Ziv, rezident de terapie intensivă într-un spital din nordul țării, era satisfăcut de munca sa, îi displăceau doar discuțiile cu rudele bolnavilor. Încerca să fie obiectiv, să redea situația bolnavilor cu toate problemele lor, uneori exagera gravitatea bolii, pentru a nu le da rudelor speranțe neîntemeiate. Intensiviștii procedau astfel în mod normal, pentru a nu provoca nemulțumiri sau reclamații în eventualitatea în care situația bolnavilor se agrava. Ziv se simțea extenuat după fiecare convorbire de acest fel. Asistenta socială Rada, care participa și ea la discuțiile cu rudele bolnavilor, era tânără, dar avea experiență cu asemenea discuții. Încă de la începutul colaborării lor, Ziv a apreciat munca Radei, care știa să-i asculte cu răbdare pe oameni. Simțea că îl completează în discuțiile cu rudele. Era originară din Kiev și trăia în Israel de cinci ani.

– Ce profesiune ai avut în Ucraina? – a întrebat-o Ziv

– Am fost asistentă socială și am lucrat la un centru medical din Kiev, a răspuns Rada. După sosirea în Israel, diploma din Ucraina nu mi-a fost recunoscută și a trebuit să-mi completez studiile în țară. Am venit aici cu doi copii, divorțată și cu părinții trecuți de cincizeci de ani.

– Unde ai lucrat după venirea în țară?

– Am făcut curățenie în mall-uri și în blocuri de locuit, așa cum făceau și alți nou-veniți. Banii erau puțini și trebuia să întrețin cinci persoane, pentru că în primii ani părinții mei nu au găsit de lucru.

– Și totuși, cum te-ai descurcat? Știu din proprie experiență ce salarii mici primesc oamenii care fac această muncă.

– Timp de doi ani, până mi-am terminat studiile, am fost și call girl, ca o a doua slujbă, a răspuns Rada…

Ziv a rămas tăcut o bună bucată de vreme.

– Banii pe care i-ai câștigat cu cea mai veche meserie din lume te-au ajutat? – se trezi Ziv întrebând.

– Am reușit să-mi cumpăr o locuință, în rate, bineînțeles, și să-mi plătesc studiile ca să-mi reiau profesiunea de asistentă socială.

– Copiii știau despre „al doilea servici”?

– Nu, poate mai târziu o să le povestesc. Deocamdată sunt prea mici să înțeleagă. De altfel pentru mine e important că am reușit să ies la liman. Nu-mi fac reproșuri pentru cei doi ani în care am fost call girl. Se plătea mult mai bine decât curățenia și aveam nevoie de bani.

– Ai stat de vorbă cu tot felul de oameni. Ți-au povestit despre viața lor?

– Sigur că da, aproape toți. Pe lângă povești banale, am cunoscut și oameni cu nenumărate probleme. Unii dintre ei se simțeau vinovați față de soțiile și copiii lor, făceau mea culpa și povesteau despre familiile lor, alții se plângeau de șefii și colegii lor, unii se socoteau pierduți în neant și îmi povesteau despre planuri utopice de viitor. Unul dintre ei, creștin, mi-a povestit că are mai multă încredere în mine decât în preotul căruia i-se spovedea.

– Nu te deranjau cu problemele lor? – a întrebat Ziv.

– Nu, dimpotrivă, am încercat să-i înțeleg, a răspuns Rada. Am acumulat o experiență bogată în cunoașterea semenilor mei, ceea ce mă ajută în munca mea de azi.

***

– Doctore, ești foarte corect cu rudele pacienților atunci când le dai informații exacte despre gravitatea bolilor și despre riscuri, i-a spus Rada în repetate rânduri. Un singur lucru mă deranjează: că ești total detașat sentimental de oamenii cu care stai de vorbă la aceste întâlniri.

– Cel mai important este să fiu sincer și să le spun adevărul. Nu pot să mă identific sentimental cu fiecare rudă, răspunse Ziv.

– Nimeni nu-ți cere acest lucru, replică Rada. E vorba doar de puțină empatie față de apropiații bolnavilor. Încearcă să te pui în situația lor, un părinte care e pe cale să-și piardă un copil, sau invers, un copil care ar putea să-și piardă un părinte, sau o soție pe soțul îndrăgit. Arată că le înțelegi suferința și dacă ai vreo veste bună cu privire la situația bolnavilor, împărtășește-le-o acestor oameni care îți sorb fiecare cuvânt.

Au lucrat mulți ani împreună. Cu timpul Ziv a învățat să fie mai sensibil la problemele rudelor și se gândea cu recunoștință la Rada care îi sesizase indiferența emoțională față de cei apropiați de bolnavii lui. Rada și-a continuat activitatea la un spital din Toronto. S-au întâlnit după mai bine de zece ani, la un congres de terapie intensivă. Erau prezentatori la același panel: “Aspecte etice ale activității din terapia intensivă și ale colaborării dintre personalul medical și aparținători”.

Andrei Schwartz

30/04/2022