Continui gândul Havei Oren, exprimat într-un comentariu la articolul Evei Galambos despre situaţia actuală din Israel (https://baabel.ro/2023/02/demonstratiile-masive-din-israel-cine-are-dreptate/ ) și încerc să dezvolt ideea ei.
O criză existențială se resimte de obicei ca o catastrofă care vine subit, lovind în inima vieții de care până atunci ne-am bucurat și am considerat-o ca fiind de la sine înțeleasă. Criza existențială este un episod pentru care nu suntem niciodată cu adevărat pregătiți și care ne dă senzația că “ne fuge pământul de sub picioare”.
Criza existențială poate apărea ca un eveniment fizic sau natural, o boală gravă, sau o calamitate a naturii. Ea ne face să ne pierdem încrederea în certitudinea existenței, în D-zeul nostru, în soartă, ori în dreptate.
Dar când criza existențială apare sub forma unor evenimente sociale sau interpersonale, ca de exemplu pierderea serviciului, sau renegarea de către un părinte, sau o hotărâre judecătorească nedreaptă, atunci efectul poate fi și mai cumplit. Avem senzația că nimic nu mai e sincronizat, nimic nu mai este la fel ca înainte și că nu mai putem avea încredere în nimeni.
Experiența aceasta este bine descrisă în romanul Procesul de Kafka.
Cum poate evolua o persoană aflată în criză existențială ?
Pentru ca omul să reușească să iasă din criza existențială este nevoie să acționeze în toate dimensiunile experienței sale în așa fel încât să fie stăpân pe fiecare, pentru a-și reorganiza viața.
La nivel fizic, o persoană în criză trebuie să găsească un loc sigur, unde să se poată apăra de alte lovituri. Are nevoie de hrană bună și somn pentru a menține sănătatea corpului și a minții, recuperându-și astfel senzația de integritate personală.
La nivel social, sarcina este de a clădi relații noi și solide, unde încrederea este dezvoltată pas cu pas. Este important să exprimăm emoții doar când suntem pregătiți de a o face. E necesar să preluăm controlul procesului și să facem față pierderilor, doliului sau dubiilor. Avem nevoie de senzația că aparținem comunității și avem un rol prin care contribuim societății, chiar dacă pentru un timp ne-am retras din ea.
La nivel psihologic sau mental trebuie să asigurăm capacitatea de a gândi clar. Trebuie să ne luăm responsablitatea de a trece peste dezastru, fără a-l nega, reconstruind eul și viața personală.
Trecând prin aceste faze putem ajunge la dimensiunea spirituală sau filosofică a experienței noastre. Ne putem forma un nou cadru al existenței, în care să explorăm forțele universale care joacă un rol în viața noastră. Trebuie să ne întrebăm ce înseamnă să fii o ființă umană, ce menire are viața noastră și cum poate fi folosită. Învățăm că viața nu este simplă și evenimente neașteptate pot transforma și răsturna totul. Siguranța este relativă. Învățăm că nimeni nu are întotdeauna dreptate și nici nu greșește întotdeauna. Nimeni nu este bun sau rău. Și trebuie să fim modești și umili când observăm sau întâlnim unul pe celălalt.
Din adâncimea disperării suntem datori nouă înșine să ne reclădim rezistența și să începem urcușul încet, dar sigur, pas cu pas, până găsim soluția, chiar dacă acest lucru pare imposibil.
E vorba de curajul existențial. Un îndemn pentru oricine căruia pământul îi fuge de sub picioare! Succes!
Eva Grosz
27/02/2023
Sursă: Rising from Existential Crisis, Life Beyond Calamity de Emmy van Deurzen
23 Comments
Viața va continua să curgă în vadul ei,aici în Israel.Cu oarecare ezitare il citez pe Stalin,care după atacarea Uniunii Sovietice în l941,se adresa unor oameni striviți de evenimente cu încurajarea: O SĂ FIE SĂRBĂTOARE SI PE ULIȚA NOASTRĂ!
În ziua de 4 martie 1977,puțin după ora 21,mi-a fugit podeaua de sub picioare.Senzația m-a urmărit luni de zile după cutremur.Lucru știut,o pierdere a reperelor,o destabilizare a vieții ne poate copleși în orice clipă.Angoasa Dvs este întru-totul îndreptățită. Nu pot decât să încerc ,fără pretenții,să vă încurajez.Mă adresez Dvs înarmat cu două certitudini:
1-NU SUNTEȚI SINGURĂ!
2-PRIN FORȚA ÎMPREJURĂRILOR
EXASPERANTUL GALOP SE VA OPRI,IAR CAVALERII APOCALIPSEI JUDICIARE VOR AMUȚI SAU VOR SCHIMBA PLACA.
SĂRUT MÂNA,DOAMNA GROSZ!!
Vă mulțumesc ! Dvs și soția scrieți mereu cu înțelepciune și frumos !
Intr-adevar, romanul “Procesul”de Kafka descrie o criza existentiala. Am putea spune ca aceata criza este mama tuturor crizelr existentiale fiindca – spre deosebire de situatiile descrise in articol si in comentarii – eroul nu afla niciodata de ce a fost condamnat. Si nici cititorul. Cand dusmanul e invizibil. nu ai cu cine sau cu ce te lupta!
Ce mi-a placut mult in descrierea ta a solutiilor propuse de Emmy van Deurzen este ca toate indicatiile ei, pasii propusi de ea pentru a birui criza si a-ti recladi o viata normala presupun actiune pe mai multe planuri, o intelegere si o atribuire de sensuri noi existentei noastre.
Nimeni nu a explorat acest fenomen mai bine decat scriitorul existentialist-absurdist Albert Camus in romanul sau “Ciuma.”
Cred ca situatia din Israel, frustranta si derutanta cum e, se va rezolva pana la urma, relativ satisfacator.
Marina, mă bucură optimismul tău !
La acest link se pot urmări videoclipuri, fiecare de câteva minute, unde autoarea Emmy van Deurzen încearcă să dea soluții pentru diferite probleme și dificultăți ce se pot petrece în viața fiecărui om.Din fiecare se poate învăța.
https://www.youtube.com/@EmmyvanDeurzen/videos
In viata fiecăruia sunt crize existențiale.
Sa ne gândim la generatia părintilor nostri care au trecut războiul si Holocaustul, apoi au trebuit sa se incadreze si sa construiasca o noua societate. Sau la toți cei care au imigrat in Israel sau alte colturi ale lumii.
Totusi nu cred ca cei care trec printr- o criza existentiala personală puternica, ışi pot reveni complet, si nici ca psihologul poate juca vreun rol.
O carte interesanta, desi nu aduce un suport in cazul unei suferinte care te macina , te roade, incet incet te distruge.
Marica dragă , așa cum spui toate generațiile și fiecare în parte pot trece prin crize existențiale .
Și ai dreptate, omul care este lovit nu mai rămâne același . Dar cine rămâne același o viață ?
Viața te schimbă tot timpul și dacă nu te ridici dintr-o cădere nu mai poți trăi. Trebuie să fii în mișcare.
Mi-am pus intrebarea daca putem parcurge etapele pe care le mentionati (foarte valabile) individual, singuri sau avem nevoie de ajutorul altora, apropiati sau profesionisti. Cred ca tine de optiunea fiecaruia si de fire. Articolul imi place mult si m-am regasit in cele scrise de dvs.
Dragă Anca ,eu cred că întotdeauna ajutorul unui om care înțelege problemele vieții e bine venit.
Alții contestă acest lucru.
Mens sana in corpore sano nu este un lucru ușor de menținut.
Am trimis mai multe explicații pe mailul tău.
Mă tem că “partea cealaltă” nu simte că ar fi într-o criză existenţială, ci dimpotrivă, jubilează pentru că are puterea de a face ce vrea. Dialogul e foarte greu de demarat pentru că e nevoie de doi.
Ai dreptate în cazul de care vorbim.
Eu nu cred ca sunt in nici o criza existentiala, si in realitate, sunt convinsa ca majoritatea celor care demonstreaza o fac in stilul oilor lui Panurge, putin cred ca ar fi in stare sa explice in profunzime de ce se revolta impotriva reformei judiciare, care contine cu siguranta si unele elemente pozitive.
Exista spiritul de turma, care in acest context primeaza.
Iar crize existentiale, la varsta noastra, cred ca nu-si au locul. Si daca chiar il au, ele sunt provocate de problemele personale pe care le are unul sau altul si nu de problema politica a unui stat.
Daca cineva chiar le are, probabil ca psihologul – nu cred de altfel in aceasta activitate – l-ar putea ajuta, dar pe de alta parte ma intreb, daca situatia e atat de neagra, pentru ca nu trebuie uitat, ca cine a facut pacea in Israel au fost partidele de dreapta, si ca acei conducatori care au ajuns in pozitii responsabile si-au
moderat pozitiile. Acest lucru, din pacate, nu stiu daca este valabil pentru dreapta dementa, adica acei indivizi din partidele de extrema dreapta ai carei reprezentanti au fost totusi alesi de publicul israelian. Acei care cred ca pamantul pe care traim le apartine in baza legilor halachice, sau ale vechiului testament, in exclusivitate, acei oameni sunt periculosi si fanatici cu adevarat, cu atat mai mult cad ajung la a pune mana pe putere.
Veronica, în comentariul tău găsesc multe lucruri la care gândesc la fel ca tine .Dar cred și faptul că acum cu toții împreună și fiecare în parte ne aflăm într-o răscruce de drumuri. Așa o scindare în populația israelului nu a fost de când există țara. Și mai cred că sunt mulți oameni inteligenți, care demonstrează împotriva guvernului. Și ei știu de ce. Tu nu vezi ce face ministrul Ben Gvir? Nu știi că reforma va trece puterea îîn mâna polticienilor. Și atunci nimeni nu-i poate controla? Cine nu convine politicienilor va fi dat afară. Miliția și Armata sunt răscolite. Oameni pe care cu toții ne bazam. Oameni care își periclitează viața și au familii.Au copii. Ei trebuie să simtă că au motiv să își pericliteze viața. Și vezi că astă seară s-a tras în tineri nevinovați. Nu e criză existențială ? Și ea e greu de oprit.Demonstranții sunt o turmă?! Dacă aș fi tânără aș merge și eu. Nici anarhiști. Sunt oameni care cred că în ce au crezut nu va mai fi. Eu cred la fel. Admir curajul celor care demonstrează.Dar sper să nu ajungă la violență.Există și alte crize existențiale. Holocaustul nu a fost o criză exitențială? Comunismul nu a fost? Sunt și personale, desigur.
E bine sa poti reinvia ca pasarea Phoenix. Iti admir curajul si puritatea sufleteasca!
Chiar nu știu ce să-ți răspund la asta…
Dar răspunsul l-a dat teroristul care a tras cu revolverul în trei tineri în inima Tel Avivului astă seară.
Divide et impera.Cineva mai deștept ca mine a spus asta.
Israelul se află astăzi în mijlocul unei crize existențiale Cu toții o recunoaștem.
Autoarea- Prof.Emmy van Deurzen născută în 1951 la Haga în Olanda, trăiește în Londra . Este filozof ,psiholog și se ocupă cu terapie existențială. Autoare a mai multor cărți din domeniul terapiei existențiale. Este conducătoarea Școlii Noi de Psihoterapie și Consultații în Londra. Cartea Rising from existential crisis- vorbește de fenomenul crizei existențiale în general și de soluțiile prin care omul poate ieși din ea. Cartea vorbește și despre criza Brexitului. Ea e scrisă pentru oricine care se află într-o perioadă de criză existențială. .
Știu și eu? Probabil că aceste sfaturi pot ajuta persoanele aflate în criză, dar în cazul acesta nu e vorba de criza mea personală, ci de una la nivel național care cere cu totul alte măsuri.
Dar fiecare în parte trebuie să facă pași pentru a salva pe el însuși și aproapele său de criza pe plan național. Din ce se naște dialogul ?
Rezolvarea crizei naționale va rezolva și crizele personale la care a dus.
Înseamnă că nu m-am exprimat bine în articol. Eu cred că noi oamenii ,care simțim că “ne fuge pământul de sub picioare”,[ m-am referit la situația actuală], trebuie să inițiem dialoguri . Dacă fiecare ar vorbi cu o cunoștiință sau prieten din partea opusă a politicii poate am ajunge la o cale de mijloc și nu așteptând pe cei “de sus” să o rezolve. În schimb ce facem :mereu creștem tensiunea între noi. Dialogul e imposibil dacă te asculți doar pe sine.E greu, dar e posibil.
Eu fac acest lucru când am ocazia și așa am și auzit de la cineva că regretă că a votat cu dreapta.
Știu că faci ! Toată cinstea !