Dominația divertismentului de duzină și al consumerismului ieftin constituie cele două metode globale, supereficiente de îndobitocire în masă. Astfel se realizează marele deziderat al supunerii subtile a maselor populare prin cooptare și nu prin coerciție, sau obligativitate.

„Mesele” sunt atrase într-un permanent Disneyland plin de jucării, jocuri și gadget-uri ușor accesibile și achiziționabile.

Într-o atmosferă efervescentă de festin popular are loc transformarea facilă și aproape voluntară a indivizilor diferiți și inițial autonomi, într-o turmă fericită și docilă, ușor manipulabilă și exploatabilă.  

Cetățenii au datorii. Firmele au datorii. Statele au datorii. Organizațiile internaționale au datorii. Multe bănci nu mai au bonitate. Întreg sistemul financiar mondial stă pe un balon uriaș care se va sparge în mod inevitabil în curând. Prăbușirea va fi catastrofală.

Creșterea economică continuă este o aberație fără scop, cine va plăti oare oalele sparte? Niciun stat, nicio instituție financiară, bancară sau suprastatală nu este în stare să plătească datoriile globale cumulate care sunt astronomice.

Cele două metode clasice de asanare a crizei generale a datoriilor, și anume tipărirea de bani fără nicio acoperire de către băncile centrale, respectiv jupuirea de viu cu noi taxe și impozite a cetățenilor, nu vor mai funcționa.

Amânarea continuă a momentului crunt al adevărului exploziei datoriilor nu mai este posibilă prin inginerii financiare, tranzacții bancare secretizate și vrăjitorii bursiere.

Mult trâmbițata resetare va veni în mod natural și nu va avea nimic în comun cu aceea neomarxistă, pe care încearcă să o instrumenteze psihopații noii elite globaliste. Esența ei patologică, contrară legilor naturii și ale economiei, respectiv determinismelor sociale este controlul total și dependența absolută a individului de centrul anonim al puterii.

Tocmai de aceea, după momentul ineluctabilei prăbușiri economice globale, sperăm în revenirea naturală a capitalismului firesc, normal, bazat pe economia reală și a finanțelor cu acoperire în rezultate economice autentice.

Din nefericire, unul din marile pericole ideologice pentru omenire provine din mediul academic occidental, în special din universitățile americane și centrele lor de cercetare sociologică, psihologică și educațională.

Voi aminti două lucrări fundamentale a căror monstruozitate și oroare o poate resimți orice om de bun simț, normal și rațional.

Doi universitari celebri de peste ocean, ale căror nume însă nu le-am reținut dintr-un profund sentiment de silă și repulsie, au conceput două teorii novatoare cu privire la educația eficientă și justă a noilor generații.

Potrivit primei teorii, incestul nu are nicio conotație penală de ultraj sau violență, dimpotrivă, asigură maturizarea sexuală armonioasă a copilului.

Conform celei de-a doua, din fragedă pruncie, aievea ienicerilor din Imperiul Otoman, copiii ar trebui luați fără excepții în îngrijirea absolută a statului, pentru a-i crește liber, fără determinări economice, sociale, educaționale sau sexuale.

În fața acestei deviații și decăderi instituționale, intelectuale și umane, rămân mut de durere și jur pe ce am mai sfânt că cel puțin subsemnatul, cu modestele mele mijloace, nu voi accepta niciodată aceste posibile atentate morale și fizice împotriva copiilor și implicit a ordinii Dumnezeiești. 

Parafrazând celebrul titlu al vânătorului de naziști Simon Wiesenthal, Asasinii sunt printre noi, aș puncta că deocamdată asasinii morali sunt în lumea academică și elita neoprogresistă din occident.

Mă șochează cât de răspândit și păgubos este relativismul intelectualist. Orice intelectual contemporan care se respectă îl cultivă cu voluptate.

De fapt, această atitudine ascunde multă lașitate și lipsă de verticalitate, lipsa curajului de a-și asuma clar și univoc o opinie tranșantă. Totdeauna găsim explicații plauzibile și savante pentru dobitocia violentă a puterii de stat.

Statul, săracul, ne vrea întotdeauna binele colectiv și pentru a-l realiza se luptă acerb cu noi, ca indivizi iresponsabili și păcătoși.

Așa s-a întâmplat cu huliganii lui Ceaușescu în 1989, cu golanii lui Iliescu în anii 90, cu studenții deviaționiști din Piața Tiananmen din Beijing din 1989, cu sindicaliștii lui Walesa la Gdansk în anii 80, cu spionii din Praga din 1968, cu fasciștii din Budapesta în 1956, cu imperialiștii din Berlin în 1953.

Aceleași reacții penibile și lașe ale intelectualității aservite, rafinate, mereu dispuse să-și vândă sufletul pe doi arginți sau vreo sinecură. Așa se-ntâmplă și acum, în timpul pandemiei, în timpul crizei energetice, în timpul noii histerii ecologiste și mai recent odată cu declanșarea conflictului ucrainean.

Peste tot în lume, reacțiile abjecte au rămas, doar protagoniștii s-au schimbat.

Rușine intelectualității de pretutindeni, cinste excepțiilor!

George Vigdor