Anul viitor în Franța vor avea loc alegeri prezidențiale în cadrul cărora actualul șef al statului, Emmanuel Macron, se va confrunta cu o serie de contracandidați. Unii sunt cunoscuți, cum ar fi Marine Le Pen (Adunarea națională – extremă dreaptă), sau Jean-Luc Mélenchon (Franța nesupusă – extremă stângă). Alături de ei se vor înșira candidați ai Partidului Republican, ai Partidului Socialist, probabil Anne Hidalgo, actualul primar al Parisului, și poate și alții; certitudini vor fi doar în momentul anunțului oficial al candidaturilor. Dar ceea ce frământă astăzi nu numai opinia publică franceză, ci și cea internațională, este apariția unui candidat neașteptat, publicistul și autorul de cărți politice Eric Zemmour, o personalitate controversată, cu o ideologie mai puțin obișnuită în spectrul politic francez, mai degrabă cu iz american, „trumpist”.

Poate că este exagerat să spunem că ar fi venit din neant sau – cum spune o prietenă – ”din spuma mării”. În multe cercuri politice, mai ales în cele de dreapta și de extremă dreaptă, Zemmour era bine cunoscut, dar nu ca om politic. Apărea la televiziuni, în talk-show-uri, avea poziții intransigente antiislamice și antiimigrare, poziții care vor figura desigur în programul său, dacă el se va lansa în cursa electorală. Ele nu sunt străine în Franța, aceleași idei le regăsim la Marine Le Pen, al cărei concurent va deveni Zemmour și se pare că va avea succes, deoarece la ora actuală, deși nu și-a declarat încă intențiile, în sondajele de opinie el se bucură de 17 la sută din simpatiile alegătorilor, deși nu are în spate niciun partid, nicio mișcare, pe când Le Pen ar avea doar 16 la sută.

Revista americană evreiască Tablet îi dedică o analiză detaliată, încercând să-i construiască un profil. Zemmour este văzut ca un outsider, iar poziția lui în ceea ce privește situația din Franța este, într-un fel, nihilistă: nimic nu s-a făcut, nimic nu este bun. ”În curând populația actuală a Franței va dispărea, fiind înlocuită de o populație franceză musulmană islamistă, incompatibilă cu valorile franceze”, spune el. ”Pentru Zemmour, constată revista, universalitatea franceză este creștinismul și catolicismul, doctrina fundamentală a națiunii franceze – aceasta în condițiile în care Zemmour este un evreu berber, a cărui familie provine din Algeria”.

Poate că pentru mulți evrei atitudinea dură a lui Zemmour față de musulmani este binevenită, ținând cont de faptul că întărirea islamismului a dus la intensificarea antisemitismului, dar ei se înșală, după cum reiese din alte declarații și teorii ale lui Zemmour, de această dată referitoare la evrei și la iudaism. La fel ca pe musulmani, el nu-i iartă, paradoxal la prima vedere, nici pe evrei, iar ceea ce susține poate deveni o armă redutabilă pentru alimentarea antisemitismului. ”Zemmour, afirmă articolul, susține niște lucruri pe care niciun neevreu nu ar avea curajul să le facă. Astfel, în cartea sa din 2014, devenită bestseller, Sinuciderea franceză, precum și în declarații recente, el este de părere că de fapt guvernul de la Vichy i-a protejat pe evreii francezi, deși istoricii au demonstrat cu prisosință falsitatea acestei afirmații. Holocaustul, după părerea lui, nu trebuie să figureze în programa școlilor franceze, deoarece el nu a fost un eveniment ”central” al războiului. Pentru astfel de afirmații Jean Marie Le Pen și partidul său au fost condamnați ca antisemiți.

”Dar Zemmour – se scrie în articolul citat – îl depășește pe Le Pen tatăl. El se opune oricărei acțiuni de comemorare a asasinării evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și legilor care protejează memoria Holocaustului. El respinge scuzele oferite pentru rolul Franței în masacrarea propriilor evrei și pretinde că este o parte a unui demers de a-i învinovăți pe francezi pentru crimele făcute numai de germani. Nici căpitanul Dreyfus nu scapă de disprețul lui, el insistând că statul major francez a avut motive justificate să-l suspecteze de spionaj, deoarece era „german”. De fapt Dreyfus era alsacian și familia lui s-a mutat în Franța în urma Războiului Franco-Prusac, când Alsacia a fost cucerită de Germania.

Articolul atrage atenția asupra marelui pericol pe care-l reprezintă Zemmour și declarațiile sale pentru evrei și combaterea antisemitismului. ”Condamnând orice fel de referiri la problemele evreiești, la istoria evreiască sau la suferințele evreilor, poate că Zemmour nu este antisemit. Dar vorbind astfel, el realizează ceva mult mai insidios: oferă sprijin și o stare de bine antisemiților. Când evreul Zemmour neagă orice acțiune notabilă legată de asasinarea evreilor francezi și respinge pretențiile lor istorice pentru a li se face dreptate, el îi absolvă de păcate pe antisemiții care susțin același lucru, chiar dacă nu întotdeauna din aceleași motive.”

Referindu-se la ideologia lui Zemmour, articolul nu este de acord cu eticheta lui Jacques Attali că Zemmour ar fi un ”evreu antisemit”. ”Remarcile inflamatoare ale lui Zemmour nu sunt rezultatul urii față de evrei, ci o expresie a ceea ce se află în centrul ideologiei lui care include și ura față de musulmani și imigranți. Pentru Zemmour există o singură Franță și o singură istorie franceză, una de glorie și măreție eternă. El disprețuiește orice fel de particularitate etnică și orice pretenție de rele tratamente faţă de națiunea franceză. El urăște particularitatea, deoarece aceasta neagă unicitatea Franței, detestă victimizarea, deoarece pune sub semnul întrebării natura absolută a Franței, a Franței mitice pe care vrea să o restaureze, una albă, creștină și lipsită de disidența față de discursul dominant”.

Se resimte aici destul de clar influența trumpismului de glorificare a măreției americane. Așa cum arată sondajele, Zemmour are simpatizanți în Franța și poate că aceștia vor înclina balanța în favoarea lui, astfel încât el va ajunge în al doilea tur de scrutin. Totuși cred că în pofida pierderii unei părți din simpatia francezilor, Macron va avea câștig de cauză. În schimb, Zemmour va avea susținători pe plan european. Există de-acum mai multe țări din Europa centrală și de est care, chiar dacă nu cu aceleași argumente, sunt partizane ale revenirii la măreția națională și neacceptarea ”particularismelor”. Recent, Zemmour a vizitat Budapesta și a fost primit cu multă simpatie de premierul Viktor Orban. ”Iată un lider care apără identitatea, suveranitatea și frontierele țării sale”, l-a caracterizat Zemmour. În aceste condiții, ”amenințarea Zemmour” nu se adresează numai evreilor (sau musulmanilor), ci chiar bazelor Uniunii Europene.

Eva Galambos