Acum câțiva ani m-am mirat să aflu că israelienii sunt categorisiți pe locul nouă printre cei mai fericiți oameni din lume, înaintea cetățenilor Noii Zeelande, a Australiei, Irlandei, Canadei, Germaniei, Statelor Unite, Marii Britanii, etc. În majoritatea statisticilor, Finlanda, Danemarca și Islanda ocupă primele trei locuri.(1)
De ce mă mir că noi, israelienii, suntem atât de fericiți? Fiindcă mulți oameni din jurul meu nu își exteriorizează fericirea. Pe stradă unii îmi apar serioși, ba chiar bosumflați, se grăbesc, nu au răbdare, le sare țandăra ușor, sunt pretențioși, certăreți și veșnic nemulțumiți de ceva. Cei care mi se par într-adevăr fericiți sunt copiii și tinerii încă necorupți, sau cei care sunt religioși din convingere, nu pentru că sunt obligați să păstreze tradițiile, ci fiindcă s-au născut într-o familie care era religioasă de multe generații și ei au rămas credincioși acestor tradiții.
Acest sondaj mondial se bazează pe cât de fericiți se consideră indivizii intervievați. Cuantificarea fericirii s-a făcut după cum și-a apreciat fiecare individ nivelul de trai, calitatea vieții, precum și emoțiile pe care le-a încercat, atât cele pozitive, cât și cele negative. Acest fel de sondaj poate fi derutant, nu numai pentru că din mândrie națională, unii doresc ca țara lor să fie printre primele din lume, dar și pentru că fericirea este foarte greu de definit.
Am impresia că nici cei care au formulat sondajul, nici cei care au răspuns la el și nici eu, nu știm exact ce înseamnă fericirea. Acesta este subiectul articolului meu.
Senzația de fericire se poate schimba de la o clipă la alta și ea depinde de foarte mulți factori. De exemplu o proaspătă mireasă este probabil fericită. Dar cu o lună mai târziu, când soțul ei iubit îi trage o pereche de palme numai pentru că a aruncat o privire nevinovată către un bărbat chipeș, mai este oare fericită? Fericirea copiilor din prima imagine ar dispărea ca prin farmec dacă unul dintre ei ar fi atacat de un crocodil. Și cât de fericit ar fi măcelarul din a doua imagine dacă și-ar tăia un deget?
După părerea mea este greșit să încercăm să ne considerăm fericiți sau nefericiți în general, ci numai în diferite ipostaze ale vieții, fiindcă eu cred că fericirea constă dintr-o mulțime eterogenă de sentimente și gândiri pozitive, satisfacții culinare, erotice sau spirituale, copleșirea înălțătoare când suntem în mijlocul unei naturi luxuriante, sau ascultăm o melodie care ne place, admirăm frumusețea unui actor sau actrițe, sau performanța fenomenală a sportivului preferat, căsătoria cu persoana iubită, nașterea copiilor, sărbătorirea onomasticilor celor pe care îi iubim, etc, etc, etc. Nu e de mirare că mi se întâmplă să plâng de fericire atunci când, după multe peripeții, îndrăgostiții din filme se regăsesc pentru totdeauna…
Dacă fericirea este considerată un sentiment, ea este mult mai greu de definit decât iubirea sau ura. Aș spune că aproape fiecare dintre noi are momente de fericire și altele de nefericire; nu putem generaliza și nu putem defini pe nimeni în mod absolut ca fericit sau nefericit.
Să vedem cum descriu înțelepții (psihologi, filosofi, teologi, sociologi) fericirea.
Filozofii greci denumeau fericirea eudaimonia, adică spirit bun, iar epicureismul este doctrina morală bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului.(2)
În zilele noastre, unii definesc fericirea ca pe o stare sufletească exaltată, dar vremelnică, greu de obținut și uneori chiar greu de închipuit. Începând din 1990, ramura psihologiei numită “psihologia pozitivă” a definit starea de fericire ca pe ceva mult mai complicat decât o stare sufletească pozitivă. Definiția fericirii cuprinde o viață calitativă în cel mai profund înțeles al cuvântului.(3)
Altă sursă definește fericirea ca pe un complex de stări sufletești plăcute, în momente specifice în care individul are experiențe pozitive.(4) Aceeași sursă, spre deosebire de definiția din lucrarea statistică pe care am citat-o, exclude din definiția fericirii emoțiile pozitive, cum ar fi stări afective, excitante, sau interes în ceva sau cineva.
Având în vedere complexitatea acestei stări sufletești, psihologii și filosofii i-au dedicat numeroase studii științifice. Aș spune că descifrarea “codului fericirii” este aproape la fel de dificilă ca descifrarea funcțiilor psihologice ale creierului. Cercetările încearcă să includă senzațiile subiective care definesc fericirea într-o categorie largă, cuprinzătoare, mai mult decât emoțiile de moment. După această definiție, oamenii considerați fericiți au mai multe emoții pozitive decât negative.
Dar, mă întreb eu, naiv în domeniul psihologiei, cine numără aceste emoții de ambele categorii? Spre exemplu, să presupunem că am schimbat locul de muncă din cauza purtării grosolane a șefului care ne producea multe emoții negative. În noul loc de muncă, șeful e simpatic, dar câțiva colegi invidioși ne fac viața grea. Suntem sau nu fericiți? Uneori da, alteori nu.
Câțiva ani după ce am devenit șef al departamentului de anestezie într-un spital din Israel, mi s-a oferit un post asemănător la spitalul în care am făcut rezidențiatul în anestezie și terapie intensivă și am mai lucrat încă douăzeci de ani. Oferta era tentantă, fiindcă locuiam aproape. M-am interesat despre starea de spirit care domnea în acel spital de când l-am părăsit, m-am consultat cu soția și cu băieții noștri și am ajuns la concluzia că nu merită să părăsesc un loc unde intru dimineața cu fruntea sus și ies tot la fel la sfârșitul zilei de lucru. Asta înseamnă că eram fericit la locul meu de muncă? Poate că da, dar cred că s-ar potrivi mai bine termenul de “mulțumit”. De ce mulțumit și nu fericit? Fiindcă trăiam acolo și destule emoții negative: conflicte cu conducerea spitalului pentru a angaja mai mulți medici și a primi mai mult echipament, conflicte cu unii chirurgi care întârziau, împiedicând astfel mersul normal al programului sălii de operații, etc.
Fericirea, dacă există, este nu numai ceva emoțional, ci are și o parte cognitivă, oferind posibilitatea persoanei respective de a face bilanțul retrospectiv al senzațiilor care îl definesc ca pe un om fericit. Ceea ce complică și mai mult situația este faptul că unii se consideră fericiți chiar dacă au foarte multe emoții negative. Acest lucru îmi întărește și mai mult convingerea că statisticile în acest domeniu, cum este cea pe care am citat-o la început, nu au nicio valoare și nu reflectă adevărul. Nicio statistică nu poate stabili câți oameni sunt fericiți și câți nu.
Trec în revistă momentele fericite din viața mea: reușita la admitere la facultate, prima iubire, primul dans cu viitoarea mea soție, căsătoria, nașterea copiilor, succesele de la examenele de rezidențiat, profesoratul etc., etc., etc. Fără să-mi dau seama, îmi aduc aminte și de momente nefericite. Câteodată, oamenii cu caracter “pozitiv” se amăgesc că sunt fericiți, ceea ce eu consider că e bine, este un fel de instinct de conservare. Din păcate eu nu aparțin acestei categorii. Într-un fel, fericirea este ceva abstract și totuși, mulți oameni o consideră mai importantă decât banii, în orice caz ea nu poate fi cumpărată cu bani. Este mai importantă și decât sănătatea și chiar decât promisiunea de a ajunge în rai… Aici detectez un fel de autoamăgire. Cum poți fi fericit dacă suferi de o boală care te sâcâie tot timpul? În schimb, cu promisiunea de a ajunge în rai sunt perfect de acord…
O altă sursă definește stările de fericire în mod mult mai realist, cel puțin după părerea mea. A fi fericit nu este o caracteristică a unei persoane, ci o stare sufletească efemeră și schimbătoare.(5)
Probabil că cititorii noștri se vor întreba care este rostul acestui articol? Ei bine “aerisirea creierului” este sănătoasă. Consider că și reacțiile și părerile diferite ale cititorilor pot fi interesante, fiindcă nimic nu este foarte clar când este vorba de fericire.
Mi-e greu să înțeleg de ce se spune “om fericit” în loc să se vorbească de un “om care trăiește momente fericite”.
Probabil că mulți oameni nu au nici timp și nici interes să-și pună întrebarea dacă sunt fericiți sau nu și majoritatea aparțin unei categorii nedefinite: nici fericiți, nici nefericiți. Din această categorie aparțin și eu.
Sunt fericit că trăiesc?
Bibliografie:
- https://www.statista.com/statistics/1225047/ranking-of-happiest-countries-worldwide-byscore/#:~:text=Ranking%20of%20happiest%20countries%20worldwide%202021%2C%20by%20score&text=Finland%20was%20ranked%20the%20happiest,second%20and%20third%20place%2C%20respectively.
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Epicureism
- https://www.psychologytoday.com/us/basics/happiness
- https://www.britannica.com/topic/happiness
- https://positivepsychology.com/what-is-happiness/
Tiberiu Ezri
25 Comments
Fericirea n-o cauti,o gasesti,,daca poti sa te gindesti pozitiv,ai incredere in tine insuti sI ai norocul sa intilnesti oameni cu care poti comunica sI sa impartasesti trairile tale.sufletesti
Adevarat!
După părerea mea, cea mai importantă este gândirea pozitivă, însușirea de a vedea, pe cât posibil, paharul pe jumătate plin, nu pe jumătate gol. Dacă știm să ne raportăm în mod pozititv la evenimentele cu care ne confruntăm, vom duce o viață mult mai fericită ca cei care se vaietă tot timpul. Deci într-o anumită măsură, fericirea depinde de noi înșine.
Adevărat grăit de doamna Hava Oren, care cu atâta dibăcie, perseverență și profesionalism îmi corectează toate articolele. Din păcate eu am o fire destul de pesimistă, ceea ce însă nu mă împiedică să fac lucruri pozitive care îmi plac mie și chiar altora.
Mulțumesc!
Mi-a plăcut mult articolul prin sinceritatea şi curajul de a aborda un subiect foarte complex. Cu toţii ne urăm “fericire” cu toate prilejurile, dar cred că o facem mecanic. Cred că clericii sunt cei mai convinşi că sunt fericiţi din moment ce patriarhul este întitulat “preafericit”, iar sfinţii sunt “beatificaţi”. Poate că e mai uşor de constatat fericirea altuia în comparaţie cu nefericirea proprie. De fapt nefericirea e mult mai uşor de constatat. Fericirea se developează de obicei atunci când a trecut deja, fiind greu de sesizat atunci când o trăieşti. Dar, oricum, muritorii de rând aşteaptă să fie fericiţi cât timp trăiesc chiar dacă prin asta nu sunt “săraci cu duhul”, pentru că – după cum spun “Fericirile” – doar acestora (săracilor cu duhul) li s-ar cuveni “împărăţia Cerurilor” https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-ce-sunt-fericiti-cei-saraci-cu-duhul. Concluzia mea este că doar până trăim avem şansa să fim fericiţi şi e normal că autorul e fericit că trăieşte. Deci răspunsul la întrebare este DA.
Îmi plac foarte mult comentariile doamnei Andrea Ghiță pentru că sunt logice, aprofundate, pline de umanitate și de fiecare dată învăț din ele câte ceva. Se pare că a fi fizican și în acelaș timp și condeier crează unele calități speciale de gândire logică, ordonată, combinată cu imaginația și sensibilitatea specifică unui bun condeier.
Mulțumesc!
Meritul e al autorului care declanşează astfel de comentarii :))
Și mie îmi place foarte mult acest comentariu al tău.Andrea .Nu degeaba ai învățat și lucrat în domeniul fizicii.
Concluzia ta pe cât de simplă pe atât de naturală ; “Concluzia mea este că doar până trăim avem şansa să fim fericiţi şi e normal că autorul e fericit că trăieşte. Deci răspunsul la întrebare este DA.”
Intr-o masura oarecare depinde si de noi daca vedem paharul pe jumatate plin sau pe jumatate gol…
In orice caz,u trebuie sa alergam dupa fericire ca scopul principal in viata, sa dorim neaparat ca lucrurile sa decurga exact cum dorim noi,. Acesta este subiectul romanului “Snow” de Orhan Pamuk, unde goana insistenta dupa fericire cu orice pret duce la rezultate dezastruoase.
Articolul reuseste sa imbine in mod “fericit!!!” elemente introspective si observatii analitice cu statistici fara noima. Felicitari!
Multimesc Marina! La varsta mea (71) sunt fericit zilnic ca nu ma “trezesc mort”.
Dragă Tibi, cu riscul că fac o afirmaţie banală şi poate prea personală, îmi permit să spun, că din cât te cunosc de la baabel, tu eşti unul dintre minunaţii baabelieni, pe care îl consider un om fericit. Scuză-mi îndrăzneala 😊 ☹.
În incursiunile mele, mai rare în ultima vreme, prin acest jurnal, am tendinţa, dar si interesul, să-mi fac o părere despre oameni, în funcţie de cele pe care le scriu şi consider că aceasta este una din valorile insuflate de această revistă, de orice revistă de calitate, şi anume, cunoaşterea oamenilor din spatele scriptelor. O valoare pentru mine mult mai mare decât aspectele informative – desigur au şi acestea valoarea lor -.
Şi acum, încă câteva cuvinte: În anii liceului se învârtea prin clasă un caiet numit ORACOL, amintind fugar şi inexact despre ceea ce a fost la Delfi. Întrebările nu erau însă adresate Pythiei, ci nouă, colegelor (am fost la un liceu de fete, era o experienţă a anilor ’70 făcută la Bucureşti, unde s-au fixat două licee de fete – unul cu tradiţie veche, liceul Zoia Kosmodemianskaia, al doilea, vis a vis de casa mea, Spiru Haret, fost cu ceva ani în urmă liceu de băieţi; pe lângă s-a înfiinţat şi un singur liceu de băieţi, Dimitrie Cantemir). Comoditatea probabil m-a determinat să-l aleg pe acesta şi pot spune că deşi au fost unele motive de regret, experienţa per total a fost minunată (elevi, profesori, programa).
Oracolul cuprindea întrebările existenţiale care ne preocupă la vremea aceea adolescentină:
Ce este viaţa? Ce este iubirea? Ce este fericirea? Şi multe altele… Răspundeau colegii şi “proprietara” caietului îşi făceaa o impresie, poate gândurile acestea adăugau o valoare spiritual la propriile sale gânduri.
În ceea ce mă priveşte, FERICIREA este o noţiune abstractă, iar eu nu am căutat-o niciodată. Nu ştiu de ce, probabil că dacă aş fi trecut prin momente neobişnuit de pozitive, m-aş fi gândit altfel. Bucuriile vieţii mele nu au reprezentat FERICIRE, cred că practic nu există aşa ceva, e o stare iluzorie, pe care dacă ţi-o doreşti, rişti cu siguranţă să fii dezamăgit şi nu exagerez, rişti să căzi într-o pasă depresivă. Orice stare sufletească care îţi crează o mulţumire de moment, în care îţi dai seama că ai reuşit să “ai “, să “obţii “, să ajungi la ceva anume, dorit, să-ţi împlineşti un vis, un ideal, o dorinţă, să vezi că cei pe care îi iubeşti pot, ei înşişi, trece prin asemena momente, cred că este suficient pentru destinul unui om.
Dar este important să poţi sesiza MOMENTUL, căci nu este înţeles de la sine. Iar altfel, rişti să nu guşti nimic din viaţă. Nu este inteles de la sine ca momentul este sesizat.
Draga Veronica
Ca de obicei, iti admir eruditia si generozitatea de a—i coplesi pe oameni cu ganduri bune.
Mie imi este greu sa ma simt fericit din cauza unor dureri cronice. Dar am si momente de bucurie, de exemplu cand citesc sau scriu la Baabel, cand imi vad nepotii sau asist la un spectacol reusit.
Draga Tibi, multumesc pentru aprecierea ta. Esti un MARE generos, intr-un fel imi pare rau ca nu ne cunoastem.
Dar, trebuie sa-ti spun ca exista un doctor exceptional la Haifa, ortoped cu specializare in reumatologie, a rezolvat cateva cazuri de asemenea dureri cronice, e nascut in Israel si a studiat, s trait in USA. A revenit de cateva zeci de ani aici, fost director al sectiei de reumatologie la spitalul Rotchild-Bnei Tzion. Absolut exceptional. Din pacate si el pe phase out. Daca vrei detalii, scrie-mi la mail. Cu sinceritate cred ca merita. Mai am si alte idei 🙂 stii ca eu sunt doctor amator :-))
Superb articol. Cred că m-a decis să pun pe hârtie (mai corect pe words) momentele cele mai fericite din viața mea în locul unor insignifiante sau insipide subiecte politice, turistice sau tehnice.
Va multumesc
Eu aș vorbi concret despre momente de fericire de care se bucură fiecare om și care sunt cele mai diverse.. Dacă ele sunt multe, eventual te poți considera fericit pentru o perioadă de timp. Din păcate, aceste momente sunt tulburate de neplăceri, necazuri, nemulțumiri,. Există un fel de ecuație și trebuie să încerci să tinzi, în măsura în care depinde de tine, ca pozitivul să fie mai mare ca negativul. Bănuiesc că toți încercăm să facem acest lucru.
Din pacate acest lucru nu intotdeauna depinde de noi.
Eu ma conduc dupa afirmatia lui Voltaire “Am hotarat sa fiu fericit fiindca imi face bine la sanatate”! Subiectul tratat in acest articol excelent este foarte complex si suntem fiecare si fericiti si nefericiti, e important sa incercam sa inclinam balanta spre partea pozitiva si sa avem liniste sufleteasca, o stare vecina cu fericirea, zic eu.
Adevarat ai grait!
Cineva a scris o carte (oarecum cunoscuta) despre o lume dominata de dorinta de a fi fericiti – Aldous Huxley – A brave new world.
Solutia un drog/medicament – numit Soma.
Senzatia mea a fost ca inspiratia a fost Constitutia Americana in care dreptul de asi cauta fericirea este un drept inalienabil (al unui cetatean american).
Trump a venit mult mai tarziu.
Multumesc.
Cuvântul ” fericire” ,l-aș înlocui ca și D-ul GBM cu “mulțumire”. Mulțumirea e și ea temporară cum sunt toate emoțiile pozitive și negative .
Poate componența acelei “mulțumiri ” a fost prezentată cel mai bine de Piramida lui Maslow , a psihologului american-evreu Abraham Maslow [1908-1970] piramidă , la a cărei bază stau nevoile fiziologice iar la vârf autorealizarea.
Articol interesant ! Felicitări !
Multumesc Evi!
De mult n-am mai fost atât de acord cu tine, Tibi!
Cine caută fericirea, eu ii dau imediat adresa: în ceruri!
De aceea senzația care trebuie câștigată (da, câștigată!) e MULȚUMIREA, multumirea de ceea ce faci, de ceea ce ești, de faptul că trăiești, dar mai ales pentru că ai reușit să trăiești (mai mult sau mai puțin) cum ai vrut și în special unde ai vrut.
De aceea toate sondajele se referă la mulțumire și nu la fericire.
Dar drumul spre fericire e asigurat de Noul Testament: Ferice cei săraci cu duhul, că a lor e împărăția cerurilor!
GbM
Mă bucur Gabi că ești de acord cu mine!