Întrebări la sfârșit de an

De câțiva ani buni, în grupul meu de amici s-a încetățenit obiceiul de a ne vedea săptămânal, nu numai pentru socializarea atât de benefică la vârsta a treia, cât și, pur și simplu, de drag.

Știm cu toții că oamenilor le face plăcere să vorbească despre alți oameni, asta făcându-i să uite de propriile probleme, necazuri sau încercări prin care trec. Nu suntem nici noi mai moțați, povestim și noi despre cunoștințe sau despre oameni cu oarecare faimă, dar nu facem asta nici cu răutate și nici judecând. Se fac mai mult constatări care ne ajută să înțelegem acțiuni sau atitudini ale celor pe care îi cunoaștem, poate cauze ale unor comportamente pe care le afișează. Ne străduim să evităm bârfa dar, deh, mai alunecăm și noi în păcat.

Ca să ne ținem cât mai departe de această meteahnă omenească am instituit în cadrul reuniunilor noastre obiceiul de a lansa întrebări care să orienteze discuția. Ne străduim să dezbatem idei, întâmplări, noutăți și nu oameni. În felul acesta știm că niciunul dintre noi, dacă este absent de la vreo întâlnire, nu va fi ”tocat” mărunt de ceilalți. Oamenii sunt oameni, să nu ne facem prea multe iluzii, ei ne pot surprinde! Acesta se dorește un demers de fair play pe care ni l-am însușit și el funcționează foarte bine.

Desigur, pe parcursul vremii, aceste întrebări au devenit nițel cam ciudate, adică ne străduim ca numai banale să nu fie! Doar așa, prin mici provocări, reușim să mai ieșim câte puțin din ”cutiile” noastre, unde stăm confortabil.

Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare.

Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.

  1. Dacă întreaga omenire te-ar asculta pentru un minut, ce ai avea de spus?
  2. Ce te face instantaneu să te simți mai bine?
  3. Dacă ai avea posibilitatea să întâlnești o persoană celebră, care ar fi aceasta și de ce? Alege una dintre cei în viață dar și una care aparține trecutului, din orice domeniu dorești.
  4. Care crezi că este obiceiul cel mai enervant pe care îl poate avea un om?
  5. Dacă ai putea să devii celebru în întreaga lume și istorie, pentru care anume lucru ai alege faima și de ce?
  6. Ce îți place cel mai mult la creierul uman?
  7. Dacă ar fi să numești un lucru înțelept pe care l-ai făcut, care ar fi acesta?
  8. Sunt prioritățile tale diferite acum față de cele pe care le aveai în urmă cu zece ani?
  9. Dacă ai vrea să te răsplătești pentru ceva, cum ai alege să faci asta? (Presupunem că poți să faci orice.)
  10. Imaginează-ți că poți să elimini în totalitate din firea omenească unul dintre păcatele ei, care ar fi acesta?

Îmi rezerv privilegiul de a vă dezvălui doar unul dintre răspunsurile mele. Și anume la prima întrebare, ”ce ai avea de spus întregii lumi dacă ea te-ar asculta pentru un minut?”, aș folosi acest vers al lui John Lennon, pe care l-aș striga din toate puterile:  Give peace a chance!

Anca Laslo

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Marina Zaharopol commented on December 31, 2022 Reply

    2. Eu sunt instantaneu fericita pentru ca se pun asemenea intrebari. Nu ma grabesc sa dau raspunsuri. Nici nu vreau sa gasesc un unic raspuns la multe din ele. A pune intrebari pertinente – cu sau fara raspuns – reprezinta in sinepentru mine un har deosebit!

  • Monica Ghet commented on December 30, 2022 Reply

    Năstrușnic imaginativ și provocator!

    De luat exemplu.

    Mulțumiri. E mai interesant decât la Proust – zău așa!

  • Anca Laslo commented on December 29, 2022 Reply

    Va multumesc tuturor pentru interesul aratat intrebarilor de la sfarsit de an si pentru aprecieri!

  • eva galambos commented on December 29, 2022 Reply

    Întrebări interesante și nu ușoare. Ar trebui să mă gândesc ore întregi ca să dau răspunsuri.

  • Eva Grosz commented on December 29, 2022 Reply

    Frumos articol pentru sfârșit de an.
    1.Aș spune un cuvânt : ASCULTĂ.

  • Veronica Rozenberg commented on December 29, 2022 Reply

    1. Brothers and sisters from all over the world, be a little more empathetic towards those around you
    4. Aroganta, manifestarea exagerata a sigurantei de sine
    5. Medicina, in interesul celor care sufera
    10. Rautatea

    Anca, bravo !!!

  • Lucia Pantea commented on December 29, 2022 Reply

    Felicitari! Intrebări de pus pe gânduri 🙂 și în gânduri și pe urmă dat răspuns cu voce tare.

    Mulțuimim de ideile foarte bune, Anca!

  • tiberiu ezri commented on December 29, 2022 Reply

    Foarte faine intrebari!

    7. Dacă ar fi să numești un lucru înțelept pe care l-ai făcut, care ar fi acesta?
    Rasouns: Imigrarea in Israel.

  • Hava Oren commented on December 29, 2022 Reply

    10. Aș încerca să-i elimin pe pisălogi – și mai există cel puțin unul dintre baabelieni care gândește la fel ca mine.

  • Andrea Ghiţă commented on December 29, 2022 Reply

    Câteva răspunsuri:
    2. Citind acest articol m-am simțit instantaneu mai bine, pentru că mi-a dezvăluit că în această lume alienată şi atomizată mai există grupuri de oameni care se întâlnesc, se simt bine împreună, îşi împărtăşesc gândurile şi …întrebările.
    6. Cel mai mult îmi place că gândeşte. Îmi place şi că poate gândi independent de orice altceva ar face fiinţa umană şi că poate proteja intimitatea gândurilor sale.
    8. Nu. Baabel a împlinit 10 ani :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *