Miniatură cu fetiță exploratoare

Am mai spus într-un articol precedent (https://baabel.ro/2021/10/miniatura/ ) că-mi place mult să colecționez momente de viață care mi se oferă sub forma unor clipe de grație. Într-o după amiază din zilele trecute am fost din nou martora fericită a unei astfel de clipe, surprinzând pe stradă o conversație drăgălașă dintre o bunică și nepoțica ei. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am hotărât pe loc s-o împărtășesc. Cele două se întorceau de la grădiniță, bucurându-se de o destul de lungă plimbare pe străzi lăturalnice, ferite de circulația prea intensă a orașului. În cartierul nostru, în care și eu mă plimb mereu, sunt străzi întregi de case cu grădini îngrijite, pline de flori și pomi, majoritatea ornamentali, care asigură trecătorilor ambianța plăcută a părții vechi a orașului. E liniștitor să treci pe aici, primăvara fac aproape zilnic rondul zonei ca să văd ce tufe au mai înmugurit și dacă lalelele, narcisele, câte o magnolie, sau gutuiul japonez au dat deja în floare, sau mai trebuie să le așteptăm câteva zile ca să ne încântăm de darurile lor.

Bunica și fetița din povestea mea discutau despre fel de fel de lucruri, iar eu aveam privilegiul să trag cu urechea venind în spatele lor. Micuța avea probabil cam patru ani sau și mai puțin și punea multe întrebări la care nu accepta răspunsul ”nu știu”. Bunica trebuia să știe, cum adică?!

La un moment dat micuța Maia, căci așa îi spunea bunica, se tot apropia de peretele câte unei case și îi șoptea ceva așteptând apoi puțin. La câțiva pași mai încolo, la altă casă repeta operațiunea, punea o întrebare șoptită peretelui și aștepta răspunsul… Nu auzeam ce le spunea caselor, dar a făcut manevra asta de câteva ori, până când bunica a înțeles demersul micuței și a întrebat-o:

– Ce faci, Maia, vorbești cu pereții? Așa v-a spus vouă azi doamna educatoare la grădiniță? Că are impresia că vorbește cu pereții?

– Da, Buna, de unde știi? – făcu Maia ochii mari.

– Și pereții nu-ți răspund nimic, nu-i așa? Deci poți să vorbești cu pereții, Maia?

– Nu poți, Buna, că ei nu știu să vorbească, nu știu să răspundă! – se dumirise Maia în după-amiaza de februarie.

– Carevasăzică voi trebuie să fiți atenți la doamna educatoare și să-i răspundeți la întrebări, nu-i așa?

Micuța n-a zis nimic, probabil cântărind în mintea ei de fetiță adorabilă ce înseamnă să faci un lucru inutil. Maia verificase ”pe viu” cum stă treaba cu vorbitul cu pereții.

Zâmbeam încântată să descopăr cum o fetiță minunată, ieșită parcă dintre paginile unei cărți de povești, punea în concretul ei imediat de copil o abstractizare specifică adulților.

Mi-au revenit pe loc în memorie lungile discuții pe care le aveam în adolescență cu mama mea care a fost educatoare timp de 40 de ani și care îmi povestea aproape zilnic pățanii de la grădinița unde lucra.

Cel mai greu le venea copiilor să înțeleagă, la vârsta de doi ani jumate sau trei, cum se face că azi devine ieri și mâine se transformă în azi, ba mai mult, ieri a fost și el, la un moment dat, un mâine pentru un azi trecut deja…

O zi de primăvară timpurie, o stradă aproape pustie și, iată, primesc privilegiul de a asista la încercările unui omuleț de a desluși cum stă treaba cu lumea asta, ce-i posibil și ce nu, pe verificatelea. Am simțit că am primit un dar, unul mic și prețios, ca și când aș fi fost admisă să arunc o privire în universul atrăgător și surprinzător al micuței Maia. Mi s-a confirmat încă o dată faptul că banalul unei zile obișnuite poate ascunde clipe fermecate și, în câte un moment aproape magic, poți să ai norocul să le identifici.

Anca Laslo

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on March 24, 2023 Reply

    Miniaturile Ancăi Laslo (aceasta e a treia, celelalte le găsiţi la aceste adrese https://baabel.ro/2022/12/miniatura-cu-jucarie-uitata/
    https://baabel.ro/2021/10/miniatura/) sunt dantelării imaginare croşetate gingaş în jurul unor secvenţe citadine cu copii, dezvăluind sensibilitatea autoarei faţă de copii şi copilărie. Abia aştept s-o citesc pe următoarea.

  • Ana Lucia Suteu commented on March 24, 2023 Reply

    Minunată poveste și o minunată povestitoare.

  • Anca Laslo commented on March 24, 2023 Reply

    Apreciez foarte mult toate comentariile primite pentru care va multumesc tuturor!

  • Marina Zaharopol commented on March 24, 2023 Reply

    Un text delicat, creionat in pasteluri. Bravo, Anca!
    Inca o dovada ca ineditul ne gaseste pe noi, ne surprinde in momentele cele mai neasteptate, dar ca depinde de noi sa-l recunoastem ca atare si sa-l apreciem pentru ce ne ofera.

  • Lucia commented on March 23, 2023 Reply

    Minunat! Am fost și eu cu voi acolo, prin povestirea adorabila. Mulțumim mult Anca pentru toate cuvintele, ideile, poveștile și farmecul pe care îl împărtășești cu noi!

  • Veronica Rozenberg commented on March 23, 2023 Reply

    Din textul literar al Ancai am putut sa inteleg mai mult decat o spun cuvintele, pentru ca numai in zilele trecute, impreuna, pe sub pomii infloriti ai primaverii 2023, corcodusii, gutuia japoneza (specie pe care am invatat-o de la Anca) sau toate florile arborilor care infloresc inainte de a infrunzi am schimbat idei si povesti, asa fel ca pot percepe exact, perle ca cele insiruite de Anca pe firul amintirilor si al talentului sau.

  • Eva Grosz commented on March 23, 2023 Reply

    Mica poveste ne atrage atenția la cât de mare este imaginația unui copil, cât de mare e curiozitatea copilului și cât de important este să ascultăm întrebările puse de ei și să le răspundem într-un mod serios.. Minunat !

  • Hava Oren commented on March 23, 2023 Reply

    O perla in miniatura.

  • Monica Uivarosan commented on March 23, 2023 Reply

    Textul este gingaș și adorabil, cu descoperirea lumii de către o copila…
    Te rog să ne povestești și alte întâmplări din experiența mamei tale cu cei mici.
    Măiestria ta constă, cred eu, în faptul că am simțit toată inocența micuței care ,,vorbea cu pereții “.

    • Anca Laslo commented on March 23, 2023 Reply

      Bunã idee sa mai scot din sacul amintirilor
      povestile mamei, multumesc mult Monica!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *