Happy Birthday, Emily!

În 17 noiembrie a fost ziua de naștere a unei fetițe de nouă ani pe nume Emily. Până aici nimic neobișnuit, doar că Emily este în captivitate, undeva în tunelurile întunecoase ale Hamasului în Gaza. E singură. Tatăl ei a fost ucis în casa lor din kibuț; mama a supraviețuit, dar nu e cu ea. Nu a sărbătorit-o nimeni, nu a primit cadouri și nimeni nimeni nu i-a cântat Happy birthday. În Gaza monștrii Hamasului țin în captivitate 240 de oameni, sub privirile nepăsătoare ale Crucii Roșii Internaționale și ale organizației “umanitare” numite o.n.u. (scris dinadins cu litere mici).

Mă gândesc cu nostalgie la anii 1993-1995, când aveau loc convorbirile între israelieni și palestinieni, urmate de Acordul de la Oslo, celebra strângere de mâini a lui Yitzhak Rabin, primul-ministru al Israelului, și Yasser Arafat, președintele Frontului de Eliberare a Palestinei (PLO). I-am spus soției mele că pacea, pe care i-o promisesem încă înainte de a emigra în Țara Sfântă, a sosit. Cu toate reținerile, credeam la fel ca mulți alții că au venit vremurile de conviețuire pașnică.

N-a fost să fie. A urmat Intifada în ediția a doua, cu atentatele zilnice care au făcut peste o mie de victime, apoi nenumărate conflicte cu Hamas din fâșia Gaza, însoțite de tiruri cu rachete, care, din fericire, în marea lor majoritate au fost doborâte de sistemul de apărare “Cupola de fier”. Copiii, mai ales cei din sudul țării, au petrecut nopți în șir în adăposturi. Mulți dintre ei suferă de stres posttraumatic. Concepția greșită a guvernelor lui Benjamin Netanyahu de a submina Autoritatea Palestiniană, de a facilita finanțarea Hamasului de către Qatar, considerând Hamasul ca pe un „partener” cu care s-ar putea colabora, au perpetuat șirul conflictelor dintre Israel și Fâșia Gaza. A urmat Sâmbăta Neagră din 7 octombrie, când teroriștii Hamas au măcelărit bestial 1400 de israelieni nevinovați, printre care copii, femei, bătrâni și chiar supraviețuitori ai Holocaustului, au violat femei, au tăiat capetele copiilor, au dat foc caselor, arzându-i de vii pe locuitori, au răpit 240 de oameni, printre care și muncitori străini care nu au nicio legătură cu conflictul.

M-am întrebat, în acele zile de început de octombrie, dacă toate cele întâmplate fac parte dintr-un coșmar, sau dacă Holocaustul se repetă. Părinții mei erau supraviețuitori ai Holocaustului și îmi amintesc că mama mea se temea de un nou Holocaust. Atunci, în tinerețe, credeam că exagerează, dar, din păcate, temerile ei s-au adeverit. În lume bântuie antisemitismul, demonstrațiile pro-palestiniene se țin lanț în țările europene și în America, în orașe și în campusurile celebrelor universități Harvard, Yale, Princeton etc., sub ochii îngăduitori a senatelor acestor universități. Demonstranții strigă “From the river to sea, Palestine will be free“, ceea ce, tradus în orice limbă, înseamnă distrugerea Israelului și uciderea a 7 milioane de evrei! În lumea civilizată evreii se tem să iasă în stradă. În Franța o evreică a fost înjunghiată, iar la Los Angeles un bărbat a fost ucis în timpul unei demonstrații pro-palestiniene. Actualul secretar general al o.n.u. a și găsit o justificare a masacrului israelienilor din sud-vestul Israelului din 7 octombrie – ADN-ul inchizitorilor portughezi care sălășluiește în dumnealui și-a spus cuvântul.

Prietenii mei care trăiesc în Europa și America mă întreabă despre posibilitățile de a încheia pace cu palestinienii. Dar nu acesta este scopul articolului de față. Pot doar să le spun că este un timp pentru pace și este un timp pentru război. Momentan Israelul e în plin război împotriva statului Hamas din Gaza, ca răspuns la atacul acestei organizații împotriva Israelului din 7 octombrie. Toți cetățenii acestei țări, indiferent de naționalitate și de apartenență religioasă sau politică, vor ca acest război să continue până la eliberarea tuturor ostaticilor și până la distrugerea puterii militare și politice a Hamasului.

Dacă Gaza nu va mai fi un pericol pentru securitatea Israelului, copiii din acest stat-oraș nu vor mai învăța la școală despre necesitatea distrugerii Israelului, Mein Kampf a lui Hitler nu mai va fi material didactic pentru elevii din Gaza, actualul secretar general al o.n.u. își va termina cadența, Benjamin Netanyahu își va încheia cariera politică, vom putea să-i dăm păcii o șansă.

Tocmai s-a anunțat în presă că negocierile pentru eliberarea celor 40 de copii și a mamelor lor, captivi în tunelurile Gazei, au fost încununate de succes și mâine va începe eliberarea lor. Să sperăm că așa va fi și Emily va fi printre ei.

Andrei Schwartz

23. nov. 2023

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • George Schimmerling commented on November 27, 2023 Reply

    Doar o singura corectura. Tatăl lui Emiy, Tom Hand nu a fost ucis in pogrom, a supravițuit și azi s-a reintalnit cu ea . Emoțiile au fost mari din motive lesne de ințeles

  • andrei schwartz commented on November 26, 2023 Reply

    Welcome home,Emily!

  • Andrea Ghiţă commented on November 26, 2023 Reply

    Slavă Domnului Emily Hand este liberă! Iată aici povestea ei:
    https://www.timesofisrael.com/emily-hand-8-irish-israeli-said-killed-on-oct-7-now-believed-to-be-gaza-hostage/
    Sper să-şi revină cât mai repede şi poate, în viitor îi vom trimite articolul din Baabel să vadă că mai mulţi autori baabelieni au urmărit soarta ei şi au fost alături de ea cu gândul şi condeiul. Happy birthday Emily!

    • Anca Laslo commented on November 26, 2023 Reply

      Se mai petrec și miracole, Slavă Domnului!

  • Eva+Grosz commented on November 26, 2023 Reply

    Astăzi la miezul nopții de sâmbătă 25/11 , Emily Hand a trecut din Gaza pe teritoriul Israelului, fiind eliberată în a doua grupă de ostatici , alături de alți șapte copii și cinci adulți Israelieni. Tatăl o așteaptă .
    Mazal Tov Emily !

  • Tiberiu Ezra commented on November 26, 2023 Reply

    Emily e libera in drum spre Israel.

  • Veronica Rozenberg commented on November 26, 2023 Reply

    Emily s-a intors impreuna cu al doilea transport de 13 israelieni dupa o incercare dramatica in care nesiguranta si semnele de intrebare au plutit astazi, peste capetele tuturor, atunci cand Hamas, in jurul orei 17-18 au decis sa amane reintoarcerea ostatecilor din a doua grupa.
    La putin timp dupa 7 octombrie, tatal lui Emily primise instiintarea ca fetita nu este in viata, si in interviul televizat si-a aratat “bucuria”, ca Emily nu va trebui sa treaca prin grozavia de a fi ostateca. Ulterior s-a descoperit ca de fapt Emily este totusi prizoniera in Gaza si astazi s-a intors cu al doilea grup.

  • andrei schwartz commented on November 24, 2023 Reply

    Artcolul de față reflectă gândurile unui israelian în actualitate cruntă a zileleor noastre , când tristețea , mânia împotriva barabarismului hamasian,precum și împotriva celor care s-au făcut vinovați de evenimentele catastrofale din 7 octombrie și speranța că războiul va schimba în bine situația dinainte de 7 octombriea

    • Eva+Grosz commented on November 24, 2023 Reply

      Ai exprimat foarte bine. Europa caută cu tot prețul să pună toată ura islamului extremist pe seama palestinieilor. Până și prieteni apropiați nu înțeleg că lichidarea Israelului este forma nouă de antisemitism. Ea va include evreimea din toată lumea. Semne sunt destule. Și acest lucru nu are nimic cu problema palestiniană. Spre norocul nostru Israelul nu poate fi lichidat așa de ușor. Dar dacă acest guvern rămâne, nenorocirile vor continua.

  • Eva+Grosz commented on November 24, 2023 Reply

    Abigail împlinește astăzi 4 ani. Pătinții ei au fost uciși în 7 Oct. Fratele de 9 ani Mihail și sora de șase ani Amalia au rămas în viață ascunzându-se în dulap vreme de vreo 14 ore. Abigail a fost luată ca ostatec. Oare este în grupul de 13 eliberați ? Sau între cei 50 ? Ea nu știe că e orfană.
    Un articol binevenit. Toată țara așteaptă pe cei eliberați, su sufletul la gură. și asta a reușit să ne transmită Andrei.

  • Eva+Grosz commented on November 24, 2023 Reply

    Ce situație!! 40 de copii în mâna monștrilor din Gaza! Cel mai mic are 10 luni. Sperăm ca ei și toți ceilalți, până la ultimul ostatic, să fie eliberați. Putem spera?

    • George+Konig commented on November 24, 2023 Reply

      Cel mai mic s-a nascut in captivitate.

  • BORIS+MEHR commented on November 24, 2023 Reply

    SPERĂM CU TOȚII

  • George+Konig commented on November 24, 2023 Reply

    Si eu sper ca Emily va fi eliberata in curand si va putea sarbatori inca multe zile de nastere in libertate, dar nu uita ca au mai ramas inca 200 de persoane in captivitate. In continuare, daca crezi ca Benjamin Netanyahu este obstacolul in calea pacii, atunci te inseli. Trebuie sa-ti aduc aminte ca inaintea lui au fost si alti prim-ministrii cum Rabin, Perez, Ehud Olmert, Ehud Barak, Bennett, Lapid, Ariel Sharon, cel care a retras armata si a evacuat asezarile evreilor din Fasie. Si pacea nu s-a asternut peste zona, din contra, arabii au inteles asta ca o slabiciune a israelienilor si teroarea da roade. Chiar daca Benjamin Netanyahu isi va termina cadenta, in calea pacii vor ramane Hizbalah, Hamas, Frontul de eliberare, Jihadul islamic si multi altii, mai nou si rebelii houthi din Yemen. Daca intr-un fel sau altul, se va semna un acord de pace cu musulmanii, acesta va fi ca si tratatul de pace de la al-Hudaybiyya. Pana atunci vor fi perioade mai lungi sau mai scurte de liniste. Din pacate.

  • Tiberiu Ezri commented on November 23, 2023 Reply

    De acord cu fiecare cuvânt din articol.

    • Veronica Rozenberg commented on November 24, 2023 Reply

      Cum poti fi de acord, articolul e plin de inadvertente.. E un articol care poate ca arata bunavointa si idealismul autorului, dar este atat de departe nu numai de realitate, dar si macar de informatiile care se aud transmise permanent la televizor si radio 😉

      Cateva exemple:
      1. ONU nu si-a definit scopurile ca o organizatie umanitara – sper ca nu ma insel, pentru ca n-am avut timpul sa verific in detaliu.
      2. “Toți cetățenii acestei țări, indiferent de naționalitate și de APARTENENTA RELIGIOASA SI POLITICA, vor ca acest război să continue până la eliberarea tuturor ostaticilor și până la distrugerea puterii militare și politice a Hamasului.” – asta e o afirmatie care e un wishful thinking, de unde pana unde ar fi adevarat , ca bine ar fi sa fie, dar din pacate nu este…
      3. Expresie a unu idealism care e departe de realitate, desi trebuie mentionata cconditionalitatea cu care incepe pasajul:

      “Dacă Gaza nu va mai fi un pericol pentru securitatea Israelului, copiii din acest stat-oraș nu vor mai învăța la școală despre necesitatea distrugerii Israelului, Mein Kampf a lui Hitler nu mai va fi material didactic pentru elevii din Gaza, actualul secretar general al o.n.u. își va termina cadența, Benjamin Netanyahu își va încheia cariera politică, vom putea să-i dăm păcii o șansă.”

      Asa cum e scris aici, se pare ca un HOCUS – POCUS, va rezolva situatia din Israel:
      a- Netanyahu nu e de departe singurul vinovat si responsabil, sunt vinovati conducatori ai armatei, inclusiv Beny Gantz, un aparator al “conceptiei”, cuvant care se invarte in ultima vreme in mod aproape ridicol prin mass-media, si apoi seful departamentului de Inteligence, si nu mai putin toti membrii inalti ai armatei, care si-au batut recent vorbind de observatiile pertinente ale celor de jos, privind absurditatea care atinge cerul al lipsei de paza din zona de sud, a lipsei prezentei fortlero de ordine si aparare.

      Oare nu-si da seama dl A.S, ca revenirea populatiei palestiniene in Gaza implica dezvoltarea unor masuri pe care nici nu banuiesc ca cineva le-a gandit macar pentru faza de inceput, nu e vorba numai de bani, e vorba de o intraga constructie urbana, educationala, sociala, politica…suntem departe cu decenii de o restabilizare a vietii in Israel, mai ales in parte sudica.

      Lozincile goale de continut nu isi au rostul.

      In plus ultimul paragraf a afirma in acest moment, ca “s-a anunțat în presă că negocierile pentru eliberarea celor 40 de copii și a mamelor lor, captivi în tunelurile Gazei, AU FOST INCUNUNATE DE SUCCES”, este insotit de o permanenta drama traumatica, care putem doar sa speram ca va duce la finalul asteptat, pana atunci multi oameni vor fi in nevoie de psihologi si pishiatrii, ca sa nu mai vorbim de necunoscuta situatiei armatei dupa relauarea demersurilor infanterice.

      • tiberiu ezri commented on November 24, 2023 Reply

        Eu cred că în general autorul reflectă realitatea, dar și ceea ce ne dorim noi să citim. Articolul nu vrea să descrie toate detaliile mai mult sau mai puțîn mărunte sau importante pe care tu le scrii.
        Ideea principală este bucuria eliberării unor copii nevinovați, descrisă într-un mod plăcut și cursiv. Niciunul dintre noi nu poate pretinde că deține adevărul istoric pur.
        Dacă deja m-aș referi la unele aspecte negative (în afară de marea greșeală a tuturor pe data de 7 octombrie, care a permis babunilor sălbatici să năvăleasca în Israel), aș menționa pe cei care nu își fac treaba (pentru care sunt destinați și care risipesc banii publici), fiindcă îi lingușesc pe musulmanii extremiști: o.n.u și crucea roșie, sora de cruce a semilunei roșii.

        • Andrea Ghiţă commented on November 24, 2023 Reply

          Sunt de acord cu opiniile lui Tibi Ezri. Articolul lui Andrei Schwartz nu este unul de analiză ci unul ( după cum spune şi titlul) venit în întâmpinarea eliberării fetiţei care a împlinit 9 ani în captivitate. În plus, în textul articolului organizaţia umanitară o.n.u. este pusă între paranteze. În altă ordine de idei, sunt curioasă dacă Emily va fi printre copiii eliberaţi, pentru că presa irlandeză (fetiţa are dublă cetăţenie israeliană şi irlandeză) are informaţii contrare. Nu ştiu de unde le are, dar ieri titra că Emily Hand nu ar fi în primul grup de ostatici eliberaţi. https://www.irishtimes.com/world/middle-east/2023/11/23/israel-hamas-war-gaza-strip-latest-news/

          • Veronica Rozenberg commented on November 24, 2023 Reply

            Uitandu ma de peste o ora la modul in care se desfasoara asa zisa “eliberare” a copiilor, nu pot sa spun decat ca, concluziile articolului sufera de o rezolutie scazuta, incercand sa prezinte o imagine care nu corespunde nici realitatii de ultima ora si din pacate nici celei din viitorul ce poate fi astazi prevazut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *