Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol).

Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Această teză trebuie să dirijeze comportamentul țărilor  liderilor politici și popoarelor și ea trebuie să fie imuabilă. Într-un cuvânt, nu există nicio scuză și vreau să subliniez, nicio scuză pentru a recurge la soluția armată, la război, mai ales când un adevărat imperiu atacă o țară mică, așa cum se întâmplă în acest conflict dintre Rusia și Ucraina. Iar în acest context, agresorul – Rusia – nu are nicio scuză.

Fără doar și poate au existat și există neînțelegeri între cele două țări, numai că cele enumerate drept cauze de Vladimir Putin, inițiatorul războiului, sunt în majoritatea cazurilor puerile și absurde. A-și propune denazificarea unei țări cu un președinte evreu, cu o numeroasă comunitate care se bucură de dreptul de a-și practica liber religia și, în pofida posibilităților de a emigra în Israel, un număr substanțial de evrei rămâne în Ucraina, (se va pleca acum din cauza războiului) este o afirmație ridicolă. A susține că în perspectivă Ucraina va intra în NATO care va amplasa pe teritoriul ei rachete este povestea cu drobul de sare. Să fie clar și am mai scris și altădată: procesul de integrare în NATO este de durată și implică niște condiții pe care Ucraina este departe de a le îndeplini. În plus, NATO nu a făcut niciun pas pentru integrarea Kievului, în afara primirii cererii, tocmai ca să evite vreun reproș din partea Rusiei. De aceea, cei care vor să învinovățească NATO în aceeași măsură ca Rusia greșesc profund și au căzut în plasa propagandei ruse, sau au o aversiune atât de mare față de Alianța Atlantică încât diseminează și această idee.

Desigur, se poate analiza dacă direcția politică a SUA, a Occidentului sau a NATO, după căderea Cortinei de Fier, de a accepta fostele state socialiste în Alianță a fost corectă. Un recent articol în New York Times, semnat de Thomas Friedman, sublinia că a fost scăpată o ocazie, deoarece ar fi fost mai oportună atragerea Rusiei, dar ar trebui să vedem și premisele dorinței de aderare a statelor din Europa centrală și de est, inclusiv țara noastră, și anume teama viscerală de Rusia, indiferent de regimul său politic. Și nimeni nu trebuie să le ia în nume de rău, mai ales că printre ele s-au aflat țări agresate. Dar în actualele condiții nu este cazul să ne întoarcem la istorie, la ”ce-ar fi fost dacă” ci la realitate. Și realitatea este că Rusia, respectiv Putin și cercul lui apropiat – oameni politici, generali, oligarhi – au decis acest demers fără finalitate și care nu se va putea termina cu bine pentru niciuna din părți. De aceea, indiferent de unele resentimente pe care le-am avea față de Ucraina, multe dintre ele justificate, sau simpatii față de Rusia, poziția noastră de oameni civilizați ai secolului XXI trebuie să fie de condamnare fără echivoc a războiului, a agresorului. În acest caz nu se admite ”echidistanța”, o poziție ”călduță” sau de găsire și a altor vinovați, cum ar fi Occidentul. Ucraina este departe de a fi perfectă, se confruntă cu oligarhi veroși, corupție, naționalism, uneori cu manifestări care frizează neonazismul, dar astfel de fenomene se întâmplă și în cele mai democratice state europene. Pe de altă parte, totuși este o țară democratică, unde sunt respectate libertățile care decurg din acest statut. Este o țară agresată încă din 2014, al cărei teritoriu a fost ciuntit prin încălcarea de asemenea a unor tratate internaționale, semnate și de Rusia. Ucraina nu a atacat-o, a încercat să-și recâștige o parte din aceste teritorii printr-un război local. Poate trebuia să insiste mai mult, să facă niște compromisuri pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk, să modifice niște prevederi care nu-i conveneau. Dar toate acestea nu schimbă esența problemei – o țară liberă a fost agresată și se conturează o catastrofă umanitară.

Partea cea mai tristă din toată desfășurarea războiului este că nimeni nu știe cum se va termina și oricare dintre scenariile vehiculate se va aplica (exceptând o victorie a Ucrainei, ceea ce pare puțin probabil), nu va fi bine. Eu mă alătur opiniilor că problema acestui război se va soluționa numai de către rușii înșiși, fie prin presiunea internă a populației care își va da seama de uriașele pierderi materiale și morale ale Rusiei în urma războiului, fie de către acel cerc apropiat al lui Putin, despre care am vorbit și care își va da seama că nu va câștiga nimic chiar dacă va câștiga războiul. Din păcate, deocamdată aceste soluții sunt greu de realizat. Tot ce ne rămâne de făcut în continuare este să susținem Ucraina, necondiționat.

Eva Galambos