Cu siguranță, este cunoscută asasinarea primului-ministru al Israelului, Yitzhak Rabin (1929-1995). Acesta a fost general și om de stat, fiind al cincilea prim-ministru al Israelului; a îndeplinit două mandate: 1974–77 și 1992–1995.

A fost asasinat în 4 noiembrie 1995: liderii israelieni de dreapta au perceput planul procesului de pace al premierului Rabin cu palestinienii ca pe o capitulare în fața dușmanilor Israelului. Asasinul, extremist de dreapta, a fost Yigal Amir, în vârstă de 25 de ani, student la Drept la Universitatea Bar-Ilan din Tel-Aviv.

Să fi fost acesta primul asasinat politic din istoria Israelului? Nicidecum! Textul biblic – 4 Regi 25:22-26, Ieremia 40:5-41:3 – relatează uciderea guvernatorului Ghedalia ben Ahikam, act care constituie primul asasinat politic din istoria Israelului. Este posibil că în prezent nu sunt mulţi oameni care să cunoască importanţa acestui politician, atât pentru momentul istoric de referinţă, cât raportat la evenimente din actualitatea recentă.

Acțiunea se petrece în urmă cu circa 2600 de ani, având legătură cu Regatul Unitar (Israel şi Iudeea).

După moartea regelui Solomon, în 920 î.Hr., Regatul Unitar (Iudeea și Israel), din perioada regilor David și Solomon, figura 2, s-a dezmembrat în Regatul Iudeea în sud, cu capitala la Ierusalim, și Regatul Israel în nord, cu capitala la Betel și ulterior Samaria, figura 3. Acesta nu a fost un act benefic pentru cele două regate, având în vedere furtunile geo-politice care au urmat, datorită apetitului țărilor învecinate: Imperiul Asirian și, ulterior, Imperiul Babilonian.

1. Regatul de Nord (Israel) și Imperiul Asirian

Pe plan extern, începând cu secolului al X-lea î.Hr., regii asirieni încep o puternică campanie de expansiune. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr., la conducerea statului a ajuns Tiglath-Pileser al III-lea (744–727 î.Hr.), eveniment de cotitură pentru istoria Asiriei. Țara a cunoscut o importantă revigorare politică şi militară care a inaugurat epoca Imperiului Neo-Asirian^[1]. Sub conducerea lui, imperiul s-a extins, cuprinzând întreaga Semilună Fertilă: Babilonia, Siria, Fenicia, Filistia și până la graniţa Regatului Israel, figura 4.

Pe plan intern, în lipsa unei autorităţi politice care să se impună, Regatul Israel s-a confruntat cu o perioadă tulbure, caracterizată prin lupte intestine. Diversele fracțiuni din interiorul societăţii încercau fiecare să-şi impună propriile interese, utilizând întregul arsenal de activități antistatale, precum lupte fratricide, comploturi, lovituri de palat, etc. Toate acestea au adus țara în stare de agonie, care nu putea rezista tăvălugului asirian aflat la fruntariile regatului.

Analizând retrospectiv acel moment istoric crucial, respectiv haosul intern din societatea israelită, comportamentul Regatului Israel poate fi comparat cu al unei aero-nave^[2] fără comandant de bord și echipaj experimentat, plutind în condiții meteo potrivnice și fără controlori de dirijare a traficului. În aceste condiții, prognoza era clară: prăbușirea în neantul istoriei…

Pentru Regatul de Nord, lovitura de grație a venit în anul 721 î.Hr. După un asediu de trei ani capitala, Samaria, a căzut, iar regatul fost încorporat în Imperiul Asirian^[3]. A urmat exilarea în masă a israeliților (cele 10 triburi ale lui Iaacov-Israel) către regiunea superioară a Eufratului şi în Media.

Pentru întâia dată, o mare parte a evreilor a descoperit realităţile dezrădăcinării naţionale, a vieţii în exil, ajungând să nu mai aibă o patrie, un cămin național. Numai o mică parte din populație izbutește să se refugieze în Regatul de Sud, Iudeea, evitând deportarea; însă doar vremelnic.

Regatul de Sud (Iudeea) și Imperiul Babilonian

Gloria Imperiului Neo-Asirian nu a durat mult. După moartea regelui Assurbanipal (631 î.Hr.), Imperiul Neo-Asirian se prăbușește fulgerător, fiind înglobat în noul Imperiu Babilonian în expansiune.

Este momentul în care pe scena istoriei intră regele neo-babilonean Nabucodonosor al II-lea [4] (a domnit între anii 605–562 î.Hr.).

Pentru Babilon și tendințele sale expansioniste, dușmanul de moarte era Egiptul. Dacă intenția lui Nabucodosor era de a consolida stăpânirea în teritoriile levantine deja cucerite, precum și de a invada Egiptul pentru a-l lichida, intenția faraonilor egipteni era de a submina dominația babiloniană din teritoriile apropiate lor (inclusiv al fostului Regat de Nord, Israel). Doar că, între aceste două mari puteri se afla un stat minuscul: Iudeea (Regatul de Sud), cu capitala la Ierusalim.

În anul 605 î.Hr., babilonienii i-au învins pe egipteni, anexând Siria.

Desfășurarea „întâlnirii” în continuare dintre cei doi titani a avut consecințe nefaste pentru Regatul Iudeea: în anul 587 î.Hr. Iudeea a fost cucerită, figura 5.

Se remarcă asemănarea dintre figurile 4 și 5, dar Iudeea nu mai apare ca stat independent.

• În anul 586 î.Hr. a fost cucerit Ierusalimul, capitala Iudeii, iar Templul Sfânt a fost distrus și despuiat de toate bogățiile sale; au fost distruse și zidurile de apărare și palatul regal.
• Pentru a asigura liniștea în teritoriul cucerit, membrii păturii superioare, precum și meseriașii experți în anumite profesiiau fost exilați în Babilon.

Pe toți fruntașii și pe toți oamenii viteji, aproape zece mii de robi, toți lemnarii și fierarii. Și n-a mai rămas nimeni, decât poporul țării cel sărac (4 Regi 24:14)[5]^,[6].

Aici apare pe scena istoriei Ghedalia ben Ahikam, pe care Nabucodonosor al II-lea l-a numit guvernator al evreilor rămași în Iudeea cucerită.

Ghedalia ben Ahikam aparținea unei familii importante din Iudeea. Membrii acestei familii aveau o orientare clar pro-babiloniană. Poate de aceea babilonieni au ales să-l numească pe Ghedalia guvernator al Iudeei cotropite. Orientarea pro-babiloniană a familiei lui Ghedalia poate fi explicată cu ușurință: în fața expansiunii babiloniene, rezistența minusculului Regat al Iudeei nu avea nicio șansă. Cu alte cuvinte, capul plecat, sabia nu-l taie. Și cum rămâne cu DEMNITATEA? Cert este că în numeroasele războaie din istoria milenară a Israelului, pentru a-și respecta demnitatea au căzut prea mulți eroi. E realist? E înțelept?

Ca guvernator al provinciei Iudeea, Ghedalia a încercat să restabilească viața normală, grav afectată de război. El i-a încurajat pe oamenii rămași în Iudeea după exil să revină în orașele devastate, să se întoarcă la munca câmpului căzut în paragină și să accepte povara regelui Babilonului. Desigur, pentru a restabili cât mai repede posibil normalitatea vieții în Iudeea, Ghedalia trebuia să mențină securitatea și ordinea în provincie – desigur, în numele babilonienilor.

Evreii care izbutiseră să fugă în ținuturile din jur, Amon, Moab și Edom, au auzit de numirea lui Ghedalia și au revenit pe pământul străbun, acceptând conduita de conducere a guvernatorului.

Doar că mandatul de guvernator acordat lui Ghedalia de către Regele Nabucodonosor nu a durat prea mult. Vecinii amoniți, nemulțumiți de alianța tactică a lui Ghedalia cu babilonienii, erau îngrijorați de o posibilă renaștere a fostului regat prosper Iudeea. În consecință, aceştia se înţeleg cu evreul Ișmael ben Netania, ofițer înrudit cu familia regală din Iudeea, să-l omoare pe Ghedalia. Pentru curentul politic ce-l reprezenta Ișmael, Ghedalia era considerat trădător: cooperare cu inamicul babilonian.

Înaintea Anului Nou evreiesc (Roș Hașana) 585 î.Hr., Ghedalia a fost înștiințat de complot, însă a refuzat să creadă, considerând acuzațiile drept calomnii.

De Roș Hașana, Ișmael a venit la Ghedalia însoțit de zece bărbați, chipurile pentru a sărbători împreună. Dar în timp ce luau masa, Ișmael și oamenii săi l-au asasinat pe Ghedalia și pe toți ceilalți bărbați evrei și soldați babilonieni care erau prezenți.

În acest context, partizanii lui Ghedalia, nesocotind sfatul profetului Ieremia, fug în Egipt, considerând că Nabucodonosor va interpreta uciderea guvernatorului impus de el ca pe un început de rebeliune.

Însă, precum anticipase profetul, regele babilonian socotește fuga lor ca pe o dovadă de vinovăție. Ca urmare Nabucodonosor i-a deportat şi pe evreii rămași în Iudeea (cele două triburi ale lui Iaacov-Israel); exilul babilonian a ajuns să fie generalizat[7].

Postul Ghedalia

Asasinarea lui Ghedalia a devenit simbolul tragic al prăbușirii totale a Regatului Iudeea, ultimul bastion al fostului Regat Unitar evreiesc.

În amintirea morții tragice a lui Ghedalia și a consecințelor sale dezastruoase, pentru ziua 3 Tișri s-a instituit Postul Ghedalia[8]^,[9]. El se ține în fiecare an, a doua zi după Roș Hașana, din zoriși până la căderea nopții; în cursul acestei zile de post este permisă munca productivă.

Notam anterior: este posibil că, actualmente, nu mulți cunosc importanța acestui personaj, atât pentru momentul istoric de referință, dar și raportat la evenimente de recentă actualitate.

Cert este că, de-a lungul anilor, Ghedalia a primit mai puțină atenție, existând puține consemnări referitoare la personalitatea sa. În ultima vreme, Ghedalia și evenimentele legate el se află tot mai mult în atenția publicului, ca urmare a evenimentelor din istoria actuală a societății evreiești și israeliene.

Strul Moisa

---

[1] Denumire conformă cu cea din literatura de specialitate.

[2] Expresia aero-navă utilizată în text își are originea de la expresia românească a fi aerian, respectiv a pierde contactul cu pământul

[3] Regatul de Sud, Iudeea, a mai izbutit să fie independent încă circa 130 de ani

[4] A nu se confunda cu Nabucodonosor I, rege al Imperiului Babilonian (vechi) în perioada 1125-1103 î.Hr.

[5] De captivitatea în Babilon este legată acțiunea operei Nabucco de Giuseppe Verdi. În operă, ampla utilizare a corurilor simbolizează poporul. Corul sclavilor evrei (Va, pensiero, sull’ali dorate în originalul italian) este una din piesele de rezistență a operei.

[6] Psalmul 136:1-6, denumit și „Psalmul înstrăinării,” era cântat de sclavii evrei aflați în captivitate în Babilon, atunci când se gândeau și tânjeau după orașul sfânt al Ierusalimului, din care fuseseră smulși și trimiși forțat în captivitatea babiloniană.

[7] Însă gloria Imperiului Babilonean a durat doar vreo 50 de ani. Captivitatea babiloneană s-a încheiat în anul 538 î.Hr.: după înfrâgerea Babilonului de către regele persan Cirus cel Mare, acesta a emis decretul care a acordat evreilor permisiunea de a reveni în provincia Iudeea – de această dată provincie persană – și să-și reconstruiască Templul.

[8] Celelelalte zile de post din calendarul evreiesc sunt de consemnate doar cu data calendaristică ebraică; de exemplu postul din ziua 17 be Tamuz reprezintă comemorarea pătrunderii în Ierusalim a armatelor lui Nabucodonosor (Ieremia 39:2), etc.

[9] O unică dată calendaristică suplimentară, ce are nume este ziua 13 Adar, respectiv Postul Esterei (Cartea Esterei 4:16).