Scriu aceste rânduri amintindu-mi de emoționantul roman de dragoste cu regretata mea soție Dr. Sanda Toivi, de frecventele despărțiri geografice care nu au reușit să ne afecteze relația, de problemele noastre medicale, de călătorii, de prietenii noștri și în final de tragica noastră despărțire prin trecerea Sandei într-o lume mai bună.

În vremea studiilor mele medii și universitare nu am fost invitat la reuniunile dansante sau excursiile organizate de copiii medicilor și inginerilor evrei din oraș. Deși făceam parte dintr-o familie onorabilă, părinții mei fiind contabili, la această stare de fapt a contribuit probabil situația mea economică relativ precară. În consecință prietenii mei erau colegi români sau… polonezi.

La un moment dat, colegul meu de serviciu S. din uzina unde lucram ca inginer, mi-a reproșat acest lucru, propunându-mi afilierea la un grup etnic evreu. Am acceptat și împreuna cu S. și R. formam un trio de tineri ingineri, care participam la toate evenimentele acestui grup. S decidea mereu “când și unde” iar eu, fără comentarii, mă supuneam…

Cunoștința (1959). Mi-am întâlnit viitoarea soție la Templul Coral Ploiești, cu ocazia sărbătorii de Roș Hașana din anul 5721. La ieșirea din Sfântul Lăcaș, S. îmi face cunoștință cu Sanda Brucăr, studentă la medicină la București. Era din Brașov, nou-venită în oraș, tatăl ei fiind numit director la întreprinderea textilă Dorobanțul Ploiești. Întregul grup a continuat plimbarea pe Bulevard.

La prima noastră întâlnire, reacțiile fiecăruia dintre noi au fost complet diferite. Eu am apreciat-o ca o persoană interesantă, cu un fizic atrăgător, fără să mă gândesc la o posibilă la o relație de viitor. După ani de zile, ea mi-a mărturisit că a văzut în mine bărbatul care îi chinuia visele în copilărie, îngrozind-o. Se trezea și o ruga pe mama s-o apere de omul cel rău cu pălărie gri!

O decizie esențială (noiembrie 1959). La onomastica unei prietene am invitat-o la dans. După foarte mulți ani i-am mărturisit că în acel moment am decis că ea trebuie sa fie soția mea. Oarecum neîncrezătoare mi-a reproșat ironic că nu i-am cerut atunci nici măcar numărul de telefon.

Anul Nou (1959/1960) Întregul grup a participat la un Revelion organizat de o prietenă din capitală. Am constatat cu o strângere de inimă că Sanda m-a tratat cu răceală, fiind înconjurată de un grup de colegi de la medicină.

Muntele Roșu (1960). Prietenii au organizat o excursie la Cheia. Urcând Muntele Roșu, ne-am odihnit unul lângă altul, într-un scurt popas. Am mângâiat-o pe creștet, glumind că eu sunt Hamlet și ea este Yorik. Sanda a râs și am rămas cu senzația ca acest contact fizic ne-a făcut plăcere la amândoi. Seara, la cabană, am dansat împreună, dar nu am îndrăznit mai mult. La înapoiere, în autobuzul supra-aglomerat, Sanda a călătorit pe genunchii mei.

Costinești (1960). Într-o zi am amintit că îmi voi petrece concediul pe litoral. Sanda a răspuns că în aceeași perioadă ea va fi în tabără la Costinești. Așa s-a conturat perspectiva unei întâlniri…

La Eforie Sud eram cantonat la vila uzinei. Într-o bună zi, împreună cu colegul meu K, am luat autobuzul spre Costinești. Eu doream să mă întâlnesc cu Sanda, iar colegul K intenționa să-și întâlnească sora.

În cortul fetelor atmosfera era veselă. S-a dansat și s-a sărbătorit aniversarea a doi ani de la terminarea facultății noastre. Era o noapte cu lună plină și m-am plimbat cu Sanda pe malul mării. În atmosfera romantică, gurile noaste s-au unit într-un sărut neașteptat. Emoționați, ne-am întors la cort, înțelegând-ne să ne întâlnim a doua zi.

La întoarcere, în autobuz, încă emoționat, îi mărturisesc lui K:

– Știi ceva? Am sărutat-o pe Sanda!

– Ai sărutat-o? Acum trebuie s-o iei de nevastă! – răspunse K, ironic. Eu însă nu glumeam…

Poiana Stânii (1960)

– Mâine se împlinește un an de când ne-am cunoscut… Vrei să mergem la Sinaia?

– Da, îmi răspunde Sanda.

Din gara Sinaia am urcat la Poiana Stânii Regale, unde am petrecut o zi de neuitat. Ne-am sărutat fără sfârșit. Am urcat câteva serpentine mai sus, la ceea ce am numit Cuibul de Vulturi. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Și a ei, cred…

O aniversare la N (1960/1961). Suntem invitați, tot grupul, la onomastica lui N., coleg cu Sanda. Merg la ea și constat cu stupoare că plecase deja, condusă de tatăl ei. Aveam impresia fondată sau nu (nu știu până în ziua de azi), că tatăl ei evita să oficializeze prietenia noastră, având în minte și alte opțiuni. Sanda stătea tăcută într-un colt, evitând privirile mele furioase. În mod demonstrativ, am dansat un fel de French Cancan cu verișoara gazdei. M-am dat poate în spectacol… Nervos, am luat primul tren spre Valea Prahovei. Din Predeal am urcat cu telefericul la Clăbucet Plecare, unde mi-am pierdut timpul și banii la poker cu niște necunoscuți, frecându-mi din când în când bustul gol cu zăpadă, pentru a-mi calma furia.

A doua zi m-am întors spăsit la locuința Sandei, împreună cu grupul de prieteni,. Acolo, ascultând pe Ella Fitzgerald și Louis Armstrong interpretând Cheek to Cheek, am dansat strâns lipiți.

Heaven, I’m in heaven

And my heart beats so that I can hardly speak

And I seem to find the happiness I seek

When we’re out together dancing cheek to cheek.

Sanda și-a apropiat obrazul de al meu în spiritul melodiei, iar eu am întrebat-o:

– Știi ce înseamnă Cheek to Cheek ?

Eram împăcați probabil pentru întotdeauna…

București. În pofida celor 60 km care ne despărțeau, ne vedeam des. În fiecare duminică Sanda venea la Ploiești, iar în timpul săptămânii plecam eu la București. Am vizionat împreună spectacole de operă, balet sau concerte, ne-am plimbat prin parcuri, am invitat-o la cină în marile restaurante ale capitalei, în care nu intrasem niciodată până atunci…

Autobuzul 31 (1961). În atmosfera romantică de pe Șoseaua Kiseleff, unde ne plimbam prin zăpadă, încercam sa-i fac o cerere în căsătorie, dar de fiecare dată Sanda fugea înainte răzând, evitând probabil o discuție pe care intuise că ar fi serioasă. În final ne-am urcat într-un autobuz arhiplin pentru a reveni la căminul unde locuia. Înghesuiți pe bara în spatele autobuzului, puțin nervos, am izbucnit deodată:

– Sanda, vrei să fi soția mea?

Ea a pufnit în râs fără să-mi răspundă…

După foarte mulți ani Sanda îmi reproșa adesea cu ironie:

– Cum m-ai cerut tu de nevastă în autobuzul numărul 31!

Bușteni-Omu-Bran (1961). Împreună cu Sanda, cu sora ei Zina și cu vărul meu, am traversat Carpații din Bușteni până la Bran, via cabana Caraiman prin jepi, Babele, Omu și prin hornuri la cabana Mălăiești. Traseul era dificil, iar eu, fiind cel mai în etate (25 de ani!), mi-am asumat o reală răspundere.

Munții Carpați. Am făcut numeroase ascensiuni cu Sanda. Am urcat pe Ceahlău, Postăvarul și la Crucea de pe Caraiman. Amintesc un memorabil 1 mai, organizat de uzina unde lucram, pe traseul Sinaia, Cota 1400, Piatra Arsă și prin Platoul înzăpezit la Babele. Totul per pedes. La înapoiere, extenuați, am fost cazați la Cota 1400. Îmi amintesc și drumul dificil Padina – Lacul Scropoasa, sărind peste bolovanii imenși.

Cererea (1961) Elegant, într-un costum gri și cravată, mă prezint la Carol.

– Vreau să vă cer mâna Sandei! Am și acordul ei, adaug eu ceremonios.

– Sunt de acord, îmi răspunde el emoționat și îmi întinde mâna pe care o strâng și eu, stabilind astfel un acord irevocabil.

Șerbești (1962) – o nouă despărțire. Sanda a fost repartizată în comuna Șerbești jud. Neamț. În fiecare sâmbătă seara plecam cu automotorul roșu la Piatra Neamț, apoi luam autobuzul pentru cei 14 km până în comuna Șerbești. Șeful autogării dirija ordinea urcării călătorilor: întâi tovarășii cu sarcini partid, apoi femeile gravide, apoi (la solicitarea mea) „tovarășu’ inginer de la Ploiești”…

Copiii gazdei mă întâmpinau cu entuziasm: „O ghinit domnu‘njăner!”

Logodna (1961/1962) S-a stabilit că tatăl Sandei va anunța logodna noastră în cursul revelionului care se va serba acasă la ei. Voiam s-o aduc și pe bunica mea, dar a fost aproape imposibil de găsit un taxi. Am ajuns după ora 10; unii invitați începuseră să murmure. La ora 12, Carol Brucăr, tatăl Sandei, a anunțat logodna noastră, în aplauzele tuturor. Sanda, într-o rochie roz, arăta superb. (Mai târziu Sanda mi-a mărturisit că dacă mai întârziam, ar fi anunțat logodna cu N.!)

Ciorani (1963) Sanda a obținut un transfer la Ciorani, mai aproape de Ploiești. 40 km cu trenul plus 14 km cu bicicleta până la dispensar! Naveta zilnică era imposibilă. Ne vedeam doar o dată pe săptămână. M-am încumetat să-i fac o vizită mergând cu bicicleta de la Ploiești la Ciorani.

Căsătoria (iunie 1963). În fine s-a decis ziua nunții. Evenimentul a avut loc în trei etape. Inițial a avut loc căsătoria civilă, la primăria orașului. În dimineața următoare, în locuința Sandei a avut loc, relativ în secret, căsătoria religioasă, oficiată de tatăl ei și de doi oameni religioși (d-nii Buler și Suhăr), părinții unor prieteni.

Dat fiind conjunctura politică, doi veri ai lui Carol, cu funcții importante în politică și respectiv în Securitate, au găsit de cuviință să părăsească evenimentul.

Seara a avut petrecerea, în grădina familiei Brucăr. Cortul imens a fost montat de salariații de la Dorobanțul, păsările fripte veneau din gospodăria colectivă Ciorani (pentru nunta doctoriței noastre!). A cântat renumita orchestră ploieșteană Mișu Mihăilescu, s-a dansat. A fost foarte frumos.

Au fost însă și câteva probleme.

În pofida caracterului secret al căsătoriei religioase, șeful de partid i-a reproșat lui Carol:

– Tovarășe director, am auzit că v-ați căsătorit religios fiica…

– Am auzit ca și dvs., tovarășe prim secretar, ați procedat la fel! – a răspuns Carol fără ezitare…

Deși am plătit la sinagogă taxa pentru închirierea unui baldachin nupțial (Hupa), autoritățile religioase ne-au refuzat actul de căsătorie religioasă, Ketuba, chiar și după ce am intervenit la rabinul șef Rosen.

Ajungând în Țara Sfântă, autoritățile medicale israeliene au constatat discrepanța între numele Sanda Brucăr pe diploma de medic și Sanda Toivi în pașaport. Pentru acordarea liberei practici de medic era nevoie de o Ketuba. Martorii căsătoriei noastre religioase au relatat evenimentul rabinului din Kiryat Shmuel unde locuiau. Acesta a fost emoționat și a întocmit imediat o Ketuba, pe care ne-a înmânat-o spunând:

– Dacă ați făcut o căsătorie religioasă în pofida rigorilor regimului comunist, meritați aceasta Ketuba și toată stima mea!

Călătoria de nuntă (1963). În seara următoare ne-am instalat într-un restaurant elegant din Mamaia, Sanda într-o superbă rochie albă și eu într-un costum elegant, gri deschis. După dans și o cină îmbelșugată a intervenit catastrofa: am vărsat cafeaua pe noul meu costum! Sanda a petrecut o bună parte din noapte curățându-mi costumul cu o periuță de dinți!

În dimineața următoare, dorind să mă afirm, am înotat departe în larg. Sanda a rămas pe plajă, îngrijorată că ar putea rămâne văduvă a doua zi după nuntă!

(Va urma)

Theodor Toivi