În urmă cu 20-25 de ani abia așteptam să vină sezonul Eurovisionului. Mă uitam la toate emisiunile, la semifinale și la finale. Îmi aduc aminte că la început lucrurile erau mai simple, nu existau semifinale, cântecele și cântăreții țărilor respective intrau direct în finală. Urmăream și alegerea melodiei din țara noastră, participau compozitori și cântăreți cunoscuți, cu renume, cu experiență și rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Chiar dacă nu am luat locul întâi, ne-am situat de două ori pe locul trei și odată pe locul patru, rezultate excepționale, ținând cont că erau în jur de 30 de țări, iar melodiile acelor cântăreți români au fost și sunt cântate până astăzi, cel puțin la posturile noastre de radio.
În ceea ce privește interpreții străini, mulți dintre ei s-au afirmat la această competiție devenind vedete. Cel mai bun exemplu este formația ABBA ale căror melodii răsună și astăzi, poate recompuse, modernizate, dar aceleiași.
Încetul cu încetul însă lucrurile s-au schimbat și pe plan intern și pe cel internațional. Poate (nu poate, sigur!) am îmbătrânit, sunt mai exigentă, dar nici Eurovisionul nu mai este ce-a fost. A devenit o mare afacere și chiar dacă a fost și înainte, în fond tot evenimentul costă enorm, acum parcă e mai vizibil, mai săritor la ochi.
Dar ceea ce m-a deranjat și mă deranjează cel mai mult este politizarea concursului. Este normal ca tu care ești de-un neam cu interpretul să-i dai votul, dar numai dacă într-adevăr melodia este bună. Însă de cele mai multe ori nu este cazul. Urmărind voturile, se vede clar că se formează grupuri de țări care se înțeleg între ele, eu te votez și tu mă votezi, după simpatie, după etnie, după interese politice. Apoi, atragerea diasporei, în condițiile în care cetățenii din țara cântărețului nu au voie să voteze. Și aici intervine abilitatea celor însărcinați cu PR de a încerca să-i convingă pe cei din diaspora să-l voteze pe reprezentantul țării lor de baștină. Însă nici acest lucru nu trebuie absolutizat, diaspora votează dacă îi place interpretul, cântecul, probabil și punerea în scenă, înfățișarea cântărețului și dacă nu-i place, nu-l votează. Astfel cred eu că se explică de ce în ultimele patru ediții, exceptând anul trecut, deși milioane de români trăiesc în străinătate, România nu s-a calificat în finală, anul acesta neprimind nici măcar un punct.
Faptul că sunt foarte multe aranjamente de culise, că, așa cum am arătat, concursul devine și un mijloc de propagandă politică, m-au determinat să nu mai fiu un așa mare fan. Mă uit eventual la finalele românești și îmi pare rău că cei mai talentați compozitori nu mai sunt atrași de competiție, altfel nu-mi explic slaba calitate a melodiilor – de ani de zile nu am putut să mă opresc la una despre care să spun că ar avea șanse. Iar cântăreții sunt în marea lor majoritate la începutul carierei, lipsiți de experiență și poate prost sfătuiți. Și faptul că alegerea melodiei este decisă în exclusivitate de telespectatori mi se pare o greșeală. Poate că gusturile noastre nu corespund cu ale celorlalți, poate specialiștii știu mai bine și cu implicarea lor, măcar fifty-fifty, cum era înainte, ar exista șanse mai mari, chiar dacă nu am ocupa locul întâi, măcar să ne plasăm pe un loc onorabil.
De asemenea, poate ar trebui să se schimbe criteriile de participare. Ori să fie un concurs pentru debutanți, pentru cei care nu au mai participat la o competiție internațională, cu șanse egale, sau un concurs pentru profesioniști, pentru cei cu experiență. Mulți spectatori consideră că fiecare interpret ar trebui să se prezinte o singură dată la competiție, nu ca reprezentanta Suediei, Loreen, câștigătoarea actualei ediții, dar și a celei din 2012.
În sfârșit, mulți vor spune că în conjunctura actuală, problemele Eurovisionului nu sunt chiar cele mai importante și ar fi mai bine ca lumea să găsească soluții pentru cele globale care ne amenință securitatea. Este adevărat, dar luând în calcul numărul celor care urmăresc competiția, nici acest aspect nu ar fi de neglijat. Aici măcar s-ar putea ajunge la niște înțelegeri, fără vărsare de sânge.
Eva Galambos
7 Comments
una din cauzele selecției slabe în ROMÂNIA este renunțarea la concursul CERBUL DE AUR și, desigur, la concursurile de gen, nu mai există o reală concurență , multe influențe ți mulți bani drgeaba
S-a schimbat mult şi paradigma Eurovision. Dacă în anii 1960-1980 când România nici nu putea participa, Eurovisionul mi se părea ceva extraordinar, cântecele deveneau şlagăre (deşi uneori nu marele câştigător, ci cel de al doilea, aşa cum a fost Congratulations), în anii 1990 – 2000 s-a mai putut ţine ştacheta ridicată, dar odată cu înmulţirea diverselor platforme online de distribuţie a muzicii uşoare, s-a diluat şi exigenţa şi criteriile de selecţie şi premiere (cred) au devenit exclusiv populiste. În mod interesant, de la Paula Selig, niciun cântăreţ sau cantautor de calibru din România nu mai participă la Eurovision. Oare de ce?
În ultimii cam zece ani nici nu am mai urmărit acest concurs care a derapat într-un soi de maimuțăreală, muzica e în plan doi, umbrită de jocuri politice. Ceea ce este evident e faptul că în urmă cu 20 sau 30 de ani din acest concurs rezultau șlagăre adevărate, țineai minte melodia câștigătoare și o fredonai imediat, ceea ce nu se mai întâmplă.
Poate sunt subiectiv, dar Noa Kirel din Israel era cu o clasă mai bună decât Laureen.
Greșeala este că publicul trebuie să decidă și nu un grup internațional de specialiști în materie, cum se face de exemplu la patinaj artistic. Așa cum arată autoarea, multe voturi sunt previzibile, de exemplu a celor din Țările Baltice, Scandinavice, Grecia cu Cipru, unele țari din fosta Iugoslavie, etc.
Singurul lucru care arată că există totuși un dram de obiectivitate sunt cele partu titluri cucerite de israelieni, deși Israelul nu are prea mulți admiratori europeni…
Cam la fel se întâmplă și la “Români au talent”, program pe care ill vizionez de ani de zile. Anul acesta un copil de șapte ani a luat locul întăi fiindcă a învățat pe de rost câteva texte și le-a recitat. Copil deștept, dar atât.
Zeci de tineri talentați meritau mai mult acest titlu și cei 120000 de euro.
Și se pun și alte întrebări:
_ oare de ce sunt invitați și străini, unii excelenți, dacă nu au nicio șansă să câștige?
– de ce nu există și un premiu separat pentru străini?
– de ce nu se împart concurenții în categorii de vârste așa cum fac de exemplu ungurii la concursul Virtuozo?
– de ce publicul alege și nu o comisie de specialiștim că doar oamenii își pot cumpăra suporterii pe bani sau prin relații?
O fi adevarat ce spui tu, cred insa ca interpretul Romaniei parea un om a carui prezenta ma face sa cred ca e departe de normalitate (eufemism), imbracamintea sa dorea oare sa accentueze inclinatia sa sexuala? (N-am nimic impotriva, dar pe cine ar interesa asa ceva?). Era o prezenta dizgratioasa, lipsita de gust (oare ce o mai fi insemnand aceasta notiune?) si ridicola simultan, iar cantarea impreuna cu infatisarea lui, o adevarata rusine pentru juriul care i a acordat acest drept.
Si asta nu pt ca n-ar exista (prestatia de acum cativa ani din Israel, sau a lui Paula Seling+Ovi)
PS.
N am putut sa inteleg cum o prezenta de animal preistoric a luat premiul I
Si eu cred ca tarile scandinave se sprijina reciproc, hilaric.
Ma gandesc uneori cat de schimbate, daca nu compromise sunt valorile lumii de azi. Cu cat o tara este mai “sus” pe scara GNP ului sau PNB in romaneste, sau unor alti indici al bunastarii, prezenta la Eurovision in ultimii ani este mai violenta.
Où sont les neiges d’antan?
Și eu mi-am pus întrebarea cum se selectează concurenții pentru Eurovision, mai ales după câte o dezamăgire. Regulamentul permite numai cântece noi, dar nu este aproape nicio restricție în ce privește cântăreții. Se vede că mai este mult de făcut pentru a ridica nivelul concursului.