Datoria Crucii Roșii Internaționale

Nu am să pun sub semnul întrebării dacă toate organizațiile internaționale legate mai mult sau mai puțin de ONU au vreo valoare în apărarea drepturilor oamenilor de pretutindeni și a dreptății. Președintele ONU, António Guterres, și organizația pe care o conduce fac totul ca să mușamalizeze odioasele crime ale Hamasului, prin condamnarea continuă a Israelului, omițând problema majoră, faptul că Israelul duce un război de supraviețuire, încolțit din toate părțile de dușmani care îi vor pieirea. Aparent, motivul criticilor la adresa Israelului este că noi ocupăm teritorii care nu ne aparțin, dar adevărul este că politicieni israelieni de frunte precum Rabin, Peres, Barak și Olmert au încercat să facă pace cu palestinienii, dar de fiecare dată au fost refuzați, fiindcă palestinienii nu se mulţumesc cu mai puțin decât totul, adică și teritoriul Israelului. Din păcate, partidele de dreapta israeliene au avut dreptate – deocamdată nu ai cu cine negocia.

În 7 octombrie, zeci de adolescente și femei tinere au fost răpite și de atunci sunt violate și continuă să fie violate. Acesta este probabil motivul pentru care Hamas nu vrea negocieri pentru eliberarea acestor femei, de teamă că ele vor povesti tot ce li s-a făcut de către acei barbari. Mă întreb unde este vocea organizațiilor globale pentru drepturile femeilor care să condamne Hamasul?(1) Să înţeleg obiectivul mișcării Me too care apără pe bună dreptate cauza femeilor nu include evreicele? Me too, if she’s not a Jew”?

Din fericire, SUA a votat împotriva inițiativei lui Gutteres care a convocat Consiliul de Securitate cu intenția de a forța Israelul să înceteze focul. Bineînțeles, această propunere nu a amintit de Hamas și de obligația lui de a elibera ostaticii. Nu e nevoie să cunoști prea multe în domeniul politicii ca să înțelegi de unde se trage această atitudine părtinitoare a ONU.

Dar principalul subiect al acestui articol este întrebarea dacă Crucea Roșie Internațională (International Red Cross and Red Crescent Movement) își face datoria de a se preocupa de situația prizonierilor și a tuturor celor fără apărare? Din păcate acest lucru se evidențiază doar unilateral în războiul din Gaza, ei apără doar interesele populației din Gaza. Dar ce au făcut ei în interesul celor peste 240 de israelieni răpiți de Hamas, dintre care 137 încă nu au fost eliberați și suferă atrocități în ghearele acestor fiare? Până acum au fost doar “taximetriști”, adică după fiecare schimb de prizonieri, i-au transportat pe israelieni în Israel, atât, deși știau că cei închiși în tunele zac în condiții mizerabile. Nici nu s-au gândit să ceară fișele lor medicale de la oficialitățile israeliene, deși se știa că unii, chiar tineri, sufereau de boli cronice și aveau nevoie de medicamente. Au refuzat să transfere medicamente sub pretextul că Hamas nu le permite. Dar se știe că ei lucrează mână în mână cu Semiluna Roșie și cu UNRA, reprezentanta ONU în Gaza, aliata Hamasului. Însăși populația din Gaza a arătat că UNRA sustrage ajutoarele umanitare și hrana și le transferă Hamasului.

Dacă nu fac nimic pentru ostaticii lipsiți de apărare care mor unul câte unul sau dispar fără urmă, atunci pentru ce mai există Crucea Roșie Internațională? Probabil pentru același motiv pentru care există ONU: să țină mii de funcționari cu salarii grase care ajută numai pe unii și uită de alții, în special de evrei.

Aceasta organizație cu peste 16 milioane de membri, funcționari și voluntari, a fost întemeiată în scopuri umanitare la Geneva de către omul de afaceri Jean-Henri Dunant și alte personalități elvețiene.

Jean-Henri Dunant

Prima ei conferință a avut loc în 1863 la Geneva, unde s-a stabilit că principalul ei scop este îmbunătățirea tratamentului medical pe câmpul de luptă.

Primul premiu Nobel pentru pace s-a acordat celor doi pacifiști, Henri Dunant și Frédéric Passy, care și-au dedicat viața salvării oamenilor aflați la nevoie.

Frédéric Passy

După cum se vede pe frontispiciul articolului, emblema acestei organizații, de la începutul ei și până nu demult, cuprindea numai crucea și semiluna, parcă nu ar fi loc și pentru alte religii.

Totuși, pentru a nu lăsa impresia unei organizații cu tendințe religioase, în 2005 s-a adăugat la emblema originală și un romb roșu.

Activitatea Crucii Roșii în timpul Holocaustului

Comitetul internațional al Crucii Roșii (International Committee of the Red Cross – ICRC) a eșuat în datoria lui de a apăra și de a salva milioanele de victime ale naziștilor, inclusiv cele șase milioane de evrei. După război, comitetul și-a exprimat regretul pentru greșelile făcute.

În 1939 ICRC a cerut permisiunea Crucii Roșii Germane să-i viziteze pe evreii austrieci deportați în Polonia, dar au fost refuzați. Cum naziștii le-au interzis orice activitate legată de cei care nu sunt arieni, nu au mai existat inițiative concrete de a-i ajuta pe evrei.

Dar unele persoane din ICRC au încercat să facă și lucruri bune, au trimis 122.000 de pachete cu hrană deportaților, numai că ele nu au ajuns în mâinile destinatarilor.

În 1944, delegatul ICRC, elvețianul Friedrich Born a obținut permisiunea guvernului Ungariei de a furniza evreilor acte care să le permită să emigreze în America de Sud. Dar evreii nu puteau emigra, fiindcă Ungaria nu avea deschidere la mare și era înconjurată de state aliate cu Germania. Totuși, aceste acte le-au acordat evreilor budapestani o oarecare protecție. Știu de la mama mea care a fost în ghetou la Budapesta, că asemenea caselor protejate ale lui Wallenberg erau și case evreiești protejate de crucea roșie spaniolă. Born a înființat la Budapesta 60 de case unde a adăpostit până la 8.000 de copii evrei. El a protejat și spitalele și bucătăriile comunității.

După detronarea lui Horthy, bandele de Crucilor cu săgeți (asemănători legionarilor din România) au golit aceste case și i-au trimis pe evrei la Auschwitz. Totuși, Born a reușit să oprească ultimul transport de 7.000 de evrei. În 1987, a fost decorat postum cu premiul de Drept între popoare” acordat de organizația Yad Vashem din Ierusalim.

Friedrich Born

Din păcate, în România, delegații ICRC nu au avut același succes ca în Ungaria.

În iunie 1944, când Dr. Maurice Rossel a vizitat Theresienstadt, toți deținuții aveau mâncare suficientă, jucau fotbal sau cântau în orchestră. Dar lui Rossel nu i s-a permis să vorbească cu deținuții. Evident! “Circul” a fost regizat de naziști și nu a durat decât o zi. În septembrie 1944, lui Rossel nu i s-a permis să intre în lagărul Auschwitz.

Spre sfârșitul războiului, Louis Haefliger a reușit să intre la Dachau și i-a convins pe naziști să nu arunce în aer fabrica subterană de avioane de la Gusen, împreună cu cei 40.000 de deținuți care lucrau acolo. Tot el i-a înștiințat pe americani (fără a cere permisiunea ICRC!) că nemții plănuiau să arunce în aer lagărul Mauthausen cu toți cei 60.000 de prizonieri. De atunci el a fost numit “salvatorul de la Mauthausen”. Dar ca urmare, ICRC l-a concediat pentru că acționase fără autorizarea organizației. (2,3,4)

Între anii 1943 – 1944, contele suedez Folke Bernadotte a fost vicepreședintele Crucii Roșii suedeze. În 1945, el a salvat 15.000 de persoane din diferite lagăre de concentrare printre care și 450 de evrei danezi din lagărul Theresienstadt.(5)

Folke Bernadotte

Un articol publicat în revista The Guardian în 2011 arată că după război, sub presiunea Vaticanului, ICRC a furnizat mii de pașapoarte false criminalilor naziști, ajutându-i să fugă în America de Sud. Unii au acționat din convingere, iar alții din naivitate, fiindcă printre milioanele de evrei care își căutau o patrie s-au prezentat și foști naziști cu acte false. Așa au scapăt și capii naziștilor, criminalii Adolf Eichmann, Josef Mengele și Klaus Barbie. Mai târziu, Crucea Roșie și-a cerut scuze pentru aceste greșeli grave.(6)

În Israel avem serviciul de urgență Maghen David Adom (Steaua Roșie al lui David) care dă prim ajutor tuturor bolnavilor, indiferent de religie .

Pe vremea când îmi făceam serviciul militar ca medic rezervist, ambulanțele noastre dădeau prim ajutor și arabilor din Cisiordania, dar extremismul religios arab, atentatele și Intifadele au dus la sistarea acestor servicii. Maghen David Adom colabora cu Semiluna Roșie, dar când s-a văzut că aceștia din urmă folosesc ambulanțele pentru transportul teroriștilor, în 2002 colaborarea a încetat.

Liderii ICRC susțin că ei sunt neutri în acest conflict, dar, fiind aliați cu Semiluna Roșie locală, ei îi ajută numai pe localnici. La peste două luni de la începutul războiului, în Israel s-a anunțat că Semiluna Roșie a cerul totuși fișele medicale ale ostaticilor, dar nu s-a spus pentru ce. Dacă s-ar fi făcut mai devreme, acest lucru ar fi putut salva multe vieți. Între timp, teroriștii Hamas folosesc ambulanțele Semilunei Roșii ca să transporte arme, nu bolnavi.

De când a fost înființată, Crucea Roșie Internațională a făcut mult bine umanității. Sperăm că reprezentanții ei din Gaza să ia exemplul predecesorilor lor.

Bibliografie

  1. https://www.timesofisrael.com/global-womens-rights-groups-silent-as-israeli-women-testify-about-rapes-by-hamas/
  2. https://en.wikipedia.org/wiki/International_Red_Cross_and_Red_Crescent_Movement
  3. https://www.icrc.org/en/document/icrc-wwii-holocaust
  4. https://portal.ehri-project.eu/units/us-005578-irn44317
  5. https://www.un.org/ungifts/bust-count-folke-bernadotte#:~:text=In%201943%20%E2%80%93%201944%2C%20he%20served,concentration%20camps%20of%20many%20nationalities.
  6. https://www.theguardian.com/world/2011/may/25/nazis-escaped-on-red-cross-documents

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

44 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on December 17, 2023 Reply

    Recent, Israel a permis Crucii Roșii să-i viziteze pe teroriștii din închisorile israeliene. Greșeală tactică! Nu trebuia permisă această vizită până ce ei nu îi vizitează pe răpiții noștri din Gaza.

  • Florin commented on December 16, 2023 Reply

    Desi ONU si organizatiile afiliate au intr-adevar un rol mai mult decorativ , punctele de vedere exprimate de la distanta sint mai echilibrate.

    • Tiberiu Ezri commented on December 16, 2023 Reply

      Multumesc

  • Marica+Le commented on December 15, 2023 Reply

    Scriu inca o data pentru a sublinia cît de actual este punctul dvs de vedere si tema articolului.
    S-a scris azi in I24 ca populatia sa aduca medicamente si obiecte de igiena pentru a fi inmînate de Crucea Roșie rāpiților israelieni. Crucea Rosie a vizitat prizonierii hamasnici, a adus un medic sa-i cosulte, sa-i ingrijeasca, medicamente. Nimic pentru ostaticii noștri, oameni nevinovati, ajunși in Gaza in urma unor brutale samavolnicii.
    Doua masuri diferite, favorizate bestiile, daca nu sunt evrei

    • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

      Dezgustător!

  • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

    Se spune ca reprezentantilor Crucii Rosii nu li se permite intrarea in Gaza pentru a ajunge la persoanele rapite in 7 octombrie.. Desigur ca omul obisnuit nu poate verifica veridicitatea acestei afirmatii, ceea ce cu siguranta s-ar fi putut face de catre conducerea acestei organizatii, ar fi fost o campanie intensa de “bombardare” mediatica pentru a reusi sa puna in aplicare principiul de baza declarat de organizatie, dupa cum urmeaza:

    “The work of the ICRC is based on the Geneva Conventions of 1949, their Additional Protocols, its Statutes – and those of the International Red Cross and Red Crescent Movement – and the resolutions of the International Conferences of the Red Cross and Red Crescent. The ICRC is an independent, neutral organization ensuring humanitarian protection and assistance for victims of armed conflict and other situations of violence. It takes action in response to emergencies and at the same time promotes respect for international humanitarian law and its implementation in national law.”

    De altfel si acest principiu ar fi trebuit adaptat vremurilor, este mult prea slabut.

    Dar practic misiunea si declarația nu sunt respectate.
    Am fost la sediul de la Geneva al Crucii Roșii atunci cand am luptat pentru scoaterea părinților mei din Romania. Am reușit sa vorbesc cu cineva, dar nu s-a făcut nimic. Anul era 1977, iar situația era o “bagatela” in raport cu ce se întâmplă.

    Cat poate pare de naiv, m-am gândit sa le scriu o scrisoare, dar ceea ce m-a oprit, au fost paragrafele de la pagina de casa a organizației. In decursul vieții mele am crezut ca “se pot face lucruri”, am si acum o indoiala ca dreptul CR de a intra la cei rapiti din Gaza poate fi contestat. Manipulari politice de cel mai josnic grad se pun probabil transversal la incercarile, care ar trebui facute pentru a anula aceasta neputinta.

    Ca dovada, dupa cum bine e scris in articol, in trecut, s-au obtinut cateodata, unele rezultate.

    • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

      Atitudinea lor este agravată și prin faptul că ei, în mod fățiș, au luat partea celor din Gaza, fără să facă nimic pentru partea israeliană. Asta explică totul.

  • Marina+Zaharopol commented on December 15, 2023 Reply

    Ca si Andrea, mi-am pus in mod repetat intrebarea daca Israelul ar fi putut raspunde pe o alta cale atacului din 7 octombrie in mod diferit, alegand o cale mai putin violenta, care sa nu vizeze populatia civila din Gaza sau cel putin in mod mai putin dezastruos. Mai ales, avand in vedere ca Hamasul nu poate fi complet anihilat si ca ideologia lui oricum va supravietui acestui razboi. Dar m-am gandit ca probabil nu exista o alternativa viabila si ce esentiala a fost distrugerea militaristica a nazistilor in WW2. Chiar daca doctrina nazista s-a perpetuat in diverse formatiuni neo-naziste, ele nu mai prezinta nici de departe percolul din timpul lui Hitler.

    • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

      Complet de acord!

  • Andrea Ghiţă commented on December 14, 2023 Reply

    E foarte ciudat că Crucea Roşie Internaţională nu a făcut demersuri – cel puţin din câte ştiu – pentru a ajunge la israelienii ostatici în Gaza, dar e posibil ca Hamas să nu le permită acest lucru. Tata povestea că pe vremea cât a fost deţinut în lagăr ( nu ştiu dacă la Auschwitz sau la Buchenwald) accesul Crucii Roşii era permis, dar delegaţii acesteia vizitau numai anumite zone ( unde erau terenurile de sport şi cinematograful) pentru ca rapoartele lor privind lagărele de “internare” să fie favorabile. Nu am citit nimic despre rapoartele Crucii Roşii din timpul Holocaustului. Bănuiesc că există cercetări în acest sens. Ar fi interesant de publicat în Baabel un articol documentat despre acest subiect.î

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      Eu am scris în articol tot ce am găsit despre Crucea Roșie și Holocaust, dar sunt convins că mai există și ale informații așa cum au scris doamna Marica și domnul Oscar.

  • Herzlinger Oscar commented on December 14, 2023 Reply

    In legatura cu cele 122000 pachete trimise de Crucea Rosie vreau sa mentionez urmatoarele: In 1945, din ianuarie pana la sfarsitul lui aprilie am fost detinut in lagarul nr.1 Landsberg in Germania. In cursul lunii februarie am primit un pachet de alimente trimise de Crucea Rosie, nu-mi amintesc daca era scris pe cutie sau a circulat intre detinuti. In cutie, cat imi mintesc au fost: Un pachetel de biscuiti, o conserva de carne, un plic cu praf de supa, un pachet mare cu zahar cubic, un pachet de tigari. Eu nefiind fumator, am schimbat pachetul de tigari pe o portie de paine. Fiindca toti din lagar au primit acelasi pachet, valoarea tigarilor a scazut. Nu stiu daca pachetele distribuite in lagar erau din cele mentionate in articol sau nu.

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      Vă mulțumesc pentru informația foarte importantă din experiența dumneavoastră.
      Probabil că deținuții din acel lagăr au avut noroc….

    • Marica+Le commented on December 14, 2023 Reply

      Eu nu pot sa inteleg cum Crucea Roșie a acceptat ca idee, in timpul WW2, internarea evreilor, romilor si prizonierilor de război in lagare de concentrare, mai precis lagare de anihilare.

      La inceputul actualului război din Gaza, Crucea Roșie nu s-a implicat deloc de partea Israelului.
      Și eu cred ca acum nici Crucea Roșie, nici Semiluna Roșie nu pot face nimic pentru eliberarea ostaticilor.
      Ieri, într-o actiune militara pentru a ajunge la cei răpiți, au murit in Gaza 10 soldati de-ai noștri, printre care ofiteri superiori, si 4 foarte grav răniți.
      Se anunța deja ca IDF a
      īnceput lupta in tunele.

      • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

        Sperăm ca IDF să-i învingă pe hamasnici cat mai repede.

        • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

          Tibi esti optimist, situatia nu are solutie. Astazi s-au publicat niste anunturi in care pe capetele monstrilor Hamas se ofera sute de mii de dolari, in ordine monstruozitatii pe care o reprezinta.

          Hamas e o doctrina, e greu ca o doctrina sa fie lichidata, dar si atunci cand capeteniile vor fi shahizi, raman milioanele din sudul Gazei, nici un stat nu doreste sa-si asume prezenta pe teritoriul sau a acestor refugiati. Cineva isi inchipuie ca se va rezolva vreodata situatia – am cautat sa-i dau un titlu, dar nu gasesc – fara a se rezolva problema celor 2.3 milioane de palestinieni?

          • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

            Sunt de acord cu tine. Asta este si motivul ca ei nu sunt de acord cu schimbul toti contra toti prizonierii.

      • Eva+Grosz commented on December 14, 2023 Reply

        Articol excelent !
        Marica scire >”” Eu nu pot sa inteleg cum Crucea Roșie a acceptat ca idee, in timpul WW2, internarea evreilor, romilor si prizonierilor de război in lagare de concentrare, mai precis lagare de anihilare.”
        Da Marica, așa cum și acum nu trimit nici măcar meicamente ostatecilor, deși au fost ]n contact cu Hamasul. Hamasul trebuia obligat de organizațiile mondiale de ajutorare să accepte medicamente și vizite la ostatici. Dar nu a fost obligat De fapt Hamasul este o organizație teroristă, care trebuie eliminată și asta începe să recunoască toate popoarele civilizate. Doar că toate popoarele civilizate sunt în dilemă: pe cine să urască mai mult -pe evrei sau pe teroriști. Nu e mai simplu să continui să uărăști pe cei care i-ai urât de mii de ani? Eu nu mă mai mir de nimic. Știu că războiul trebuie să continue altfel ,cum a spus ministrul – securității “Ori ei -ori noi.”
        Oricine înțelege ce înseamnă acest lucru. Mulți vor muri, copii de 19-20 de ani , copiii și nepoții noștrii ,care s-au angajat la acest răboi inevitabil după 7 Oct. Pentru ei mă doare inima .
        Și nu pentru populația din Gaza, unde în fiecare casă au fost ascunse muniții. Toți au sprijinit Hamasul.șI acum plâng că nu ajung la ajutorul umanitar, pentrucă hamasul le i-a totul. Dacă se apropie de alimente și apă îi împușcă.

        • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

          Evi, sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-ai scris!

        • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

          Faptul ca Marica nu intelege asta nu inseamna – sorry – absolut nimic. E unicul lucru de neinteles?
          Oare cum a cazut Israelul in plasa teroristilor, sadistilor e mai usor de inteles? Tot de neinteles, cand va veni momentul in care vinovatii, cei care nu au dat importanta faptelor si informatiilor predate de nenumarate ori de catre observatorii (observatoarele) de la granita,isi vor primi pedeapsa.

          In afara de aceasta, cei de la CR, inclusiv presedinta organizatiei, nu si-au dat nici o osteneala, dar NIMENI, in afara USA si a celor doua state arabe care sunt in ultima vreme in concurenta, care poate sa proppuna un plan mai “acceptabil” dpdv al Hamasului?
          Concurenta pentru ce? Probabil pentru “mila” financiara americana.

          2. E interesanta, daca nu ar fi dureroasa afirmatia ta ca ” toate popoarele civilizate sunt în dilemă: pe cine să urască mai mult -pe evrei sau pe teroriști”

          Nu cred ca se poate extinde la marimea unui popor, desi poate ca asa cum apar lucrurile s-ar putea sa gresesc.

          3. In legatura cu tragedia mortii a aproape 100 de soldati israelieni si peste 1500 de raniti, imi pun doua intrebari, una cat se poate continua astfel? Toti prizonierii tinuti in Israel ar trebui eliberati pentru prizonierii israelieni, de care din pacate nu ii pasa nimanui, in afara lui Biden si unui mic anturaj al sau. Ce grozavie !!! A doua intrebare, oare pentru a aduce cadavre inapoi in Israel, trebuie sacrificati soldati? Personal nu cred ca trebuie.

          4. Printre soldatii cei mai viteji, din pacate si multi deja victime ale razboiului se numara un procent mare de oameni apartinand sionismului religios. Ma pune pe ganduri ! E cutremurator ce se intampla.

          5. Anul trecut la a 35 -a aniversare a Hamasului, monstrul Sinwar a tinut un dicurs, in care nu trebuia sa fii la sectia de informatii a armatei ca sa-ti dai seama ce prevesteste discursul. Si guvernul, armata, serviciile de securitate, au fost ca si maimutele intelepte nipone, dar preluate ulterior de folclorul indian, cu mainile care le acopereau ochii, urechile si gura.

          Nu stiu cand atata durere a invadat acest popor, cred ca pe fiecare israelian in felul sau, o durere acuta care tinde deja sa se transforme intr-o durere cronica.

          • Andrea Ghiţă commented on December 15, 2023 Reply

            Amplul comnentariu al Veronicăî Rozenberg reflectă tristeţe, neputinţă şi îngrijorare. Chiar dacă suntem ţinuţi la curent zilnic de media din România, nu-mi pot imagina nici pe departe amărăciunea şi frustrarea celor care trăiesc aceste evenimente tragice în Israel şi care se străduiesc să fie solidari şi optimişti. Habar nu am ce altceva ar fi putut face Israelul DUPĂ ce s-a petrecut tragedia, nu cred că avea altă cale. De ce nu a bănuit-o, nu a prevenit-o e deja prea târziu să ne întrebăm…Ar fi interesant de ştiut dacă Crucea Roşie Internaţională putea să întreprindă ceva şi nu a vrut sau nu a putut, din cauza Hamasului.

            • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

              Ai dreptate, neputinta se refera mai mult la trecut si la nonshalanta conducatorilor militari.
              Amaraciunea – pentru mine nu stiu daca vreodata am trait una mai adanca, mai urata, mai de drum lung, pentru mine el nu mai e lung, dar astazi Israelul este intr-un pericol existential (au spus-o nu putini comentatori).
              Faptul ca se nareaza permanent pe “vom invinge” sunt loizinci care sper ca se vor adeveri, dar poate ca o generatie se pierde.

              Daca o organizatie mondiala precum CR nu poate sa isi faca datoria pentru care exista, ea trebuie sa dispara, asa cum trebuie sa dispara cei care au facut ca aceasta tragedie sa se intample. Cand? La momentul potrivit.

              • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

                Va rog sa stergergeti comentariul de mai sus, l-am corectat mai jos, multumesc.

            • Veronica Rozenberg commented on December 15, 2023 Reply

              Ai dreptate, neputinta se refera mai mult la trecut si la nonshalanta conducatorilor politici si militari.
              Amaraciunea – pentru mine nu stiu daca vreodata am trait una mai adanca, mai urata, mai de drum lung, pentru mine el nu mai e lung, dar astazi Israelul este intr-un pericol existential (au spus-o nu putini comentatori).
              Faptul ca se nareaza permanent pe “vom invinge” sunt lozinci care sper ca se vor adeveri, dar se pare ca o generatie se pierde.

              Daca o organizatie mondiala precum CR nu poate sa isi faca datoria care ii este ratiunea pentru care exista, ea trebuie sa dispara, asa cum trebuie sa dispara cei care au facut ca aceasta tragedie sa se intample. Cand? La momentul potrivit.

            • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

              După cum a declarat și continuă să declare media israeliană, Crucea Roșie nu a făcut eforturi să ajungă la ostatici, deși are legături bune cu Semiluna Roșie și cu UNRA, ambele prieteni ai Hamasului. Eu prezic că la fel ca după WWII, Crucea Roșie își va cere scuze mai tărziu pentru greșelile pe care le-a comis.

              • Marina+Zaharopol commented on December 15, 2023 Reply

                Crucea Rosie are o istorie problematica. Tin minte ca in urma unui cutremur catastrofal din Haiti de acum multi ani, organizatia CR a primit enorm de multe donatii in scopul definit de a construi case pentru populatia insulei. S-a dovedit ca ei au construit…o singura casa!! In urma acestei dezvaluiri, presedinta CR a declarat ca organizatia a pus banii deoparte in vederea unui cataclism viitor in alta parte a globului. Da cei care au contribuit fondurile si-au manifestat nemultumitrea: ei donasera cu scopul precis de a asigura un acoperis haitienilor si presedinta CR a trebuit sa demisioneze.

                • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

                  Foarte interesant! Acest comentariu intareste controversele pe care le-am descris in articol.

        • Marica+Le commented on December 15, 2023 Reply

          Doamna Eva, si eu plîng pentru generatiile celor de 19-20 de ani, 20-45, distruse fizic si psihic. Nu pentru arabii din Gaza care sunt in pericol din cauza conducatorilor lor.
          Ati subliniat bine, o mare dilema: teroriștii sau evreii?
          Churchill a spus ca suferintele evreilor nu pot motiva lupta soldaților britanici, de aceea nu s-a scris in presa despre distrugerea in masa a evreimii europene.
          Borrel, un inalt functionar al UE, a declarat deschis, in urma cu ani ca Israelul poate fi sacrificat. Asta primim de la sustinători.
          Si eu am sentimentul ca existenta noastra ca stat, popor, indivizi obișnuiți, este in pericol. Nu avem arme suficiente, ne ajuta americanii.

          Cum a devenit Hamasul atît de puternic, cum militarii si poliricienii nostri au ignorat totul, sper ca vom ajunge sa discutam dupa rāzboi.
          Va doresc, doamna Eva, un cald si sincer Shabbat Shalom!

  • BORIS MEHR commented on December 14, 2023 Reply

    ONU ARE O ISTORIE A COMPROMISURILOR, CE SĂ NE MIRĂM, MĂ MIRĂ MAI MULT ATITUDINEA UNOR CREȘTINI, MULȚI ÎN POSTURI ÎNALTE CARE NU ȚIN CONT DE PROPRIILE PRECEPTE MORALE DIN CĂRȚILE SFNTE, UNDE ESTE MORALA CREȘTINĂ?

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      Așa cum scriați: în cărți!

      • Anca Laslo commented on December 15, 2023 Reply

        Cu respect vă asigur că morala creștină nu se află doar în cărți…generalizările sunt nesănătoase. Chiar cel mai loial și puternic aliat al Iraelului este din zona creștină, nu? Organismele atât de mari cum este și CR au desigur și multe lipsuri și pot fi supuse controverselor.

        • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

          De acord si imi cer scuze daca am fost pripit cu reactia la comentariul facut de domnul Mehr. Nici eu nu sunt de acord cu ea. Totul depinde de persoana. CR ca sistem international a dat faliment de multe ori in istorie, dar oameni deosebiti au existat in CR din diferite tari.
          P.S. – Cei mai buni prieteni ai mei au fost si sunt crestini. Nu religia conteaza ci credinta – omul! Poate asta este un motiv pentru care eu sunt ateist, dar intr-adevar am gresit cu reactia mea pripita, contrara convingerilor mele.

          • Anca Laslo commented on December 15, 2023 Reply

            Știu că ai convingeri corecte, nu-i nevoie de scuze! Eu am făcut numai niște precizări…😊

            • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

              Precizări la locul lor.

  • Marica+Le commented on December 14, 2023 Reply

    Un articol foarte bine documentat care trateaza o tema dureroasa si de stricta actualitate pentru Israel.
    Va multumesc, nu cunosteam istoricul organizației Crucea Roşie si doar o parte din rolul jucat in WW2 si Holocaust.
    Adaug ca in timpul cumplitului Pogrom de la Iasi, Viorica Agarici, membra a Crucii Roșii Române, cu riscul vietii, a ordonat deschiderea Trenului Morții in gara Roman, oferind apa, alimente, o gura de aer celor inchisi si inca in viață. Cadavrele au fost scoase din vagoane. Viorica Agarici este recunoscuta ca Drept intre Popoare.
    E foarte trist ca la 82 de ani dupa fapta curajoasa si profund umana a Vioricai Agarici, reprezentantii Crucii Roșii nu pot face nimic pentru ostaticii israelieni.

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      Vă mulțumesc pentru această informație importantă despre care nu știam!

    • ivan klein commented on December 15, 2023 Reply

      Completare despre Viorica Agarici – Amintiri din cele citite – 1 – Săptămînal , pe toată durata vieții ei , pe treptele casei ei , un anonim depunea un buchet cu flori . – 2 – V.A. a avut un fiu aviator ( Costăchel , erou în WWII ) și un nepot aviator ( Horia Agarici , poreclit salvatorul Constanței – în prima zi de război cu URSS , singur și cu avion cu probleme , a doborît trei avioane sovietice ce aveau misiunea să bombardeze Constanța ) . K.I.

      • Tiberiu Ezri commented on December 15, 2023 Reply

        Multumiri pentru interesantele completari.

      • Andrea Ghiţă commented on December 15, 2023 Reply

        Viorica Agarici a fost onorată cu titlul de Drept al Popoarelor, o stradă din Roman poartă numele ei şi i s-a ridicat şi un bust.

  • Tiberiu ezri commented on December 14, 2023 Reply

    Adevarat!

  • Veronica Rozenberg commented on December 14, 2023 Reply

    Atitudinea societatii Crucea Rosie ar trebui considerata ca un caz juridic, ce ar trebui adus in instanta forurilor internationale. Dar pana una alta, bugetul acestei organizatii ar trebui reconsiderat.

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      Ai dreptate, dar cine ar trebui să facă toate astea sunt colaboratorii lor și cei care îi finanțează, adică ONU reprezentat prin UNRA, organizația simpatizantă cu Hamas ei magnați petrolului arab, în special Qatar.
      În plus Israel nu colaborează cu Curtea Suprema de la Hague care de asemenea este o unealta a ONU și a Uniinii Europene, care de obicei înclină să dea dreptate palestinienilor.

  • Hava Oren commented on December 14, 2023 Reply

    Ai dreptate, este profund imoral ca o organizație întemeiată special pentru a-i ajuta pe cei necăjiți să facă discriminare între ei. Cum zicea George Orwell: ”Some are more equal than others”.

    • Tiberiu Ezri commented on December 14, 2023 Reply

      E greu sa schimbi firea omului. Unii sunt dedicati nevoiasilor, iar altii fac din asta cariera.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *