Toată lumea se pricepe la fotbal, femei și mai nou la politică. De o vreme încoace toată lumea e cunoscătoare în ale războiului și strategiei, ale milităriei în general, de când întreaga lume e cuprinsă de febra mistuitoare a eventualei autodistrugeri. Aflat și eu în rând cu lumea, mă dedau la o succintă analiză. Recompunerea strategică a lumii a început odată cu recucerirea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de retragerea precipitată a trupelor SUA și occidentale din Afganistan în 2021. Au mai fost două mișcări strategice importante și anume părăsirea Siriei și Irakului de către majoritatea trupelor americane, respectiv întărirea substanțială a flancului estic al NATO în Europa, mai ales în Polonia, Țările Baltice, Slovacia și România ca un preludiu la războiul din Ucraina. Exportul masiv de arme occidentale spre Ucraina și transformarea armatei Kiev-ului într-o forță armată eficientă, modernă, compatibilă cu forțele NATO a început încă din 2014, fiind accelerată după încheierea acordurilor de la Minsk din 2015. Din declarațiile ulterioare ale fostei cancelare Angela Merkel și ale președintelui Macron reiese clar că aceste acorduri au fost pentru Occident doar un paravan diplomatic pentru înarmarea până-n dinți a Ucrainei pentru susținerea ofensivei acesteia în Donbas, regiune practic autonomă, locuită de populație rusofonă și sprijinită natural de Kremlin.

Din comoditate, lipsă de mobilizare și voință politică unitară, SUA și aliații ei occidentali au amânat la nesfârșit intervenția directă împotriva Rusiei în Crimeea. Marea ocazie și practic unica reacție posibilă a survenit odată cu agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022.

În mod clar, excedat de întărirea Ucrainei și mutarea ei strategică univocă spre Vest, Putin a considerat că atacul este cea mai bună apărare. Din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este agresoare și vinovată de declanșarea unui prăpăd umanitar, ecologic, economic și financiar.

Supraputerile au reînceput în forță redesenarea hărților geostrategice, iar puterile vasale au trecut la fapte de arme sau aproape, la comanda mai marilor din culise – NATO, Pentagon, CIA, MI6, FSB, GRU, Five Eyes. Alte corporații mondiale, mai ales cele de administratoare de active,  precum Blackrock, Vanguard, Goldman Sachs își împart deja viitorul tort ucrainean. A venit din nou Eldoradoul marilor companii de armament ca Lockheed Martin Corporation, Raytheon Technologies, Northrop Grumann Corporation din SUA, Rheinmetall – Germania, BAE Systems – Marea Britanie, Leonardo – Italia, Thales – Franța, Almaz-Antey, Rostec – Rusia.

Războiul din Ucraina este o ocazie excelentă pentru industria de armament a unor state puternice ca de pildă Iran, Turcia, China, Coreea de Nord, Egipt sau Africa de Sud ca să ia un nou avânt și să sprijine cele două părți beligerante cu arme și muniție. Multe organizații teroriste și paramilitare din lume, majoritatea de extracție islamistă, au putut procura la negru arme sofisticate nesperate din fluxul uriaș de arme livrat Ucrainei, adesea fără o urmărire adecvată, logistică și de securitate. Statul mafiot ucrainean și oligarhii săi au făcut afaceri murdare de sute de milioane de USD din efortul industriei de armament americane și apusene, respectiv din banii cinstiți ai contribuabililor occidentali.

Rusia continuă să exporte din abundență petrol, gaze naturale și tot feluri de resurse minerale, de exemplu metale rare, chiar în SUA. Sancțiunile sunt o materie primă excelentă pentru susținerea narativei dominante, dar pe teren sunt depășite de interesele geostrategice din umbră ale celor trei superputeri – SUA, China și Rusia, urmate îndeaproape de India, Grecia și Turcia. Aceste trei state importă la negru, la preț de dumping, petrol și gaze naturale din Rusia, pe care le revând la prețuri piperate statelor din Uniunea Europeană. 

Parafrazând celebrul roman al lui Erich Maria Remarque, se poate spune că de peste șase luni, pe frontul de est nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afara căderii Bahmutului în mâna trupelor rusești, mai exact ale organizației paramilitare Wagner.

Mult trâmbițata contraofensivă ucraineană a fost amânată din primăvară în plină vară și pare-se că a pornit în sfârșit cu multiple atacuri de mai mică anvergură menite să testeze unde este mai slabă apărarea rusă. Întârzierea și amploarea deocamdată limitată cu care a început contraofensiva, respectiv atacurile comando asupra teritoriului rusesc în regiunea de graniță Belgorod sau cele cu drone asupra Moscovei atestă univoc următoarele evidențe:

– Mult mediatizatele livrări de arme occidentale moderne au întârziat, iar sistemele de arme primite nu au fost centralizate operațional.

– Recrutarea noilor batalioane de asalt ucrainene nu a decurs în ritmul stabilit. Mulți recruți și soldați au dezertat sau au fugit din țară.

– Armata ucraineană are mari probleme logistice generate de bombardarea continuă de către ruși, cu drone, rachete de croazieră şi aviaţie, a infrastructurii energetice, a drumurilor, căilor ferate, nodurilor de transport, podurilor, depozitelor de muniție și din nefericire și a cartierelor rezidențiale, parte a războiului hibrid și psihologic menit să descurajeze și exaspereze populația civilă.  

– Distrugerea uriașului baraj de la Kahovka de pe Nipru este o greutate strategică suplimentară pentru ambele părți beligerante, indiferent care din ele este autoarea teribilului act terorist. Teritoriul inundat din Herson nu va permite înaintarea trupelor ucrainene, dar și o parte a liniilor defensive rusești s-au dus pe apa Sâmbetei (pardon, a Niprului). 

– Cele câteva acțiuni teroriste executate în Rusia de formațiuni foarte exotice ale rezistenței rusești din Ucraina sub steag fals atestă faptul că Ucraina nu este capabilă de o răsturnare strategică a situației existente și recurge la atacuri extreme cu răsunet mediatic, dar cu incidență operațională minoră pentru a compensa lipsa unei străpungeri de anvergură a liniilor defensive ruse.

– Integrarea trupelor ucrainene antrenate în Occident este dificilă, ca de altfel și integrarea și armonizarea armelor și muniției occidentale cu metodele, muniția și armamentul ucrainean rămas încă de pe vremea URSS.   

– Relativa superioritate aeriană a rușilor oglindită în atacurile aproape zilnice cu drone și rachete asupra principalelor centre urbane ucrainene pune o mare presiune asupra antiaerienei ucrainene, care tinde să se epuizeze și să-și consume întreaga muniție. În acest caz, superioritatea aeriană rusă poate deveni aproape absolută, ceea ce ar duce la înclinarea balanței strategice în favoarea rușilor. 

– În acest război de uzură devine evident faptul că superioritatea cantitativă a rușilor poate surclasa pe termen lung relativa superioritate calitativă și operativă ucraineană. Chiar dacă au fost preamărite de aparatul propagandistic occidental, lansatoarele de rachete Javelin, dronele Bajraktar, sistemele de rachete Himmars etc. nu au făcut minuni pe front și nu s-au dovedit capabile să tranșeze soarta războiului în favoarea Kievului. Probabil aceeași soartă o vor avea tancurile Abrams și Leopard, eventual avioanele de vânătoare F16.

– De câteva săptămâni capabilul șef al statului major ucrainean Vasili Zalujnîi a dispărut din media. Unii spun că a fost grav rănit și se recuperează la un spital militar, deci practic este scos din schema războiului. Conducerea eficientă și integrată a armatei ucrainene este îngreunată și de „salata logistică” furnizată de Occident. Armamentul și muniția multiplă din dotare necesită săptămâni, uneori chiar luni pentru a fi operată în mod corespunzător. Apoi urmează integrarea operativă și strategică între arme și unități combatante, o sarcină foarte dificilă chiar și în condiții de pace.

Din nefericire, deocamdată pacea s-a pierdut iremediabil și nu există nici șansa unui armistițiu. Punctul final va fi pus oricum la masa tratativelor. Tragedia este că până atunci mor mii de oameni, zeci de mii devin infirmi, sute de mii iau drumul pribegiei fără nicio perspectivă. Sute de sate și orașe sunt deja distruse.

Războiul de uzură este un măcel îngrozitor cu șanse de a deveni oricând o conflagrație mondială, fie și dintr-o eroare umană operațională.

În timp ce suntem preocupați unde să ne facem concediul și la ce activități culturale ultrarafinate să participăm (mă includ și eu în această categorie „prețioasă”), omenirea are toate șansele să se scufunde într-un marasm devastator. Măcar să fim conștienți de acest fapt.  

George Vigdor