Existența muzeelor se datorează, cred, fascinației și atracției pe care vremurile trecute o manifestă asupra noastră. Alunecăm în amintirile proprii și ne place s-o facem, atunci când se poate, și în amintirile altora. Acest lucru este posibil prin lectură, teatru, filme, prin vizitarea unor locuri încărcate de vestigii istorice și prin explorarea muzeelor. Facem acest exercițiu, de altfel, și în multe alte ocazii, de exemplu îmbrăcând haine după moda unor vremuri de demult sau gătind feluri de mâncare pe care le foloseau înaintașii noștri, ca să dau doar puține exemple. Există dorința omului de a se refugia în trecut, spre zone cunoscute deja, oarecum verificate, explorate. Desigur că facem asta și cu orientare spre viitor, dar acolo trebuie să ne folosim mai mult imaginația, să dăm drumul îndrăznelii minții. Cred că sunt puțini oamenii care reușesc să rămână ancorați în prezent și să îi folosească potențialul în întregime. Ni se spune mereu că tot ce avem este clipa prezentă și, cu toate astea, o irosim atât de ușor.

O ”clipă” plină de grație a fost pentru mine vizitarea de curând a Muzeului Farmaciei din Oradea, o plimbare de o oră printr-un spațiu al unui trecut interesant și fermecător, plin de nostalgie, o pagină din istoria orașului meu pe care o poate citi fiecare vizitator.

Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei.

În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru.

Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.

Ad Pomum Granatum – adică Farmacia Rodia – aparținea Ordinului Catolic al Mizericordienilor (frații milostivi). Înființată în anul 1769, ea era a treia farmacie care lua ființă în Oradea, după Crucea de Aur (1742) din Orașul Nou și Coroana de Aur (1752), farmacia Ordinului Premonstratens. Apotheca Misericordianorum, mai târziu Farmacia Rodia, a deservit bolnavii orădeni până de curând. Eu însămi am fost aici de nenumărate ori, am cumpărat medicamente, sau am adus rețete spre a fi preparate în laboratorul farmaciei. La vremea aceea nu-i știam însă istoria îndelungată și prestigiul pe care îl merita.

Ordinul Mizericordienilor își avea centrul în orașul spaniol Granada, de aici numele Rodia (granada în limba spaniolă), același pentru toate farmaciile ordinului, ca cea din Timișoara și Satu Mare. Pe emblema Ordinului Mizericordienilor se află imaginea unei de rodii despicate, perfect rotunde, în care se văd semințele, având deasupra o cruce și o stea. Pentru călugării mizericordieni rodia era o metaforă a „bisericii care poate uni oameni diferiţi într-o singură credinţă, asemeni rodiei sub a cărei coajă se află un număr mare de seminţe”.

Farmacia a fost restaurată și transformată în muzeu de către Episcopia Romano-Catolică din Oradea, printr-un efort comun cu specialiști din domeniu. Exponatele cuprind obiecte care aparținuseră farmaciei înainte de închidere, precum și altele, colecționate de pasionați în domeniu, prin eforturile comunității orădene. Expoziția permanentă ocupă toată suprafaţa de odinioară a farmaciei, prezentând mobilierul original şi picturile murale ale oficinei (încăperea unde se primea publicul și unde erau expuse leacurile), picturi recent descoperite şi datate din secolul al XVIII-lea, precum şi o colecție de peste 1500 de artefacte.

Ordinul Mizericordienilor a funcționat la Oradea între anii 1760-1949, timp în care farmacia lor, Rodia, a avut 36 de farmaciști și 28 de asistenți. La început farmacia deservea exclusiv spitalul ordinului, de a cărui clădire era lipită, și era alcătuită din doar două încăperi: oficina și chilia călugărului farmacist. Din anul 1795 farmacia Rodia a fost deschisă publicului, devenind accesibilă tuturor locuitorilor urbei.

Mai târziu farmacia s-a extins. S-au adăugat un laborator unde lucrau asistenții farmacistului și un depozit pentru materiale lichide la demisol. În podul clădirii se afla depozitul de plante medicinale și ierbarul.

În jurnalul de casă al mănăstirii Mizericordienilor este consemnat faptul că mobilierul farmaciei a fost realizat de un călugăr dulgher adus de la Timișoara, iar feroneria s-a realizat în atelierele episcopiei catolice orădene. Primele vase pentru farmacie și pentru laborator au fost aduse de la Berlin. Din anul 1773 mănăstirea, de care aparținea spitalul și farmacia, a avut propria ei grădină de plante medicinale.

Mobilierul oficinei a fost restaurat cu multă migală și competență, iar ceasul integrat în mobilier este datat din 1768 și a fost dăruit de mânăstirea din Viena a aceluiași ordin.

Cu ocazia lucrărilor de renovare, după ce s-au scos numeroasele straturi de zugrăveală așternute de-a lungul timpului, pe tavanul boltit al oficinei au fost descoperite porțiuni din pictura murală inițială. Inspirată din mitologia greco-romană, pictura murală o înfățișează pe zeița Hygeia, patroana sănătății și curățeniei. Ea ținea în mână un trandafir – floarea zeilor – și e înconjurată de putti, figurile simbolice de îngerași prezente în arta renascentistă și apoi în cea barocă, unde ajunseseră să reprezinte omniprezența Creatorului.

În sălile Muzeului Farmaciei Rodia se pot vedea mese de laborator pe care se află toate instrumentele folosite de farmaciști de-a lungul vremii, de la pahare, vase Petri și eprubete, la ustensile sau aparate manuale de format comprimate sau supozitoare de diverse dimensiuni, o mare varietate de balanțe, vase de sticlă sau porțelan, recipiente de tot felul în care erau păstrate substanțele necesare preparării medicamentelor. Pe o latură a oficinei, ascunsă vederii de o perdea groasă de catifea, se află o mică ușă care adăpostește dulapul încastrat în zid, unde farmacistul ținea toate substanțele letale. În muzeu sunt dispuse panouri cu explicații și date istorice, precum și o mică bibliotecă de specialitate compusă din mai multe cărți foarte vechi.

Un exponat deosebit de interesant este o trusă de prim ajutor folosită pe front în Primul Război Mondial.

O farmacie este locul de unde oamenii își procură leacurile trebuincioase însănătoșirii și speră că vor găsi o soluție care să-i scape de necazuri, de dureri, de problemele trupului. Ea constituie, cred, un spațiu cvasi-sacru, cu atât mai mult în urmă cu sute de ani, când știința vindecării era încă departe de posibilitățile de acum. Pe parcursul veacurilor, pașii făcuți în progresul aflării și folosirii leacurilor au fost mici și anevoioși, însă au adus omenirea până aici unde suntem azi și unde tehnica este în stare de multe lucruri uluitoare.

În timpul vizitei mele în micul muzeu orădean, la un moment dat a intrat un grup de elevi de liceu. Cum atmosfera acestui loc îndeamnă la explorare, am remarcat în ochii tinerilor curiozitatea și încântarea de a atinge în realitate o bucățică de istorie. Au renunțat la ecrane și au văzut lucruri palpabile, fascinante, au aflat și au înțeles informații despre o îndeletnicire minunată, aceea de a vindeca. ”Să poruncească inima” – aceasta este inscripția de pe frontispiciul spitalelor ordinului monahal amintit. Pentru însănătoșire, omul are nevoie de apropierea unei alte inimi, aceea a vindecătorului, de știința lui, dar mai presus de orice de bunăvoința pe care o poruncește inima.

În câteva minute tinerii vizitatori s-au răspândit prin toată farmacia, Rodia avea iarăși semințe pe care le găzduia cu o nouă bucurie.

(Fotografii Anca Laslo)

Bibliografie:

https://www.visitoradea.com/ro/what-to-see/muzeul-farmaciei

Secretele farmaciștilor din urmă cu 250 de ani, etalate la muzeu

Anca Laslo