Mi-au sosit neamuri din America. Pe o săptămână încheiată. Rude-n sus, rude-n jos, oricum le împart sau le înmulțesc, tot e prea mult! Care o fi pricina? De ce or fi venit tocmai aici? Şi tocmai la mine?

Le spun că nu am bucate de niciun fel, nu mă pricep la gătit. Poate o supă chioară din concentrat şi o aripioară de pui. La două persoane.

Nicio reacție, țin morțiș să rămână. Și au bani, gârlă. Îi țin în bidonul cu untură din cămară. Pentru ei hotelul ar fi un mizilic.

– Îndată ajungem la Haifa – tatonez în continuare. Priveliște minunată, mare cât cuprinde, un golf aici, un golf colea, plus grădina Bahá’í, iarbă verde, trandafiri din deal în vale – spun, plescăind a plăcere, cât mai elocvent.

Dar ei rămân apatici. Nu pricep: cu ce se aleg dacă rămân la mine?

Am uitat pe masă doi biscuiți, debarasez urgent. Nu las nimic la vedere. Până și apa le-o torn cu țârâita.

Ei dormitează.

Scot asul din mânecă:

– Rosh Pina! Case de oaspeți divine în sânul molcom al naturii. Peisajul fără seamăn al Galileei. Atmosferă rurală, lătrat de câine, muget de vacă… Pensiune completă, plus cafea la discreție zi și noapte. Parcare asigurată, mezuza pe tocul ușii. Asfințit de soare…

Ei, nimic.

Eu nu mă las:

– Marea Moartă. Atât de moartă, încât dacă ar fi mai moartă, n-ar mai fi deloc. Doar scăldătorii sunt vii. Omul plutește cât e ziua de lungă. Țărmul e înțesat de grote. Un loc fără egal. Din depărtări te privește țintă Femeia lui Lot. Și cât vezi cu ochii… nu dai de urma Sodomei și Gomorei.

Au ațipit. Sau sunt treji cu ochii larg închiși.

– Ierusalim – strig eu. Eternul! Atmosferă religioasă, cincizeci de nuanțe de negru. Te simți exact ca la Ierusalim. Zidul!

Simt că mă podidește plânsul, dar o iau de la capăt:

– Zidul!

Unchiul se uită la mătușă-mea. Da’ ce, n-a mai văzut-o? Pentru asta trebuiau să vină din America? Și tocmai la mine?

Bine. Îmi scot pălăria de scamator și extrag din ea: Eilat.

– Marea Roșie de culoare albastră. Delfini dornici de răsfăț. Corali… Poți să dai o fugă la Petra. Poți să admiri în zare țărmul Arabiei Saudite. Pe gratis…

– Ei? – întreb, că doar nici eu nu sunt de piatră. – Ați decis? Unde mergeți?

– Rămânem aici – spune unchiul.

– De ce? – gem eu.

– Pentru priveliște – zice el. Nu te saturi de ea.

Și se duce la fereastră.

Simt că-mi ies din minţi! Iarăși se dezbracă vecina de vizavi, iar unchiul îi face semne cu mâna… Și doar o rugasem frumos să-și dea jos țoalele numai și numai când apare un cumpărător dornic să-mi vadă apartamentul!

Gideon Peer / Précz Géza

Traducere din maghiară: I. Schlesinger