Autorul volumului Cu trenul expres spre moarte, Leonard Zăicescu, a văzut lumina zilei în anul 1927, într-o familie de evrei gospodari, cu mulţi copii, într-un Iaşi întroienit încă de omătul unei ierni lungi şi geroase.

Şi-a petrecut copilăria în partea de jos a străzii Păcurari, lângă Şcoala Primară de Fete Petru Poni. În curtea lungă de la nr.133 locuiau şi convieţuiau în bună înţelegere vecini de diverse naţionalităţi (români, ruşi, evrei, turci, unguri, etc.) care se ajutau reciproc şi erau mereu alături, la bine şi la greu. De strada Păcurari sunt legaţi cei mai frumoşi ani ai copilăriei lui Leonard. Curtea lor a fost o „oază a păcii şi a bunei învoiri într-un ocean al duşmăniilor şi al patimilor oarbe”.

Leonard Zăicescu nu a uitat niciodată anii petrecuţi la şcoala primară Regele Carol I, o şcoală de elită situată nu departe de Copou, pe strada Pojărniciei, şi nici pe primul său dascăl, domnul Niculiu, care i-a îndrumat primii paşi în „lunga şi fără de sfârşit călătorie pe drumul cunoaşterii, cel ce se asemăna cu Domnul Trandafir căruia Mihail Sadoveanu i-a dedicat rânduri şi gânduri de aleasă preţuire”.

De cartierul Păcurari, de „dealul halutzim-ilor” l-au legat pe autor şi multe alte amintiri cum sunt cele despre organizaţiile sioniste din anii adolescenţei sale, de prietenii, haverimii, din acele organizaţii. Leonard a activat în organizaţia Dror, unde se desfăşura o bogată şi diversă activitate de instruire şi educare în spiritul reîntoarcerii evreilor din Diaspora pe pământul sfânt al strămoşilor pentru făurirea unui Cămin Naţional al evreilor.

Primele amintiri ale lui Leonard Zăicescu privind începutul perioadei persecuţiilor împotriva evreilor datează din anii 1938-1940, când a fost introdusă legislaţia rasială antievreiască. Atunci evreii au fost obligaţi să predea autorităţilor aparatele de radio.

Conformându-se acestor dispoziţii, A.I.Zilberman, tatăl lui Leonard, a împachetat micul lor aparat de radio cu galenă şi l-a predat la poliţie. Acele triste momente au rămas în memoria copilului ca „momentele arestării unei bucurii”, bucuria ascultării la radio a emisiunii Ora copiilor şi a meciurilor de fotbal. După aceea, povesteşte autorul, „viaţa noastră a devenit mai săracă şi mai tristă”.

În momentul când evreii au fost obligaţi să poarte steaua galbenă, prietenul şi colegul lui Leonard, Petru Răileanu, Picu, cum era apelat de colegi, a rugat-o pe doamna Zilberman să-i coase şi lui pe haină o astfel de stea. Nu-i cunoştea prea bine semnificaţia, dar dorea să fie la fel ca prietenul lui. „Gestul său simplu dar înălţător, de solidaritate frăţească, a ilustrat o prietenie pe care nu au putut-o fărâma nici pumnii şi nici ghioagele ţintuite ale neoamenilor din jur”.

Când evreii de la sate au fost obligaţi să se strămute la oraş, Zeida Mare, bunicul patern al lui Leonard, un bine-cunoscut cojocar din Bivolari, a fost nevoit să se stabilească la Iaşi.

Bivolari era o comună mare de pe valea Prutului, „o aşezare de oameni gospodari, vrednici de tot respectul”. Zeida Mare era cunoscut în comună ca un om de mare cinste şi cuvânt. El şi-a încărcat lucrurile într-o căruţă şi a pornit spre Iaşi, iar unii din prietenii lui de-o viaţă l-au condus până la prima încrucişare de drumuri din afara comunei. La Ţigănaşi, la 20 km de Iaşi, l-au atacat cinci huligani înarmaţi cu cuţite şi ghioage, conduşi de Alexandru Chişcă, frizerul, fostul şef al Cuibului legionar din Bivolari. Cu toţii au tăbărât pe Zeida Mare şi cu o ură sălbatecă l-au supus la o tortură barbară, ucigându-l. El a fost „prima ofrandă din familia Zăicescu pe jertfelnicul urii şi al dezmăţului antisemit”. Printre cele găsite în căruţa cu lucrurile bunicului era şi o carte cu pagini însângerate. Era Amintiri din copilărie de Ion Creangă, cartea pe care Zeida Mare o aducea în dar nepoţilor de la Iaşi. Această carte, mărturie a sfârşitului tragic al bunicului, este moştenirea însângerată aflată şi astăzi în biblioteca Isabelei, fiica lui Leonard Zăicescu.

În zilele din ajunul lui 29 iunie 1941, în rândul populaţiei evreieşti a Iaşului circulau tot felul de zvonuri înfricoşătoare despre viitoarea lor soartă, după cum menţionează autorul: „O zi întreagă, ziua de 28 iunie, ne-am petrecut-o în cea mai cumplită nelinişte, izolaţi în celula aceea de la subsol, rupţi de orice semn de viaţă din afară şi chinuiţi de cele mai sumbre gânduri. În crucea nopţii au început să geamă sirenele. Alarmă aeriană! O ploaie de plumbi ucigaşi s-a abătut asupra oraşului, scuipând moarte de pretutindeni”

În dimineaţa zilei de 29 iunie 1941, Leonard Zăicescu, adolescentul ieşean în vârstă de 14 ani, împreună cu tatăl său, au fost smulşi din sânul familiei şi mânaţi în curtea Chesturii de pe strada Vasile Alecsandri, „în plin centrul acţiunilor pogromiste din acele zile, când incitarea la ură împotriva evreilor s-a transformat într-un set de ordine ale guvernului Ion Antonescu privind uciderea în masă şi deportarea în Transnistria, ceea ce a constituit în fapt începutul aplicării <<soluţiei finale>> în cazul evreimii române”.

Evreii vânaţi pe străzi şi în casele lor, „s-au trezit masaţi, până la sufocare, în vagoanele de marfă ale unui tren sigilat, fără altă destinaţie decât neantul. Trenul urma să rătăcească lent, fără ţintă, în arşiţa verii, până când trupurile lihnite şi însetate deveneau cadavre”.

Tatăl, A.I.Zilberman, un om în floarea vârstei, la 46 de ani, combatant decorat în Primul Război Mondial, când luptase pentru făurirea României Mari, a fost răpus de „grindina de gloanţe slobozite din mitralierele jandarmilor” şi „însângerat, scrâşnind de durere” şi-a îndemnat fiul „să fugă până nu e prea târziu şi să ţină minte…”.

Tatăl a murit în groaznice chinuri fizice şi psihice în Trenul Morţii Iaşi-Călăraşi, fiul a supravieţuit chinului „fără ieşire şi fără speranţă” din Trenul Morţii Iaşi-Podu Iloaiei.

Tragedia morţii tatălui său l-a însoţit pe Leonard Zăicescu până astăzi, de-a lungul întregii sale vieţi.

În egală măsură nu-i poate uita nici pe acei OAMENI DE MARE OMENIE care în acele vremuri de ură şi de mare neomenie i-au ajutat pe semenii lor evrei să supravieţuiască.

Celor cunoscuţi, precum a fost Sevastiţa Răzeşoaia, cunoscută ca ţaţa Tiţa „un înger cu chip de ţărancă din Leţcanii Iaşilor, sau medicul ieşean Gheorghe Chipail, un renumit chirurg şi un mare OM”, dar şi multor oameni de bine, anonimi, care şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva evrei în suferinţă, le aduce un profund omagiu şi le păstrează veşnică recunoştinţă.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Leonard a studiat Filologia şi a absolvit şi un curs de pedagogie specială.

A debutat în ziaristică şi a fost membru al Sindicatului Mixt al Scriitorilor, Artiştilor şi Ziariştilor, sindicat al cărui preşedinte era Mihail Sadoveanu. A lucrat la Agerpres, la Radiodifuziune, în Cinematografie şi în redacţiile mai multor ziare şi reviste. O lungă perioadă de timp, până la pensionare, a fost profesor de limba română în învăţământul special.

În anul 1945 a dat o declaraţie ca martor în ancheta penală a responsabililor Pogromului de la Iaşi relatând cele petrecute în dimineaţa zilei de 29 iunie 1941 în imobilul unde locuia, pe strada V.Stroescu nr.12, în cursul zilei în curtea Chesturii şi a doua zi dimineaţa în faţa gării şi la urcarea în Trenul Morţii Iaşi-Podu Iloaiei.

Apoi, timp de peste cinci decenii a tăcut, ţinând ferecată în adâncul sufletului său durerea fără de margini a tragediei trăite atunci.

Concluziile Raportului Final al Comisiei Wiesel publicate în anul 2004 l-au ajutat să mărturisească drama personală a sa şi a familiei sale şi în anul 2007 a fost publicată prima ediţie a volumului său Cu trenul expres spre moarte.

În anul 2022 a apărut la Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Editura POLIROM Iaşi ediţia a doua, adăugită, a acestui volum, îngrijită de Elisabeth Ungureanu, director de comunicare în cadrul INSHR „Elie Wiesel”, responsabil de programe culturale şi educative.

Cuvântul-înainte al volumului se intitulează „Leonard Zăicescu îşi aminteşte” şi este semnat de dr. Alexandru Florian, director general al INSHR „Elie Wiesel” Bucureşti.

În cuprinsul acestor pagini, dr. Florian subliniază: „timiditatea şi un bun simţ ieşit din comun l-au făcut pe Leonard Zăicescu să se refugieze în sine şi să tacă atâta amar de ani!”  

În capitolul „Mărturie cu sufletul în palmă” autorul menţionează: „…Am hotărât ca măcar acum, în anii senectuţii, rândurile de faţă, modest şi pios omagiu adus memoriei martirilor noştri, să se constituie într-o mărturie de suflet şi conştiinţă, care să fie inclusă în dosarul adevărului despre Pogromul şi Trenurile Morţii de la Iaşi din iunie-iulie 1941 (…) Am tăcut prea multă vreme! Şi tocmai această tăcere îndelungată o simţeam ca pe o grea vinovăţie ce-mi apăsa conştiinţa. Cineva a spus, cu câtă dreptate, că uitarea celor asasinaţi în Holocaust, înseamnă a doua lor moarte! Iar martirii nu trebuie să moară! Moartea lor în cataclismul urii împotriva umanităţii îi face nemuritori.(…) Despre Pogrom, despre Trenurile Morţii, despre Holocaust îndeobşte, s-a scris mult, s-a scris enorm. Dar niciodată, oricât se va mai scrie, nu va fi destul. În nicio limbă nu există destule cuvinte care să poată exprima exact şi fidel dimensiunile reale ale Holocaustului în care au fost nimicite atâtea milioane de oameni…”

Cartea lui Leonard Zăicescu, cuprinzând zguduitoarele mărturii ale unuia dintre ultimii supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi şi ai Trenului Morţii Iaşi-Podu Iloaiei, este un dar nepreţuit pentru cititori cărora le deschide mintea şi poarta sufletului spre ADEVĂR, REMEMORARE şi OMAGIERE.

Rândurile adunate în această carte sunt un profund recviem pentru prieteni, vecini, pentru cei 15 colegi din clasa a VII-a de la Şcoala Cultura ucişi în acele zile, pentru toţi martirii măcelului de la Iaşi din iunie-iulie 1941.

„Noi, supravieţuitorii Holocaustului, trăim fără gânduri de răzbunare, dar fără a uita o clipă ororile cumplite care ne-au întors viaţa pe dos. Să vrei şi nu poţi uita”, spune autorul. Îndemnul său, adresat după peste opt decenii de la groaznicele zile ale sfârşitului de iunie 1941 de la Iaşi, este cutremurător prin realism şi clarviziune: „OAMENI BUNI, NU VĂ LĂSAŢI ÎNŞELAŢI, RĂMÂNEŢI VIGILENŢI, DACĂ VREŢI CA TRAGEDIA SĂ NU SE MAI REPETE !”

Martha Eşanu