O poveste fără minciună e ca o salată fără sare și piper

Așa cum am mai scris, în ultimele luni pun pe ”hârtie” povești din viața mea. Nu e o autobiografie, pentru că o asemenea ”creație” se sprijină aproape în întregime pe egoul celui care o scrie, iar eu nu vreau să ofer altuia ocazia de a măsura gradul de supraestimare (pentru că de fapt asta e egoul) al celui care încearcă să facă public amănunte din viața sa personală.

Am ajuns aproape de sfârșitul ciornei și, revăzând textul, m-am simțit obligat să-mi pun întrebarea: oare pe cine interesează povești din viața mea, de fapt o viață mai mult sau mai puțin similară (dacă nu identică) cu a celor de o seamă cu mine, de aceeași proveniență și apartenență cu a mea, prin urmare o înșiruire de povești cu un oarecare iz personal și a cărei caracteristică predominantă e… banalitatea.

Iată cum se face că m-am trezit în fața unei dileme aparent foarte simple: să continui să scriu, în ciuda pericolului ca acest text să fie ignorat sau pus deoparte după primele pagini, sau să las baltă proiectul și să mă ocup de alte lucruri, mai interesante și mai plăcute, renunțând la ideea de face cunoscut amănunte din viața mea, atât de asemănătoare cu cea a altora.

Nu, nu voi dezvălui decizia pe care am luat-o, ea nu are nicio importanță pentru alții, iar rândurile de mai sus reprezintă de fapt o introducere la un text care se ocupă de un complet alt subiect, cel puțin în aparență. 

Iată unul din ultimele mele panseuri: un film, o piesă de teatru sau un roman nu poate avea cu adevărat succes dacă nu include în acțiune și o minciună! O minciună mică, sau chiar una mai mare, dar evidentă, un secret care odată dezvăluit poate avea efecte grave, o înșelătorie, una romantică sau una de afaceri, sau un act falsificat, sau un nume pe care eroul și l-a însușit, dar nu era al lui, sau o mărturie falsă la poliție sau la tribunal, sau chiar o trădare, care prin ea însăși e o înșelătorie față de cei trădați?! Adică e nevoie de ceva suficient de important ca să schimbe cursul acțiunii, în caz că minciuna, falsul, înșelătoria, trădarea ar fi descoperite.

Gândiți-vă la ultimul film vizionat sau roman citit. Aduceți-vă aminte de acțiune și încercați să vă închipuiți cum ar arăta totul dacă minciuna, falsul sau înșelătoria nu ar fi apărut la momentul oportun?

Ah, am uitat să pomenesc de promisiuni! Da, promisiunile, bineînțeles cele neîndeplinite, se află pe primul plan al minciunii absolut necesare pentru obținerea unei acțiuni care să te țină treaz, să te oblige să citești mai departe sau să nu închizi televizorul, așa cum faci când ceva te plictisește sau / și te adoarme.

Ea îi promite lui, sau el îi promite ei, sau un părinte promite progeniturii sale, sau invers… Un student care numai de carte nu se ține, dar are nevoie de bănuții lui tăticu’, așa că povestește că a trecut toate examenele…

În anul II la medicină, un coleg de-al meu a căzut și la examenul de biochimie și la cel de fiziologie. Profesorul de fiziologie, uitându-se în carnetul de note, îi spune tânărului:

– Văd că nici la biochimie n-ai trecut…  La mine ai fost pe muchie. Așadar, dacă dna profesoară de biochimie te trece, te trec și eu.

Zis și făcut. Bunul meu coleg falsifică semnătura profesoarei de biochimie și se prezintă cu carnetul de note în biroul profesorului de fiziologie… Și uite-așa ne-am reîntâlnit în anul III!

Acum închipuiți-vă că auziți o poveste despre un student care a căzut la două examene importante. Puteți găsi ceva mai plictisitor, mai anodin și mai neinteresant?! Dar recunoașteți că povestea de mai sus (adevărată, jur!) merită să fie auzită și povestită mai departe. Ea nu mai este o poveste oarecare, ci una care cere inițiativă, inventivitate, curaj, impertinență, abilitatea de a falsifica o semnătură, dar și superficialitatea unui profesor care trece un student fără ca acesta să dea dovadă că și-a însușit noțiunile de bază pentru un viitor medic…

Oare povestea asta, având la bază un fals, nu ar putea fi un subiect pentru o schiță sau nuvelă, sau chiar pentru începutul unui roman?

Și acum să depășim tărâmul artistic-literar și să ne ocupăm puțin de cel public.

Doi miniștri. Unul își face datoria așa cum crede el că e mai bine, nu apare în public, e un fel de ni vu, ni connu, o personalitate eficientă, dar ștearsă, anostă. Al doilea ministru e plin de șarm, apare în mod regulat la televizor și întotdeauna are ceva de spus. El împărtășește publicului planurile sale de îmbunătățire și progres în domeniul său de resort. Dar după un an sau un an și jumătate, mass media ajunge la concluzia că toate promisiunile ministrului au fost deșarte. Deși domnul (sau doamna) în cauză continuă să profereze promisiuni și proiecte, nu s-a întreprins mai nimic, totul a rămas neschimbat.

Cine va fi ”eroul” emisiunilor de radio și televiziune? Fotografia cui va apărea în ziare? Care nume va rămâne în atenția opiniei publice? Iar dacă ministrul, în frecventele sale apariții publice, amestecă promisiuni care nu pot fi transformate în realitate cu elemente de propagandă în favoarea partidului care l-a făcut ministru, e clar că șansele sale de a fi reales în parlament sunt mult mai mari decât ale celuilalt, ministrul ”cenușiu” și practic absent din ochii publicului.

Pentru mine, cuvântul ”propagandă” reprezintă o acțiune bazată pe minciună, pe exagerare, pe aducere la cunoștință a unor jumătăți de adevăr. (Oare această senzație se explică prin anii petrecuți sub regim totalitar?) În ochii mei, propaganda e opusul politicii de informare care, cel puțin teoretic, include transferul către opinia publică a unor date precise, verificate și menite nu de a înfrumuseța, ci (exact cum i se spune) de a informa!

Ideea (tipic nazistă) a unui minister al propagandei e la fel de periculoasă pentru opinia publică pe cât de importantă e activitatea unui minister al informațiilor, iar diferența e departe de a fi semantică.

Da, opinia publică, la fel ca amatorul de beletristică, de cinema sau de teatru, e interesată de scandal (celebra butadă: un om a mușcat un câine), iar minciuna sau falsul, odată descoperite, devin un subiect de interes general.

Așa e în cărți, așa e în filme, așa e în teatru, așa e în viața de toate zilele. Așa e peste tot, un aspect omniprezent, general, care controlează o bună parte a existenței noastre, chiar dacă nu îl sesizăm.

Iar la urmă, câteva cuvinte despre imensa deosebire între falsul, minciuna și trădarea din literatură sau filme și cea din realitate. Una te ține treaz, atent, în tensiune. Cealaltă te calcă pe nervi și te frustrează.

Cu una trăiești în pace, cealaltă trebuie înfierată.

Doar că pe prima o diagnostichezi cu ușurință (și cu puțină răbdare), dar cealaltă se ascunde de ochii tăi și îți trebuie clarviziune și vigilență pentru a nu te lăsa înșelat.

Și cum spune franțuzul: vive la petite différence!

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

12 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on June 13, 2024 Reply

    Aşa este. Minciuna e un ingredient aproape de nelipsit în intriga mai tuturor poveştilor…Şi aş spune că nu numai a poveştilor.

    • gabriel+gurman commented on June 14, 2024 Reply

      Și din viața de toate zilele….
      GbM

  • Monica+Ghet commented on June 13, 2024 Reply

    Jur că m-a ținut trează și abordarea precum diferența!

    • gabriel+gurman commented on June 14, 2024 Reply

      Sper ca până la urma ați adormit…
      GbM

  • Florentino Himelbrand commented on June 13, 2024 Reply

    Aici intervine „capacitatea publicului” de a discerne. Calitatea educației și altele asemănătoare.

    • gabriel+gurman commented on June 14, 2024 Reply

      Adevărat…
      GbM

  • Tiberiu Ezri commented on June 13, 2024 Reply

    După cum scriam în cele 15 capitole despre minciună publicate la Baabel, minciuna este built-în în fiecare dintre noi. Minciuna “albă” este de multe ori binefăcătoare și necesară păstrării armoniei în familie sau la locul de muncă. În schimb minciuna “Roșie” ne periclitează. Ea poate proveni de la un medic imoral sau un dictator necruțător! Dar cum scriai, fără minciuni, cărțile și filmele artistice ar fi plicticoase.

    • gabriel+gurman commented on June 13, 2024 Reply

      Adevăr grăit-ai!!
      GbM

  • Eva Grosz commented on June 13, 2024 Reply

    “All the world’s a stage, and all the men and women merely players.”Schakespeare.
    Numai că acest eseu ne atrage atenția printr-o comparație originală ! – unde retorica, jocul ,propaganda sau minciuna sunt inocente chiar distractive și unde au efect de orbire a celor care o ascultă. Ne amintim de mulți oameni cu influență ,care au reușit să orbească și să captiveze în folosul lor publicul…din diferite timpuri. Cine a citit nuvela Mario și vrăjitorul de Thomas Mann are în fața lui un exemplu literar strălucit , dar aplicat în viață- dezastruos !
    Bravo D-le GBM ! Excelent !

    • gabriel+gurman commented on June 13, 2024 Reply

      Multumesc
      GbM

  • Gigi+Cernes commented on June 13, 2024 Reply

    Domnule, câtă dreptate ai; și ce lume imbecilă și lipsită de viziune colectivă, a ajuns să aleagă conducători de teapa celor ce ne conduc destinele. Nu vreau să scriu mai mult, mai ales că și unii ”comentatori” ai revistei (unii i-am cunoscut personal), continuă să aibă aceleași dorințe a ”dictaturii” de care au fugit din România.
    Apreciez modul dumitale de a aborda subiectele, deși nu întotdeauna comentez. Succes !

    • gabriel+gurman commented on June 13, 2024 Reply

      Nu uitați ce multe lucruri oferă ”grădina zoologică” față de ”jungla” liberă dar în care trebuie sa te lupți ca să poti supraviețui.
      Unii incă regretă parcul inchis intre gratii, dar cu trei mese pe zi….
      GbM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *