Miniatură

De cele mai multe ori sunt atentă la întâmplările din jurul meu, uneori ele mă includ și pe mine, alteori nu, le observ cel mai bine pe cele frumoase. E ca și când aș face o colecție de momente, la fel cum alții colecționează căni cu inscripții haioase, eșarfe colorate sau magneți de frigider. Uneori, întâmplările din colecția mea sunt bizare sau pline de emoție, de necrezut sau nostalgice și multe îmi revin mereu în memorie. Azi am să creionez una dintre ele, care îmi aduce adesea un surâs în gând.

Pe strada pietonală care străbate centrul orașului, pe vreo doi kilometri, de la teatru până la gară, sunt multe cafenele, restaurante, magazine, librării la parterul celebrelor palate orădene, pline de eleganță, pline de culoare și de atmosfera frumosului început de secol XX, când războaiele și comunismul încă nu sluțiseră fața umanității. Strada aceasta, ca multe altele din oraș, e plină și de porumbei. Fiindcă de-a lungul străzii, în două locuri, avem fântâni arteziene, porumbeii își fac veacul în preajma lor, mai ales vara. Din păcate ei murdăresc fațadele clădirilor și astfel, într-o oarecare disperare de cauză, spre a le stopa înmulțirea, acum vreo trei ani, s-a dat o hotărâre de consiliu local prin care se interzicea hrănirea porumbeilor. Ești pasibil de amendă dacă ești prins asupra faptului. Totuși mulți cetățeni mici sau mari le aruncă bucățele de pâine, sau le fac o mică porție din covrigul cu semințe savurat în timpul plimbării.

La unul dintre capetele pietonalei, e un domn în vârstă care îi iubește în mod special și atunci când hrănește porumbeii e mai înțelept să ocolești zona, fiindcă îți va face observație dacă, fără să-ți dai seama, îi zburătăcești… Mă gândesc de multe ori că sunt, poate, singurii lui prieteni.

Unul din magazinele de pe stradă vinde pâine, e un brand mai nou care promovează pâine artizanală, patiserie cu aparență de ”acasă” și alte câteva bunătăți, nu multe, cu mare succes la trecători. Trec și eu adesea pragul acestui magazin și, intrând pentru târguielile nu chiar zilnice dar frecvente, așteptam să-mi vină rândul. Între timp, intră năvalnic pe ușă două fetițe, de mână, una de vreo patru ani, cealaltă ceva mai mare, de cel mult șase ani. Amândouă tocmai ieșiseră dintr-o carte de povești cu fetițe blonde, pornite prin lumea mare… Cea mică, îmbrăcată în rozul fetițelor de patru ani, minunată și foarte agitată, avea în mână bancnota verde de un leu pe care o întindea către vânzătoarea de la tejghea. Aceasta, aproape o fetiță și ea, o întreabă cu toată seriozitatea ”ce dorești să-ți dau?” iar micuța îi răspunde plină de importanța faptei ei ”Aș vrea firimituri, de un leu, ca să le dau porumbilor”!

Fata care vinde nu pare deloc contrariată și-i răspunde:

”Îți dau imediat, așteaptă numai puțin să termin de servit. Nu trebuie să-mi plătești nimic!”

Curând, strânge de pe masa de tăiat, cu măturica ei specială, firimituri într-o pungă pentru ”porumbii” care se vor bucura de festin grație micuțelor binefăcătoare. Fetițele mulțumesc amândouă în gura mare și se reped afară ca să-și îndeplinească misiunea. Toți cei din magazin surâdem, complici la prânzul porumbeilor chiar dacă, cum spuneam, suntem în ilegalitate…Totuși, nimeni nu va amenda fetițe de patru ani.

Mi-am amintit în timp ce plăteam pentru pâinea neagră cu semințe, pe care o prefer, de o întrebare scrisă cu cretă colorată pe asfaltul unei alei din parcul meu cel mai drag, așezat de-a lungul râului.

”Dacă te-ai întâlni azi cu tine copil, ce ți-ai spune?” scria pe asfalt. Primul răspuns care mi-a venit în minte și care se pare că este întotdeauna cel adevărat, a fost ”Crede în tine și îndrăznește!”

Am ieșit în strada luminată de soarele amiezii, unde fetițele se ocupă de ”porumbi” și i-am mulțumit lui Dumnezeu că firimiturile sunt totuși, încă, pe gratis.

Anca Laslo

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Fleur Horge commented on October 24, 2021 Reply

    Ce frumos!🤗❤️

  • Mari Simona Teusan commented on October 23, 2021 Reply

    …Tare-mi place cum scrii…Imi bucuri sufletul…

    • Anca Laslo commented on October 23, 2021 Reply

      Multumesc din inima!

  • Marina Zaharopol commented on October 22, 2021 Reply

    O vinieta excelenta care pare surprinsa pe o pelicula de film! Protagonistii: porumbei, cateva fetite de diverse varste, cativa adulti. Un sentiment cald de bunavointa si generozitate ii uneste pe acesti protagonsti intr-o comunitate ad hoc.

    Mi-a placut mult, Anca, si senzatia ta de recunostinta pentru tot ce implica acest episod, aceasta miniatura.

    • Anca Laslo commented on October 22, 2021 Reply

      E o mare bucurie pentru mine ca-ti place ceea ce scriu, iti multumesc din suflet!

  • tiberiu ezri commented on October 22, 2021 Reply

    Cea mai umana povestire a ta, ai putea sa-ti auni asemenea memorii si sa scrii o carte de calitate.
    De altfel, porumbeii nu murdaresc cladirile; ele sunt pictorite grafiti aviene.

    • tiberiu ezri commented on October 22, 2021 Reply

      sa-ti aduni…

    • Anca Simona Laslo commented on October 22, 2021 Reply

      Multumesc! Pictori deghizati, da…

  • Veronica Rozenberg commented on October 22, 2021 Reply

    Lectura “Miniaturii” te indeamna la reflectii felurite, legate de prezenta ta fizica, dar mai ales sufleteasca in lumea din jurul tau. Este nu numai calitatea descrierii momentului care te bucura si iti aduce zambetul si lumina in suflet, dar poate mai mult constientizarea celorlalti, sau mai ales a celor care mai pot, mai stiu, si mai fac fapte bune si dezinteresate.

    Anca, un gest potrivit este ca si cum a-i intinde o mana celui care are nevoie. Fie ca este vorba de o vietate cu aripi, care poposeste in jurul pietii cu fantanile arteziene. Iar fetitele au invatat sau au intuit ca poat face aceste gesturi, uneori lumea din jur participa la bucuria lor.

    O sa incep sa visez sa ajung la Oradea….

    • Anca Laslo commented on October 22, 2021 Reply

      Toata intamplarea mi s-a parut atat de luminoasa incat trebuia s-o fixez in cuvinte. Iti multumesc mult si cand vei veni la Oradea ne vom plimba printre porumbei.

  • Tiberiu Georgescu commented on October 21, 2021 Reply

    Stimata doamna Anca Laslo,
    Sarut mana.
    Numele meu este Tiberiu Georgescu, sunt medic.Calatoria dumneavoastra pe strada Republicii asa cum o stiam eu in anii 70 cand poposisem in Oradea m-a emotionat in asemenea masura incat am parcurs “per pedes” drumul din piata teatrului pana aproape de gara, mai precis pana la strada Bucegi, din imediata vecinatate a garii.Am locuit pe Bucegi imediat dupa venirea mea in Oradea..Este ora 23,mi-ati luat somnul si bine ati facut;pornesc a va scrie amintiri din anii ’70 care m-au marcat neinchipuit de mult si pt. care va multumesc ;ele sunt un imbold in a va scrie. .
    Textul promis-cam lung- nu-l veti gasi la aceasta rubrica;litera f.mica e oarecum obositoare pt.. ochii unui viitor nonagenar ca mine, astfel jncat o voi ruga pe doamna Andrea sa-l accepte la redactie iar de acolo sper sa ajunga la dumneavoastra.
    Un gand bun pt. dumneavoasra si pt. cei ce va sunt dragi.
    Scuze pt. posibilele gereseli de forma.

    Noapte buna.

    Tibriu Georgescu..

    • Veronica Rozenberg commented on October 22, 2021 Reply

      Tiberiu buna seara, emotionanta experienta ta citind acest articol, pune-te pe scris, multe clipe nostalgice furmoase, Noapte buna !!

    • Anca Laslo commented on October 22, 2021 Reply

      Cat ma bucur si cat de mult va multumesc!

  • Hava Oren commented on October 21, 2021 Reply

    O mică perlă!

    • Anca Laslo commented on October 21, 2021 Reply

      Multumesc Hava!

  • Andrea Ghiţă commented on October 21, 2021 Reply

    Şi din această miniatură răzbate iubirea autoarei pentru oraşul ei.. O cilpă senină surprinsă pe retina privitoarei sensibile ne face şi pe noi să ne limpezim sufletul.

    • Anca Laslo commented on October 21, 2021 Reply

      Multumesc frumos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *