Prin alegerile legislative din 26 septembrie s-a încheiat perioada pe care o putem denumi „era Merkel”. Angela Merkel a fost 16 ani cancelarul Germaniei, pentru mine o personalitate de excepție care a ilustrat noua gândire, noul spirit al Germaniei, ceea ce ar fi devenit țara dacă nu ar fi apărut acel tragic hiatus al dictaturii hitleriste. Analizele dinainte și după alegeri s-au ocupat pe larg de succesele și eșecurile lui Merkel. S-a spus despre ea că nu era o vizionară, că nu se gândea pe termen lung, că, firește, avea în vedere în primul rând interesele Germaniei, respectiv ale statelor europene bogate. Că deși în criza din 2008-2009 a reușit să salveze zona euro, ar fi fost prea dură cu Grecia, obligând-o la măsuri de austeritate greu de suportat de populație. (Dacă ne gândim cum a procedat Grecia cu banii europeni, cum nu s-au respectat recomandările și regulile, datoriile care s-au acumulat și modul de viață al grecilor, poate că am putea-o oarecum scuza pe Merkel). I se reproșează și că ar fi mai blândă cu Rusia și Putin, pentru a asigura gazele rusești necesare Germaniei. Pe de altă parte, Merkel este cunoscută și recunoscută pentru calitățile ei de negociator. Ea a salvat Europa de consecințe mult mai grave ale pandemiei de coronavirus, lansând și susținând ideea fondului comun, politica și strategia comună ale Uniunii Europene în bătălia împotriva coronavirusului. Merkel a reușit să mențină Uniunea Europeană și a impus condiții dure Marii Britanii când aceasta a ales să părăsească Uniunea, poate un avertisment către alte state care se gândeau la eventualitatea unei astfel de opțiuni.

Cei care au urmărit politica germană au multe alte aspecte de criticat în ceea ce o privește și se pare că nici cetățenii germani nu sunt foarte supărați că se termină era Merkel, că este posibil ca Uniunea Creștin-Democrată și ramura ei bavareză, Uniunea Creștin-Socială, să plece de la putere. Este adevărat că în urma alegerilor diferența dintre social-democrații, care au ieșit pe primul loc, și creștin-democrați este doar de doi la sută și nu este exclus ca până la urmă, după negocierile cu celelalte partide politice – verzii și liberalii –, creștin-democrații să facă noul guvern, dar sondajele au arătat că majoritatea germanilor l-ar vrea drept cancelar pe social-democratul Olaf Scholz (deci un guvern de coaliție al social-democraților) și nu pe creștin-democratul Armin Laschet. Dar indiferent care dintre partide ajunge la putere, o parte a moștenirii Angelei Merkel nu poate fi dată uitării.

Recunosc: părerea mea bună despre Angela Merkel este subiectivă, dar cred că ea este în mare măsură justificată. Merkel a crezut sincer, a respectat și a practicat principiile esențiale ale ceea ce înțelegem prin drepturle omului, care se referă la democrație, egalitate pe toate planurile, libertate, lipsa discriminării, umanism și multe altele. Întreaga ei atitudine, luările sale de poziție, măsurile luate, politica pe care a imprimat-o arată că ea lua în serios toate acestea. Vreau să dau un exemplu pentru mine concludent, dar care a stârnit imense critici în Europa și poate că la un moment dat a determinat scăderea popularității ei: politica porților deschise față de imigranți. Merkel a considerat că trebuie ajutați refugiații din zonele de război, cei care și-au pierdut totul, nu numai material ci uneori și uman, prin moartea membrilor lor de familie în urma războiului și care încearcă să-și creeze o viață nouă în condiții mai bune. Poate că, deoarece a crescut în fosta Germanie de Est, era mai sensibilă la nedreptățile și greutățile cu care se confruntau din varii motive acești oameni. Ea credea că Germania, Europa vor putea suporta și integra imigranții. (Atunci era vorba doar de primul val.) A fost o atitudine profund umanistă. Este adevărat că nu a prevăzut consecințele acestui gest pe termen lung, că nu și-a dat seama că Europa, respectiv UE nu este pregătită pentru o astfel de catastrofă, că o serie de state membre ale UE nu vor să întindă mâna să ajute, invocând de multe ori motive ridicole și că soluția de avarie găsită – de a-i opri în Turcia – nu este cea mai bună. Până la urmă Europa a făcut totuși față valului de refugiați, dar gestul ei a avut consecințe politice, întărind partidele populiste antiemigrație din Europa și stimulând formarea unora noi, chiar la ea acasă: Alternativa pentru Germania. Cu timpul, ea a recunoscut că s-a pripit, că deocamdată nu s-au creat condițiile pentru integrarea valurilor următoare de refugiați, că nu a luat în calcul eventualul pericol terorist, dar nu a renunțat la ideea fundamentală, necesitatea de a ajuta.

În ochi mei, Angela Merkel a manifestat încă o calitate extraordinară, de care nu s-a dezis niciodată: lupta împotriva discriminării, printre care împotriva antisemitismului. Mulți lideri germani și-au dovedit atașamentul față de aceste principii, incluse de asemenea în ideea respectării drepturilor omului, dar poate nimeni nu a fost atât de consecvent ca ea.

Merkel a fost conștientă de suferințele evreilor din Holocaust, a declarat că ceea ce au făcut germanii evreilor este o rușine pentru conaționalii ei și pentru Germania, a vizitat Auschwitzul, a oferit fonduri pentru menținerea lagărului ca pe un memento, a majorat fondurile necesare securității comunităților și instituțiilor evreiești, când antisemitismul a crescut vertiginos nu numai în vorbe și a condamnat vehement atacurile, ca cel de la Halle, împotriva vieții evreilor, iar în acest an a sprijinit manifestările care au marcat 1700 de ani de prezență evreiască în Germania. Nu se poate imagina istoria Germaniei fără evrei, iar dacă cineva lovește în evrei, lovește în poporul german, din care evreii fac parte organică, a declarat cu diferite ocazii cancelarul. De asemenea, chiar dacă s-a pronunțat pentru soluția a două state în conflictul israeliano-palestinian, a afirmat cu tărie că securitatea Israelului este primrdială pentru Germania. Organizațiile evreiești și nu numai și-au exprimat recunoștința față de această atitudine tranșantă, recompensând-o cu distincții.

Indiferent care dintre cei doi candidați va fi ales cancelar, cu siguranță va prelua o parte din moștenirea Angelei Merkel, pe care o va și continua. Prin ea, Germania va continua drumul democratic ales după prăbușirea hitlerismului și care a dat naștere unui sistem care poare fi exemplu și pentru alte țări, pentru că și-a recunoscut și și-a asumat trecutul, o garanție esențială de a stopa orice încercare de a-l reînvia.

Eva Galambos