Iluziile colective au întotdeauna un preț tragic deosebit de ridicat. Nu va fi altfel nici în cazul războiului proxy din Ucraina: Occidentul și Kievul nu vor învinge Rusia pe câmpul de luptă, nu vor alunga trupele ruse de ocupație din Crimeea și Donbas și nici nu vor obține prăbușirea regimului de la Kremlin, chiar dacă Ucraina și Occidentul au avantajul moral al unui război relativ de apărare.

Va rezulta o țară în ruină, depopulată, și un Occident mai sărac, mai vlăguit, mai degradat social și economic din cauza efortului militar și financiar inutil. Până și NATO și în special SUA vor ieși din crâncenul conflict cu un prestigiu super șifonat, precum după Iraq și Afganistan. O parte a Ucrainei va rămâne cu siguranță sub ocupație rusească.

Încă un gând, sper cât se poate de clar: cum își pot imagina superprofesioniștii strategi geopolitici din think tank-urile occidentale că o eventuală dezagregare statală a Federației Ruse va fi benefică pentru restul lumii? Disoluțiile statale ale Irakului, Siriei și Libiei, slăbirea unor state arabe stabile precum Egiptul și Algeria au reprezentat incubatorul fertil al extremismului islamic. Nu sunt suficiente aceste focare de instabilitate, aceste state eșuate? Vrea SUA și NATO ca în locul Rusiei stabile și puternice de azi să existe 5-6 state dominate de ultranaționaliști ruși, radicali islamici sau interlopi caucazieni, fiecare în parte cu materii prime, rezerve valutare, surse de energie și mai ales disponibilități militare nucleare? Eventual 5-6 noi state precum Pakistanul, ostile Occidentului, scăpate de sub orice control internațional?

       %

Simbolistica și propaganda de război sunt turate la maxim. Vizita-surpriză aparent temerară a președintelui Biden la Kiev și cea strategică la Varșovia sunt menite să compenseze oboseala mediatică a Occidentului și să atenueze întrucâtva opoziția tot mai consistentă a opiniei publice apusene la efortul de război al NATO, cu precădere în Europa.

De asemenea, vizita celui mai puternic om al planetei la Kiev reprezintă o încercare disperată a președintelui Zelensky de a insufla siguranță și speranță propriei populații, zdruncinată și demoralizată de urmările grave ale conflictului de peste un an și înclinată tot mai mult spre o soluție pașnică, în primul rând pentru încetarea focului.

După modesta mea opinie, narativa mainstream și triumfalismul războinic occidental ar trebui să fie proporționale cu lungimea baionetei NATO. În ciuda așteptărilor și expertizelor militare occidentale, eu opinez că aceasta se va toci în mod rușinos în acest război devenit tot mai mult unul de uzură.

Cu excepția Bakhmut-ului, acest important nod de transport pe care trupele ruse, mai precis cele ale formațiunii paramilitare Wagner, se străduiesc din răsputeri de opt luni să-l cucerească, pe toată linia frontului lungă de peste 1000 de km, practic nu are loc niciun fel de ofensivă rusă de proporții. Trupele ruse țin sub presiune constantă pozițiile ucrainene, priciniundu-le pierderi umane și logistice importante, mai ales printr-un bombardament aproape continuu de artilerie.

Rusia nu se grăbește, are timp deocamdată, până când va sosi eventual ajutorul masiv de blindate atât de mult trâmbițat din Vest.

Cred că Putin și conducerea militară rusă duce practic un război de poziții, de uzură, menit să extenueze în primul rând resursele umane combative ale Ucrainei, unde dacă actuala rată de pierderi se va menține, în cel mult 3-4 luni Kievul nu va mai avea militari apți de luptă. Faptul este ilustrat de sute de videouri și podcasturi, bineînțeles nu din mass media oficială, filmate în special în zonele cu minortități ungare și românești, unde bărbații locali, majoritatea peste 45 de ani, sunt luați cu forța de autoritățile militare ucrainene din benzinării, biserici, consilii locale, cârciumi, și duși la oaste fără preaviz, înștiințări și alte asemenea mizilicuri administrative. 

%

Cu obișnuitele surle și trâmbițe, Uniunea Europeană a adoptat cel de-al 10-lea set de sancțiuni economico-financiare împotriva Rusiei. Conținutul lor este tot mai hilar, mai aerian și mai ineficient. Conducerea Consiliului Europei a preluat cu brio deviza comunistă – Din greșeală în greșeală până la victoria finală. Dorințele devin propagandă și înlocuiesc realitatea. Această politică heirupistă ab ovo este sortită eșecului. Numai că super experții din Bruxelles și Washington nu învață nimic din experiența istorică și determinismele economice și nici din eșecurile fostei propagande comuniste. Mai rău, vajnicii conducători europeni și americani, super războinici din fotolii substituie lozincile realității.

Aș dori doar să enumăr în treacăt două contraexemple sugestive:

1. Timp de peste 40 de ani Israelul a fost supus unui strict embargo economic și financiar din partea statelor arabe, a unei părți a statelor africane și socialiste și totuși începând cu anii 2000 a devenit o putere hi-tech, soft, cibernetică, de producție de armament sofisticat și mai nou energetică.
2. De 30 de ani Iranul e supus unor sancțiuni drastice din partea SUA și a majorității statelor apusene și totuși Iranul a devenit în mod univoc o putere regională militară, nucleară și chiar tehnologică. Teheranul dispune de centrale nucleare, de rachete balistice cu rază lungă de acțiune care pot lovi ținte chiar în Europa, construiește drone testate cu brio în Ucraina, sateliți proprii și echipamente electronice și de comunicații.

%

Națiunea reprezintă un concept politic și etnic specific epocii moderne și contemporane. Ea are două componente care se completează și se întregesc reciproc: națiunea etnică și națiunea statală.

De cele mai multe ori cele două concepte sunt diferite, uneori națiunea etnică transcede națiunea statală, alteori națiunea statală transcede națiunea etnică. Mai simplu expus, în epoca contemporană, de cele mai multe ori granițele etnice nu corespund de cu cele statale.

Orice guvern responsabil alege primatul națiunii etnice asupra națiunii statale, mai ales în condiții de război sau conflict armat. Esențial și vital e să salvezi viața, continuitatea și pe cât posibil stabilitatea propriei națiuni, chiar în condițiile unor pierderi teritoriale importante.

Pacea sau măcar acalmia, conservarea vieții națiunii înainte de toate!

Vă aduc în atenție urarea evreiască Lehaim, adică Pentru Viață, viața e valoarea supremă dăruită de Dumnezeu. Nici patria nu este înaintea vieții. Umanismul este centrat primordial pe viața omului, orice valoare se subsumează celei a vieții. 

Poporul evreu a supraviețuit două milenii fără patrie. La fel și armenii sau curzii și multe alte popoare mici.

Orice conducere de stat responsabilă are obligația primordială să asigure securitatea propriei națiuni, chiar în detrimentul suveranității de stat.

Pace contra teritorii poate fi o soluție salvatoare, cel puțin de moment. Un proverb internațional spune că: „Cine câștigă timp câștigă viață”. Israelul a făcut-o de pe o poziție de forță la Madrid, la Camp David, cu Iordania și chiar cu Autoritatea Palestiniană. Israelienii au câștigat deja câteva decenii de pace relativă sau măcar de înghețare relativă a conflictului. Doar cu Gaza n-a dat rezultatele așteptate.

URSS-ul lui Gorbaciov a făcut la fel, s-a retras din Europa de Est din cauza slăbiciunii propriului sistem comunist aflat în plină descompunere, dar și în speranța unui nou echilibru geostrategic.

În ciuda garanțiilor occidentale, NATO s-a extins treptat spre est, Ucraina fiind ultima picătură care a determinat actualul război.

George Vigdor