Recunosc, nu mi-a plăcut niciodată de Nicu Covaci. Nu-mi plac acei oameni cărora trebuie să le pupi picioarele ca să te poți așeza cu ei la masă. Faptul că fusese transformat în legendă de la o vârstă relativ tânără se pare că l-a derutat și pe el. Nu de azi de ieri, ci încă din acea seară de 1 iunie 1977, data fugii în boxe, când nu l-a anunțat şi pe Baniciu de teamă că acesta i-ar putea denunța Securității.
Atunci însă, în 1977, pentru Nicu Covaci a început decăderea. Apostolii au început să-l părăsească unul câte unul. Poate pentru că apostolii aveau ureche muzicală și și-au dat seama că acest « Mesia » începuse să cânte fals. El şi-a continuat traseul însoțit mai ales de mărețul său ego. Se prezenta peste tot ca liderul legendar al trupei Phoenix, uitând că una din calitățile indispensabile ale unui lider este să știe să lucreze cu oamenii, iar lui îl lipsea tocmai această calitate.
Covaci nu e Phoenix! – strigau de pe margine foștii admiratori, tot mai mulţi, care începuseră să priceapă că totul e doar o iluzie. Chitara lui și poate și nostalgia noastră au reușit o vreme să acopere parțial acele voci, până ce, intr-o zi, Nicu Covaci, cel care fusese odată simbolul libertății, cel care reprezentase odată, în ochii unora, spiritul de frondă al Timișoarei, a acceptat să cânte la nunta celui care este tocmai opusul acelui spirit[1]. „Am auzit că sunt zece mii de oameni” – încearcă să se justifice Nicu Covaci.
Acum două luni, la restaurantul Vaporul din Timișoara, l-am ascultat pe Mircea Baniciu cântând în fața a 100 de oameni, hai să zicem 105, dacă îi socotim și pe alergătorii de ocazie de pe malul Begheului. Și cu toate astea mi se pare că umbra marelui Phoenix se regăsește mai mult printre acești 100 decât în acei 10000.
Poate Phoenix-ul lui Baniciu, Kappl, Țăndărică va găsi puterea să renască încă o dată din propria sa cenușă. Cât despre Covaci… Mă cam îndoiesc.
George Uri Schimmerling
[1] https://www.g4media.ro/phoenix-va-canta-la-nunta-lui-simion-nicu-covaci-nu-stiu-daca-e-nunta-sau-inmormantare-am-auzit-ca-sunt-10-mii-de-oameni-eu-ma-bucur-pentru-ei-cant-pentru-poporul-ast.html
8 Comments
Din curiozitate am pus formatia Phenix pe You Tube.. Dezamagit,. Deplorabil.
Adieu mein kleiner Gardeoffizier – André Rieu!
Ma doare sufletul pentru aceasta situatie. Pesemne Covaci e si el doar un om desi noi crezeseram ca este zeu.
Reacţia lui Josef Kappl, fost membru Phoenix la evenimentul care a dat naştere acestui articol.
https://santinela.net/2022/08/27/josef-ioji-kappl-despre-ce-se-intampla-acum-in-lagarul-phoenix/?fbclid=IwAR0sn0NE0R4KbP7WUE0MhjlQXaH-QWFS9UPSsNEkxdZcSS6XlJ4WWyfgXGQ
Pe vremuri Phoenix – ul era extraordinar. Când cântau ei era o mare de lume care-i asculta cu dtagoste
Am dansat pe muzica Poenixului la Neptun in Timisoara cu viitoarea mea sotie, i-am vazut si la concerte si au ajuns pana la casa de cultura din Marghita. Peste tot erau formidabili. In schimb l-am vazut pe Covaci la ProTV acum cativa ani – canta deplorabil. Mai rau decat Madonna la Eurovision Tel Aviv de acum cativa ani, mai rau decat Placido Domingo in ultimii ani. Cantaretii, chiar daca au fost odata formidabili, trebuie sa aiba bunul simt sa nu cante in public cand au ajuns la varsta la care vocea li s-a tocit.
Aş preciza pentru cei neconectaţi la realităţile politice româneşti că Nicu Covaci şi formaţia Phoenix (fără cei care au refuzat) acceptă să cânte la nunta lui George Simion, liderul partidului extremist AUR. O nuntă populistă inspirată (potrivit mai multor opinii) din cea a conducătorului legionar Corneliu Zelea Codreanu. Amănunte găsiţi aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/nunta-de-pr-a-lui-george-simion-transmisa-live-pe-facebook-scandal-in-trupa-phoenix-nicu-covaci-va-canta-pentru-seful-aur-2061933 şi aici https://playtech.ro/2022/istoria-ne-arata-ca-din-istorie-nu-invatam-nimic-nunta-capitanului-zelea-codreanu-versus-nunta-ultrasului-george-simion-lectiile-perfecte-de-m/ şi în alte multe articole din presa română.
Eu i-am prins ]n 63 când încă erau elevi în ultima clasă la Liceul din Lahovari și cântau în fiecare sâmbătă în cantina de la Fac. de Mecanică erau extraordinari