Așa cum mi s-a mai întâmplat de câteva ori în viață, legat de lucruri importante pentru mine, am aflat cu totul întâmplător despre revista Baabel acum un an, la începutul lunii iunie 2021. Uitându-mă înapoi la zilele acelea îmi spun ”așa a fost să fie!”

Câteodată Universul îți face daruri despre care pur și simplu nu știai că ți le-ai dori. Dar știe el.

A fost un an plin, satisfăcător în multe feluri, am descoperit în mine și despre mine lucruri neștiute, neexplorate, am învățat foarte mult. Mi-am reamintit despre oameni, locuri și întâmplări pe care le crezusem șterse din memorie. Am reușit să le evoc și mi-am dat seama că cititorii textelor mele se regăsesc în multe din cele descrise de mine. Mi-am dat seama că a scrie cere curaj, cel care o face își asumă dezvăluirile unor trăiri, ale unor gânduri și experiențe pe care le scoate în cruda lumină publică din intimitatea minții și a inimii sale și asta nu e nici ușor și nici lipsit de riscuri. Răsplata este însă uneori magică. Curajul ia de mână sinceritatea și pornesc în lume, iar cititorii simt.

Acum, după primul an de Baabel, mă simt ca și când aș fi absolvit un prim an de școală, anul în care am învățat să scriu. Desigur că acest proces continuă.

Vă fac mărturisirea că mi-ar fi plăcut de mică să scriu și eu. În adolescență le încropeam la repezeală, în pauze, colegilor de liceu, compunerile care ne fuseseră cerute ca teme de casă la ora de limba română. Între timp scriam pe caiete ascunse prin sertarele biroului meu, texte adolescentine cu care nu am făcut niciodată nimic. Dar țin minte că visul de a scrie l-am avut mult timp, foarte tainic și foarte prețios.

Nu sunt din fire o luptătoare, așa că atunci când am fost îndrumată să aleg în viață un drum mai apropiat de pragmatism, așa am făcut. Cu timpul viața s-a interpus între mine și visul meu, iar acesta a pălit cumva, mi-a alunecat din minte și din inimă, ca să constat zeci de ani mai târziu că îl pierdusem. Îmi rătăcisem visul, îl abandonasem aproape mișelește, printre zile banale și ani sterpi.

Cu ajutorul revistei Baabel, visul a știut să ajungă înapoi la mine. M-a găsit, m-a iertat pentru abandonul timpuriu și nici măcar nu a revenit singur, ci mi-a adus cu el plăcerea și bucuria adevărată de a scrie și de a ajunge la oameni prin cuvinte.

Suntem aici, eu și visul meu și sper să rămânem pentru încă mulți ani. Mulțumesc Baabel!

Anca Laslo