatea este un tot unitar și trebuie să încercăm să o privim în ansamblu.

    • Veronica Rozenberg commented on August 14, 2021 Reply

      A doua ta propozitie nu am inteles-o, daca este o apreciere, sau din contra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *