În anul 2007 am hotărât să-mi exercit dreptul de vot. În America, două mari partide, republican și democrat, se întrec pentru a obține conducerea țării pe o perioadă de 4 ani. Pentru a avea o valoare reală, votul meu, unul din zecile de milioane de voturi, trebuia dat unuia din cele două partide mari, situate pe poziții opuse, și nu vreunui partid mic, fără șanse de câștig. Sub acest aspect, alegerea nu era dificilă, trebuia doar să decid care din cele două alternative e mai bună – sau mai puțin rea. Dificultatea cu care m-am confruntat atunci a fost să înțeleg platitudinile debitate cele două părți. De aceea eu m-am concentrat asupra calităților celor doi candidați la președinție. 

Am votat pentru candidatul republican pentru simplul motiv că cel democrat, Obama, care a câștigat alegerile, mi s-a părut un politician fără vreo realizare care să-i justifice aspirația la funcția de președinte al SUA. Din puținele date care îmi stăteau la dispoziție știam că tatăl lui, venit la studii în America, s-a întors în Kenya, la soția de care nu divorțase, lăsând-o pe partenera lui americană, albă, să-și crească singură copilul, Barak Hussein Obama. Acesta și-a făcut studiile la Harvard, unde a fost directorul revistei studențești Harvard Law Review, fără să scrie un singur rând în această revistă. După terminarea studiilor a activat ca organizator comunitar, adică mergea la comunitățile de negri săraci și îi informa despre ajutoarele la care aveau dreptul. Această activitate l-a făcut cunoscut și apreciat de cei care l-au propulsat ca senator, calitate în care s-a remarcat prin… inactivitate. Dar cine nu muncește nu greșește. Așa a avut timp să scrie o carte, evident destinată alegătorilor negri, intitulată Visurile tatălui meu, în care mama care l-a crescut nici măcar nu e menționată.

În timpul candidaturii sale la președinție, Obama a declarat că poporul e “divizat” și că el va activa pentru “unificare”. Mie mi se părea imposibil de măsurat faptul și rezultatul activității lui, pe scurt era un fel de lozincă, iar lozincile nu rezolvă probleme.

În 2008, America nu ducea lipsă de probleme, atât interne cât și externe. Neglijarea sau abordarea lor incorectă a dus la agravarea lor în perioada Obama 2008-2016.

Pe plan intern, securitatea cetățeanului de rând s-a deteriorat. Semnalul pentru “înmuierea” poliției l-a dat însuși Obama, în a șasea lună de președinție, când s-a grăbit să vorbească despre “stupid police” într-un caz minor în care a fost implicat un polițist alb și un profesor negru. 

Nu e greu de imaginat cum au evoluat evenimentele în întreaga țară, în special în orașele cu conducere democrată. Ar trebui menționate prea multe evenimente în care mase de protestatari s-au dezlănțuit cu violență și jafuri, iar poliția a fost practic inactivă. Protestatarii nu erau “suprematiștii albi”, așa cum încerca media (fără dovezi) să sperie populația, ci erau Black Lives Matter (viețile negrilor contează) și ANTIFA (mișcarea de stânga care se autodefinește ca antifascistă și antirasistă). Media nu a relatat că participanții ar fi fost pedepsiți.

Au fost (și sunt) și cazuri de violență individuală a unora care au mai fost arestați în repetate rânduri, dar eliberați imediat de justiție, iar cetățeanul de rând vede că fiecare trebuie să se apere cum poate. De teama jafurilor / violenței, magazinele se închid, articolele se țin sub cheie (nu le mai iei direct din raft, chemi pe cineva să descuie) și dacă cineva agresează o femeie în metrou, călătorii înregistrează scena pe telefon, dar nu îndrăznesc să intervină. Există și excepții: recent, un fost militar care a intervenit într-o astfel de situație a fost condamnat pentru omor pentru că, în încercarea de a imobiliza agresorul, acesta a decedat.

Justiția democrată acționează cu precădere împotriva opozanților politici, în primul rând Trump și cei din echipa lui, închizând ochii la fapte infinit mai grave ale celor din propria ogradă.

Pe plan extern, pe timpul președinției lui Obama, prestigiul Americii a avut de suferit.

Trump, în timpul președinției sale, a încercat să aducă schimbări pozitive pe plan intern și extern, însă s-a lovit opoziția democraților care considerau că rolul lor să conteste absolut orice. Biden a anulat în bloc toate inițiativele lui Trump, în prima zi a preluării puterii de către democrați, cu obiectivul primordial de a “unifica” națiunea și de a “apăra” democrația.

Cetățeanul american realizează pe zi ce trece care sunt roadele guvernărilor democrate Obama și Biden. La ora actuală America se află la o răscruce și se confruntă cu o multitudine de probleme grave.

În 2016 eu l-am votat pe Trump, pentru că își propunea obiective clare, și serioase și ca președinte, s-a ținut de cuvânt și a activat pentru rezolvarea lor. De aceea intenționez să-l votez și anul acesta.

Indiscutabil că Trump nu e nici Maica Tereza și nici Albă ca Zăpada. El este însă cel mai potrivit pentru abordarea corectă a problemelor Americii. Trump, un miliardar, e drept „mititel”, nu a avut / are nevoie să fie președinte. 

America are nevoie de Trump ca președinte.

Ivan Klein