Erich Mendelsohn (1887-1953) este considerat unul dintre cei mai mari arhitecți ai secolului XX din Germania.  Provenea dintr-o familie evreiască modestă din Prusia Răsăriteană, astăzi Polonia – tatăl avea o prăvălie, iar mama era modistă.  La început a făcut studii economice, dar apoi a trecut la arhitectură.  A absolvit cum laude Universitatea Tehnică din München și din 1912 a practicat arhitectura la München.  S-a căsătorit cu violoncelista Luise Maas.  Din corespondența lor și din memoriile Luisei se cunosc multe amănunte din viața arhitectului. 

În Primul Război Mondial a luptat pe frontul rusesc și în timpul orelor de pază schița în neștire proiecte îndrăznețe.  După război și-a deschis un birou de arhitectură la Berlin.  S-a specializat pe proiecte de mare anvergură: fabrici, birouri, centre comerciale, săli de spectacole, dar a proiectat și vile și blocuri de locuințe. Până în câțiva ani a ajuns unul dintre arhitecții cei mai bine cotați din întreaga Germanie.  I s-au oferit chiar proiecte peste hotare.  În biroul său lucrau 40 de angajați.  

Poate că pentru cariera lui cea mai mare șansă a fost să-l întâlnească pe magnatul evreu Salman Schocken.  Acesta era nu numai proprietarul unui lanț de magazine universale și al unei edituri, dar și un mare om de cultură, bibliofil, colecționar de artă și mecena.  (Urmașii lui sunt până astăzi proprietari Editurii Schocken și ai ziarului Haaretz.)  Între cei doi s-a legat o prietenie care avea să dureze decenii.  Schocken l-a angajat pe Mendelsohn să-i construiască mai multe magazine.

Ajuns celebru – și bogat – Mendelsohn și-a construit o vilă într-o suburbie a Berlinului, cu tot confortul imaginabil, pe malul unui lac, cu o terasă cât un ring de dans, sală de sport, pivniță de vinuri, etc., etc.  Sala de muzică avea o pictură murală cu un violoncel, făcută de pictorul cubist Amédée Ozenfant, care îi era prieten.  Acolo se întâlnea o societate selectă și se organizau petreceri și concerte de cameră.  Venea și Einstein, care locuia în vecini, cu vioara.  Și pentru că Erich Mendelsohn și Bach s-au născut în aceeași zi, evenimentul era serbat în fiecare an cu un concert din muzica lui Bach.

Din păcate nu au apucat să se bucure multă vreme de vilă.  Odată cu venirea la putere a nazismului, atmosfera a devenit atât de apăsătoare, încât practic de pe o zi pe alta au hotărât să lase totul (inclusiv economiile!) și să plece.  Au plecat întâi în Anglia, dar englezii conservatori nu prea apreciau arhitectura modernă, astfel încât comenzile au fost foarte puține.  Până la urmă s-au stabilit la Ierusalim.  Erich Mendelsohn avea atunci 47 ani.

În Palestina, „renumitul arhitect” a fost primit cu brațele deschise.  Comenzi a primit din belșug. Salman Schocken, venit în Palestina cam în același timp, i-a cerut să-i construiască o vilă și o clădire separată în care să-și adăpostească biblioteca.  Proiectul cel mai important a fost noul spital Hadassah de pe Muntele Scopus, primul spital modern din Orientul Apropiat.  Apoi Dr. Chaim Weizmann, cel care avea să devină primul președinte al statului Israel, i-a cerut să-i construiască o vilă la Rehovot.

Mendelsohn s-a stabilit în cartierul Rehavia, care tocmai se afla în construcție, dar nu în vreo casă nouă, ci în vechea moară de vânt – în ochii lui ea avea un farmec aparte.  (Nu era moara de vânt a lui Montefiore, ci cealaltă, mai puțin cunoscută.)  Chiar dacă condițiile erau primitive, și-a făcut acolo atât locuința, cât și biroul de arhitectură.  Iar pe terasă, soții Mendelsohn și-au reluat în curând obiceiul să organizeze petreceri și concerte de cameră.

Spre deosebire de Mendelsohn, care a părăsit Germania numai cu două valize, Schocken a reușit să ia cu el măcar o parte din avere.  (Totuși, în anul 2014, moștenitorii au primit aproape 50 de milioane de euro despăgubiri de la guvernul german pentru pierderile suferite.)  După instaurarea regimului nazist, reprezentanții comunității evreiești din Germania au ajuns la o înțelegere cu autoritățile: chiar dacă nu puteau scoate bani din Germania, evreii care doreau să emigreze au primit permisiunea să cumpere mărfuri produse în Germania și să le trimită în Palestina.  În felul acesta economia germană câștiga încă o piață de desfacere, iar evreii puteau să-și recupereze o parte din avere.  Așa se face că noul imigrant putea să-și permită o vilă și o clădire separată în care să-și adăpostească biblioteca, iar toate materialele de construcție, până și clanțele de la uși, erau de cea mai bună calitate, importate din Germania.  Și într-adevăr vila era extraordinar de elegantă, avea chiar piscină, cu toate că nu înțeleg de unde luau apa – Mendelsohn însuși, care locuia la doi pași, nu avea nici măcar apă curentă.

La construcția spitalului, situația a fost cu totul alta.  Hadassah, o organizație filantropică evreiască a femeilor din SUA, a finanțat proiectul, dar comitetul răspunzător cu construcția nu a reușit să adune sumele necesare.  Planurile au fost revizuite de mai multe ori, arhitectul a fost nevoit să renunțe la o parte din ideile sale și să folosească materiale ieftine.  Chiar și cu onorarul au fost probleme…

***

Cunosc o mare parte din clădirile proiectate de Erich Mendelsohn în Israel, în primul rând spitalul Hadassah de pe Muntele Scopus (chiar dacă eu am lucrat la celălalt, Hadassah Ein Kerem).  Progresul realizat numai 30 de ani, de la spitalul Șaarei Țedek (construit în 1902) până la Hadassah de pe Muntele Scopus este unul enorm, este o altă epocă. 

Intrarea cu cele trei cupole, care reflectă vechile case arăbești, o găsesc foarte frumoasă și perfect adaptată locului.  La fel și holul, terminat cu un fel de „scară de onoare” – cu toate că acest design îl face inaccesibil pentru invalizi, ceea ce este un dezavantaj, mai ales într-un spital.  Dar în rest clădirea nu prea are nimic deosebit, este pur funcțională, iar șirul lung de ferestre identice îl găsesc monoton.

Fără îndoială, preferata mea este vila Weizmann din Rehovot, pe care am vizitat-o când a fost deschisă publicului după renovarea din 1999.  Casa se află în mijlocul unei grădini imense, pe un vârf de deal care îi oferă o priveliște splendidă.  Întregul complex este construit în jurul unei curți interioare cu o piscină, iar scara care duce la etaj se reflectă în apă.  O minunăție!  Linia elegantă a scărilor mi-a tăiat pur și simplu răsuflarea.

Vila și biblioteca lui Schocken nu le cunoșteam, pentru că se află lângă reședința primului ministru și pe acolo nu prea umblu, dar s-a dovedit că trecerea e liberă.  Vila a fost locuită numai câțiva ani, mai târziu a adăpostit Academia de Muzică Rubin, apoi a fost chiar propusă pentru demolare, dar a fost salvată de nepotul lui Schocken, arhitectul Hillel Schocken.  În zilele noastre ea este închisă publicului (și servește de… debara pentru reședința primului ministru, care se află alături.)

În schimb biblioteca mai funcționează și astăzi; după moartea lui Schocken, urmașii lui au donat-o Seminarului Teologic Evreiesc.  Văzută din stradă, clădirea nu are nimic special, dar din grădină apare un element decorativ de mare efect: zidul lung și monoton este întrerupt de un singur balconaș rotund.  Mie îmi amintește de casele otomane din Bucureștiul vechi.  Să fie o încercare de a adapta stilul internațional la realitatea din orient?

Mai este și clădirea Anglo-Palestine Bank de pe strada Jaffa, dar și aceasta mi se pare monotonă și neinteresantă.  Pe de altă parte, poate că exagerez și tind să uit că are aproape un secol…

Cariera lui Mendelsohn la Ierusalim, care începuse atât de promițător, s-a stins treptat.  Schocken, care era președinte al comitetului executiv al Universității Ebraice, a propus să i se încredințeze proiectarea întregului campus al Universității, dar ideea lui nu s-a realizat.  În plus Mendelsohn era un om irascibil, încăpățânat și de o sinceritate care nu se sfia să jignească. „Mulți îl considerau arogant, nerăbdător, disprețuitor și sarcastic”, povestea Luise după moartea soțului.  Iar Schocken îi avertiza pe clienții potențiali că „nu era ușor de lucrat cu el”.  În aceste condiții nu este de mirare că comenzile s-au rărit și apoi au încetat cu totul.  Poate că avea și dificultăți de adaptare la mediul „levantin”, în orice caz limba ebraică nu a învățat-o niciodată.  Iar după numai șase ani a părăsit Palestina, stabilindu-se în Statele Unite.  O vreme a predat arhitectura la Universitatea Berkeley și a mai construit câteva clădiri, toate pentru clienți evrei.

Îi concluzie, dacă Mendelsohn este considerat unul din cei mai de seamă arhitecți germani ai secolului XX, cred că această apreciere nu este întâmplătoare – după părerea mea cele mai valoroase creații ale sale au fost realizate în tinerețe, în Germania.

Bibliografie:

Adina Hoffman  Till we have built Jerusalem.  Architects of a new city.  Farrar, Straus and Giroux, New York, 2016.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e5/Austen2_Wiki.jpg

Hava Oren